ÎCCJ, Decizia nr. 104/2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 20 ianuarie 2020, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiate, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării (având la bază un autodenunț) și excepția inadmisibilității acțiunii pe cele două considerente susținute de pârâtă, a încuviințat proba cu înscrisuri, atât pentru Inspecția Judiciară, înscrisurile aflate la dosar, cât și pentru pârâtă, considerându-le utile și pertinente soluționării cauzei, a respins cererea de amânare a judecății cauzei formulată de pârâtă, apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 222 C. proc. civ. pentru a se dispune amânarea judecății pentru lipsă de apărare în condițiile în care acțiunea disciplinară a fost primită de pârâtă la data de 27 noiembrie 2020 (proces-verbal dosar), iar primul termen de judecată a fost fixat la data de 20 ianuarie 2021, a apreciat că nu se justifică fixarea unui alt termen pentru dezbaterea fondului în condițiile art. 244 C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra cauzei, amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Prin Hotărârea nr. 4J din 17 februarie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Neamț, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu unanimitate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Neamț, sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și m) din același act normativ.

Împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021 și a Hotărârii nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum și a art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 327 din 18 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021 și a Hotărârii nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2020.

II. Cererea de revizuire

Împotriva deciziei menționate anterior, A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. și arătând faptul că la două zile după pronunțarea deciziei civile nr. 327 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 672 din 20 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1030 din 28 octombrie 2021, a admis excepția ce viza neconstituționalitatea instituirii stării de alertă emisă prin Hotărârea nr. 5/2020 a Parlamentului României și pusă în aplicare prin Hotărâre de Guvern nr. 394/2020.

Revizuenta precizează că a invocat neconstituționalitatea instituirii stării de alertă începând din luna mai 2020, în sala de judecată și în colectivul Tribunalului Neamț, constituind și motivul pentru care a acționat, ca "judecător european", în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești și a și sesizat CSM - Comisia 1, în procesul de transparență decizională.

Decizia CCR se bazează pe jurisprudența Curții, care în Decizia nr. 457/2020 a desființat obligativitatea aprobării de către Parlament a declarării stării de alertă, prin declararea ca neconstituționale a punctelor 3 și 4 din art. 4 al Legii nr. 55/2020.

Întrucât Curtea a spus că H.G. nr. 394/2020 continuă să producă efecte în redactarea sa nemodificată prin HP nr. 5/2020, rezultă că prevederea de la anexa 2 referitoare la impunerea măștilor de protecție în spațiile închise a fost desființată, neavând niciun temei legal.

Legea nr. 55/2020 a instituit posibilitatea impunerii purtării măștilor în spațiile închise, însă aplicarea normei respective se face prin Hotărârile de Guvern. în speță, hotărârea de guvern nr. 394/2020 a fost în forma inițială fără o prevedere referitoare la purtarea măștilor, această cerință fiind introdusă de către HP nr. 5/2020, fiind, după cum am văzut lipsită de fundament legal.

Rezultă că eu a susținut mereu adevărul despre lipsa de legalitate a impunerii purtării măștilor și a apărat constituționalitatea și legalitatea în fața publicului, aducând servicii justiției române.

III. Apărările părților

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 145 alin. (2) potrivit cu care "Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor", raportat și la data pronunțării acesteia, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial.

Intimata precizează că prin decizia nr. 327 Curtea Constituțională, la sesizarea unui grup de 50 de parlamentari, a constatat că Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este neconstituțională.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută (...) după ce hotărârea a devenit definitivă Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul excepției".

Arată că revizuenta a fost sancționată disciplinar pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar dispozițiile ori deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței și pe care doamna judecător A. a înțeles să nu le respecte, puteau fi atacate în contenciosul administrativ de către aceasta, însă nu s-a procedat în această manieră.

Mai mult, nici în cadrul dosarului ce a făcut obiectul recursului împotriva Hotărârii nr. 4J/17 februarie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a invocat vreo excepție referitoare la izvorul obligației administrative impuse de conducătorul instanței.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

În cauză, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 509. - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...]

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Din economia dispozițiilor citate, rezultă că una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv rezidă în faptul că decizia Curții Constituționale la care se referă textul procedural este necesar să fi fost pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate invocată în cauza în care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire.

Este adevărat că, prin Decizia nr. 672 din 20 octombrie 2021, Curtea Constituțională a admis în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de 50 de parlamentari - deputați neafiliați și membri ai Grupurilor parlamentare ale B. și C. și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituționalitatea art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 întrucât acestea din urmă dispoziții legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituționale, Curtea, aplicând prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, a reținut că Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 este ea însăși neconstituțională, fiind lipsită de fundament constituțional.

Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice și rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020. Aceasta deoarece Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituțională nu are competența a se pronunța, fiind adoptată în executarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, iar prezenta decizie a Curții vizează exclusiv modificările și completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020.

În ceea ce privește cererea de revizuire de față, Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., față de sintagma "excepție invocată în cauză", revizuirea este admisibilă numai atunci când neconstituționalitatea a fost invocată de părți sau chiar din oficiu de instanță, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, din perspectiva condițiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. se constată că, acest motiv de revizuire nu e incident în cauză, deoarece excepția de neconstituționalitate nu a fost invocată în cauza pendinte, nici în fața instanței disciplinare, nici în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Chiar prin cererea de revizuire, revizuenta precizează că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața Curții Constituționale de un grup de 50 de parlamentari.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite premisele aplicării textului de lege, ceea ce duce la inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile menționate anterior.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 327 din 18 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2022.

Procesat de GGC - LM