ÎCCJ, Decizia nr. 327/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 ianuarie 2020, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiate, excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării (având la bază un autodenunț) și excepția inadmisibilității acțiunii pe cele două considerente susținute de pârâtă, a încuviințat proba cu înscrisuri, atât pentru Inspecția Judiciară, înscrisurile aflate la dosar, cât și pentru pârâtă, considerându-le utile și pertinente soluționării cauzei, a respins cererea de amânare a judecății cauzei formulată de pârâtă, apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 222 C. proc. civ. pentru a se dispune amânarea judecății pentru lipsă de apărare în condițiile în care acțiunea disciplinară a fost primită de pârâtă la data de 27 noiembrie 2020 (proces-verbal dosar), iar primul termen de judecată a fost fixat la data de 20 ianuarie 2021, a apreciat că nu se justifică fixarea unui alt termen pentru dezbaterea fondului în condițiile art. 244 C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra cauzei, amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

În motivarea respingerii excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării, a reținut că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, de către Comisia nr. 1-comună Legislație și cooperare interinstituțională din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a înaintat prin adresă Inspecției Judiciare sesizarea Comisiei nr. 1, însoțită de punctul de vedere exprimat de doamna judecător A.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii disciplinare, motivat de faptul că reclamația domnului avocat B. a fost reținută ca element material al abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, secția a constatat că aspectele detaliate în această reclamație au fost evidențiate în cuprinsul acțiunii, ca probă, pentru a combate apărările formulate de pârâtă. Nici susținerea pârâtei că nu i-ar fi fost comunicată această reclamație nu este susținută, întrucât toate înscrisurile depuse la dosarul de cercetare disciplinară au fost prezentate doamnei judecător, cum rezultă din procesele-verbale întocmite.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii disciplinare motivat de faptul că se pune în discuție conținutul încheierilor și hotărârilor pronunțate de doamna judecător, secția a reținut că acțiunea disciplinară vizează afirmațiile pârâtei judecător detaliate în încheierile de ședință și în hotărârile menționate cu referire la obligativitatea purtării măștii.

Ca urmare, a calificat excepția privind inopozabilitatea obligației de purtare a măștii ca fiind o apărare de fond pe care o va avea în vedere cu ocazia deliberării pe fondul cauzei, motivele urmând a fi relatate pe larg în cuprinsul hotărârii ce se va pronunța.

Prin Hotărârea nr. 4J din 17 februarie 2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Neamț, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu unanimitate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Neamț, sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și m) din același act normativ.

În motivare, s-au arătat următoarele:

Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Secția a reținut că obiectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare îl constituie faptele care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori prestigiului justiției.

Natura specifică a funcției de judecător și nevoia de a păstra demnitatea acesteia impune ca judecătorul să se comporte în așa fel încât să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproșabilă.

Conduita magistratului trebuie să fie ireproșabilă nu numai în exercitarea funcției, ci și în societate, în așa fel încât publicul să aibă încredere în integritatea corpului judiciar. Aflându-se permanent în atenția publică, datorită importanței activității sale, magistratul trebuie să accepte, în mod liber și de bunăvoie, anumite restricții personale care cetățeanului obișnuit nu îi sunt aplicabile.

Secția a făcut referire la art. 90 din Legea nr. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la Codul Deontologic, la Obligația de integritate prevăzută și la pct. 1.2 din Principiile de bază ale independenței justiției (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecătorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei, din interpretarea cărora rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, implică și extinderea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției.

Pentru existența laturii obiective a acestei abateri disciplinare se cere ca magistratul, în exercitarea funcției sau în afara exercitării acesteia, să încalce standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în care trăiește sau să se implice în activități ce prejudiciază reputația instanțelor ori a parchetelor sau a sistemului de drept în ansamblu său.

În concret, secția a reținut că statutul de magistrat nu o privează pe doamna judecător A. de dreptul la liberă exprimare, drept consacrat, în mod imperativ, de dispozițiile art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de dispozițiile art. 26 și 30 din Constituția României, însă conduita acesteia, materializată în afirmațiile făcute public, mai exact opiniile expuse atât în sala de ședință cu referire la legalitatea măsurii obligativității purtării măștii de protecție, cât și în mass media în cadrul unui drept la replică, trebuie analizată și din perspectiva obligației de rezervă impusă magistraților în exercitarea libertății de exprimare, în considerarea statutului lor.

Din probele administrate la dosar, s-a reținut, ca situație de fapt, că, la începutul fiecărei ședințe de judecată desfășurate în perioada stării de alertă, doamna judecător A. susținea un discurs prin care aducea la cunoștința participanților inexistența unei obligații de purtare a măștii de protecție, solicitând acestora să își îndepărteze masca de protecție, aspecte ce sunt inserate și în practicalele încheierilor și ale hotărârilor.

Situația de fapt expusă a fost confirmată și de doamna judecător în declarația dată în cursul cercetării disciplinare.

Secția a înlăturat apărările doamnei judecător, în sensul că afirmațiile în legătură cu obligativitatea purtării măștii au fost făcute în virtutea art. 217 C. proc. civ., în condițiile în care pârâta proceda în această manieră, încă de la începutul ședinței, înainte de a se realiza apelul părților în cauză, astfel că nu se poate susține că aceste manifestări se subsumează "poliției ședinței", în sensul avut în vedere de dispozițiile legale.

S-a constatat că, în realitate, sub pretextul aducerii la cunoștința părților a drepturilor procesuale și a realizării poliției ședinței, doamna judecător A., înainte de a face apel în vreo cauză, ținea un discurs în cadrul căruia își expunea propriile opinii referitoare la obligativitatea purtării măștii de protecție, discurs care era inserat în cuprinsul încheierilor de ședință sau al hotărârilor pronunțate.

De asemenea, a fost menționat și faptul că în Dosarul nr. x/2019, având ca obiect litigiu de muncă-acțiune patrimonială, doamna judecător A. a invocat, din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, modificată și a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei, deși aceste dispoziții legale nu aveau legătură cu cauza dedusă judecății.

Ca urmare, secția a constatat că afirmațiile și susținerile făcute în sala de ședință de pârâta judecător A., precum și modalitatea concretă în care acesta a inițiat și a susținut un discurs cu un conținut ce exceda cadrului legal instituit pentru desfășurarea ședinței de judecată, constituie atât o manifestare contrară demnității funcției, cât și o manifestare de natură a aduce atingere prestigiului justiției, fiind de natură a crea în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală și profesională a întregului corp profesional, fiind, totodată, depășite limitele libertății de exprimare.

De altfel, această conduită manifestată de doamna judecător A. în sala de judecată a constituit subiectul unor articole publicate în presa națională, la care doamna judecător a oferit și un drept la replică, cu conținut asemănător.

Prin urmare, față de întreg probatoriul administrat în cauză, secția a reținut că pârâta judecător A. a manifestat un comportament incompatibil cu demnitatea profesiei și solemnitatea actului de justiție, prin modul în care a înțeles să își exprime public părerea în legătură cu obligativitatea purtării măștii de protecție, în dezacord cu măsurile instituite la nivel național, dar și pe cale administrativă de conducerea instanței, au fost depășite limitele libertății de exprimare, astfel cum aceasta este garantată de art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor, încălcând obligația de rezervă impusă magistratului.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtei judecător în săvârșirea faptei, sub forma intenției indirecte, este dovedită și rezultă din modul în care aceasta a înțeles să se manifeste și să își exprime, în mod public, opiniile personale, acestea fiind inserate inclusiv în cuprinsul hotărârilor pronunțate, iar ulterior, au constituit subiectul mai multor articole de presă. Ca urmare, doamna judecător a prevăzut rezultatul faptelor sale, pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare a constat în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, în condițiile în care discuțiile din sala de ședință au fost preluate în mass-media, doamna judecător exprimând și un drept la replică în acest context.

Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-au arătat următoarele:

Pentru existența acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanței și să existe o nerespectare a acestei obligații din partea judecătorului, iar sub aspectul laturii subiective legiuitorul a prevăzut cerința ca nerespectarea acestei obligații să aibă caracter nejustificat; în cuprinsul noțiunilor de dispoziție sau decizie, legiuitorul a inclus toate actele de decizie emise de conducătorul instanței, indiferent de denumirea dată acestora: decizie, dispoziție, ordin, hotărâre.

Referitor la latura obiectivă, secția a reținut incidența art. 5 alin. (2) lit. b) și k) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, precum și standardele de conduită profesională sunt impuse magistraților de articolul 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Din această perspectivă, obligația judecătorului de a respecta atribuțiile cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și dispoziții cu caracter administrativ dispuse de conducerea instanței nu are caracter facultativ.

În raport de probele administrate în cauză, secția, cu unanimitate, a reținut că la nivelul Tribunalului Neamț au fost dispuse măsuri în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de COVID-19, pentru asigurarea sănătății și securității în muncă a personalului instanței, fiind emise mai multe decizii de către președintele și vicepreședintele instanței, precum și Hotărâri de către Colegiul de conducere al Tribunalului Neamț.

Doamna judecător a contestat aceste măsuri în scris, dar plângerea sa a fost respinsă. Ulterior, doamna judecător a formulat și memorii în acest sens.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în sala de judecată, doamna judecător nu a purtat mască de protecție.

Raportat la situația de fapt expusă anterior, secția, cu unanimitate, a constatat că pârâta judecător nu a respectat dispozițiile și deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul Tribunalului Neamț pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2.

Secția, cu unanimitate, a reținut că probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de doamna judecător A. de nerespectare a dispozițiilor și deciziilor cu caracter administrativ dispuse la nivelul Tribunalului Neamț pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul Sars Cov 2.

Sub aspectul laturii subiective, conduita doamnei judecător a dovedit nerespectarea, în mod nejustificat, a dispozițiilor și deciziilor cu caracter administrativ dispuse de conducerea Tribunalului Neamț. Modalitatea în care pârâta judecător a înțeles să se manifeste în exercitarea atribuțiilor de serviciu conturează un refuz explicit în sensul avut în vedere de legiuitor și demonstrează o atitudine neconformă obligațiilor profesionale stabilite prin legi și regulamente, iar fapta este cu atât mai gravă cu cât doamna judecător avea cunoștință despre importanța măsurilor dispuse atât la nivel național, cât și la nivel local în contextul răspândirii infecției respiratorii cauzate de virusul Sars Cov 2, însă și-a asumat în mod conștient și nejustificat nerespectarea acestor măsuri.

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale care reglementează relațiile magistraților în colectivele din care fac parte și prin cele care reglementează obligațiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfășurării în bune condiții a activității la instanțe și parchete.

În concluzie, secția, cu unanimitate, a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse pe larg anterior, secția, cu majoritate, a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Neamț pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La individualizarea sancțiunii, aplicată în condițiile art. 100 din Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, secția, cu unanimitate, a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de pârâta judecător.

În acest context, secția, cu unanimitate, a avut în vedere că pârâta are o vechime în magistratură de 25 de ani și nu a mai fost sancționată disciplinar până în prezent, împrejurare de natură a contura, cel puțin până la acest moment, o conduită conformă cu standardele profesionale, prezenta cercetare disciplinară având caracter singular în activitatea doamnei judecător.

Ținând cont de toate aceste împrejurări care, în mod obiectiv, trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate, reținând totodată caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, secția, cu unanimitate, a apreciat că se justifică aplicarea unei sancțiuni care să atenționeze pârâta, în sensul evitării unor manifestări susceptibile de a da naștere la interpretări de natură a afecta prestigiului funcției de magistrat, în special și al justiției, în general.

Ca urmare, față de dispozițiile art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia sancțiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proporționale cu gravitatea abaterilor, secția, cu unanimitate, a reținut că se impune aplicarea față de doamna judecător A. a sancțiunii constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni".

Împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021 și a Hotărârii nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum și a art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 8 din C. proc. civ.

Pârâta a criticat modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate în cursul cercetării disciplinare și respinse prin încheierea de amânare a pronunțării din 20 ianuarie 2021.

A susținut că, în realitate, acțiunea disciplinară are la bază un autodenunț, ceea ce atrage nulitatea întregii proceduri. Astfel, nimeni nu a reclamant faptele ce îi sunt imputate de secție, iar dosarul de cercetare disciplinară are la bază punctul de vedere al pârâtei emis în procedura de consultare a judecătorilor față de dificultățile identificate în aplicarea Hotărârii secției pentru judecători nr. 734/2020 și nu poate fi asimilat ca o manifestare care aduce atingere onoarei, probității profesionale ori prestigiului justiției.

Deși se susține că președintele Curții de Apel Bacău ar fi declanșat prezentele cercetări disciplinare, nu se regăsește în dosar niciun astfel de document; există doar adresa de înaintare nr. x din 28.07.2020 din partea Curții de Apel Bacău, în care, pe lângă punctul de vedere al pârâtei, a fost înaintat Comisiei nr. 1 și poziția Judecătoriei Bacău, care reclama de asemenea dificultățile privind purtarea măștii pe timp de vară.

Recurenta a criticat și soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii disciplinare, învederând că secția a reținut, ca obiect material al abaterii, chiar hotărârile judecătorești pronunțate de pârâtă.

Or, obligația de a purta mască, deși s-a pretins că are caracter administrativ, a căpătat caracter jurisdicțional. Modul în care pârâta a condus ședințele nu i-a atras nicio critică din partea părților, ci doar din partea soțului doamnei judecător cu care pârâta era în conflict.

Astfel, secția nu a ținut cont, în aprecierea situației de fapt, de obligația instanței de a identifica părțile prin îndepărtarea măștii, în acest sens fiind prevederile art. 219 C. proc. civ.. Pârâta a învederat că a dovedit pe deplin conștiința obligației, a misiunii înalte, a responsabilității sale, pentru că nu a existat niciun motiv de critică în acest sens al hotărârilor sale în căile de atac.

Consideră că a acționat, de fapt, cu maximum de responsabilitate, pentru că simpla purtare a măștii creează un fals sentiment de protecție, iar timpul a dovedit că semnalul său de alarmă a fost perfect justificat; scopul declarat de autorități la momentul instituirii măștii a fost pentru protecția împotriva virusul SARS-CoV-2, dar din luna mai 2020, de când au fost impuse măști în interior și exterior, statisticile au dovedit creșterea incidenței acestei afecțiuni.

Recurenta a mai susținut și inopozabilitatea obligației de purtare a măștii, din perspectiva legislației dreptului muncii. De altfel, a arătat că a respectat toate măsurile stabilite de Președintele Tribunalului Neamț precum și instructajul periodic la locul de muncă pe Semestrul I 2020 cu privire la asigurarea sănătății și securității în muncă, cu excepția obligației de purtare a măștilor de protecție, întrucât această măsură a fost impusă cu nerespectarea drepturilor absolute ale persoanei și prin încălcarea principiilor ierarhiei actelor normative.

Recurenta a criticat încheierea de ședință din 20 ianuarie 2021 pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece doar președintele C. a fost prezent în sala de ședință, nefiind prevăzută în C. proc. civ. posibilitatea fragmentării completului de judecată. În plus, susține și că prin participarea la ședință prin mijloace media, nu se putea verifica compunerea completului de judecată.

Totodată, refuzul de a-i permite să stea în sală fără mască i-ar fi încălcat demnitatea, stima de sine, ce sunt consfințite de dispozițiile art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.

A făcut referire la starea de sănătate, fiind suferindă de multiple afecțiuni, dovedite cu adeverință medicală, motiv pentru care ar fi trebuit să i se permită să vorbească fără mască. Față de aceste aspecte, pârâta a solicitat amânarea cauzei, pentru a angaja un avocat care să pună concluzii, dar cererea i-a fost respinsă, în mod nelegal.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a), recurenta a criticat hotărârea din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 6 și 8 C. proc. civ. și a arătat că nu există latura obiectivă a abaterii disciplinare.

În susținerea acestei critici, pârâta a arătat că este judecător cu acoperire jurisdicțională în aria județului Neamț, iar pe raza acestui județ, purtarea măștii de protecție nu a reprezentat și nu reprezintă un standard de conduită universal acceptat, el a fost impus: mai întâi prin ordonanțe militare (deci cu forța armată), iar în perioada stării de alertă, prin forța poliției și jandarmeriei.

A invocat art. 39 lit. e) din Codul muncii, potrivit căruia salariatul are dreptul la demnitate în muncă și a arătat că obligația de a purta mască este una sub demnitatea funcției de judecător, sens în care a făcut referire la hotărârea Tribunalului administrativ din Strasbourg, care a spus că dreptul la imagine al persoanei, dorința acesteia de a avea o anumită apariție în mediul în care trăiește este un drept absolut.

A susținut incidența în cauză a art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a art. 2 al Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, susținând, totodată, că impunerea obligatorie a măștii contravine flagrant articolului 8 al Convenției CEDO, care reglementează libertatea de a avea o viață intimă și un drept la propria imagine.

A arătat că aspectele procedurale preluate din consemnările încheierilor sale de ședință au constituit o punere în operă avant la lettre a hotărârii Tribunalului administrativ din Strasbourg, din 8 iulie 2020.

A invocat, în favoarea sa, și Hotărârea Curții de Apel din Lisabona (Portugalia) pronunțată la data de 11 noiembrie 2020, cu privire la faptul că testul PCR nu poate determina, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că rezultatul pozitiv corespunde de fapt, infecției cu virusul SARS-CoV-2.

A susținut că a acționat și în virtutea calității sale de vicepreședinte al D., Filiala Neamț, dar și a unei recunoașteri din partea colectivului de lider vocal, calitate în care a detensionat anumite situații conflictuale majore în cadrul colectivului Tribunalului Neamț.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m), a) criticat hotărârea prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 6 și 8 C. proc. civ. și a arătat că nerespectarea obligației de a purta mască de protecție nu a fost nejustificată, iar deciziile cu caracter administrativ, a căror nerespectare i se impută, nu erau dispuse în conformitate cu legea.

Impunerea obligatorie a măștii contravine flagrant articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care reglementează libertatea de a avea o viață intimă și un drept la propria imagine, în corelație cu demnitatea în muncă, prevăzută în Codul muncii, în maniera dispusă de hotărârea tribunalului administrativ din Strasbourg, din 8 iulie 2020.

Deși a respectat toate celelalte măsuri împotriva virusul SARS-CoV-2, nu a fost de acord cu aplicarea măștii pe față, în condițiile în care nu i-a fost prezentat prospectul acestui dispozitiv medical, în acest sens este semnătura sa, consemnată la Instruirea pe semestrul I 2020 a salariaților, cu obiecțiuni și în justificarea acestei critici a invocat art. 1 lit. d), art. 13 din Legea nr. 46/2003 și art. 5 din Convenția de la Oviedo.

Recurenta pârâtă susține că purtarea măștii de protecție, cu excepția cazului în care persoana prezintă simptome evidente sau cunoaște că este purtător al virusului respectiv sau dorește expres acest lucru, reprezintă un atentat la demnitatea personală (are aspect de botniță, asimilată cu obligația de tăcere și de obediență irațională, încalcă prezumția de nevinovăție și confidențialitatea actului medical), îi afectează libertatea de conștiință, care nu a fost limitată nici în condițiile Decretelor care au instituit starea de urgență, cu atât mai puțin în starea de alertă, precum și că actele administrative a căror nerespectare îi este imputată nu au fost date în acord cu Constituția României, cu Convenția Drepturilor Omului și Convenția de la Oviedo.

Raportat la considerentele hotărârii atacate, recurenta a arătat și că hotărârea de sancționare se limitează să relateze doar titlurile de presă poziționate în defavoarea sa, cu toate că o altă parte a presei a reflectat în mod pozitiv activitatea sa, fiind depuse la dosar sute de mesaje de felicitare, ceea ce dovedește că acțiunile sale erau conectate la problemele vii, existente în acel moment în cadrul societății.

Recurenta a susținut că nu făcea decât să dea citire acelor prevederi ale deciziilor Curții Constituționale, a căror nerespectare constituie abatere disciplinară, potrivit art. 99 lit. ș), iar simplul fapt că, în virtutea respectării bunei - credințe ce trebuie să existe în sistemul judiciar, conform principiilor de la Bangalore,a adus în atenția forului decizional, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii, aceste aspecte de legalitate, pe linie ierarhică, suplinește atacarea în contencios administrativ a actelor interne, care oricum nu puteau avea decât o viață scurtă.

A subliniat că nici Legea nr. 55/2020 și nici vreun Ordin Comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, inclusiv nr. 874/81/2020, nu se aplică instanțelor judecătorești sub aspectul desfășurării ședințelor de judecată, întrucât acestea ar fi trebuit să prevadă în mod expres că modifică dispozițiile art. 15, art. 16 și art. 17 din C. proc. civ. și Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești. Cele două acte normative impun obligativitatea purtării măștii în spații închise, însă nu se preocupă de consecințele referitoare la încălcarea gravă a unor drepturi ce rezultă din aplicarea acestei dispoziții.

În justificarea atitudinii avute, pârâta a susținut și că date științifice și rapoarte oficiale recente au confirmat justețea acțiunilor sale.

În raport de acestea, a susținut că exercitarea prezentei acțiuni disciplinare, întemeiată doar pe prezumții simple, deducții și, în mod mascat, amenințări cu presupuse fapte penale care par a nu proveni de la personal calificat și încalcă principiul supunerii judecătorului doar legii, încalcă libertatea de exprimare și demnitatea doamnei judecător în funcție, fiind o punere în operă a unei cenzuri care este interzisă expres de Constituția României.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, și menținerea încheierii și a hotărârii recurate.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările intimatei și a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurenta și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în M. Of. nr. 634/20.07.2018.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată următoarele:

Critica privind prezența doar a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii în sala de ședință și desfășurarea acesteia în sistem de videoconferință, ceea ce ar fi dus la imposibilitatea verificări componenței completului de judecată, este nefondată.

La fila x a încheierii de ședință din 20 ianuarie 2021, prin care secția a rămas în pronunțare asupra cauzei, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a învederat părților prezente, pârâtei, personal, și Inspecției Judiciare, prin reprezentant, o situație epidemiologică de excepție, unul dintre membrii secției fiind infectat cu virusul SARS CoV - 2, și a adus la cunoștința acestora că ședința urma să se desfășoare în sistem videoconferință, prin intermediul aparaturii IT din sala de ședință, părțile având neîntrerupt posibilitatea de a-i vedea pe membrii secției disciplinare.

Înalta Curte reține, mai întâi, poziția de achiesare tacită a petentei, care a fost prezentă personal în sala de ședință și nu a formulat nicio obiecțiune cu privire la desfășurarea ședinței în sistem de videoconferință.

De asemenea, se va avea în vedere faptul că, deși această modalitate de desfășurare a ședinței nu este prevăzută în mod expres de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sau de Regulamentul de funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, criza provocată de pandemia Covid - 19 a determinat necesitatea identificării unor modalități de desfășurare a activității care să evite situațiile de blocaj, prin folosirea tehnicii moderne de susținere a unor ședințe prin videoconferință, cu asigurarea garanțiilor din conținutul procesului echitabil, incluzând dreptul la apărare.

Recurenta - pârâtă a beneficiat de o legătură audiovizuală cu membrii Consiliului care nu au fost prezenți fizic în sală, i-a putut vedea, a fost văzută și auzită de aceștia, nu a invocat niciun impediment de ordin tehnic sau alte obiecțiuni privitoare la modalitatea de desfășurare a ședinței, astfel că și-a putut exercita neîngrădit drepturile procesuale.

Pentru aceleași motive nu va fi reținută nici critica ce privește fragmentarea completului de judecată, respectiv faptul că în ședința secției disciplinare, din data de 20.01.2021, a fost prezent nemijlocit în sală doar președintele Consiliului Superior al Magistraturii, C.

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când îndeplinesc rolul de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, nu sunt instanțe judecătorești în sensul art. 126 alin. (2) din Constituție și prevederilor Legii nr. 304/2004, ci funcționează ca instanță extrajudiciară îndeplinind o activitate administrativ-jurisdicțională, fiind, în consecință, un organ administrativ-jurisdicțional, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile nr. 148 din 16 aprilie 2003 și nr. 391 din 17 aprilie 2007).

Înalta Curte constată că secția pentru judecători în materie disciplinară a fost alcătuită cu respectarea dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "lucrările secțiilor se desfășoară în prezența majorității membrilor acestora", chiar dacă ceilalți membrii ai secției disciplinare au fost prezenți în spatele camerelor de luat vederi. Aceste dispoziții se aplică inclusiv în privința lucrărilor desfășurate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii în îndeplinirea rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, prevederile art. 44 - 53 din Legea nr. 317/2004 necuprinzând prevederi derogatorii de la cele ale art. 27 alin. (2) din același act normativ.

Cât privește susținerea vizând greșita respingere a cererii pentru amânarea cauzei, în vederea formulării concluziilor pe fond și pentru angajare apărător, Înalta Curte o constată nefondată, reținând următoarele:

Potrivit art. 222 C. proc. civ.:

"(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

(2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Totodată, Înalta Curte reține că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispozițiile legii referitoare la procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

La termenul din 20 ianuarie 2021, după ce părțile au pus concluzii asupra excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, iar secția, după deliberare, le-a respins, pârâta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și formula concluziile pe fond și pentru a-și angaja apărător, având în vedere că îi fusese respinsă solicitarea de a se adresa secției fără mască de protecție.

Cererea de amânare a fost respinsă, secția apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ., întrucât acțiunea disciplinară a fost primită de pârâtă la data de 27 noiembrie 2020, iar primul termen de judecată a fost fixat la 20 ianuarie 2021. De asemenea, secția a apreciat că nu se justifică fixarea unui alt termen pentru dezbaterea fondului în condițiile art. 244 C. proc. civ., urmând însă a amâna pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Înalta Curte constată că secția a respectat atât prevederile textului de procedură civilă mai sus citat, cât și drepturile procesuale ale pârâtei, în condițiile în care a respins cererea de amânare motivat, față de împrejurarea că pârâta a avut suficient timp la dispoziție pentru pregătirea apărării, în raport de momentul comunicării acțiunii disciplinare și primul termen stabilit pentru judecată, și amânând pronunțarea în considerarea aceluiași text de lege, pentru a da posibilitatea părții să formuleze concluzii scrise, posibilitate de care, de altfel, pârâta a și uzat.

Nici împrejurarea că secția nu a permis pârâtei să vorbească fără a purta mască nu poate constitui un motiv justificat de amânare a cauzei, câtă vreme actele normative prin care s-a prelungit starea de alertă instituiau pe această perioadă obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, cum este și sala în care s-a desfășurat ședința din 20 ianuarie 2021.

Referitor la susținerile recurentei privind inadmisibilitatea acțiunii disciplinare cu referire la conținutul încheierilor de ședință și a hotărârilor pronunțate de doamna judecător, invocată de recurentă în considerarea faptului că, deși s-a pretins că obligația de purtare a măștii ar avea doar caracter administrativ, această obligație ar fi căpătat un aspect jurisdicțional, interacționând cu prezența sau nu în sala de judecată a părților, cu caracter obligatoriu și discriminatoriu, Înalta Curte reține că respectivele hotărâri judecătorești au fost reținute de secție ca probe în susținerea acțiunii disciplinare, fără a face obiectul unor verificări referitoare la legalitatea sau temeinicia acestora, criticile recurentei pe acest aspect neavând suport în probele administrate. De asemenea. reclamația domnului avocat B. a fost reținută ca probă în susținerea acțiunii disciplinare.

Astfel, existența elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a rezultat din conținutul încheierilor și hotărârilor pronunțate de doamna judecător, arătându-se în hotărârea atacată că, la începutul fiecărei ședințe de judecată desfășurate în perioada stării de alertă, doamna judecător A. susținea un discurs prin care aducea la cunoștința participanților inexistența unei obligații de purtare a măștii de protecție și efectele nocive ale acestora, solicitând participanților să își îndepărteze masca de protecție, aceste manifestări fiind recunoscute și prin punctul de vedere exprimat de doamna judecător și declarațiile date de aceasta în cadrul cercetării disciplinare. Împrejurarea invocării din oficiu și sesizării de către doamna judecător a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, în Dosarul nr. x/2019, deși este menționată în hotărârea atacată, nu a fost reținută ca intrând în componența elementului material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a).

Nefondată este și critica recurentei privind greșita soluționare a excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării.

Potrivit art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, "Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori".

Având în vedere situația medicală fără precedent, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin acest act normativ și prin Ordonanța de Urgență nr. 192 din 5 noiembrie 2020, prin Ordinul comun al Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Sănătății nr. 3577/831/15.05.2020, Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne nr. 874/81/2020, s-a decis că, pe durata stării de alertă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie purtarea măștii de protecție.

În acest sens, prin Hotărârea nr. 734/12.05.2020 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a prevăzut, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție de către personalul instanței, justițiabilii și alți participanți la procesele civile și penale în incinta instanței.

Ca urmare, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii a fost constituită Comisia nr. 1 - comună "Legislație și cooperare internațională", care a inițiat o consultare la nivelul instanțelor, cu scopul identificării dificultăților apărute în aplicarea hotărârii mai sus menționate și cu privire la eventualele propuneri referitoare la modalitatea de desfășurare a activității instanțelor ulterior datei de 31 august 2020.

În acest context, doamna A., judecător în cadrul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, a comunicat un punct de vedere, în cuprinsul căruia a propus încetarea aplicării măsurilor de protecție sanitară constând în obligativitatea purtării măștii de protecție și a termoscanării, cu motivarea că, prin impunerea acestora, sunt afectate libertățile publice.

În legătură cu acest ultim aspect, doamna judecător A. a arătat că în dosarele cu care a fost învestită se găsea un document intitulat înștiințare, care recomanda anumite măsuri administrative pentru ca, în final, acestea să menționeze tranșant: purtarea măștii de protecție în sala de judecată este obligatorie.

De asemenea, doamna judecător a menționat că în toate ședințele de judecată a adus la cunoștința beneficiarilor actului de justiție "aceste grave derapaje (...) cu o singură excepție toți participanții la judecată au înlăturat masca de protecție de pe față și au considerat temeiurile instanței întemeiate".

Comisia nr. 1 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la aspectele semnalate de Curtea de Apel Bacău cu referire la punctul de vedere al doamnei judecător A. și atitudinea acesteia.

Având în vedere situația de fapt și înscrisurile aflate în dosarul disciplinar referitoare la aspectele de mai sus, Înalta Curte reține că declanșarea procedurii disciplinare nu s-a realizat în baza a ceea ce recurenta denumește autodenunț, ci urmare a unei sesizări din oficiu formulate în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, mai sus citat, criticile recurentei neputând fi primite.

Ca urmare a celor anterior expuse, Înalta Curte constată că nu poate fi primită niciuna dintre criticile aduse de recurentă încheierii din 20 ianuarie 2021 pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, recursul acesteia urmând a fi respins, ca nefondat.

Trecând la examinarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată următoarele:

Printr-o primă critică, recurenta a susținut că nu există latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004, întrucât masca de protecție nu reprezintă un standard de conduită, ci o măsură impusă cu forța de autorități, care contravine art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004:

"Constituie abateri disciplinare: a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;".

Așadar, elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 constă în manifestările subiectului activ care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției.

Pentru existența acestei abateri disciplinare, este necesar, sub aspectul elementului material, să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

Se reține că prestigiul justiției reprezintă aprecierea publică pozitivă a sistemului judiciar în ansamblul său. Or, această apreciere globală este rezultatul aprecierilor publice individuale ale fiecărui magistrat în parte.

De asemenea, prestigiul funcției este atributul magistratului, ca urmare a dobândirii acestei calități, și poate fi afectat prin adoptarea unui comportament care încalcă normele de conduită impuse prin legi, hotărâri și regulamente.

În cauza de față, a reieșit din probele administrate la dosar și din declarația doamnei judecător, că după încetarea stării de urgență și înlocuirea acesteia cu starea de alertă, în condițiile în care actele normative evocate cu prilejul analizei recursului declarat împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021, care instituiau purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, respectiv obligativitatea purtării măștii de protecție de către personalul instanței, justițiabilii și alți participanți la procesele civile și penale în incinta instanței, erau în vigoare, la începutul fiecărei ședințe de judecată, doamna judecător A. își expunea propriile păreri, susținând un discurs prin care aducea la cunoștința participanților inexistența unei obligații de purtare a măștii de protecție, faptul că această obligație reprezintă o îngrădire a accesului la justiție, că afectează demnitatea umană și prezintă risc asupra sănătății, solicitând participanților să își îndepărteze masca de protecție, urmând a fi purtată exclusiv de către persoanele care doresc acest lucru. Discursul era inserat în conținutul încheierilor și hotărârilor pronunțate, iar marea majoritate a părților prezente își îndepărtau masca de protecție de pe față. Doamna judecător nu purta mască nici în sala de ședință, pe durata acesteia, nici în instanță, această situație de fapt nefiind contestată,

Prin raportare la conținutul art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că acest comportament al magistratului, manifestat în cadrul ședințelor de judecată pe care le conducea, a dus la afectarea prestigiului funcției de magistrat și a prestigiului justiției, așa cum s-a reținut și în hotărârea recurată.

Aceste afirmații, formulate într-un cadru procesual, de către o persoană care exercită puterea judecătorească prin calitatea de judecător, referitoare la inexistența unei obligații de purtare a măștii de protecție și la încălcarea unor drepturi fundamentale prin purtarea acesteia, îndemnarea participanților la ședința de judecată la a înlătura masca de protecție, în condițiile existenței unei obligații legale de a purta masca de protecție în spațiile închise, constituie o manifestare contrară demnității funcției, de natură a crea confuzie și neîncredere în rândul justițiabililor și al comunității locale, care aduce atingere prestigiului justiției.

Că este așa o dovedește și faptul că, urmare a acestor manifestări din sala de judecată, în presa locală au apărut mai multe articole pe acest aspect, doamna judecător solicitând și un drept la replică, împrejurarea că s-ar fi exprimat și poziții de susținere a punctului de vedere exprimat de aceasta neputând înlătura concluzia că modalitatea în care magistratul a înțeles să-și facă publice propriile păreri referitoare la măsura obligativității purtării măștii de protecție, cadrul ales pentru exprimarea acestor convingeri, a avut o rezonanță socială însemnată, a avut impact la nivelul opiniei publice, de natură să afecteze prestigiul justiției și eforturile autorităților privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, chiar dacă nu aceasta a fost intenția directă.

Arată recurenta că nu a coordonat sau solicitat articolele din presă, iar dreptul la replică a fost exercitat ulterior pentru a se apăra, dar aceste susțineri nu pot fi primite, pentru că recurentei nu i se impută articolele din presă și nici exprimarea punctului său de vedere în raporturile cu conducerea instanței sau în procedura de consultare a judecătorilor, față de dificultățile identificate în aplicarea Hotărârii secției pentru judecători nr. 734/2020, ci manifestările din sala de ședință, care au fost ulterior preluate de presa locală și care au afectat prestigiul justiției.

Înalta Curte nu poate reține apărarea recurentei, în sensul că masca de protecție nu reprezintă un standard de conduită, ci o măsură impusă cu forța de autorități, care, nefiind legală, nu trebuia respectată, ceea ce, pe cale de consecință, ar conduce la inexistența elementului material al abaterii disciplinare, căci o atare apărare este în vădită contradicție cu reglementările legale evocate.

Modul în care recurenta a acționat nu poate fi justificat nici prin responsabilitatea și îndatorirea pe care aceasta ar fi avut-o în calitate de vicepreședinte al D., de a aduce la cunoștința tuturor un eventual potențial de neconstituționalitate, cu referire la libertatea de exprimare și demnitatea funcției, la realizarea accesului la justiție, precum și la riscurile majore pentru sănătate ale măsurilor interne dispuse, căci, așa cum s-a arătat anterior, fapta imputată privește exprimarea acestor păreri personale în cadrul ședințelor de judecată, fiind greu de decelat în ce măsură participanții la proces își îndepărtau masca de protecție, la îndemnul acesteia, pentru că erau convinși de justețea punctul de vedere exprimat de judecător sau în considerarea autorității exercitate de acesta. În orice caz, expunerea recurentei a fost de natură a induce justițiabililor ideea că măsurile de protecție sanitară dispuse la nivel național nu sunt în concordanță cu dispozițiile legale și afectează starea de sănătate a oamenilor, decredibilizând eforturile de prevenire a răspândirii virusului SARS CoV - 2.

Analizând dacă prin constatarea abaterii disciplinare supuse analizei s-a încălcat libertatea de exprimare a doamnei judecător, Înalta Curte reține următoarele:

În doctrină, (T.