ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3847/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 150 din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 3827/116/2011 în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.G. , la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza art. 113 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul la tratament medical în timpul executării pedepsei pronunțate prin prezenta până la însănătoșire.

S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 67 C. pen.

În baza art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a unei sape aflată la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Călărași.

A fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.J. și obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 10.000 RON, daune morale.

A fost obligat inculpatul la 7,84 RON către Spitalul Municipal Oltenița, contravaloarea tratamentului medical efectuat părții vătămate C.J.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În dimineața zilei de 9 iunie 2011 la Postul de Poliție Ulmeni s-a prezentat numita B.E., care a solicitat concursul organelor de poliție în vederea internării nevoluntare a soțului său, B.G., la Spitalul de Psihiatrie Săpunari. În sprijinul acestei solicitări, B.E. a prezentat biletul de trimitere emis de medicul de familie P.A., diagnosticul prezumtiv înscris fiind "tulburare psihotică pe fond etanolic. Pericol social". Urmare acestei solicitări, la locuința familiei B. s-au deplasat agenții de poliție C.J., C.G. și T.D.

Întrucât B.G. a refuzat să răspundă la apelul organelor de poliție, agenții de poliție au pătruns în curte însoțiți de B.E., care a escaladat o fereastră și a deschis din interior ușa de acces în locuință. În pragul ușii a apărut înarmat cu o sapă B.G., care a încercat mai întâi să o lovească pe soția sa, iar la vederea agenților de poliție, i-a amenințat cu moartea dacă încearcă să intre în casă, agitând sapa în direcția lor.

În momentul în care agentul de poliție C.J. s-a îndreptat către B.G. pentru a-l dezarma, a fost lovit cu tăișul sapei în cap.

În urma cercetării locului faptei a fost ridicată sapa utilizată de agresor, pe tăișul acesteia fiind identificate fire de păr și o pată brun roșcată ce pare a fi de sânge.

Situația de fapt reținută a fost susținută și de declarațiile martorilor C.G., T.D. și soția inculpatului, numita B.E.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei cu ocazia primelor cercetări, precizând că: "în momentul în care agenții de poliție au intrat în casă, eu l-am lovit pe unul dintre ei cu sapa în cap și apoi aceștia m-au luat la bătaie".

În faza de judecată inculpatul a nuanțat modul de săvârșire a faptei declarând că "… nemulțumit de vizita acestora s-a creat o altercație între noi, adică eu și polițiști, timp în care polițistul C.J. a căzut în sapa pe care o aveam asupra mea…".

Raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Călărași în urma examinării persoanelor vătămate a concluzionat că aceasta a prezentat la examinare un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză calotă craniană de circa 7 cm. Același raport de constatare medico-legală a arătat că partea vătămată necesită 7 - 8 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile nu au pus în primejdie viața victimei.

Inculpatul a fost examinat psihiatric, expertiza fiind obligatorie potrivit art. 117 C. proc. pen. în cazul infracțiunilor de omor deosebit de grav, raportul de expertiză întocmit de S.M.L. Călărași concluzionând că inculpatul B.G. a avut discernământul faptelor sale păstrat în momentele comiterii infracțiunii.

În drept s-a apreciat că fapta inculpatului B.G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 176 alin. (1) lit. f) C. pen.

Partea vătămată C.J. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 RON din care 20.000 RON reprezintă daune materiale și 30.000 RON daune morale, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2011.

Spitalul Municipal Oltenița s-a constituit parte civilă cu suma de 7,84 RON, contravaloarea tratamentului medical administrat părții civile C.J. în data de 9 iunie 2011 la camera de gardă.

În raport de toate împrejurările concrete ale cauzei cum sunt: instrumentul folosit de inculpat - faptul că inculpatul a lovit cu tăișul sapei, regiunea corpului lovită - capul, instanța a apreciat că inculpatul a avut intenția de a ucide, în speță fiind în prezența unei împrejurări care imprimă faptei un caracter deosebit de grav, respectiv cea prevăzută de lit. f) a art. 176 C. pen., fapta fiind săvârșită asupra unui polițist în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Constatând întrunite condițiile răspunderii penale, instanța de fond a hotărât condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la a cărei individualizare s-a ținut seama de circumstanțele personale ale inculpatului date de lipsa antecedentelor penale, de poziția sa procesuală în sensul că a recunoscut comiterea faptei, de starea de sănătate a inculpatului care, deși nu i-a influențat capacitatea de apreciere a faptei și a consecințelor sale, totuși se află sub tratament medical, este o persoană în vârstă; aspecte ce au condus la aplicarea art. 74 C. pen.

Soluționând latura civilă, instanța a constatat că partea vătămată C.J. nu a produs nicio probă în susținerea daunelor civile. Cât privește daunele morale acestea au fost admise în parte, motivat de faptul că în mod obiectiv partea civilă a pretins că a suferit traume psihice și suferințe fizice urmare acțiunii inculpatului, dar cuantumul acestor daune morale s-a apreciat că trebuie să fie stabilit în raport de efectele infracțiunii și care se referă la modificări prejudiciabile morale intervenite în viața persoanei vătămate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în raport de modalitatea concretă de comitere a infracțiunii și de periculozitatea manifestată de către inculpat, nefiind justificată reținerea de circumstanțe atenuante.

În dezvoltarea motivelor de apel depuse în scris la dosar se arată că starea de sănătate a inculpatului nu trebuia să i se dea valoarea de circumstanță atenuantă, în condițiile în care acesta este consumator cronic de etanol, consumând în mod frecvent alcool în cantități apreciabile și având manifestări violente - agresiuni fizice și psihice - cu membrii familiei. De asemenea - arată Ministerul Public - reținerea drept circumstanță atenuantă a atitudinii sincere a inculpatului nu se justifica în situația în care acesta, în mod constant, a declarat că a fost agresat de polițiști în propria casă. Totodată, inculpatul nu a recunoscut nici amenințările adresate verbal celor trei polițiști, negând acest lucru atât la Parchet cât și la instanță, cu ocazia audierilor.

Prin Decizia penală nr. 45/A din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva Sentinței penale nr. 150 din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 3827/116/2011.

Onorariul parțial pentru avocatul din oficiu, în sumă de 50 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută de către instanța de fond situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului B.G., fapta inculpatului întrunind sub aspect obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. f) C. pen.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. nu se impune reindividualizarea pedepsei inculpatului B.G., aceasta fiind aptă să asigure prevenția generală cât și prevenția specială și să satisfacă scopul preventiv educativ instituit de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București criticând-o sub aspectul aplicării nelegale a pedepsei complementare, constând în degradarea militară aplicată inculpatului de către Tribunalul Călărași prin Sentința penală nr. 150 din 9 noiembrie 2011 și menținută de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.), cât și pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.G., prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.).

Concluziile reprezentantului parchetului și ale apărătorului inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră fondat sub aspectul nelegalității aplicării pedepsei complementare, constând în degradarea militară a inculpatului de către Tribunalul Călărași prin Sentința penală nr. 150 din 9 noiembrie 2011 și menținută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.).

Înalta Curte constată că inculpatul B.G. a fost condamnat de către instanța de fond la o pedeapsă de 4 ani închisoare "aceasta făcând aplicarea dispozițiilor art. 67 C. pen. - degradarea militară, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (3) C. pen., degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari și rezerviști pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puțin 5 ani și cel mult 10 ani.

Așadar, instanța de fond nu putea să-i aplice inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen. câtă vreme pedeapsa principală pe care i-a aplicat-o a fost de 4 ani închisoare.

Mai mult, în cauză nu s-a efectuat un minim de verificări cu privire la situația militară a inculpatului; nu s-a verificat când anume și-a îndeplinit serviciul militar inculpatul; care a fost gradul dobândit și care este situația sa militară la acest moment (în rezervă sau în retragere).

Curtea de Apel București nu a verificat cauza sub toate aspectele, așa cum cer dispozițiile legale și la rândul său nu a dispus înlăturarea acestei pedepse complementare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată fondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, motiv pentru care, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. îl va admite, va casa în parte atât decizia, cât și sentința și va înlătura dispozițiile art. 67 C. pen., urmând a menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Cu privire la critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată pentru următoarele considerente.

Înalta Curte apreciază, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita sinceră, starea de sănătate, vârsta acestuia, ca fiind justificate reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., neimpunându-se înlăturarea acestora, așa cum susține parchetul în criticile sale.

Rolul prioritar al unei pedepse îl constituie acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce privește educarea destinatarilor legii penale și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe, iar executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să se realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen. în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția constrângerii nu este o funcție a pedepselor, deoarece examenul realist al conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care semnalizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei este însăși pedeapsa.

Primul scop al oricărei pedepse este prevenția specială, atunci pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat să săvârșească din nou o infracțiune. La realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și intimidarea.

Intimidarea își produce efectele imediat, cât există și durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conștiința subiectului și are un caracter relativ, statornic, durabil.

Funcția de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus ca o consecință a infracțiunii, înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată.

Această funcție de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, are în esență același rol și aceeași funcție, deoarece persoanei căreia i-a fost aplicată se afla în situația în care conștientizează natura și rolul acestei sancțiuni menite să-i influențeze pozitiv conștiința, caracterul și deprinderile, să determine a respecta din convingere exigențele vieții în societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu sine însuși.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.G. este adecvată și proporțională în raport de persoana inculpatului, de gradul de pericol social al faptei, de modul în care fapta a fost săvârșită, de urmările acesteia, fiind de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 45/A din 17 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează în parte atât decizia penală atacată cât și Sentința penală nr. 150/F din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Călărași și, rejudecând, înlătură aplicarea dispozițiilor art. 67 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AA