ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3375/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 din 17 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori anularea în parte a Hotărârii nr. 820/10.10.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția procurori și modificarea în parte a acesteia, în sensul de a hotărî încetarea suspendării sale din funcția de procuror șef de secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data de 18.10.2018.

Prin sentința nr. 51 pronunțată la 16 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al magistraturii, secția pentru Procurori, a modificat Hotărârea CSM, secția pentru Procurori nr. 820/10.10.2019, în sensul de a înceta suspendarea din funcție a domnului procuror A., procuror șef secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data de 18.10.2018, în loc de 10.10.2019 și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 51 pronunțată la 16 iunie 2020 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs Consiliul Superior al Magistraturii, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, urmând în consecință, a fi menținută Hotărârea CSM nr. 820/2019.

În motivarea recursului, au fost formulate critici ce pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 820/10.10.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția procurori și modificarea în parte a acesteia, în sensul de a hotărî încetarea suspendării sale din funcția de procuror șef de secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data de 18.10.2018.

Prin sentința atacată, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. și a fost modificată Hotărârea CSM, secția pentru Procurori nr. 820/10.10.2019, în sensul încetării suspendării din funcție a domnului procuror A., procuror șef secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data de 18.10.2018, în loc de 10.10.2019 și obligării pârâtului să plătească reclamantului suma de 50 RON cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Hotărârea CSM 617/16.10.2014, secția de procurori, prin care s-a dispus suspendarea sa atât din funcția de execuție, cât și din cea de conducere în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea 303/2004, reclamantul a susținut că măsura se impunea a fi încetată la data 18.10.2018.

La data de 18.10.2018 a intrat în vigoare Legea 242/2018, lege ce modifică Legea 303/2004. Printre modificările aduse Legii nr. 303/2004 se numără și cea vizând articolul 62 alin. (1) lit. a), articol ce a constituit temeiul suspendării sale din funcția de procuror și din cea de procuror șef secție și care prevede că "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară;".

Față de modificarea legislativă astfel intervenită, condițiile necesare pentru suspendarea din funcția de procuror nu mai erau îndeplinite, la momentul respectiv cauza penală în care reclamantul avea calitatea de inculpat se afla în curs de judecată în camera preliminară, pe rolul Curții de Apel Cluj.

În aceste condiții, instanța a apreciat că în perioada 18.10.2018 - 10.10.2019, nu a existat prevedere legală care să justifice suspendarea reclamantului din funcția de procuror și respectiv procuror șef secție urmărire penală, aspect de natură a justifica anularea în parte a hotărârii CSM contestate în sensul modificării acesteia, respectiv a constatării încetării suspendării din funcția de procuror șef de secție urmărire penală la Parchetul de pe langă Tribunalul Suceava începând cu data de 18.10.2018, în loc de 10.10.2019.

Chiar dacă era și interesul reclamantului să solicite constatarea încetării îndeplinirii condițiilor suspendării din funcție, în dezacord cu susținerile pârâtului, instanța a apreciat că nu poate fi admis punctul de vedere al acestuia cu privire la imposibilitatea de a se dispune măsura corespunzătoare de către CSM din oficiu. În acest sens, este apreciată ca relevantă Hotărârea CSM, secția pentru judecători nr. 1352 din 27 noiembrie 2018, prin care a fost constatată încetarea suspendării din funcție a unui judecător, din oficiu (la sesizarea Direcției resurse umane și organizare din cadrul CSM) - filele x. Aceiași hotărâre relevă că suspendarea din funcție nu poate fi menținută după data modificării legislative apreciate ca relevante, astfel că și argumentele pârâtului referitoare la data de la care trebuie considerată încetată măsura vor fi înlăturate ca nefiind pertinente.

În aceste condiții actul contestat de reclamant este nelegală astfel că s-a dispus modificarea Hotărârii CSM, secția procurori nr. 820/10.10.2019, în sensul de a înceta suspendarea din funcție a domnului procuror A., procuror-șef secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava începând cu data de 18.10.2018, în loc de 10.10.2019.

În temeiul art. 451 și 453 alin. (1) din C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru .

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală în raport cu motivele de recurs invocate.

Nu este întemeiată critica prin care se susține că, în argumentarea soluției de modificare a Hotărârii nr. 820 din 10.10.2019 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 62 alin. (1) pct. I coroborate cu cele ale art. 63 alin. (2) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sub aspectul momentului de la care pot opera efectele încetării suspendării din funcție.

Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare: "Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:

a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră preliminară; a

l

) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu; a

2

) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta".

Alin. (2) al art. 62 din aceeași lege prevede că: "(2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către secția pentru judecători sau, după caz, secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii".

Art. 63 alin. (2) teza I din același act normativ prevede că: "(2) Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror ori s-a dispus restituirea cauzei la parchet, suspendarea din funcție încetează, iar judecătorul sau procurorul suspendat este repus în situația anterioară".

Urmând principiul simetriei formelor, în ceea ce privește constatarea situațiilor în care suspendarea din funcție a procurorilor încetează, aceștia sunt repuși în situația anterioară din momentul intrării în vigoare a legii care modifică modul de aplicare a suspendării. Acest aspect a fost precizat chiar de către instituția - pârâtă în cuprinsul actului necombătut, respectiv Hotărârea CSM, secția pentru judecători nr. 1352 din 27 noiembrie 2018, prin care a fost constatată, din oficiu, încetarea suspendării din funcție a unui judecător, începând cu data de 18.10.2018 (la sesizarea Direcției resurse umane și organizare din cadrul CSM) - dosar fond.

Cum în cauză recurenta pârâtă nu a indicat temeiul de drept prin care se relevă că suspendarea din funcție poate fi menținută după data modificării legislative, nu pot fi reținute alegațiile din cuprinsul cererii de recurs, în sensul că "reclamantul a stat în pasivitate", "nu există temei la nivel de legislație primară care să instituie în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii obligația verificării din oficiu a situațiilor suspendărilor din funcție a magistraților" și astfel," suspendarea își încetează efectele la data pronunțării hotărârii atacate, respectiv 10.10.2019 și nu retroactiv".

Recurentul nu a indicat un text de lege care să stipuleze că suspendarea din funcție încetează cu data hotărârii CSM. În consecință, data încetării suspendării nu poate fi alta decât ce la care a dispărut cauza de suspendare prevăzută de lege.

Mai mult, instanța de recurs precizează că nu au relevanță susținerile instituției recurente prin care încunoștințează instanța de recurs că, ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a pronunțării încheierii penale definitive nr. 638 din 19.12.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin Hotărârea nr. 22 din 09.01.2020, secția pentru procurori a hotărât suspendarea din funcția de procuror a reclamantului, începând cu data de 19.12.2019. În cauză, instanța de contencios administrativ a fost investită cu verificarea unui act administrativ pentru perioada dintre momentul intrării în vigoare a legii - 18.10.2018 și data emiterii hotărârii -10.10.2019.

Trebuie menționat că, instituția pârâtă Consiliul Superior al Magistraturii, prin secția competentă, nu dispune o măsură care deja s-a produs în temeiul legii, ci constată o situație juridică preexistentă, astfel că nu se poate susține că efectele hotărârii pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii (prin secțiile sale) ar retroactiva. Încetarea suspendării raporturilor de serviciu ale magistraților se produce în temeiul legii (ope legis), hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii fiind ulterioară acestei modificări a raportului de serviciu. Pârâta putea constata intervenirea ei din momentul intrării în vigoare a legii, cum de altfel trebuia să se întâmple și în prezenta cauză.

În acest context, Înalta Curte reține că instanța de fond a procedat la o analiză detaliată a stării de fapt și a temeiurilor juridice în legătură cu măsura de încetare a suspendării din funcție a reclamantului A., începând cu data de 18.10.2018, în loc de 10.10.2019.

Prin urmare, în acord cu cele reținute de instanța de judecată, hotărârea a cărei modificare a fost dispusă, a fost adoptată de către secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin încălcarea competențelor ce revin acesteia în materie.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, trebuie precizat că în mod legal instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata lor, având în vedere dispozițiile clare și neechivoce a art. 451 alin. (4) C. proc. civ. potrivit căruia "Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecata având ca obiect plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, precum si plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)" coroborate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează că "Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa îi plătească acesteia cheltuieli de judecata".

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 51 din 16 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022.