ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1492/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârea nr. 1040 din 6 aprilie 2022 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și, totodată a solicitat suspendarea executării acestui act până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, a solicitat plata drepturilor salariale de care va fi lipsită în perioada următoare, neincluzând penalități.

Totodată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cererii de anulare a actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzelor ce fac obiectul Dosarelor nr. x/2021 și nr. y/2022 aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3.1. Recursul principal

În motivarea recursului principal, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau, susține recurentul-pârât, în faptul că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a disp. art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, apreciind eronat că în cauză ar exista împrejurări legate de starea de fapt care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat și că ar fi întrunită condiția unei pagube iminente.

Cu privire la cerința cazului bine justificat, recurentul-pârât susține că analiza instanței de fond a vizat chiar motivele de nelegalitate pe care se întemeiată cererea de anulare a actului administrativ.

Totodată, se subliniază că prima instanță a extins în mod nepermis limitele învestirii, apreciind că pentru garantarea accesului efectiv la justiție al intimatei-reclamante, analiza aparentei legalități a hotărârii de eliberare din funcție nu putea fi realizată decât într-un context mai larg, ce viza împrejurări de fapt avute în vedere de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la adoptarea Hotărârilor nr. 182/18.11.2021 și nr. 47/06.04.2022, fără ca instanța să fie învestită cu analiza de legalitate a celor două hotărâri emise de Plenul CSM, ce fac obiectul unor alte dosare, respectiv Dosarele nr. x/2021 și nr. y/2022

În mod eronat, prima instanță a reținut că adoptarea HPCSM nr. 1013/2018, care vizează o cerere similară cu a sa, ar fi condus la un interes legitim al intimatei-reclamante de a pretinde aceeași conduită Plenului CSM, în cauza de față fiind aplicabile considerentele Hotărârii nr. 878/16.12.2020 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a statuat că respingerea solicitării de reprogramare a uneia dintre probele concursului de admitere la INM nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, existând o justificare obiectivă a refuzului, având în vedere anvergura concursului, precum și costurile considerabile generate de organizarea acestuia, astfel încât, sarcina organizatorului de a reprograma unele dintre probe ar fi disproporționată în raport cu resursele și logistica implicate în organizarea și desfășurarea unui astfel de examen.

Prin sentința civilă nr. 1488/25.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a ­­contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ce are ca obiect anularea HCNCD nr. 878/16.12.2020.

În aceste condiții, contrar celor reținute de prima instanță, argumentele care au ocazionat adoptarea Hotărârii nr. 878/2020, erau pe deplin aplicabile și în situația de față, prin prisma anvergurii și mizei examenului de capacitate pentru toți judecătorii și procurorii stagiari care urmau să susțină acest examen, precum și a necesității respectării, pe de o parte, a termenului de 90 de zile stabilit de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, a asigurării unui termen optim pentru finalizarea examenului de capacitate cu toate etapele sale.

Argumentul primei instanțe, în sensul că cele două situații nu sunt comparabile este eronat, în condițiile în care chestiunea litigioasă este identică și anume măsura în care credința religioasă a unui candidat poate influența modalitatea de derulare a unui concurs/examen complex, a cărui organizare este reglementată, în mod detaliat, în cuprinsul unor acte normative, respectiv Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari aprobat prin HPCSM nr. 103/2019.

Este cunoscut faptul că Institutul Național al Magistraturii nu dispune de un sediu care să permită desfășurarea în condiții adecvate a unui examen ce impune participarea tuturor cursanților săi, astfel încât, de-a lungul timpului probele concursurilor și examenelor organizate prin INM au fost susținute în alte locuri, de regulă sedii ale unor universități particulare, care sunt libere în zilele de sâmbătă și duminică.

Ipoteza admiterii cererii reclamantei de modificare a zilei de concurs stabilită într-o zi de sâmbătă ar fi putut conduce la ivirea aceleiași situații din partea unui alt candidat ce împărtășește o altă credință religioasă.

Organizarea examenului de capacitate presupune constituirea mai multor comisii alcătuite din persoane care sunt angajate în alte activități, de bază, ceea ce justifică respingerea cererii de modificare a datelor de examen.

Astfel, imposibilitatea de stabilire a zilei de examen în funcție de orientarea religioasă a intimatei-reclamante trebuie privită ca având un scop legitim, justificat și rezonabil, fiind păstrat un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

În ceea ce privește paguba iminentă, cerința nu este îndeplinită față de disp. art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, intimata-reclamantă având posibilitatea să exercite orice activitate remunerată.

3.2. Apărările formulate în cauză

Apărările recurentei-reclamante. Recursul incident

Prin întâmpinare, reclamanta A. a invocat excepția nulității recursului principal, iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat de pârât.

3.3. Recursul incident Odată cu întâmpinarea, reclamanta A. a formulat și recurs incident, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că este incidentă în cauză suspendarea de drept a HPCSM nr. 47/06.04.2022, respectiv suspendarea de drept a Hotărârii nr. 1040/06.04.2022, în temeiul disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2014 și a principiului accesorium sequitur principale.

Susținerea recurentei-reclamante are în vedere faptul că nu se poate face abstracție de faptul că hotărârea de eliberare din funcție are caracter subsecvent și accesoriu hotărârii prin care s-a constatat lipsa nejustificată la susținerea examenului de capacitate.

Ca urmare a formulării contestației nr. x/2022 din data de 07.04.2022, acțiunea de eliberare din funcție a recurentei-reclamante este prematură și, prin urmare devin aplicabile disp. art. 29 alin. (8) din Lega nr. 317/2004.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat inadmisibilitatea recursului incident și pe fond a solicitat respingerea acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării Hotărârii nr. 1040/06.05.2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a aceluiași act administrativ.

Prin Hotărârea nr. 1040/2022 s-a dispus eliberarea reclamantei din funcția de judecător stagiar la Judecătoria Suceava, începând cu data de 06.04.2022, avându-se în vedere că reclamanta a lipsit nejustificat de la susținerea examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, astfel cum s-a constatat prin HPCSM nr. 47/06.04.2022.

În ceea ce privește cererea de suspendare, prima instanță a constatat că reclamanta și-a întemeiat juridic această solicitare, în principal pe disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, susținând ipoteza suspendării de drept a HCSM nr. 1040/2022 și, în subsidiar, pe disp. art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

În ceea ce privește cererea de suspendare întemeiată pe disp. art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond, analizând cele două cerințe impuse a fi îndeplinite cumulativ, prin textele sus-menționate, a considerat că există o împrejurare legată de starea de fapt care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat, respectiv precedentul aceluiași Plen CSM, reprezentat de Hotărârea nr. 1013/01.11.2018, prin care într-o situație similară s-a stabilit o altă dată de examen decât ziua de sâmbătă.

De asemenea, contestarea HPCSM nr. 47/2022 reprezintă o altă împrejurare de fapt ce conduce la existența cazului bine justificat, iar cerința pagubei iminentă este îndeplinită ca urmare a specializării reclamantei care impune ocuparea anumitor locuri de muncă pentru care se organizează examene de admitere sau alte proceduri administrative ce se derulează în timp.

Prima critică formulată de recurentul-pârât susține faptul că împrejurările de fapt reținute de judecătorul fondului și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat sunt identice cu motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de anulare a actului administrativ.

Critica este nefondată, putându-se observa cu ușurință din cuprinsul cererii introductive că motivele de anulare a actului administrativ atacat sunt reprezentate de confesiunea religioasă a reclamantei.

Referirea la existența pe rolul instanțelor de judecată a unor litigii ce au legătură cu situația juridică a reclamantei nu face parte din argumentația referitoare la nelegalitatea actului administrativ, ci reprezintă un motiv ce a condus la suspendarea acestuia, din dublă perspectivă, a disp. art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și a disp. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din această perspectivă este nefondată susținerea recurentului-pârât prin care a arătat că prima instanță a extins în mod nepermis limitele învestirii.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, pentru garantarea accesului efectiv la justiție al reclamantei, analiza aparenței legalității este obligatoriu să fie realizată prin luarea în considerare și a existenței HPCSM nr. 182/2021 și nr. 47/2022, ce fac obiectul altor cercetări judecătorești.

Existența celor două dosare și contestarea hotărârilor Plenului CSM pot influența soluția de anulare a Hotărârii nr. 1040/2022, constituindu-se în împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului din dosarul de față, ceea ce implică existența cazului bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, eliberarea din funcția de judecător stagiar este de natură să creeze reclamantei un prejudiciu material previzibil, chiar și în ipoteza neaplicării dispozițiilor referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege magistratului, întrucât ocuparea unui alt loc de muncă în domeniul juridic este limitat datorită experienței reduse a acesteia.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă solicită să se constate că a intervenit în cauză suspendarea de drept, în temeiul disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, iar o atare solicitare are drept consecință schimbarea dispozitivului sentinței recurate, astfel că recursul nu este inadmisibil, ci se încadrează la cerințele prevăzute de art. 472 coroborate cu art. 491 C. proc. civ.

Prima instanță, răspunzând la cererea de suspendare întemeiată pe disp. art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 a arătat că dispoziția legală se referă la suspendarea executării măsurilor dispuse cu privire la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor prin hotărâri ale Plenului CSM.

Recurenta-reclamantă consideră că și hotărârii a cărei suspendare se cere în prezenta cauză, respectiv Hotărârea nr. 1040/06.04.2022, i se poate aplica cazul de suspendare a executării reglementat de art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, potrivit principiului accesorium sequitur principale.

Înalta Curte reține că, potrivit disp. art. 29 alin. (5) și (8) din Legea nr. 317/2004, contestația formulată de judecătorul sau procurorul vizat de o hotărâre a Plenului CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera și drepturile acestuia.

Prevederea legală este de strictă interpretare, vizează numai hotărârile Plenului CSM privind cariera și drepturile judecătorilor, prin urmare, principiul de drept invocat de recurenta-reclamantă nu este incident în cauză, de unde rezultă că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale analizate.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și recursul incident formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 54 din 6 iunie 2022 a Curții de Apel Suceava – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.