ÎCCJ, Decizia nr. 33/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 7 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

a) În baza art. 2502 C. proc. pen., s-au menținut următoarele măsuri asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2016 (nr. vechi S.T.B. 2200/D/P/2013) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, astfel:

b) În baza art. 2502 C. proc. pen., s-au ridicat următoarele măsuri asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2016 (nr. vechi S.T.B. 2200/D/P/2013) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, astfel:

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut, în esență, că inculpații asupra bunurilor cărora au fost luate măsurile asigurătorii, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 30 ianuarie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, pentru infracțiuni care intră sub incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului (în prezent art. 50 din Legea nr. 129/2019) și art. 20 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secțiunea a 5-a a Capitolului III al legii) care instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii.

Ca atare, s-a constatat că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate își găsește izvor chiar în lege, context în care, controlul instanței este limitat la evaluarea proporționalității dintre scopul urmărit prin instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanelor acuzate.

Evaluând măsurile asigurătorii instituite asupra conturilor deținute de inculpații A., EE., MM., OO., QQ., K., VV., XX., YY., AAA., la instituțiile bancare indicate, Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că scopul instituirii măsurilor respective nu subzistă raportat la situația conturilor deținute de inculpați ori a soldurilor existente, având în vedere răspunsurile unităților bancare în sensul că respectivele conturi fie sunt închise, fie figurează cu sold 0, fie se regăsesc sume modice, astfel cum, de altfel, s-a reținut și de către procuror în rechizitoriu, propunându-se ridicarea acestor măsuri.

În privința măsurilor asigurătorii luate asupra bunurilor inculpaților A., B., C., D., F., G., H., I., J., K., L., M., Speranța N., O., P., Q., T., U., V. și Y., Înalta Curte - Completul de 2 judecători de cameră preliminară a constatat că acestea sunt proporționale cu scopul urmărit prin dispunerea lor și valoarea prejudiciului reținut prin rechizitoriu, în cazul fiecărui inculpat, iar consecințele pe care le produc nu depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, așa încât subzistă temeiurile care au determinat luarea acestor măsuri în cursul urmăririi penale.

S-a reținut că, raportat la data luării măsurilor asigurătorii, cuantumul prejudiciului, valoarea bunurilor sechestrate, precum și la complexitatea ridicată a cauzei, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii luate de procuror în cursul urmăririi penale, se păstrează justul echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, și interesul personal al acuzaților de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Împotriva încheierii din data de 7 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, inculpații C. și B. au formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2022, sub nr. x/2022, primul termen de judecată fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 21 februarie 2022, termen la care instanța a admis cererea de amânare formulată de apărătorul ales al contestatorul inculpat C.. În consecință, s-a stabilit termen la data 21 martie 2022, termen la care au avut loc dezbaterile, susținerile apărătorilor aleși ai contestatorilor inculpați, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Inculpatul C., prin contestația formulată prin apărător ales, a solicitat admiterea contestației, desființarea încheieri atacate și, în principal, în temeiul art. 2501 din C. proc. pen., ridicarea măsurii asigurătorii instituite în sarcina acestuia și, în subsidiar, restrângerea acestora.

S-a susținut, în esență, că organul judiciar trebuie să analizeze inclusiv valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura, precum și finalitatea acestora, în lumina jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului.

S-a arătat că menținerea măsurii asigurătorii instituite la data de 22 noiembrie 2016, asupra sumelor pe care societățile S.C. W. S.R.L și S.C. X. S.R.L le datorează contestatorului C., nu mai este justificată, întemeiată și nici oportună. Din momentul popririi respectivelor conturi și până la momentul rezilierii contractelor de închiriere, la inițiativa locatarilor, în conturi s-ar fi strâns echivalentul în RON al sumei de aproximativ 30.000 Euro, respectiv 50.000 Euro. În plus, aceste sume ar reprezenta o importantă sursă de venit pentru inculpat, prin raportare la necesitatea întreținerii familiei și la existența unor contracte de credit.

Totodată, s-a arătat că prejudiciul a fost stabilit printr-un raport de constatare tehnico-științifică realizat de către un inspector antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, detașată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, persoană care se află în raporturi de lucru cu partea civilă, ceea ce înlătură orice garanție cu privire la imparțialitatea autorului raportului de constatare tehnico-științifică, fiind invocată decizia nr. 87 din 13 februarie 2021 a Curții Constituționale a României.

Prin contestația formulată, inculpatul B. a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că a trecut o perioadă îndelungată de timp de când imobilele sunt indisponibilizate, precum și faptul că soția sa a decedat în urmă cu un an.

Examinând contestațiile formulate de inculpații C. și B., prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază contestațiile ca nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen. "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, ori a realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune."

Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, analizând încheierea atacată și criticile contestatorilor inculpați C. și B., constată că măsurile asigurătorii instituite în cauză cu privire la bunurile aparținând celor doi inculpați respectă dispozițiile legale incidente, precum și exigențele de proporționalitate.

Astfel, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 30 ianuarie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, au fost trimiși în judecată 93 de inculpați.

Printre aceștia, inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., evaziune fiscală în formă continuată prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (78 de acte materiale) și spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (94 de acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., cauzându-se un prejudiciu total bugetului de stat în cuantum de 9.678.942 RON.

Totodată, inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) din C. pen., evaziune fiscală în formă continuată prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (61 acte materiale) și spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (109 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 8.143.402 RON.

În privința celor doi inculpați, se constată că în dosarul nr. x/2016 (nr. anterior S.T.B. 2200/D/P/2013) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, în temeiul art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., au fost instituite următoarele măsuri asigurătorii:

I. - măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 2200D/P/2013 din data de 14.05.2015 asupra bunurilor imobile deținute de către inculpatul C.: spațiu comercial în suprafață de 134 mp, situat în mun. București, la parterul imobilului din Piața Victoriei, proprietate exclusivă; spațiu comercial în suprafață de 38 mp, situat în București, str. x, proprietate exclusivă; teren în suprafață de 215 mp (având ca elemente de identificare, nr. cadastral x, nr. carte funciară x) situat în jud. Ilfov, loc. Snagov, proprietate exclusivă; teren intravilan în suprafață de 1560 mp situat în mun. Câmpina, str. x; imobil situat în mun. Câmpina, str. x, având valoare de impunere 31.017 RON.

- măsura asigurătorie luată prin ordonanța nr. 2200D/P/2013 din data de 11.11.2016 a popririi sumelor în mâinile debitorilor, datorate lunar inculpatului C., de către debitorii, persoane juridice: S.C. CCC. S.A., S.C. DDD. S.R.L., S.C. W. S.R.L și S.C. X. S.R.L.;

Prin încheierea Curții de Apel București, secția a II-a Penală, din data de 22.11.2016 s-a dispus ridicarea parțială a sechestrului instituit prin ordonanța menționată din data de 11.11.2016 cu privire la debitorii S.C. CCC. S.A. și S.C. DDD. S.R.L. .

Ulterior, prin ordonanța nr. 2200/D/P/2013 din data de 25.01.2017 s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorie a popririi față de inculpatul C. pentru societățile S.C. CCC. S.A. și S.C. DDD. S.R.L. .

II. - măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanța nr. 2200D/P/2013 din data de 14.05.2015 asupra bunurilor imobile deținute de inculpatul B.: imobil situat în București, str. x, proprietate exclusivă; teren în suprafață de 642 mp respectiv construcție situate în jud. Prahova, mun. Ploiești, str. x, proprietate exclusivă; teren în suprafață de 375 mp, respectiv construcție în suprafață de 113 mp situate în jud. Prahova, mun. Ploiești, str. x; (asupra cotei de 1/2 din bun); teren în suprafață de 141 mp, respectiv construcție de 125 mp situate în jud. Prahova, mun. Ploiești, str. x; (asupra cotei de 1/2 din bun); teren în suprafață de 4.170 mp situat în jud. Prahova, mun. Câmpina, str. x, (asupra cotei de 1/2 din bun); apartament situat în mun. Câmpina, str. x, apt. 1, având valoare de impunere 113.039,44 RON; teren agricol în suprafață de 471 mp situat în mun. Câmpina, str. x; teren intravilan în suprafață de 2724 mp situat în mun. Câmpina, str. x; teren agricol în suprafață de 975 mp situat în mun. Câmpina, str. x; teren în suprafață de 134 mp situat în mun. Câmpina, Calea x .

Măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor celor doi inculpați, au fost menținute de Înalta Curte - Completul de 2 Judecători de cameră preliminară, prin încheierea din data de 7 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă însă, așa cum s-a arătat anterior, prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

O astfel de situație derogatorie de la regula anterior menționată, se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii.

În acest sens, se reține că, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului (art. 50 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative) și art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în aceste legi, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt incidente în prezenta cauză, întrucât inculpații C. și B. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În condițiile în care dispozițiile art. 32 din Legea nr. 656/2002 și ale art. 11 din Legea nr. 241/2005 au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că organele judiciare nu pot aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege.

În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548 din 26 septembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată din perspectiva dispozițiilor art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Analiza existenței justului echilibru între cerințele interesului general și cerința de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Astfel, în analiza proporționalității dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține natura acuzației pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., evaziune fiscală prevăzută art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cuantumul semnificativ al eventualului prejudiciu, complexitatea cauzei (urmărirea penală ce a vizat un număr de 275 de persoane fizice și juridice, finalizându-se cu trimiterea în judecată a unui număr de 93 de persoane fizice, în privința persoanelor juridice cauza fiind disjunsă), etapa procesuală în care se află cauza, respectiv faza camerei preliminare.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 7 ani), Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu amplu. De altfel, chiar în contextul analizei justului echilibru între interesul general al societății și protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, Curtea a subliniat importanța desfășurării de investigații în cazul presupuselor infracțiuni economice grave, cu diligența necesară pentru a se asigura că infracțiunile sunt examinate în mod corespunzător și că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, se constată că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare.

Față de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii menținute față de inculpați, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, în raport cu valoarea mare a pretinsului prejudiciu și interesul personal al contestatorilor inculpați de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători notează că măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale, iar până la dovedirea vinovăției în materie penală, "indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii" (Decizia Curții Constituționale nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 03 iunie 2015).

Se reține că nu pot fi primite nici criticile contestatorului inculpat C. referitoare la mijloacele de probă privind stabilirea cuantumului prejudiciului, având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora, precum și interesele protejate, acestea fiind instituite de organul judiciar până la concurența valorii probabile a prejudiciului, apreciată la momentul luării măsurii asigurătorii. Instanța, la finalul cercetării judecătorești, în urma administrării întregului probatoriu, va verifica atât existența, cât și cuantumul prejudiciului și, în consecință, va stabili și situația juridică a bunurilor indisponibilizate.

În plus, valoarea de piață a imobilelor nu este una absolută, ci este estimată, fiind supusă unor modificări sau fluctuații, valorile indicate inițial fiind distincte de cele care vor fi stabilite la momentul soluționării definitive a cauzei.

Se constată că nici aspectele invocate de către același contestator inculpat, privitoare la necesitatea întreținerii familiei și a existenței unor contracte de credit imobiliar, nu justifică ridicarea măsurii asigurătorii a popririi.

Astfel, existența măsurilor asigurătorii nu împiedică inculpatul să își procure mijloacele de trai, sumele poprite nu fac parte din categoria bunurilor care au un regim privilegiat și care nu pot face obiectul unei executări silite (prin raportare la dispozițiile art. 727 și urm. din C. proc. civ. care se completează cu dispozițiile procesual penale) sau din categoria veniturilor bănești pentru care sunt reglementate limitări ale urmăririi (salarii și alte venituri periodice, pensii). Totodată, se apreciază că nu are relevanță juridică faptul că, prin dispunerea și menținerea acestor măsuri, nu se mai poate asigura același nivel de existență ca cel avut anterior.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că restrângerea temporară a dreptului de dispoziție al inculpaților cu privire la bunurile lor, nu este una excesivă, fiind determinată de existența unui interes general legitim, motiv pentru care, la acest moment procesual, nu se justifică ridicarea sau restrângerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză.

Față de aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii inculpați B. și C. împotriva încheierii nr. 64 din 07 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii B. și C. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii inculpați B. și C. împotriva încheierii nr. 64 din 07 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii B. și C. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2022.

Procesat de GGC - LM