ÎCCJ, Decizia nr. 255/2022

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) constată ivită divergența cu privire la cererea de amânare a judecății formulată de Inspecția Judiciară, pentru imposibilitatea de prezentare a inspectorului judiciar din motive medicale, precum și cu privire la posibilitatea soluționării cererii de recuzare formulate de pârâta judecător A. și a excepției de inadmisibilitate a acestei cereri, urmând ca dezbaterea acestor aspecte să fie reluată în complet de divergență; (ii) având în vedere imposibilitatea constituirii completului de divergență la acest termen, urmează ca aspectele ramase în divergență să fie soluționate la un termen pentru care părțile vor fi citate în condițiile art. 399 alin. (1) din C. proc. civ. (iii) pune la dispoziția reprezentantului pârâtei A. și a celorlalți pârâți prezenți cererea de amânare depusă de Inspecția Judiciară, motivele invocate în această cerere fiind aduse la cunoștință părților în ședința de judecată. Încheierea din 6 octombrie 2021

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: (i) încuviințează cererile de amânare a judecății cauzei formulate de pârâți; (ii) pune în vedere pârâților că au posibilitatea de a participa prin video-conferință la următoarea ședință de judecată; (iii) amână cauza și acordă termen de judecată la 3 noiembrie 2021, pentru când părțile au termen în cunoștință, conform dispozițiilor art. 229 din C. proc. civ.

Prin considerentele încheierii, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) a respins, ca inadmisibile, cererile de recuzare a doamnei judecător B. formulate de pârâții judecători A., C., D. și E., revenind asupra jurisprudenței anterioare și reținând, în esență, că secțiile în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt instanțe de judecată în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ci sunt organe administrativ-jurisdicționale, motiv pentru care, în virtutea normei de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ("Legea nr. 317/2004"), s-a constată că dispozițiile din C. proc. civ. ce reglementează instituția recuzării sunt incompatibile cu procedura disciplinară; (ii) a respins, ca neîntemeiate, cererile de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, ca neîntemeiată, a dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători nr. 215/11.02.2021, prin care s-a aprobat Raportul Inspecției Judiciare nr. 20-2969/2020, și a dosarului nr. x/2021, având ca obiect anularea rezoluției nr. 690/12.03.2021 de infirmare a clasării, respectiv până la soluționarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reținând, în esență, că nu există, în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., un raport de interdependență între dreptul dedus judecății în dosarele menționate și soluționarea prezentei cauze disciplinare; (iii) în temeiul art. 258 raportat la art. 255 din C. proc. civ., a încuviințat atât pe excepții, cât și pe fond, proba cu înscrisurile depuse la dosar solicitată de părți, precum și proba cu înscrisurile noi solicitate de pârâta judecător C. și pârâtul judecător E., apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei; (iv) respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba testimonială solicitată de pârâta judecător A., față de teza probatorie invocată; (v) față de dispozițiile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., a unit excepțiile invocate de pârâți cu fondul cauzei, apreciind că este necesară administrarea de probe comune; (vi) a apreciat că nu se impune audierea doamnei judecător A., punctul de vedere al acesteia urmând să fie expus cu ocazia concluziilor pe fond, în condițiile în care dispozițiile art. 49 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004 prevăd că neprezentarea judecătorului cercetat la judecarea acțiunii nu împiedică desfășurarea în continuare a procedurii. Încheierea din 3 noiembrie 2021

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunțarea la 17 noiembrie 2021.

Prin considerentele încheierii, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii: (i) față de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 din C. proc. civ., a încuviințat probele cu înscrisurile solicitate de pârâți, depuse la dosar și a luat act de împrejurarea că înscrisul depus de pârâta A. este un înscris de care înțeleg să se folosească și ceilalți pârâți din cauza de față; (ii) a pus în discuția părților posibilitatea de a se reține și alte abateri decât cele reținute de Inspecția Judiciară, precum și cu privire la eventuala incidență în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor ("Legea nr. 303/2004") raportat la situația de fapt reținută prin acțiunea disciplinară; (iii) referitor la solicitarea pârâților de expunere a conținutului constitutiv al abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și lit. t) din Legea nr. 303/2004, a apreciat că nu se impune o astfel de expunere a conținutului constitutiv al abaterilor menționate și a adus la cunoștința părților că, la termenul anterior, a fost amânată judecata cauzei tocmai pentru pregătirea apărării și formularea concluziile părților sub aspectul a două chestiuni, și anume: pe de o parte, dacă secția poate să rețină și alte abateri decât cele reținute de Inspecția Judiciară față de situația de fapt din acțiunea disciplinară, și pe de altă parte, dacă față de situația de fapt reținută pot fi incidente și dispozițiile art. 99 lit. h) și lit. t) din Legea nr. 303/2004; (iv) a aprecia că nu este utilă audierea pârâtului E. în condițiile în care acesta își se poate expune punctul de vedere asupra tuturor aspectelor cu ocazia cuvântului pe fond. Încheierea din 17 noiembrie 2021

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunțarea la 8 decembrie 2021. Încheierea din 8 decembrie 2021

Prin încheierea din 8 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat pronunțarea la 13 decembrie 2021. Hotărârea nr. 26J din 13 decembrie 2021

Prin Hotărârea nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a hotărât următoarele: (i) respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare invocată de pârâți, ca neîntemeiată; (ii) admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâților E., D., A., C. și F. -judecători în cadrul Curții de Apel Constanța; (iii) în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului E. - judecător în cadrul Curții de Apel Constanța sancțiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcție pentru o perioadă de 4 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din același act normativ; (iv) în baza art. 100 lit. d) 1 ) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei D.-judecător în cadrul Curții de Apel Constanța sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal" și continuarea activității în cadrul Tribunalului Constanța pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua și lit. t) teza întâi din același act normativ; (v) în baza art. 100 lit. d) 1 ) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curții de Apel Constanța sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal" și continuarea activității în cadrul Tribunalului Constanța pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua și lit. t) teza întâi din același act normativ; (vi) în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei C. - judecător în cadrul Curții de Apel Constanța sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din același act normativ; (vii) în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului F. - judecător în cadrul Curții de Apel Constanța sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din același act normativ.

Referitor la invocarea nulității cercetării disciplinare și, implicit, a acțiunii disciplinare, din perspectiva nulității Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018 ("Regulamentul lucrărilor de inspecție"), a Regulamentului de organizare a concursului pentru numirea în funcție a inspectorilor judiciari, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 131/2018, și a Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 134/2018 ("Regulamentul Inspecției Judiciare"), prin prisma jurisprudenței CJUE, astfel cum se conturează în Hotărârea Marii Camere pronunțată la 18 mai 2021 în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19, Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și alții împotriva Inspecția Judiciară și alții, instanța disciplinară a concluzionat în sensul că O.U.G. nr. 77/2018 nu a conferit Guvernului o competență directă de numire în funcțiile de conducere al Inspecției Judiciare și nici nu a fost de natură a da naștere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activității magistraților sau de control politic al acestei activități. În subsidiar, s-a reținut că analiza CJUE s-a referit la O.U.G. nr. 77/2018, iar nu la regulamentele a căror nulitate se invocă, motiv pentru care aplicarea directă a dreptului Uniunii Europene, prin prisma interpretării date de CJUE, nu ar putea avea ca obiect decât această ordonanță de urgență.

Referitor la motivul de nulitate absolută al procesului-verbal de sesizare din oficiu, s-a reținut că sesizarea Inspecției Judiciare s-a realizat în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin procesul-verbal din 29 octombrie 2020 de sesizare din oficiu întocmit de inspectorii judiciari G., H., I. și J., în urma verificărilor directe efectuate la Curtea de Apel Constanța în cadrul controlului de remediere stabilit prin Ordinul inspectorului-șef nr. 95/2020, proces-verbal înregistrat la Direcția de inspecție pentru judecători la 30.10.2020 sub nr. x. Susținerea pârâților în sensul că data sesizării trebuie considerată fie data la care echipa de inspectori a constatat acele elemente de fapt considerate abateri disciplinare, respectiv cel târziu la 01.10.2020, data finalizării controlului din Raportul nr. x-2969, fie data sesizării Inspecției Judiciare de către președintele instanței în legătură cu emiterea Deciziei vicepreședintelui Curții de Apel Constanța nr. 268/09.10.2019, nu poate fi primită în condițiile în care formularea unei sesizări este atributul exclusiv al titularului dreptului de sesizare recunoscut de lege. În consecință, s-a reținut că procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 12 alin. (7), art. 121 alin. (4) din Regulamentul lucrărilor de inspecție.

Referitor la motivul de nulitate absolută ca urmare a încălcării principiului repartizării aleatorii, s-a reținut că repartizarea lucrării s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 13 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecție și ale art. 71-75 din Regulamentul Inspecției Judiciare.

Referitor la motivul de nulitate absolută derivat din nerespectarea principiului imparțialității, față de dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 9 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecție și având în vedere că Inspecția Judiciară desfășoară o activitate administrativă, guvernată de regulile specifice stabilite prin Legea nr. 317/2004, nu se poate susține că îndeplinirea de către directorul Direcției de inspecție pentru judecători și de către inspectorul-șef a atribuțiilor prevăzute de lege și regulament fundamentează o lipsă de imparțialitate în sensul avut în vedere de pârâții judecători. Din această perspectivă, simpla avizare a procesului-verbal de sesizare din oficiu nu echivalează cu exprimarea unei opinii cu privire la existența indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare, acestea fiind stabilite doar după finalizarea verificărilor prealabile; prin urmare, acest motiv de nulitate invocat este neîntemeiat.

Cu privire la motivul de nulitate absolută ca urmare a nerespectării termenului maxim de efectuare a verificărilor prealabile, s-a reținut că verificările prealabile au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 și art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecție.

Cu privire la susținerea că rezoluția de clasare nr. 185/A/27.01.2021 a fost redactată cu întârziere, fiind avizată negativ abia la 04.03.2021 și infirmată la 12.03.2021, deoarece s-a urmărit aprobarea de către secția pentru judecători a raportului de control pentru remedierea deficiențelor constatate la Curtea de Apel Constanța pentru ca acest raport să poată fi invocat drept principal motiv al unor verificări prealabile incomplete, s-a reținut că apărările pârâților sunt simple alegații, fără nicio susținere probatorie.

Referitor la nulitatea absolută a rezoluției nr. 690/12.03.2021 de infirmare a soluției de clasare, precum și a avizului negativ din 03.03.2021, s-a reținut, raportat la prevederile art. 18 alin. (1) și (7), art. 25 alin. (2) și art. 29 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, că actele respective sunt motivate din punct de vedere al soluției dispuse, pârâții au avut posibilitatea să formuleze apărări sub toate aspectele, inclusiv din perspectiva probelor administrate în cercetarea disciplinară și nu poate fi primită susținerea în sensul existenței unei lipse de imparțialitate a inspectorului-șef adjunct și a directorului Direcției de inspecție pentru judecători dedusă invocată prin prisma nemotivării actelor în discuție.

Cu privire la motivul de nulitate absolută constând în aceea că cercetarea disciplinară a fost efectuată cu încălcarea dreptului la apărare, s-a reținut că, pe parcursul cercetării disciplinare au fost analizate toate apărările formulate de pârâți cu referire la faptele ce li se imputau, fiind întocmite procese-verbale în acest sens, iar procesele-verbale de efectuare și de finalizare a cercetării disciplinare cuprind descrierea detaliată a principalelor activități și aspecte ale modului de desfășurare a procedurii disciplinare, astfel că nu se poate susține că nu a existat o cercetare disciplinară efectivă.

Relativ la termenul de efectuare a cercetării disciplinare, s-a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

Cu privire la susținerea pârâtei judecător A. în sensul că cercetarea disciplinară este lovită de nulitate absolută deoarece s-a desfășurat în perioada concediului de risc maternal și ulterior, a concediului de maternitate, fără a fi ascultată, corespondența fiindu-i comunicată la o adresă greșită, procesul-verbal din 01.07.2021 fiind nul față de imposibilitatea obiectivă de prezentare, instanța disciplinară a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 40 alin. (8) din Regulamentul lucrărilor de inspecție, în condițiile în care dispozițiile care reglementează procedura disciplinară nu prevăd, în mod expres, că pe durata concediului de risc maternal și a concediului de maternitate se suspendă cercetarea disciplinară, singura situație în care intervine suspendarea fiind cea reglementată de art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Totodată, s-a reținut că, pe parcursul cercetării disciplinare, au fost respectate garanțiile procesuale și procedurale recunoscute pârâtei judecător A., împrejurarea că aceasta nu a putut fi ascultată fiind determinată chiar de conduita judecătorului, care a refuzat să se prezinte pentru efectuarea cercetării disciplinare, deși avea cunoștință despre procedura disciplinară.

Referitor la motivul de nulitate absolută constând în aceea că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu este motivată, s-a reținut că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare în lucrarea nr. x cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile regulamentare menționate anterior, atât din perspectiva argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția, cât și din perspectiva analizei apărărilor formulate de pârâți, nefiind incident niciun motiv de nulitate absolută.

Referitor la motivul de nulitate constând în realizarea cercetării disciplinare pe baza unor reguli stabilite nelegal de inspectorul-șef al prin Regulamentul lucrărilor de inspecție, s-a reținut că Regulamentul a fost aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018, emis în conformitate cu art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 pentru a detalia procedura de efectuare a operațiunilor specifice.

Relativ la apărarea pârâților în sensul că a intervenit prescripția răspunderii disciplinare, s-a reținut că acțiunea disciplinară a fost exercitată la 08.07.2021 și a fost înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară la 20.07.2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care a început să curgă de la data pronunțării încheierilor reținute prin acțiunea disciplinară, respectiv de la 12.09.2019, 19.09.2019 și 01.10.2019, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile din Codul muncii.

Cu titlu prealabil analizării pe fond a cauzei, referitor la posibilitatea de a se reține și alte abateri decât cele reținute de Inspecția Judiciară, precum și cu privire la eventuala incidență în cauză a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și lit. t) din Legea nr. 303/2004 raportat la situația de fapt reținută prin acțiunea disciplinară, s-a reținut, raportat la dispozițiile art. 44 alin. (1) și (3), art. 47 alin. (1) lit. a) și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, că stabilirea încadrării juridice a faptei este atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM"), în exercitarea rolului de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, s-au reținut aspectele arătate în continuare.

Referitor la latura obiectivă, au fost avute în vedere obligațiile ce incumbă judecătorului potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) și k) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, art. 12 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005, de a respecta atribuțiile cu caracter administrativ stabilite prin legi, regulamente și dispoziții cu caracter administrativ dispuse de conducerea instanței nu are caracter facultativ.

Raportat la situația de fapt, pârâții judecători nu au respectat dispozițiile și deciziile cu caracter administrativ dispuse la nivelul Curții de Apel Constanța. Atât hotărârile Colegiului de conducere a instanței, cât și deciziile președintelui instanței emise în conformitate cu legea constituie acte administrative unilaterale care se bucură de prezumția de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, trăsături ce constituie fundamentul caracterului executoriu al acestora. Excepția de la regula executării din oficiu a actului administrativ există doar în cazul în care instanța de judecată dispune suspendarea, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia.

În cauză, prin Hotărârea nr. 12/29.05.2019 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Constanța ("Hotărârea nr. 12/2019"), s-a hotărât desființarea începând cu 1 iunie 2019 a completurilor "C6-Apel" și "C6-Apel Minori", completuri blocate de la repartizare începând cu 24 mai 2019, prin Decizia președintelui Curții de Apel Constanța nr. 152 din 23 mai 2019, dosarele rămase la 1 iunie 2019 în stocul acestor completuri urmând a fi repartizate ciclic între completurile de judecată competente potrivit regulilor stabilite prin art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Constanța nr. 3/22.01.2016.

Prin Decizia președintelui Curții de Apel Constanța nr. 160/30.05.2019, dată în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, cele două completuri au fost desființate.

Ca urmare a adoptării acestor acte administrative, judecătorul delegat cu repartizarea aleatorie a dosarelor din cadrul secției penale a dispus la 01.06.2019 repartizarea ciclică a unui număr de 52 de dosare, din care 49 ale completului "C6-Apel" și 3 dosare ale completului "C6-Apel Minori". Conform procesului-verbal încheiat în acest sens, au revenit spre soluționare câte 10 dosare completurilor C1, C2, C3, C4Apel și 9 dosare completului C5Apel, respectiv câte 1 dosar completurilor C1, C2 și C3Apel Minori.

Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța nr. 17/06.09.2019 ("Hotărârea Colegiului nr. 17/2019"), a fost aprobată propunerea președintelui secției penale, de înființare a două noi completuri de apel începând cu data adoptării hotărârii colegiului, cu indicativele "C6A" și "C6A Minori", având în componență pe judecătorii K. și L.. Prin Decizia președintele Curții de Apel Constanța nr. 241/06.09.2019 a înființat, începând cu 06.09.2019, completul specializat "C6A Minori".

În consecință, de la data adoptării hotărârilor Colegiului de conducere și deciziilor președintelui instanței dispuse pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri, pârâții judecători aveau obligația să îndeplinească atribuțiile profesionale ce rezultau din actele administrative emise în conformitate cu legea.

După adoptarea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019, la 12.09.2019, judecătorii A., D., E., C. și F. au formulat plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri, apreciind că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, completurile desființate anterior au fost reînființate și se impune ca dosarele repartizate ciclic către alte completuri să fie retrimise completurilor "C6A" și "C6A Minori". De asemenea, aceștia au solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea și anularea Hotărârii Colegiului nr. 12/2019.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în cadrul ședințelor de judecată din perioada 12.09.2019-03.10.2019, pârâții judecători au refuzat judecarea dosarele repartizate ciclic urmare a desființării completurilor "C6A" și "C6A Minori", motivându-și soluția în mod diferit, după cum urmează: (i) domnii judecători E., C. și F. au apreciat că se impune amânarea cauzelor până la soluționarea cererii de suspendare a Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019 ce făcea obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Brăila; (ii) doamnele judecător D. și A. au trimis dosarele completului "C6 A" nou înființat, reținând că, deși în Hotărârea Colegiului nr. 17/2019 nu se arată în mod expres că este vorba despre o reînființare, în mod evident aceasta este situația, completul având același indicativ și același judecător în compunerea acestuia, respectiv K., celălalt judecător înlocuind pe judecătorul M., eliberat din funcție prin pensionare.

Față de aspectele expuse, s-a reținut că, prin modul în care au gestionat și administrat actul de justiție în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic urmare a desființării completurilor "C6 Apel" și "C6 Apel minori", pârâții judecători au refuzat să respecte actele administrative emise de conducerea Curții de Apel Constanța, respectiv Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019 și Decizia președintelui Curții de Apel Constanța nr. 160/30.05.2019.

La momentul la care pârâții judecători au dispus amânarea judecății sau s-au dezînvestit în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic urmare a desființării completurilor "C6 Apel" și "C6 Apel minori", Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019 nu era revocată, anulată sau suspendată. Or, excepția de la regula executării din oficiu a actului administrativ există doar în situația în care instanța de judecată ar fi dispus suspendarea, situație care nu se regăsește în cauza de față.

Din această perspectivă prezintă relevanță și faptul că abia la 04.10.2019 Tribunalul Brăila a pronunțat sentința civilă nr. 363/4.10.2019, prin care a respins cererea pârâților judecători formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 de suspendare a Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 1225/5.12.2019 a Curții de Apel Galați.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 501/10.12.2019, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondate, atât cererea pârâților judecători de suspendare, cât și cea de anulare a Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 313/5.06.2020 a Curții de Apel Galați.

Modalitatea în care pârâții judecători au administrat actul de justiție în cauzele ce le-au fost repartizate ciclic în urma desființării prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019 a completurilor "C6A" și "C6A minori" conturează încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că probele administrate în cauză conturează o atitudine asumată de pârâții judecători de nerespectare, în mod nejustificat, a obligațiilor cu caracter administrativ dispuse prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019. De asemenea, s-a reținut și faptul că, în urma soluției de dezînvestîre pronunțate de pârâtele judecător A. și D., vicepreședintele Curții de Apel Constanța a emis Decizia nr. 268/09.10.2019, prin care s-a instituit regula conform căreia toate dosarele repartizate ciclic către toate completurile de judecată de la un complet desființat prin hotărâre a Colegiului de conducere rămân spre soluționare la completurile de judecată învestite prin soluționare ciclică.

De asemenea, din perspectiva laturii subiective a abaterii disciplinare prezintă relevanță și Hotărârea nr. 1508/07.11.2019 pronunțată de secția pentru judecători a CSM prin a fost aprobat raportul de control pentru verificarea modului de exercitare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale ale președintelui instanței, vicepreședintelui, președinților de secții, precum și a modului de exercitare a atribuțiilor de către Colegiul de Conducere, precum și a propunerilor formulate de Inspecția Judiciară, dispunându-se printre alte măsuri efectuarea unui control pentru verificarea modului de remediere a deficiențelor constatate, într-un termen de 6 luni de la data aprobării raportului. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă propunerea de revocare a domnului judecător K. din funcția de președinte al Curții de Apel Constanța, formulată de Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Constanța. Astfel, s-a reținut de către secția pentru judecători din cadrul CSM că "Activitatea de conducere este rezultatul procesului continuu de comunicai -, componentă de bază a funcției de coordonare, astfel că secția apreciază necesar ca președintele unei instanțe să își manifeste în mod activ disponibilitatea spre dialog, fiind însă necesar ca și judecătorii instanței, la rândul lor să manifeste deschidere, cu minimizarea simpatiilor/antipatiilor personale, să accepte că funcția de președinte al instanței nu este una electivă, iar mandatul în funcția de conducere nu este unul imperativ, astfel încât împreună să contribuie la realizarea obiectivelor organizaționale și să colaboreze în limitele prescrise de lege și de regulament. Astfel, secția observa că singurele deficiențe constatate privind modalitatea de îndeplinire a atribuțiilor manageriale de către președintele Curții de Apel Constanța vizează componenta comunicării, însă acestea nu sunt cauzate exclusiv de propriul comportament, ci și de atitudinile tensionate de la nivelul instanței, motiv pentru care apreciază că acestea nu sunt în prezent de natură să afecteze activitatea instanței". În acest context, în cadrul controlului de remediere nr. 20-2969, aprobat prin Hotărârea nr. 215/11.02.2021 a secției pentru judecători, s-a reținut că "soluționarea diverselor cereri și proceduri judiciare care au generat sau au fost generate de starea de tensiune într-o parte a colectivului de judecători (cerere de revocare președinte, acțiunile judiciare în contencios administrativ) au contribuit gradual la detensionarea stării conflictuale constatate anterior la nivelul instanței".

Modalitatea în care pârâții judecători au înțeles să se manifeste în exercitarea atribuțiilor de serviciu conturează un refuz explicit în sensul avut în vedere de legiuitor și demonstrează o atitudine neconformă obligațiilor profesionale stabilite prin legi și regulamente.

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale care reglementează relațiile magistraților în colectivele din care fac parte și prin cele care reglementează obligațiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfășurării în bune condiții a activității la instanțe și parchete.

În concluzie, sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. m) teza a două din Legea nr. 303/2004.

Analizând situația de fapt dedusă judecății, prin raportare la aceleași fapte imputate prin acțiunea disciplinar[, instanța disciplinară a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile angajării răspunderii disciplinare a pârâtelor judecător A. și D. și din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

Raportat la dispozițiile art. 99 lit. t) teza întâi și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, reaua-credința presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza sau accepta vătămarea intereselor uneia din părțile implicate în proces. Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăție sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

Referitor la situația de fapt, s-a reținut că, urmare a desființării completurilor "C6A" și "C6A minori" au fost repartizate ciclic completului compus din judecătorii A. și F. un număr de 11 dosare.

După înființarea, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, a completurilor "C6A" și "C6A Minori", în dosarele nr. x/2014, nr. y/2016, nr. z/2014, nr. w/2018, nr. t/2017, cu termen la 19.09.2019, respectiv la 01.10.2019, doamnele judecător A. și D. au ridicat problema legalității compunerii completului de judecată și au dispus trimiterea acestora la completurile inițial învestite, care fuseseră desființate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019. Pentru a dispune această măsură, doamnele judecător au reținut că, prin Hotărârea Colegiului nr. 17/2019, au fost reînființate completurile desființate prin Hotărârea Colegiului nr. 12/29.05.2019, întrucât domnul judecător K. face parte atât din compunerea completurilor desființate, cât și din compunerea completurilor nou înființate, astfel că se impune trimiterea cauzelor la completurile inițial învestite, spre competentă soluționare, pentru respectarea principiului repartizării aleatorii a cauzei (cauză atribuită completului din care face parte judecătorul K.), precum și a principiului continuității (judecătorul K. participând la judecată începând cu termenul din 28.03.2019). Practic, în expunerea argumentelor în susținerea nelegalei compuneri a completului de judecată pârâtele judecător au realizat, de fapt, o analiză a legalității Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, în afara dispozițiilor legale care permit verificarea legalității actului administrativ. Motivul pentru care pârâtele judecător au înțeles sa conteste legalitatea actului administrativ menționat a fost unul pur subiectiv, respectiv faptul că nu au fost de acord cu desființarea de către Colegiul de conducere al instanței a completurilor de judecată "C6A" și "C6A minori" și cu modalitatea de repartizare ciclică a dosarelor aflate pe rolul acestor completuri.

Analizând modalitatea în care pârâtele judecător A. și D. au înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu din perspectiva invocării nelegalei compuneri a completului de judecată, punând în realitate în discuție nelegalitatea Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, s-a reținut reaua-credință în exercitarea funcției, în contextul unei atmosfere tensionate existente la nivelul colectivului de judecători.

Prin adoptarea soluției de dezînvestire în dosarele care le fuseseră repartizate ciclic în baza unei hotărâri de colegiu care nu era revocată, suspendată sau anulată de instanța de contencios administrativ, pârâtele A. și D. au acceptat vătămarea intereselor legitime ale părților, constând în tergiversarea soluționării cauzelor.

Totodată, s-a reținut că pârâtele judecător A. și C. au analizat legalitatea Hotărârii Colegiului nr. 12/29.05.2019, fără ca emitentul actului să fie citat în mod legal, încălcând cu rea-credință dispozițiile art. 153 din C. proc. civ., iar, prin modalitatea în care au administrat actul de justiție în cauzele exemplificate anterior, pârâtele au adus o vătămare gravă drepturilor și intereselor legale ale participanților la procedurile judiciare respective, neexistând vreo justificare concretă legală pentru atitudinea pe care acestea au înțeles să o adopte în exercitarea funcției de judecător.

Astfel, pârâtele judecător A. și D., cu știință și pentru rațiuni străine unui act de justiție imparțial și corect, au deturnat dispozițiile care reglementează posibilitatea analizării legalității actelor administrative de la scopul prevăzut de lege, cu consecința vătămării intereselor părților din cauzele cu a căror soluționare au fost învestiți.

În consecință, s-a reținut că probele administrate în cauza dovedesc existența vinovăției, sub forma relei-credințe, pârâtele judecător A. și D. acționând în deplină cunoștință de cauză atunci când au dat eficiență unor dispoziții legale într-un alt sens decât cel avut în vedere de legiuitor, urmărind, cu știință, să manipuleze legea în alt scop.

Prin urmare, s-a reținut în sarcina pârâtelor judecător A. și D. săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunilor, aplicate în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptei săvârșite de pârâți, după cum urmează: (i) domnul judecător E. a mai fost sancționat anterior pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; (ii) în privința doamnelor judecător A. și D. au fost reținute două abateri disciplinare, precum și faptul că art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că, pentru abaterea reglementată de art. 99 lit. t) teza întâi din lege, nu pot fi aplicate sancțiunile de la art. 100 lit. a) -d) din lege; totodată, a fost avut în vedere faptul că doamnele judecător nu au mai fost anterior sancționate disciplinar; (iii) în privința doamnei judecător C. și domnului judecător F., a fost avut în vedere faptul că s-a reținut în sarcina lor o singură abatere, precum și faptul că nu au mai fost anterior sancționați disciplinar II. Recursurile declarate în cauză Recursul declarat de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 26J din 13 decembrie 2021, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018.

În esență, se susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 46 alin. (1), art. 49 alin. (6), art. 50 alin. (1) și art. 100 din Legea nr. 303/2004, în ceea ce privește individualizarea sancțiunilor disciplinare, solicitându-se aplicarea unor sancțiuni mai aspre în raport cu gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite și cu circumstanțele personale ale judecătorilor aflați în procedura disciplinară.

În ceea ce privește gravitatea abaterii disciplinare, se argumentează că abaterile reținute prin hotărârea atacată au fost săvârșite în contextul unei situații conflictuale și tensionate la nivelul instanței, iar, prin modalitatea în care magistrați au acționat a fost deturnat dreptul de acces la justiție, împrejurare ce a fost de natură a induce ideea unei funcționări deficitare a sistemului judiciar și care a avut drept consecință alterarea încrederii opiniei publice în funcționarea sistemului judiciar, afectarea modului de organizare a instanței și funcționarea organelor sale de conducere, rezultat pe care chiar dacă nu l-au urmărit au acceptat eventualitatea producerii lui.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale magistraților, se invocă următoarele aspecte: domnul judecător E. a mai fost sancționat anterior pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; magistrații nu au regretat comiterea faptelor, ci au apreciat că măsurile dispuse au fost legale și oportune. Recursul declarat de doamna judecător A.

Prin memoriul de recurs înregistrat la CSM la 22.12.2021, completat prin memoriul înregistrat la CSM la 14.06.2022, doamna judecător A. a declarat recurs împotriva tuturor încheierilor premergătoare și a hotărârii pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021, invocând dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și caracterul devolutiv al căii de atac în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 381/2018, pentru criticile expuse în continuare.

Instanța disciplinară nu a fost legal constituită, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Cererea de recuzare a doamnei judecător B. a fost respinsă, ca inadmisibilă, doamna judecător participând în compunerea instanței disciplinare care a pronunțat soluția de respingere, cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.. În mod greșit și contrar practicii anterioare a CSM, s-a reținut că cererea este inadmisibilă, cu motivarea că dispozițiile din C. proc. civ. sunt incompatibile cu procedura disciplinară. Se argumentează că dispozițiile din C. proc. civ. referitoare la incompatibilitatea judecătorului sunt aplicabile în procedura administrativ-judiciară desfășurată în fața CSM, așa cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Totodată, se argumentează că cererea de recuzare este întemeiată, fiind incident motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât este afectată aparența de imparțialitate a doamnei judecător, care avea cunoștință despre cererea de revocare a sa din calitatea de membru al CSM, semnată, printre alții, și de către recurenta-pârâtă, cerere înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr. x/30.10.2020, cu privire la care s-a solicitat suplimentarea ordinii de zi a adunării generale a judecătorilor Curții de Apel Constanța din 31 ianuarie 2020 și la care președintele Curții de Apel Constanța nu a răspuns. În drept, se invocă încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 13, art. 43 alin. (2) și art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 din Convenție.

Prin hotărârea dată și încheierile premergătoare, instanța a încălcat regulile procedurale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. În susținerea acestei critici, se invocă încălcarea dreptului la apărare, invocarea din oficiu a existenței unor abateri disciplinare după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare și soluționarea acțiunii disciplinare fără a avea în vedere alte proceduri în derulare de care depindea soluționarea cauzei.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, este criticat faptul că procedura disciplinară s-a derulat împotriva sa în perioada în care se afla în concediu de risc maternal și concediu de maternitate, cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 49 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 și printr-un tratament discriminatoriu, precum și faptul că recurenta-pârâtă nu a fost audiată în procedura disciplinară și nu a avut posibilitatea de a prezenta în mod direct și nemijlocit un punct de vedere.

Contrar dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., instanța disciplinară nu a pus în discuția părților și nu a arătat în ce anume constă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, invocată din oficiu, a refuzat audierea în raport cu noua abatere disciplinară imputată, contrar art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, și a respins toate probele solicitate, în afara înscrisurilor, contrar dispozițiilor art. 13, art. 255 și art. 258 din C. proc. civ.

Instanța disciplinară nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate, în special asupra probei privind înscrierea în fals cu privire la mențiunile existente din înscrisuri prezentate de Inspecția Judiciară și cu relații de la terți sau martori referitoare la modul în care se pretinde că au fost comunicate recurentei-pârâte actele în cursul procedurii disciplinare. Totodată, instanța disciplinară a ignorat cererea ca Inspecția Judiciară să depună dovada modului de repartizare a inspectorului judiciar N., acesta susținând că această dovadă există și o va prezenta dacă este nevoie.

Invocarea din oficiu a existenței unor abateri disciplinare după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii. Instanța disciplinară a invocat din oficiu săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, pentru care nu a fost exercitată acțiunea disciplinară de către Inspecția Judiciară, contrar dispozițiilor art. 44 alin. (3) și art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, din interpretarea cărora rezultă că CSM nu se poate sesiza din oficiu și nu se poate pronunța asupra unor abateri disciplinare pentru care Inspecția Judiciară nu a efectuat cercetarea disciplinară și nu a exercitat acțiunea disciplinară. Sub acest aspect, se argumentează că nu sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.. Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cercetarea disciplinară obligatorie, astfel că, dacă cercetarea disciplinară nu a fost efectuată pentru o anumită abatere disciplinară și nu a fost exercitată acțiunea disciplinară, CSM nu se poate pronunța cu privire la o astfel de abatere și nu poate depăși limitele învestirii, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.. Reținerea din oficiu a altor abateri disciplinare constituie o încălcare a prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În raport cu data săvârșirii faptelor imputate din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 317/2004, invocată din oficiu de instanța disciplinară, se argumentează că, în lipsa acțiunii disciplinare exercitate în privința acestei abateri, termenul de prescripție de 2 ani, prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, era împlinit la data pronunțării hotărârii de către instanța disciplinară.

Soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății acțiunii disciplinare până la soluționarea dosarelor nr. x/2021, nr. y/2021, nr. z/2021 al Curții de Apel Pitești și dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Circumscris acestei critici, contrar soluției pronunțate de instanța disciplinară, se susține că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din C. proc. civ. în privința cererilor de suspendare a judecății acțiunii disciplinare până la soluționarea următoarelor dosare: (i) dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, având ca obiect anularea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 136/2018; (ii) dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, având ca obiect anularea Rezoluției nr. 690/12.03.2021 de infirmare a clasării, inclusiv excepția de nelegalitate a mandatelor inspectorilor judiciare implicați în soluționarea procedurii disciplinare; (iii) dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, având ca obiect anularea Hotărârii secției pentru judecători a CSM nr. 215/11.02.2021, prin care a fost aprobat Raportul Inspecției Judiciare nr. 20-2969-2020, avut în vedere ca element determinant în acțiunea disciplinară pentru determinarea laturii subiective; (iv) dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect plângerea privind discriminarea pe criteriu de gen, socio-profesional și de opinie în legătură cu cele imputate în prezenta acțiune disciplinară și modul în care s-a derulat procedura în perioada concediului de maternitate.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și nu cuprinde motive pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine cauzei și contradictorii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției răspunderii materiale, întrucât, la data la care instanța disciplinară a pus în discuție săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, intervenise prescripția răspunderii disciplinare cu privire la toate faptele.

Având în vedere lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 317/2004, ceea ce determină aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 278 alin. (2) din Codul Muncii, în mod greșit a fost respinsă excepția nelegalității efectuării cercetării disciplinare în perioada concediului de risc maternal și de maternitate. În acest context, recurenta-pârâtă invocă o discriminare de gen, pe criterii de maternitate, și încălcarea art. 9 alin. (1) lit. i) și art. 10 alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2002, care transpune prevederile din Directiva a Consiliului 92/85/CEE și Directiva 2010/18/UE.

Refuzul de a se respecta dreptul la apărare consacrat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu este justificat de un refuz al judecătorului de a participa în cadrul procedurii, în condițiile în care se afla într-o imposibilitate obiectivă determinată de sarcină.

Totodată, se arată că, în cazul angajaților cu contractul individual de muncă și altor categorii profesionale, cercetarea disciplinară se suspendă pe durata concediului medical [spre exemplu, art. 60 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului], astfel că un astfel de tratament discriminatoriu, pe criteriu socioprofesional, instituit de Regulament este interzis de art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și de art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susține că dispozițiile din Regulamentul lucrărilor de inspecție nu îi sunt opozabile și nu sunt opozabile nici CSM, astfel încât nu pot justifica încălcarea dreptului la apărare.

Au fost încălcate dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prin efectuarea cercetării disciplinare fără comunicarea în mod legal a lucrărilor efectuate, deoarece toată corespondența, pe parcursul cercetării disciplinare a fost expediată la o altă adresă decât adresa de domiciliu, iar nu la adresa la care locuia efectiv, cu încălcarea art. 155 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că nu i se poate imputa refuzul sau omisiunea de a ridica corespondența.

Se invocă nulitatea procedurii disciplinare pentru încălcarea art. 45 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, prin depășirea termenului maxim de 90 de zile prevăzut pentru efectuarea verificărilor prealabile, pentru următoarele motive: (i) termenul de 90 de zile pentru efectuarea verificărilor prealabile nu poate fi depășit în ipoteza în care rezoluția de clasare este infirmată de inspectorul-șef, întrucât, într-o asemenea ipoteză, art. 45 alin. (4) din lege nu prevede niciun termen pe