ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2370/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3142 din 30 iunie 2010 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis

acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității în contradictoriu cu pârâtul V.A. și a constatat calitatea de

colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

Instanța de fond a apreciat că cele

două condiții cumulative prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt

întrunite.

Astfel, prima instanță a avut în

vedere mai multe note informative din perioada anilor 1976 – 1981, îndeosebi

cele referitoare la divulgarea unor relații cu cetățeni străini sau români

stabiliți în străinătate. În considerentele sentinței s-au prezentat pe larg

informațiile divulgate de pârât în legătură cu „unele persoane de la Întreprinderea

Mecanică Sinaia care întrețin relații cu străinii” cum ar fi numitele A.G, N.R.

și D.E.

S-a conchis în sensul că informațiile

furnizate conștient se refereau la activități îndreptate împotriva regimului comunist,

deoarece prin stabilirea acestor legături se puteau destrăma barierele informaționale

controlate de partid. De asemenea s-a reținut că prin activitatea desfășurată,

pârâtul a creat premisele suprimării sau îngrădirii dreptului la viață privată și

a dreptului la libertatea conștiinței și a religiei.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

declarat recurs V.A. criticând modul în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, prin concluziile scrise,

recurentul a invocat excepția inadmisibilității cererii, excepția tardivității

acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția

lipsei de interes în promovarea acțiunii, precum și excepția nulității absolute

a hotărârii instanței de fond.

Prin Decizia nr. 4798 din 18

octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat

de V.A. împotriva sentinței nr. 3142 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Înalta Curte a constatat că

excepțiile invocate de acesta sunt nefondate și le-a respins ca atare.

În ceea ce privește excepția

nulității hotărârii instanței de fond, instanța de control judiciar a reținut

că:

C. proc. a consacrat într-adevăr,

prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., principiul general potrivit

căruia hotărârile trebuie să fie motivate clar, convingător și pertinent, ca o

garanție pentru părți în fața eventualului arbitrar judecătoresc și singurul

mijloc prin care se asigură exercitarea în mod real a controlului judiciar.

Instanța nu este obligată, însă, să

răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în

funcție de legătura lor logică, ori să le interpreteze numai în modalitatea

solicitată de anumite texte de lege, prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., impunând doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se

sprijină soluția adoptată și ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de

natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților.

Astfel, în speță, s-a reținut că

motivarea hotărârii atacate îndeplinește toate aceste cerințe, făcând posibilă

exercitarea controlului judiciar. Instanța de fond, în motivarea hotărârii, a

reținut care sunt informațiile furnizate de pârât, relevante din perspectiva art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și a făcut un examen al informațiilor

respective prin prisma condițiilor cumulative ale textului legal precizat.

Instanța a tras concluzia, urmare a acestei analize, că anumite informații

comunicate de pârât organelor de Securitate au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului și că pârâtul, furnizând informații de

asemenea natură, a avut reprezentarea clară a faptului că relatările sale sunt

pasibile de urmări din partea Securității.

Cât privește susținerea că

informațiile furnizate ar fi avut o valoare informativă scăzută, aceasta nu a

putut fi examinată în cadrul soluționării excepției în discuție, ci este o

chestiune de fond.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată s-au reținut următoarele:

conform pârâtului, C.N.S.A.S. verifică din oficiu doar persoanele care

candidează pentru ocuparea unor demnități ori funcții (prevăzute în art. 3 lit.

a) și h) din O.U.G. nr. 24/2008), iar, ca atare, dispozițiile legale enumerate

nu legitimează verificarea celor care, deși au candidat, nu au fost aleși în

demnitățile respective. Pârâtul a susținut că acțiunea este inadmisibilă și din

perspectiva faptului că, vizând o persoană care a candidat în alegeri, acțiunea

se subordonează acestui scop și ar fi trebuit introdusă la instanța de judecată

anterior alegerilor, or, cum acțiunea în constatare ce face obiectul

prezentului dosar a fost introdusă la 09 aprilie 2009, ulterior alegerilor,

aceasta este inadmisibilă.

Contrar celor susținute de pârât, Înalta

Curte a constatat că nu doar persoanele care au fost alese în anumite funcții

sunt verificate din oficiu de către Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, astfel cum rezultă fără echivoc din conținutul art. 5 al

O.U.G. nr. 24/2008, în care este reglementată procedura de verificare a

persoanelor care candidează sau ocupă unele funcții ori demnități publice.

Pe de altă parte, conform pieselor

dosarului de fond, pârâtul V.A., este primar al comunei Talea, județul Prahova,

aspect necontestat de către acesta, ceea ce legitimează demersul judiciar al

reclamantului și din perspectiva art. 3 lit. g) și art. 5 alin. (1) lit. g) din

O.U.G. nr. 24/2008.

S-a mai reținut că dispozițiile

legale mai sus citate nu condiționează promovarea acțiunii în justiție în

raport de momentul alegerilor, astfel că acțiunea nu este inadmisibilă, cum

susține pârâtul, scopul unei astfel de cereri de chemare în judecată fiind

acela de a devoala acțiunile de poliție politică întreprinse în timpul regimul

totalitar trecut, inclusiv identificarea persoanelor care au desfășurat

activități de poliție politică (art. 2 lit. a), precum și a celor care au

colaborat cu fosta poliție politică al regimului comunist (art. 2 lit. b), în

discuție în cauză fiind această ultimă ipoteză, în privința pârâtului.

În ceea ce privește excepția

tardivității acțiunii în constatare, termenul de 30 de zile lucrătoare, la care

se referă art. 37 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al C.N.S.A.S.,

s-a reținut că este un termen de recomandare, iar nu unul de decădere sau de

prescripție, în lipsa unor mențiuni exprese în acest sens. Această concluzie

s-a impus și pentru că O.U.G. nr. 24/2008 nu conține nici o dispoziție în care

să se stabilească un termen pentru promovarea acțiunii în justiție.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesual active a reclamantului, s-a reținut că C.N.S.A.S. are

calitate procesuală activă în acțiunile întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008,

acesta fiind titularul acțiunii în constatarea calității de lucrător al

Securității sau de colaborator al fostei poliții politice a regimului comunist,

astfel cum rezultă neechivoc din prevederile art. 11 din actul normativ

precizat.

A apreciat instanța de control

judiciar că din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, dispozițiile art. 1

și 2 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care au fost invocate de pârât nu

sunt incidente în speță, ordonanța de urgență amintită, act normativ special și

ulterior Legii 554/2004, instituind o procedură derogatorie de la dispozițiile

Legii contenciosului administrativ.

În ceea ce privește excepția lipsei

de interes, s-a reținut că susținerile pârâtului, de asemenea, nu pot fi

primite. Există un interes public major al promovării acțiunilor în constatare

întemeiate pe prevederile O.U.G. nr. 24/2008, așa cum se degajă neechivoc din

conținutul acestui act normativ - acela de a devoala activitățile de poliție

politică ale regimului comunist din România, demers care implică și

identificarea persoanelor care au desfășurat astfel de activități (lucrătorii

de Securitate), cât și a persoanelor care au colaborat cu fosta poliție

politică a regimului totalitar comunist (colaboratori ai Securității), conform

definițiilor legale din ordonanța de urgență. In concret, în cauză, interesul

este acela de a stabili dacă pârâtul, V.A., a fost colaborator al Securității,

în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce privește recursul

declarat, în raport de probele administrate în cauză și de normele legale

incidente, Înalta Curte a apreciat că, în mod legal și temeinic, prima instanță

a admis acțiunea promovată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, constatând că pârâtul V.A. are calitatea de colaborator

al Securității, în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind

întrunite condițiile cumulative prevăzute de acest text legal.

A constatat Înalta Curte, că

informațiile furnizate de pârât organelor de Securitate se referă la atitudini

potrivnice regimului comunist ale persoanelor vizate în delațiunile sale, fiind

analizate pe lângă cele referitoare la relații cu cetățenii străini și pe

acelea care priveau un coleg de armată, caporalul C.S., adept al unei secte

religioase în contextul profund antireligios al epocii respective.

Împotriva Deciziei pronunțate de Înalta

Curte de Casație, V.A. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile

art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În concret, contestatorul susține că

instanța de recurs a omis să analizeze motivul nr. 1 de recurs, vizând nulitatea

absolută a hotărârii instanței de fond pentru soluționarea cauzei cu încălcarea

principiilor privind dreptul la apărare și al contradictorialității.

De asemenea, mai arată contestatorul,

instanța de recurs nu a interpretat și dat eficiență juridică nici motivului

nr. 2, referitor la lipsa unui angajament scris și a caracterului voluntar al

colaborării cu Securitatea.

în anulare.

Potrivit temeiului de drept invocat

de contestator, art. 318 teza a II-a C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Verificând recursul declarat de pârâtul

V.A., Înalta Curte constată că acesta cuprinde un singur motiv de recurs,

încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează „încălcarea

și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008”.

Toate criticile subsumate acestui motiv

converg către ideea că informațiile furnizate de recurent ar fi avut rolul de a

proteja persoanele respective și că ele ar fi fost apreciate ca nerelevante de către

organele de Securitate întrucât reflectau fapte notorii.

Acest unic motiv de recurs a fost analizat

de instanța de recurs în mod efectiv (paginile 8 și 9 din decizie),

raționamentul său fiind expus în mod coerent și convingător.

Împrejurarea că soluția adoptată

este contrară punctului de vedere exprimat de contestator nu îi conferă

acestuia dreptul de a exercita un nou recurs, pentru că, în realitate, aceasta este

semnificația căii de atac de față.

Or, reglementând contestația în

anulare specială ca și cale extraordinară de atac, legiuitorul a urmărit ca

instanțele de recurs să-și retracteze propriile hotărâri atunci când sunt

îndeplinite ipotezele art. 318 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță.

Cele două așa-zise motive de recurs

neanalizate reprezintă, de fapt, critici de nelegalitate ale sentinței,

formulate prin concluziile scrise depuse în termenul de amânare a pronunțării,

dispus conform art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

Deși ele nu au fost invocate în

condiții procedurale, totuși instanța de recurs le-a analizat detaliat

(paginile 5 și 6 din decizie) răspunzând corespunzător după cum s-a arătat rezumativ

la pct. 3 din această decizie.

Ca urmare, în temeiul art. 320 C.

proc. civ., se va respinge contestația în anulare de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de V.A. împotriva Deciziei nr. 4798 din 18 octombrie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 mai 2012.