ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 202/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 202/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penala

nr. 300 din 6 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.

13487/63/2011, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a)

și alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.M., la 3

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata detenției preventive de la 10 aprilie 2011 la zi și menținut starea de

arest preventiv a inculpatului.

S-a luat act că

partea vătămată S.F. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

A fost admisă

acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență

Craiova și în consecință:

A fost obligat

inculpatul I.M. la plata a 5083,64 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic

Județean de Urgență Craiova reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții

vătămate S.F., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data de

10 aprilie 2011 și până la data plății efective a debitului.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat, cuțitul corp delict înaintat

instanței de judecată împreună cu dosarul de urmărire penală nr. 532/P/2011.

A fost obligat

inculpatul la 912 lei cheltuieli judiciare statului din care 400 lei onorarii

avocați oficiu pe parcursul urmăririi penale și 302 lei contravaloarea

examenului serologic și constatării medico-legale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, inculpatul I.M. a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei tentative la

infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reținându-se următoarea stare de

fapt:

În seara de 09

aprilie 2011, în jurul orelor 18:00, partea vătămată S.F. și martorul Z.I. s-au

deplasat la magazinul I.F.S.I. pentru a consuma băuturi alcoolice.

Pe terasa din fața

magazinului, se aflau în acel moment martorul P.S.M. care bea bere și

inculpatul I.M. care consuma lichior dintr-un pahar.

Partea vătămată și

martorul Z.I. au cumpărat de la magazin o sticlă de 2,5l cu bere și au ieșit pe

terasă pentru a o consuma.

Având în vedere

incidentul din anul 2010 și faptul că nu vorbea cu I.M., partea vătămată S.F.

și martorul Z.I. s-au așezat la masa la care se afla P.S.M., în timp ce

inculpatul se afla în partea opusă.

Martorii Z.I. și

P.S.M., precum și partea vătămată S.F. au afirmat că nu au discutat cu

inculpatul I.M. și nici acesta nu a intervenit în discuțiile lor.

La un moment dat,

inculpatul I.M. s-a ridicat de la masă deși nu terminase de băut întreaga

cantitate de lichior din pahar, împrejurare în care a fost observat de martorul

P.S.M. și întrebat de ce nu termină băutura alcoolică din pahar, afirmând că

merge până acasă și revine.

Inculpatul I.M. a

declarat că, în acel moment s-a hotărât să se înarmeze cu un cuțit cu care să-l

lovească pe S.F., întrucât anterior a fost înjurat de acesta, deși persoanele

prezente pe terasă nu confirmă incidentul.

Într-adevăr,

inculpatul I.M. a mers la locuința sa, aflată în apropierea magazinului

I.F.S.I., de unde a luat un cuțit, în lungime totală de 32 cm și lungimea lamei

de 20 cm și la scurt timp a revenit pe terasă unde se aflau persoanele

menționate anterior.

În aceste

împrejurări, inculpatul I.M. s-a îndreptat direct spre partea vătămată S.F. și,

fără ca persoanele prezente să sesizeze vreun pericol, i-a aplicat o lovitură

de cuțit în hemitoracele drept, reproșându-i: „mă mai superi tu mult !"

După ce a fost lovit

cu cuțitul, S.F. a spus persoanelor de la masă că a fost tăiat de I.M. și a

mers în curtea familiei S., unde a primit primele îngrijiri de la martora

S.M.C., care a sesizat ambulanța și organele de poliție.

Martorul Z.I. a

plecat în urmărirea inculpatului pentru a-l dezarma și după ce l-a ajuns din

urmă, a văzut cuțitul aruncat în apropiere, pe pământ, astfel încât a revenit

în curtea familiei S. unde se afla partea vătămată S.F.

Transportarea de

urgență la spital a părții vătămate S.F. și acordarea îngrijirilor medicale de

strictă specialitate au condus la salvarea vieții acesteia.

Raportul medico-legal

din 19 aprilie 2011 emis de Institutul de Medicină Legală Craiova a

concluzionat că leziunile de violență prezentate de S.F. au putut fi produse

prin lovire cu corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, au necesitat pentru

vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei,

în lipsa acordării îngrijirilor medicale de strictă specialitate, putându-se

instala decesul.

Cuțitul, tricoul de

culoare albastră și geaca din material blue-jeans, au fost ridicate cu ocazia

cercetării la fața locului au fost examinate serologic, în vederea evidențierii

prezenței sângelui, determinarea originii acestuia și stabilirea grupei

sanguine.

Din buletinul de

analiză din 21 aprilie 2011 emis de Institutul de Medicină Legală Craiova a

rezultat că, petele de culoare brun-roșcată de pe cuțit (pe ambele fețe ale

lamei), pe tricou (pe piept, spate și mâneci) și pe geacă (pe spate și pe

pieptul drept și stâng), sunt de sânge uman și aparțin grupei sanguine AB,

adică grupei sanguine determinată la partea vătămată S.F.

Inculpatul I.M. a

declarat că, în cursul anului 2010 a avut un incident cu S.F. și deși nu a

formulat plângere împotriva lui, de la data respectivă nu au mai vorbit.

Inculpatul a recunoscut că la data de 09 aprilie 2011, anterior deplasării la

magazin a consumat băuturi alcoolice, fără să ajungă în stare de ebrietate.

Inculpatul motivează

gestul agresării părții vătămate prin aceea că, s-a aflat sub influența

băuturilor alcoolice și, anterior lovirii cu cuțitul, a fost înjurat de S.F.,

susținere care nu este însă confirmată de probatoriul administrat în cursul

urmăririi penale.

Fapta inculpatului

I.M. de a aplica părții vătămate S.F. o lovitură puternică cu cuțitul

(instrument apt de a ucide), într-o zonă vitală (hemitorace drept) și cu

intensitate deosebită (victima a suferit plagă tăiată penetrantă, plagă

pulmonară, hemotorax masiv) a demonstrat intenția de a ucide, rezultat pe care

inculpatul l-a acceptat, iar împrejurarea că rezultatul letal nu s-a produs s-a

datorat intervenției de strictă specialitate la care a fost supusă victima la

Spitalul Clinic de Urgență Craiova.

Inculpatul a declarat

că recunoaște săvârșirea faptei reținută în rechizitoriu, are cunoștință de

probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale, probe pe care și

le însușește, solicitând instanței ca judecata să aibă loc în baza acestor

probe. A menționat că regretă fapta comisă.

Potrivit art. 320

1

alin.

(2) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște

în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită

administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le

poate administra la acest termen de judecată.

Raportat la cele

declarate de inculpat în fața instanței de judecată așa după cum a rezultat din

cele mai sus arătate, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite

dispozițiile legale menționate.

Analizând întreg

materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmării penale, instanța

a constatat că starea de fapt a fost demonstrată cu următoarele probatorii:

declarațiile martorilor Z.I., declarația martorului P.S.M., declarația

martorului S.I., declarația martorei S.M.C., procesul verbal de cercetare la

fața locului, planșa fotografică cu aspecte de la cercetarea la fața locului;

constatările preliminare ale medicului legist confirmate ulterior în

concluziile raportului de constatare medico - legală din 19 aprilie 2011

întocmit de I.M.L. Craiova și în care se reține că: „Numitul S.F. prezintă

leziuni de violență ce pot data de data de 09 iunie 2011; Leziunile au putut fi

produse prin lovire cu un corp tăietor înțepător, posibil cuțit; Necesită 30-33

de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor și au pus în

primejdie viața victimei în lipsa acordării asistenței medicale de strictă

specialitate, putându-se instala decesul", coroborate cu declarația de

recunoaștere a inculpatului confirmă săvârșirea faptei de către inculpat în

modul și în împrejurările descrise.

În drept, fapta

inculpatului I.M. care în ziua de 09 aprilie 2011 a aplicat o lovitură cu

cuțitul părții vătămate S.F., în hemitoracele drept cauzându-i o plagă tăiată

penetrantă hemotorax masiv, plagă pulmonară LIED, leziune care a necesitat

pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale și a pus în primejdie

viața victimei, în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate putând interveni

decesul, s-a apreciat că realizează, sub aspectul conținutului constitutiv,

elementele unei tentative la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea

pedepsei, instanța a avut în vedere, criteriile generale de individualizare a

pedepselor așa după cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social al faptei, urmarea produsă, limitele speciale de pedeapsă

prevăzute de textul de lege sancționator, reducerea legală a limitelor de

pedeapsă astfel cum a rezultat din prevederile art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., dar și aspectele ce caracterizează persoana inculpatului care nu

este cunoscut cu antecedente penale și până la data comiterii faptei a avut un

comportament normal în rândul comunității unde trăiește.

Împotriva sentinței

penale nr. 300 din 6 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj criticând-o pentru netemeinicie,

solicitând înlăturarea art. 74, 76 C. pen. și inculpatul I.M. care a cerut

schimbarea modalității de executare prin aplicarea art. 81 sau 86

1

C. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr.

13487/63/2011.

Instanța de Apel a

reținut că din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport și de

motivele de apel formulate, se constată că a fost reținută o situație de fapt

care corespunde adevărului, în condițiile în care inculpatul a recunoscut fapta

comisă, la cercetarea judecătorească și a însușit în totalitate probatoriile administrate

la urmărirea penală, fără a mai propune alte probe și, în consecință, fapta sa

a fost corespunzător încadrată în drept în dispozițiile art. 20 raportat la

art. 174, 175 lit. i) C. pen.

S-a stabilit o

pedeapsă legală și temeinică, care, atât ca durată cât și ca modalitate de

executare, prin privare de libertate, corespunde gradului de pericol social

concret al faptei săvârșite, tentativă de omor calificat prin aceea că, în ziua

de 9 aprilie 2011, a aplicat o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui drept al

părții vătămate, cauzându-i leziuni de violență ce au necesitat pentru

vindecare 30 - 35 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, cât

și datelor ce caracterizează persoana inculpatului.

Cuantumul pedepsei de

3 ani închisoare, exprimă criteriile legale de individualizare, aceasta fiind,

potrivit art. 52 C. pen. evident o măsură de con strângere dar și un mijloc de

reeducare al inculpatului, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Cu ocazia

individualizării pedepsei, prima instanță a avut în vedere motivele de

desființare a sentinței, solicitate în apel și anume, gradul de pericol social

al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, reducerea legală

obligatorie așa cum rezultă din prevederile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., dar și datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului.

Inculpatul are o

vârstă relativ înaintată, 67 ani, este fără antecedente penale, de asemenea

este beneficiar al unor caracterizări pozitive de la Consiliul Local Almăj și

al oamenilor din localitate (bun gospodar,cinstit, cu o comportare bună în

familie și societate) astfel că, în raport de aceste elemente, nu se vor

înlătura circumstanțele atenuante personale, reținute judicios în favoarea sa,

de către prima instanță.

Trebuie menționată,

totodată și starea sa de boală, în raport de adeverința medicală aflată la

dosarul instanței de fond, cu diagnosticul hepatosteatoză dar și de scrisoarea

medicală eliberată de penitenciarul București, acte medicale prin care

demonstrează că are ficatul afectat precum și alte afecțiuni.

În consecință, s-a

reținut că nu se va majora pedeapsa așa cum a solicitat parchetul dar nici nu

se va schimba modalitatea de executare a pedepsei cu art. 86

1

C.

pen., așa cum a cerut inculpatul, având în vedere totuși pericolul social

concret al faptei comise, determinat de modul de concepere și realizare a

activității infracționale, în sensul că, s-a deplasat la domiciliu, de unde a

revenit la locul săvârșirii infracțiunii, înarmat cu un cuțit cu care a lovit

partea vătămată.

În baza art. 38

1

C. proc. pen., cu referire la art. 350 C. proc. pen., s-a făcut aplicarea

dispozițiilor legale, privitoare la computarea arestării preventive și

menținerea stării de arest.

Prin decizia penala

nr. 200 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj și inculpatul I.M., împotriva sentinței penale nr. 300

din 06 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 13487/63/2011.

Împotriva deciziei

penale nr. 200 din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și inculpatul I.M. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 13487/63/2011.

Recurentul inculpat a

criticat ambele hotărâri pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel

pentru netemeinicie și nelegalitate invocând motivul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen. și solicitând aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen., solicitând micșorarea pedepsei până la o treime

din minimul special în raport de art. 76 alin. (2) C. pen. și de art. 320

1

C. proc. pen.

Reprezentantul

parchetului a criticat ambele hotărâri pronunțate de instanța de fond și de

instanța de apel pentru netemeinicie și nelegalitate invocând motivul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat majorarea

pedepsei stabilită în sarcina inculpatului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că instanța de apel și instanța de fond au reținut

în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza

unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei

comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum și o corectă individualizare

a pedepsei și constată că recursul formulat de recurentul intimat inculpat I.M.

și recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu sunt

fondate pentru motivele care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte reține

că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă

stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție

de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă

funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și

funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să

determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de

exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil

atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsi

nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de

gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea

judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate

criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele

speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de

persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală.

La individualizarea

pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanța de fond a luat în

considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile

art. 72, art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. b) C.

pen. și art. 320

1

C. proc. pen., aplicând inculpatului o pedeapsă de

3 ani închisoare, pedeapsă menținută în mod corect și de instanța de apel,

nefiind aplicată o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului special și

jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată respectiv

cea prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., așa cum prevedea încadrarea

juridică dată faptei în raport de art. 20 C. pen., și față de aspecte ce

caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente

penale respectiv, că până la comiterea faptei a avut un comportament normal în

rândul comunității unde trăiește, precum și de vârsta înaintată a inculpatului

de 67 de ani la momentul săvârșirii faptei, și de împrejurarea că a recunoscut

și regretat fapta săvârșită, reținându-se că nu se impune coborârea pedepsei

într-un cuantum mai redus fată de textul incriminator, așa cum a solicitat

inculpatul I.M. dar nici majorarea pedepsei așa cum a solicitat Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova.

S-a ținut cont și de

pericolul social al faptei săvârșite de persoana inculpatului și de

împrejurările comiterii faptei respectiv, că în ziua de 09 aprilie 2011 a

aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate S.F., în hemitoracele drept

cauzându-i o plagă tăiată penetrantă hemotorax masiv, plagă pulmonară LIED,

leziune care a necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale

și a pus în primejdie viața părții vătămate care în lipsa îngrijirilor medicale

de specialitate putând interveni decesul, împrejurare care agravează

răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare

acestor dispoziții, aceste criterii fiind reținute de ambele instanțe în individualizarea

pedepselor stabilite în sarcina inculpatului.

Înalta Curte reține

că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale

ci și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și în

general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care

inculpatul Ie-a dovedit.

Toate aceste

împrejurări reținute de instanța de fond și menținute și de instanța de apel,

urmează a fi luate în considerare și de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor

contribuie la reducerea într-o asemenea măsură a gravității faptei săvârșite,

care caracterizează favorabil persoana inculpatului I.M., întrucât aplicarea

pedepsei orientată către limita inferioară prevăzută de textul incriminator,

satisface pe deplin justa individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare,

pedeapsă care este menită să satisfacă și scopul acesteia instituit de

dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei reținută în sarcina inculpatului, Înalta

Curte constată că a fost stabilită în mod corect în sensul executării pedepsei

în regim de detenție, neimpunându-se o reindividualizare nici cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei.

Împrejurarea că

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit.

i) C. pen. este infracțiune care are un pericol social ridicat prin prisma

faptului că vizează viața persoanei, așa încât legiuitorul a manifestat

severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, ce nu exclud însă, ca în

procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, în raport și

de art. 320

1

C. proc. pen., ținându-se cont de gravitatea concretă a

faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de

posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite

toate condițiile aplicării acestei instituții, însă Înalta Curte constată că în

mod corect s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, inculpatul

neputând beneficia de dispozițiile legale privind suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei principale așa cum sunt prevăzute la art. 86

1

C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, constată că ambele instanțe au examinat, în mod

judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de

individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 3

ani închisoare, și a modului de executare a pedepsei, reținută în sarcina

inculpatului I.M., evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic

al infracțiunii săvârșite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a

împrejurărilor în care a fost săvârșită, subliniind caracterizările evidențiate

în persoana inculpatului, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea

pedepsei atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare nu se mai impune,

Înalta Curte de

Casație și Justiție, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra

individualizării pedepsei aplicate inculpatului I.M. cât și a modalității de

față de criticile formulate în recurs, atât de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova cât și de inculpatul I.M. constată că în contextul cauzei nu se

justifică majorarea pedepsei stabilite și nici micșorarea pedepsei dar nici

schimbarea modalității de executare, deoarece examinarea criteriilor obiective

prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența

vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale

ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de

pericol social concret al faptelor comise, agravat prin modul de comitere,

valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs

de către Curtea de Apel Craiova și de către inculpatul I.M., întrucât în cauză

pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporționalității între

gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului,

nejustificându-se majorarea sau micșorarea pedepsei sau stabilirea unei alte

modalități de executare a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Pentru aceleași

considerente Înalta Curte nu poate dispune nici aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., chiar dacă pedeapsa reținută în sarcina inculpatului este într-un

cuantum mai redus de 4 ani închisoare respectiv de 3 ani închisoare, Înalta

Curte constată că scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. poate fi atins

în cazul inculpatului I.M. decât prin aplicarea unei pedepse în regim de

detenție, astfel că inculpatul nu a creat convingerea instanței de recurs că

poate beneficia de aceste prevederi prin dispunerea suspendării executării

pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului.

Fată de aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul I.M. împotriva

deciziei penale nr. 200 din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpatul la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova și inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 200 din 12 octombrie

2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului I.M., durata reținerii și arestării preventive

de la 10 aprilie 2011 la 25 ianuarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012.