ÎCCJ, Decizia nr. 120/2022

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 1678 din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015 și a obligat pe revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a analizat hotărârea revizuită sub aspectul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că revizuenta a invocat nesocotirea efectului autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 425 din 12 aprilie 2018 a Tribunalului Argeș și a deciziei civile nr. 401 R-cont/2019 a Curții de Apel Pitești, din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a constatat că litigiul în care s-a pronunțat Decizia nr. 401/R-cont/2019 a Curții de Apel Pitești (dosar nr. x/2015) a avut ca obiect o acțiune în anularea unui act administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 432 din Legea nr. 50/1991 și art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., B. și Municipiul Pitești, prin primar.

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată Decizia nr. 175/2021 a Curții de Apel Pitești (dosar nr. x/2015) a avut ca obiect o acțiune în revendicare (capătul 1 de cerere) și obligație de a face (capătul 2 de cerere), întemeiate pe dispozițiile art. 563, art. 582 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 1528 C. civ. formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., B., D. și E.

Din analiza triplei identități de părți, obiect și cauză, în sensul valorificării efectului negativ al autorității de lucru judecat, Înalta Curte a reținut că litigiile în cauză au obiecte diferite și au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părțile cauzei - revizuenta A. S.R.L. și intimații-pârâți C. și B., care, însă, nu poate determina reținerea autorității de lucru judecat.

În plus, s-a reținut că în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, a fost avută în vedere decizia civilă nr. 401/R-cont/19 mai 2019 a Curții de Apel Pitești, în raport de care se invocă contrarietatea de hotărâri.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, A. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Recurenta apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât cererea de revizuire îndeplinește condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârile judecătorești invocate sunt definitive, contradictorii și sunt hotărâri judecătorești între care există tripla identitate reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Arată că reținerea instanței de revizuire în sensul că doar unele din părțile cauzei sunt comune, este eronată. Precizează că în dosarul nr. x/2015, părți au fost S.C. A. S.R.L. în calitate de reclamantă, C. și B. în calitate de pârâți iar în dosarul nr. x/2015, cu privire la capătul 2 al cererii (obligare la demolare), părți au fost A. S.R.L. în calitate de reclamantă și C. și B. în calitate de pârâți.

Și în ceea ce privește obiectul cauzei, recurenta susține că reținerile instanței nu sunt corecte deoarece dosarul nr. x/2015 a avut două capete de cerere: capătul 1 de cerere - anularea Autorizației de construire nr. x/06.05.2015 emisă pe numele pârâtei C. și capătul 2 de cerere - obligarea pârâților la demolarea lucrărilor de construire realizate în baza acestei autorizații în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Referitor la dosarul nr. x/2015, afirmă că acesta a avut trei capete de cerere: capătul 1 de cerere - în contradictoriu cu pârâții C. și B., obligarea pârâților C. și B. să respecte proprietatea și posesia reclamantei cu privire la suprafața de 70 mp de teren situat în municipiul Pitești, str. x, care face parte din suprafața totală de teren de 320 mp; capătul 2 de cerere - în contradictoriu cu pârâții C. și B., obligarea pârâților C. și B. la demolarea construcției pe care o edifică pe acest teren și să elibereze terenul de materialele rezultate din demolare, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților; și capătul 3 de cerere - în contradictoriu cu pârâții C., B., D. și E., constatarea nulității absolute a actului adițional la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 10 iulie 1997 la Biroul notarului public F., act adițional autentificat sub nr. x din 05 noiembrie 2002.

Așadar, susține recurenta, obiectul capătului 2 de cerere din dosarul nr. x/2015 este identic cu obiectul capătului 2 de cerere din dosarul nr. x/2015, respectiv: obligarea pârâților C. și B. la demolarea construcției pe care o edifică pe acest teren și să elibereze terenul de materialele rezultate din demolare, iar în caz de refuz, autorizarea reclamantei să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.

Recurenta mai precizează că nici reținerea privind invocarea autorității de lucru judecat nu este corectă, câtă vreme recurenta nu a învestit instanța cu o astfel de excepție; în realitate, decizia civilă nr. 401/R/2019 a Curții de Apel Pitești a fost doar avută în vedere, ceea ce nu poate echivala cu respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Intimatul B. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil, și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Precizează că în cauza nr. 17113/280/2015 a fost invocată excepția autorității de lucru judecat iar instanța s-a pronunțat asupra acesteia.

Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate reprezentând onorariu de avocat.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 19 octombrie 2014, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 31 ianuarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 martie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1678 din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021 și a acordat termen de judecată la 23 mai 2022.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, se constată, că, în speță, criticile formulate privesc încălcarea regulilor de procedură vizând promovarea unei căi extraordinare de atac, situație în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurenți nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă dezlegată anterior, așa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea 310/2018, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate în privința obiectului.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice în opinia recurentei, obiectul este diferit. În speța supusă analizei, litigiul în care s-a pronunțat decizia nr. 401/R-cont/2019 a Curții de Apel Pitești (dosar nr. x/2015), a avut ca obiect o acțiune în anularea unui act administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 432 din Legea nr. 50/1991 și art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., B. și Municipiul Pitești, prin primar. Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată decizia nr. 175/2021 a Curții de Apel Pitești (dosar nr. x/2015), a avut ca obiect o acțiune în revendicare (capătul 1 de cerere) și obligație de a face (capătul 2 de cerere), întemeiate pe dispozițiile art. 563, art. 582 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 1528 C. civ., formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., B., D. și E.

În justificarea ultimului demers judiciar, finalizat prin hotărârea a cărei anulare o solicită, revizuenta a invocat drept temei nesocotirea efectului autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 425/12.04.2018 a Tribunalului Argeș și a deciziei civile nr. 401 R-cont/2019 a Curții de Apel Pitești, din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care într-o acțiune în anulare a unui act administrativ, s-a statuat asupra inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei C. asupra imobilului-construcției situat în Pitești, județul Argeș, la data la care s-a solicitat autorizarea reabilitării, acesta stingându-se prin pieirea bunului.

Astfel, o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire se raportează la verificarea triplei identității de părți, obiect și cauză, cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat în sensul interzicerii reluării aceleiași judecăți (bis de eadem re ne sit actio) în condițiile întrunirii cumulative a elementelor reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la compararea celor două litigii, Înalta Curte constată că acestea au obiect diferit și au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părțile cauzei - revizuenta A. S.R.L. și intimații-pârâți C. și B., care, însă, nu poate determina reținerea autorității de lucru judecat.

Pe lângă lipsa triplei identități în raport cu hotărârile anterioare, de referință, instanța a cărei revizuire se cere a avut în vedere la pronunțarea hotărârii decizia civilă nr. 401/R-cont/19.03.2019 a Curții de Apel Pitești în raport de care s-a invocat contrarietatea de hotărâri, inclusiv argumentele din cuprinsul acesteia cu privire la faptul că la data anulării autorizației de construire nr. x/06.05.2015, eliberată de Primăria Municipiului Pitești, construcția veche exista pe terenul în litigiu într-o stare de degradare în proporție de 70%, însă s-a apreciat că pârâta C. nu a pierdut dreptul de proprietate asupra acesteia atâta timp cât inexistența dreptului putea fi apreciată numai în cazul în care imobilul era demolat în baza unei autorizații eliberate de aceeași autoritate administrativă.

Totodată, s-au reținut dezlegările jurisdicționale date prin sentința civilă nr. 3030/03.09.2003 a Judecătoriei Pitești, definitivă, prin decizia nr. 274A/16.02.2004 a Curții de Apel Pitești, și irevocabilă, prin decizia nr. 2551/31.03.2005, cu privire la existența dreptului de proprietate al pârâtei C. asupra construcției în suprafață de 70 mp situată pe terenul în suprafață de 320 mp aflată în patrimoniul G. S.R.L., la care s-a făcut trimitere în considerentele deciziei civile nr. 401/R-cont/19.03.2019 a Curții de Apel Pitești.

Înalta Curte reține că ceea ce invocă autoarea recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 430 și de art. 431 C. proc. civ. cunoaște două manifestări procesuale, respectiv excepția și prezumția, astfel că, atunci când se face trimitere la autoritatea de lucru judecat nu se poate reține că se are în vedere doar excepția autorității de lucru judecat, ci această trimitere desemnează inclusiv prezumția, puterea de lucru judecat.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Dar, așa cum s-a expus în cele ce preced, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de revizuire, Completul de 5 judecători reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe textul menționat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

În speță, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situație ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a fost analizată existența altor hotărâri judecătorești anterioare, prin care s-au dezlegat aceleași chestiuni litigioase dintre părți, sens în care, în mod legal, instanța de revizuire a reținut că în prezentul litigiu revizuentul a fost cel care a pus în discuție puterea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătorești ce susțin cererea de revizuire, iar instanța de recurs s-a pronunțat, înlăturând-o argumentat.

Astfel, câtă vreme prin intermediul cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a fost pusă în discuție modalitatea în care printr-o decizie definitivă, ca act jurisdicțional, s-au tranșat aspecte în raport de care nu operează autoritatea de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una de reformare care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în afara cazurilor strict prevăzute de lege.

Prin urmare, în speță, contrar susținerilor recurentei, instanța de recurs a analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și s-a apreciat că nu poate fi primită.

Însă, împrejurarea că instanța învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficiență prezumției lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greșeală de judecată, nu poate fi cenzurată pe calea revizuirii.

Soluția se impune pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, ceea ce însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la raționamente jurisdicționale sau soluții pretins eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procedurale incidente și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În consecință, nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, obiect și de cauză.

O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este și cazul în speța de față, în al doilea proces fiind însă cercetate efectele lucrului anterior judecat.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și faptul că intimatul B. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, iar cheltuielile de judecată efectuate în faza procesuală a recursului au fost dovedite prin chitanța nr. x din 20 mai 2022, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții, la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1678 din 21 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2022.

Procesat de GGC - LM