ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3080/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată la data de 25 februarie 2020 pe rolul Curții de Apel Suceava împotriva Hotărârii nr. 22 din 9 ianuarie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii revocarea acesteia, iar în subsidiar anularea în parte și, respectiv, modificarea în parte a acesteia, în sensul de a se hotărî suspendarea sa din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data emiterii hotărârii atacate, respectiv 09.01.2020.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 52 din 16 iunie 2020 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și a anulat în parte hotărârea nr. 22 din 9.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, în sensul că se va înscrie ca dată a începerii măsurii de suspendare, data de 9.01.2020 în loc de 19.12.2019.

1.3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamantul A. cât și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

1.3.1. Prin recursul său reclamantul A. a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună anularea integrală a hotărârii nr. 22 din 9.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

În motivarea căii de atac exercitate reclamantul a susținut următoarele:

Primul motiv de nulitate invocat, care este circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la împrejurarea că prin cererea de chemare în judecată s-a contestat și faptul că suspendarea reclamantului din funcție a fost dispusă exclusiv "ca urmare a trimiterii în judecată" în condițiile în care începând cu data de 24.07.2018, data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, trimiterea în judecată nu mai constituie temei legal pentru suspendarea din funcție a unui magistrat.

Instanța de fond a omis în totalitate să analizeze acest motiv de nulitate a hotărârii C.S.M., neexistând o motivare care să poată face obiectul unor critici, solicitând să se constate că hotărârea C.S.M. este dată în baza unei dispoziții legale care nu mai există în legislația noastră începând cu data de 24.07.2018.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susține că în urma modificării legislative realizate prin adoptarea art. I, pct. 104 din Legea nr. 207/2018, art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție atunci când când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară.

Instanța de fond a făcut, în cauză, o greșită interpretare și aplicare a sintagmei "după confirmarea judecătorului de cameră preliminară" apreciind că, prin încheierea nr. 638/19.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, a fost confirmat rechizitoriul nr. x/2013 din data de 3 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, bazându-și această concluzie pe dispoziția din încheiere conform căreia s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății.

În același timp, instanța de fond a considerat ca nerelevante dispozițiile cuprinse atât în această încheiere, cât și în încheierea din 28.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2014, prin care atât completul de judecători de cameră preliminară de la Î.C.C.J., cât și judecătorul care exercită funcția de judecată din cadrul Curții de Apel Cluj au dispus trimiterea rechizitoriului la procuror în vederea refacerii (remedierii) acestuia.

Dispozițiile de trimitere a rechizitoriului la procuror în vederea remedierii acestuia nu pot avea decât semnificația juridică a unei lipse de confirmare a actului de sesizare a instanței - cel puțin la acele momente procesuale.

Pe de altă parte, în baza principiului separării funcțiilor judiciare, consacrat expres de art. 3 din C. proc. pen., judecătorul care exercită funcția de judecată nu ar putea, niciodată, trimite la parchet (procurorului) un rechizitoriu care a fost confirmat, în prealabil, de judecătorul de camera preliminară.

Ori, dispunând trimiterea rechizitoriului la procuror pentru remedierea acestuia, judecătorul care exercită funcția de judecată a apreciat că nu există o confirmare a rechizitoriului de către judecătorul de cameră preliminară, deoarece, dacă ar fi existat o atare confirmare, dispoziția de trimitere a rechizitoriului la procuror nu armai fi fost posibilă.

1.3.2. Prin recursul său pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună respingerea în tot a acțiunii reclamantului.

În motivarea cererii de recurs formulate pârâtul a susținut următoarele:

Hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 62 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sub aspectul momentului de la care pot opera efectele suspendării, considerat a fi incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare:

"Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară;

a

1

) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

a

2

) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta".

Alin. (2) al art. 62 din aceeași lege prevede că:

"(2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii".

Relevante sunt și prevederile art. 40 alin. (2) lit. 1 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera procurorilor: dispune suspendarea din funcție a procurorilor".

În considerarea prevederilor legale sus citate și a situației de fapt reținută în cuprinsul Hotărârii nr. 22 din 09.01.2020, secția pentru procurori a constatat suspendarea din funcție a reclamantului începând cu data de 19.12.2019.

Revenind la cele reținute de instanța de fond, se arată că acestea nu pot fi apreciate ca fondate, Hotărârea nr. 22 din 9.01.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fiind în concordanță cu prevederile legale incidente în materia suspendării din funcție a unui magistrat.

Suspendarea din funcție a intimatului reclamant prin hotărârea în discuție a avut la bază cele menționate în copia minutei încheierii penale nr. 638 din 19 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 3 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției și s-a dispus începerea judecății față de reclamant.

Din conținutul minutei încheierii penale definitive nr. 638 din 19 decembrie 2019 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală rezultă că au fost admise contestațiile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și de către mai mulți inculpați, printre care și intimatul reclamant, împotriva încheierii penale din data de 17 iunie 2016 și a încheierii penale nr. 1 din data de 15 aprilie 2019, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Prin încheierea penală definitivă nr. 638 din 19 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 3 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, legalitatea administrării probelor (cu excepția celor excluse de judecătorul de cameră preliminară), a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza penală privind inculpații din dosar, printre care și reclamantul din cauza de față.

În ceea ce privește susținerea instanței de fond referitoare la faptul că hotărârea în discuție nu poate produce efecte retroactive, precizăm că, față de formularea imperativă a dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu lasă loc de apreciere organului abilitat să verifice condițiile prevăzute de lege și anume secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, suspendarea este una "ope legis", intervenind de la momentul în care sunt întrunite cerințele legale prevăzute în textul menționat.

Apreciem că instanța de fond face o confuzie între momentul în care suspendarea intervine și momentul la care secția pentru procurori, în contextul dat, constată intervenită această suspendare. Astfel, fiind vorba despre o suspendare de drept, aceasta intervine în mod automat la momentul în care sunt îndeplinite cerințele legii (în speță, acest moment coincizând cu data pronunțării încheierii penale definitive nr. 638 din 19 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală) în timp ce data la care secția pentru procurori/judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constată intervenit acest caz de suspendare este data la care pronunță hotărârea (în cauză, data de 09.01.2020). Prin urmare, efectele despre care face vorbire instanța de fond se produc în temeiul legii.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 62 alin. (1)

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, care dispun că judecătorul/procurorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracțiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanțele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.

În situația mai sus expusă secția pentru procurori are un drept de apreciere, nu și în situația reglementată prin dispozițiile 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, când, așa cum s-a precizat, suspendarea intervine "ope legis".

În consecință, având în vedere că procedura de cameră preliminară a fost finalizată, dar și dispozițiile prevăzute de art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se apreciază, contrar celor reținute de instanța de fond, că secția pentru procurori a constatat în mod temeinic și legal că la data de 19.12.2019 (data rămânerii definitive a încheierii penale nr. 638 din 19 decembrie 2019 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală) a intervenit în virtutea legii, suspendarea din funcția de procuror a intimatului reclamant.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul intimat Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului reclamantului în principal ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

2.2. În privința recursului reclamantului A., se constată că la data de 20.05.2022, titularul acestei căi de atac a formulat o cerere prin care a declarat că renunță la judecarea recursului promovat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere manifestare clară și neechivocă de voință a recurentului - reclamant în sensul anterior menționat, instanța de control judiciar dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, cu luare în considerare a acordului exprimat de intimatul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va lua act de cererea de renunțare la judecată căii de atac exercitată de către reclamant.

2.3. În privința recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, instanța de control judiciar constată că obiect de dispută între părți este momentul de la care se produce efectul suspendării, atunci când hotărârea secției competente din cadrul CSM este ulterioară cauzei în temeiul căreia s-a dispus sau s-a constatat suspendarea raporturilor de serviciu al magistratului.

Prima instanță prin soluția atacată a apreciat în aplicarea art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 că suspendarea raporturilor de serviciu ale magistratului este un act de dispoziție al secției corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar momentul de la care pot opera efectele suspendării nu poate fi unul care precede pronunțarea hotărârii secției competente, fără a fi retroactivă.

Hotărârea instanței de fond, în această privință, este nelegală, fiind pronunțată cu intepretarea eronată a art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, criticile recurentului pârât, sub acest aspect, fiind întemeiate.

Potrivit acestei norme "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție … când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară".

Din însăși formularea acestui text, se observă, contrar aserțiunilor instanței de fond, că însuși legiutorul a fixat momentul de la care se produce efectul suspendării raporturilor de serviciu ale magistratului, judecător sau procuror, după caz, respectiv de când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară.

De altfel, în fiecare dintre situațiile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, unde se regăsesc cazurile de suspendare obligatorie, legiuitorul cu consecvență utilizează adverbul de timp "când" pentru a fixa momentul de la care se produce această măsură în privința raporturilor de serviciu ale magistraților.

În toate situațiile este greu de imaginat în practică, dacă nu imposibil, concomitența dintre momentul de la care legiutorul a ales să se producă efectele suspendării și momentul de la care secția competentă din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constată această situație juridică.

Suspendarea raporturilor de serviciu ale magistraților în această situație se produce în temeiul legii (ope legis), așa cum a susținut recurentul C.S.M., situație juridică pe care hotărârea acestuia, având în vedere că în cvasimajoritatea cazurilor este ulterioară acestei modificări a raportului de serviciu, o va constata, cum de altfel s-a întâmplat în prezenta cauză.

Este adevărat, că potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 "Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii". Norma în discuție are însă caracter general, vizând ambele situații de suspendare, atât obligatorie cât și facultativă, însă scopul său nu este de sublinia sfera de acțiuni pe care secția competentă este îndriduită a le întreprinde atunci când se consideră învestită cu o suspendare a raporturilor de serviciu ale magistraților, aspecte care sunt lămurite cu caracter special în aliniatele precedente, pentru fiecare categorie în parte, ci de a sublinia competența corespunzătoare a fiecărei secții în parte, în raport de categoria de magistrați a căror carieră o gestionează.

De altfel și ratione legis este greu de asimilat argumentul instanței de fond, cum între momentul producerii cauzei de supendare (trimitere în judecată, arest preventiv, întocmire raport de expertiză psihiatrică, etc.) și dispunerea suspendării, cum se pretinde, ar mai putea fi întocmite acte procedurale valabile, cu respectarea principiilor care le guvernează activitatea, fără ca prestigiul profesiei pe care normele în discuție tind să-l ocrotescă, nu ar fi afectat.

Prin urmare, în situația dată, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secția competentă, nu dispune o măsură care deja s-a produs în temeiul legii, ci constată o situație juridică preexistentă, competență nesuceptibilă de valențe retroactive în aplicare, cum de altfel s-a procedat prin hotărârea nr. 22 din 9.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

În această notă, în mod legal prin această hotărâre autoritatea publică pârâtă a constatat intervenită suspendarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, la momentul trimiterii în judecată a acestuia, respectiv la data de 19.12.2019, astfel că hotărârea instanței de fond care a apreciat că suspendarea putea fi dispusă numai de la momentul adoptării aceste hotărâri este dată cu intepretarea eronată a art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 pct. 8 și 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori împotriva aceleiași sentințe, pe care o va casa în parte și, rejudecând cauza în aceste limite, va respinge acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea recurentului A. de renunțare la judecarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 52 din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori împotriva aceleiași sentințe, pe care o casează și, rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.