ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5919/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.11.2020 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori: anularea Hotărârii nr. 499 din 26 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori; obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori să soluționeze efectiv cererea sa de pensionare, respectiv să emită o hotărâre prin care să constate că îndeplinește toate cerințele legale pentru acordarea pensiei de serviciu și că se impune înaintarea către Președintele României a propunerii de emitere a decretului de eliberare din funcție prin pensionare.

Prin sentința nr. 17 din 15 martie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii;

A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și a anulat Hotărârea nr. 499 din 26 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori;

A obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori să procedeze la soluționarea cererii reclamantului A. de eliberare din funcție prin pensionare.

Împotriva sentinței nr. 17 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității cererii și respingerea acesteia ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că intimatul-reclamant a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, prin cererea înregistrată sub nr. x/06.03.2020, eliberarea sa din funcție prin pensionare, începând cu data de 01.04.2020, deși la momentul formulării acestei cereri era suspendat din funcția de procuror.

Subsumat motivului de casare invocat, apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a art. 53

1

, art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004, art. 68, art. 69, art. 54 și art. 38 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 1073/2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, art. 2 alin. (1) lit. c) și i), art. 1 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza a ll-a din Legea nr. 554/20004.

Astfel, într-o primă critică, arată că în mod eronat a respins instanța de fond excepția inadmisibilității cererii, în condițiile în care intimatul-reclamant a solicitat anularea Hotărârii nr. 499 din 26.05.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă plângerea sa prealabilă îndreptată împotriva minutei ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31 martie 2020.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precizând că hotărârea atacată în cauză nu este act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu naște, modifică sau stinge raporturi juridice.

Susține că Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător, nu și răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia, întrucât rolul plângerii prealabile, conform art. 7 din același act normativ, este acela de a da posibilitatea autorității publice să revină asupra actului pretins vătămător prin revocarea acestuia, soluția și răspunsul la această solicitare nefiind date în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii și nereprezentând un nou act administrativ.

De asemenea, susține că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată derivă și din faptul că minuta ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31 martie 2020, prin care s-a dispus amânarea cererii intimatului-reclamant de eliberare din funcție prin pensionare, nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât amânarea soluționării unei cereri nu dă naștere, modifică ori stinge raporturi juridice.

Apreciază că în mod greșit a reținut instanța de fond că soluția Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii excedează atribuțiilor acesteia, invocând în acest sens dispozițiile art. 53

1

din Legea nr. 317/2004, referitoare la atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, art. 68, art. 69, art. 54 și art. 38 alin. (1) din Regulament. Mai mult, amânarea soluționării cererii de eliberare a intimatului-reclamant din funcție prin pensionare până la data încetării cazului de suspendare nu excedează atribuțiilor comisiei și nu încalcă atribuțiile secției pentru procurori, care, potrivit art. 40 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 317/2004, propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a procurorilor; o eventuală încălcare a competenței ce revine secției pentru procurori s-ar fi putut reține în situația eliberării din funcție a intimatului-reclamant sau a respingerii cererii sale.

Recurentul-pârât susține că instanța a interpretat și aplicat greșit și prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, asimilând nejustificat modul de soluționare a plângerii prealabile formulate de intimatul-reclamant împotriva minutei din 31.03.2020 a Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" cu un refuz de soluționare a cererii și cu un exces de putere din partea secției pentru procurori.

Consideră că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de un exces de putere, câtă vreme s-a pronunțat cu privire la plângerea prealabilă.

Totodată, susține că este eronată și aprecierea instanței de fond conform căreia amânarea soluționării cererii de pensionare a intimatului-reclamant pe o perioadă nedeterminată echivalează cu o veritabilă suspendare a soluționării cererii de eliberare din funcție prin pensionare, deși amânarea soluționării cererii s-a făcut pentru o durată limitată în timp.

Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori: anularea Hotărârii nr. 499 din 29 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori; obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori să soluționeze efectiv cererea sa de pensionare, respectiv să emită o hotărâre prin care să constate că îndeplinește toate cerințele legale pentru acordarea pensiei de serviciu și că se impune înaintarea către Președintele României a propunerii de emitere a decretului de eliberare din funcție prin pensionare.

Prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. și a anulat Hotărârea nr. 499 din 26 mai 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, obligând pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori să procedeze la soluționarea cererii reclamantului A. de eliberare din funcție prin pensionare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurentul-pârât susține că în mod eronat a respins instanța de fond excepția inadmisibilității, în condițiile în care nici Hotărârea nr. 499 din 26.05.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și nici minuta ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31 martie 2020 nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Astfel, în cauză se constată că intimatul-reclamant s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, solicitând eliberarea din funcție prin pensionare începând cu data de 01.04.2020, cererea fiind înregistrată sub nr. x/06.03.2020.

Cererea intimatului-reclamant de eliberare din funcție prin pensionare a fost analizată de către Comisia nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare", în ședința din data de 31.03.2020, dispunându-se amânarea soluționării cererii până la data încetării cazului de suspendare.

La data formulării acestei cereri, intimatul-reclamant era suspendat din funcție ca urmare a faptului că prin Hotărârea nr. 22 din 09.01.2020 a secției pentru procurori s-a dispus suspendarea din funcția de procuror a intimatului-reclamant, începând cu data de 19.12.2019. Ulterior, prin sentința nr. 52/16.06.2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea intimatului-reclamant formulată împotriva Hotărârii nr. 22 din 09.01.2020 a secției pentru procurori și s-a dispus anularea în parte a acesteia, în sensul că data începerii măsurii de suspendare este 09.01.2020.

Intimatul-reclamant a formulat plângere prealabilă împotriva minutei ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31.03.2020, iar prin Hotărârea nr. 499 din 26.05.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins plângerea prealabilă, ca neîntemeiată.

Contrar celor susținute de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii și în acord cu cele reținute de către prima instanță, Înalta Curte constată că înscrisurile în discuție, respectiv minuta ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31.03.2020 și Hotărârea nr. 499 din 26.05.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prin minuta ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31.03.2020, depusă în copie la dosarul de fond, s-a menționat:

"Soluția Comisiei: Comisia a decis amânarea soluționării cererii de pensionare formulată de domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în prezent suspendat din funcție, până la data încetării cazului de suspendare, urmând să fie formulat un răspuns în acest sens."

Prin urmare, Înalta Curte constată că este greșită susținerea recurentului-pârât în sensul că minuta Comisiei nu naște, modifică sau stinge raporturi juridice, câtă vreme amânarea soluționării cererii de pensionare constituie în sine o modalitate de soluționare provizorie a cererii formulate de către intimatul-reclamant, modificatoare a unui raport juridic, înscriindu-se din această perspectivă noțiunii de act administrativ.

De altfel, Înalta Curte constată că în cuprinsul Hotărârii nr. 499 din 26.05.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reținut chiar de către emitentul hotărârii că "amânarea soluționării cererii de pensionare, formulată de domnul A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în prezent suspendat din funcție, până la data încetării cazului de suspendare, dispusă prin minuta ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31.03.2020, modifică raporturile juridice născute prin formularea cererii de pensionare prin amânarea termenului de analizare a acesteia. În raport de efectul juridic produs, minuta ce face obiectul plângerii prealabile formulate de domnul A. este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, susceptibil de a fi atacată prin plângere prealabilă, în temeiul art. 7 alin. 1din aceeași lege, la secția pentru procutori a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. q) din Legea nr. 317/2004 (...)."

Aceasta a fost rațiunea pentru care secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat prin Hotărârea nr. 499 din 26.05.2020 plângerea prealabilă formulată de intimatul-reclamant cu privire la minuta ședinței Comisiei nr. 2 Procurori - "Resurse umane și organizare" din data de 31.03.2020, respingând-o ca neîntemeiată.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește aceeași minută, prima instanță a reținut în mod corect că pronunțarea de către o comisie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unei soluții, fie ea și provizorie, asupra cererilor înaintate de magistrați, excede atribuțiilor conferite comisiilor de lucru din cadrul CSM de dispozițiile art. 68 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii din 3 decembrie 2018, act normativ dat în executarea și aplicarea prevederilor art. 53

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora comisiile de lucru au rol de structuri pregătitoare de specialitate pentru secții și nu au competența de a da soluții într-o cerere cu care este învestită una dintre secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cum este cazul din speță.

Pe de altă parte, recurentul-pârât susține prin cererea de recurs că nici Hotărârea nr. 499 din 26.05.2020 a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu ar fi un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu naște, modifică sau stinge raporturi juridice, critică pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, în condițiile în care prin această hotărâre s-a respins plângerea prealabilă a intimatului-reclamant formulată cu privire la minuta Comisiei nr. 2 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai mult, prima instanță a reținut în mod corect că, întrucât soluția de suspendare a soluționării cererii de pensionare a reclamantului este de competența secției pentru Procurori și nu a unei comisii de lucru din cadrul acesteia, respingerea contestației petentului prin Hotărârea nr. 499/26 mai 2020, în condițiile în care prin contestația formulată s-a invocat și chestiunea pronunțării soluției de un organ necompetent și s-a solicitat secției pentru procurori să analizeze cererea formulată, nu reprezintă altceva decât exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței secției pentru procurori de a nu rezolva cererea reclamantului, așadar un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care prima instanță a apreciat că demersul judiciar al reclamantului este unul admisibil prin prisma prevederilor art. 8 alin. (1) teza a-II a din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, este nefondată susținerea recurentului-pârât în sensul că, în ceea ce privește Hotărârea nr. 499/26 mai 2020, soluția de respingere a plângerii nu poate fi asimilată noțiunii de act administrativ unilateral, apt să producă efecte în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme pentru a fi considerat act administrativ legiuitorul nu a impus condiția de admitere a plângerii.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii București, secția pentru Procurori împotriva sentinței nr. 17 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii București, secția pentru Procurori împotriva sentinței nr. 17 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.