ÎCCJ, Decizia nr. 29/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., formulată de inculpatul A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în susținerea cererii formulate de inculpatul A., s-a arătat că împotriva sentințe penale nr. 1/F/21. XII.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția I-a Penală au declarat apel Ministerul Public, inculpatul și părțile civile. Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție a depus motivele de apel la data de 23.01.2019 prin intermediul domnului procuror B., redactor și unic semnatar al acestora.

S-a susținut că, la data de 23.01.2019, domnul procuror B. nu îndeplinea condițiile legale pentru a-și exercita funcția în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, deoarece nu îndeplinea condițiile prevăzute la art. 87 alin. (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2018, respectiv vechimea de cel puțin 10 ani în funcția de procuror.

S-a menționat că secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 491 din 17.10.2018. Însă, cu referire la enunțul din hotărârea mai sus menționată, respectiv sunt schimbate pentru viitor condițiile de exercitare a funcției, în opinia sa, trebuie să se înțeleagă că sunt schimbate nu doar condițiile numirilor viitoare ale unor noi procurori, ci condițiile de exercitare a funcției, așadar inclusiv ale procurorilor deja numiți.

S-a arătat că, urmare a apelului declarat de Ministerul Public și a motivelor de apel depuse de procuror, instanța de apel a desființat hotărârea atacată și a dispus, pe de-o parte, condamnarea inculpatului pentru o infracțiune pentru care în primă instanță s-a dispus achitarea (înșelăciunea având drept persoană vătămată S.C. C.) și, pe de altă parte, majorarea pedepselor pentru infracțiunile pentru care prima instanță dispusese pedepse mai mici.

Astfel, referitor la art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. legiuitorul procesual penal a considerat că nerespectarea regulilor de competență de către reprezentanții Ministerului Public, în apel, nu poate fi sancționată de instanța de recurs.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că inculpatul A. a invocat această excepție cu ocazia declarării căii extraordinare de atac a recursului în casație împotriva deciziei penale nr. 936/A din data de 8.09.2021 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

S-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu procedura admisibilității în principiu a recursului în casație, având în vedere că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Astfel, în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 936/A din data de 8.09.2021 a Curții de Apel București, secția I penală, stabilindu-se termen la data de 24 februarie 2022 în vederea judecării.

Împotriva încheierii din 27 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, în termen legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022. Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 21 martie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului recurentului A., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiției, în dosarul nr. x/2013, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea formulată, recurentul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., susținând că acestea încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, articole ce consacră principiul legalității și dreptul la un proces echitabil.

S-a arătat că, prin dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., legiuitorul procesual penal a abordat o reglementare insuficientă și selectivă a sancțiunilor, considerând fără o justificare obiectivă, în mod arbitrar, că în apel doar încălcarea prevederilor privind competența instanțelor judecătorești, iar nu și nerespectarea regulilor de competență de către reprezentanții Ministerului Public, poate fi sancționată de instanța de recurs.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că excepția de neconstituționalitate reprezintă un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Astfel cum s-a reținut și prin încheierea recurată, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate, nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune verificarea unor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea normei/normelor legale criticate, din conținutul unei legi sau ordonanțe în vigoare la data soluționării cererii;

- excepția să nu vizeze prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară pronunțată de Curtea Constituțională;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă.

În mod concret, prin raportare la condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către recurentul A., în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv dosarul nr. x/2013 având ca obiect recursul în casație formulat de același inculpat împotriva deciziei penale nr. 936/A din data de 8.09.2021 a Curții de Apel București, secția I penală. Totodată, se constată că dispoziția legală criticată, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în mod constant, în jurisprudența sa, că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal, asupra situației juridice a părții din proces, scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate fiind acela de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Cu privire la acest aspect, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

În cauză, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., potrivit cărora "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;"

Totodată, se reține că excepția a fost invocată în procedura admisibilității în principiu a recursului în casație.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției formulate cu soluționarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor susținute de către inculpat, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că dispozițiile legale a căror constituționalitate se contestă, nu influențează în niciun mod admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată în cauză.

Se reține că, în faza de examinare a admisibilității cererii de recurs în casație, verificarea respectării dispozițiilor art. 434 - 435, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 - art. 438 din C. proc. pen., presupune analiza unor aspecte de ordin legal și pur formale, fiind o etapă procesuală anterioară în care nu se analizează și nu se soluționează fondul cauzei.

Totodată, în jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești, s-a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că, prin criticile formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., nu se tinde la declanșarea unui mecanism de verificare a concordanței dintre o normă legală și dispozițiile constituționale.

În realitate, prin criticile formulate se tinde la modificarea și completarea dispozițiilor pretins neconstituționale.

Astfel, s-a susținut că din conținutul dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. rezultă o lacună legislativă, legiuitorul procesual penal abordând o reglementare insuficientă și selectivă a sancțiunilor, considerând că în apel, doar încălcarea prevederilor privind competența instanțelor judecătorești, iar nu și nerespectarea regulilor de competență de către reprezentanții Ministerului Public, poate fi sancționată de instanța de recurs.

În plus, s-a arătat prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, că finalitatea admiterii excepției de neconstituționalitate ar consta în includerea în cadrul art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. și a situației în care nu au fost respectate dispozițiile privind competența materială sau după calitatea persoanei a reprezentantului Ministerului Public.

Or, susținerile recurentului A. ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2022.

Procesat de GGC - LM