ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 130/04.05.2021 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020, s-a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000 actualizată pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Conform art. 65 din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen.

Conform art. 289 alin. (3) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata A. a sumei de 700 RON primită de aceasta cu titlu de luare de mită.

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (fază de urmărire penală și fază de judecată)

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata A.

Prin decizia penală nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpata A., s-a desființat în parte sentința penală nr. 130/04.05.2021 a Tribunalului Galați, iar în rejudecare, s-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei A. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, reținând și prevederile art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 91, 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. să respecta următoarea obligație:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Biblioteca Județeană "B." Galați sau la AJOFM Galați.

Conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei A. că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor sus-menționate ori în cazul comiterii de noi infracțiuni, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei, potrivit art. 96 din C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

*****

Împotriva hotărârii instanței de apel, nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021, la data de 22 noiembrie 2021, a declarat recurs în casație inculpata A., prin avocat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, s-a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatei A. în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (exact așa cum cere și motivul de recurs în casație prevăzut de articolul 438 alin. (7), respectiv că nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 289 C. pen. ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii, se primește, se accepta promisiunea unor foloase, sa fie în legătură cu îndatoririle de serviciu, respectiv să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.

S-a menționat că alin. (2) al art. 289 C. pen. prevede că "Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătura cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri."

În motivare, apărarea, în esență, a arătat că din probele administrate a rezultat că inculpata și-a îndeplinit în mod responsabil atribuțiile de serviciu, în sensul că a întocmit raportul de inspecție fiscală la data de 20.08.2019, prin care a stabilit că denunțătorul a colectat TVA în cuantum de 520.788 RON față de TVA colectat și declarat în sumă de 482.632 RON, rezultând o diferență de TVA colectat suplimentar în sumă de 38.152 RON.

Astfel, s-a arătat că nu se poate reține nici existența unui act contrar îndatoririlor în condițiile în care, prin activitatea de control desfășurată, s-au stabilit în sarcina denunțătorului obligații fiscale, precum și sesizarea organelor de cercetare penală, în vederea stabilirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Apărarea inculpatei a susținut că, față de modul în care a fost reținută în cauză săvârșirea faptei imputată inculpatei, s-a menționat însă că nu se indică ce anume a făcut sau nu a făcut inculpata în ceea ce privește atribuțiunile de control, respectiv efectuarea controlului la martorul C. S-a mai arătat că este adevărat că la momentul când a solicitat suma de bani era funcționar public, dar acea sumă era doar pentru cheltuielile de transport, aspect care rezultă chiar din declarația denunțătorului, rezultând astfel, în opinia apărării, că relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu apărate de art. 289 alin. (1) și alin. (2) nu au fost încălcate.

În motivele de recurs, apărarea inculpatei a făcut referire la declarația martorului denunțător în sensul că însuși acesta a indicat plata sumei de bani pentru combustibil și nu pentru alterarea controlului.

De asemenea, în motivarea recursului în casație, s-a susținut că eroarea instanței de apel a constat în aceea că a reținut că fapta ar fi fost comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, cu principala argumentație că inculpata A. este un funcționar public și avea îndatorirea de a se deplasa la contribuabil pe banii unității, teză apreciată ca fiind greșită, întrucât contribuabilul trebuia să se deplaseze la sediul ANAF Galați cu documentele la control.

Astfel, pentru motivele arătate în cererea formulată, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei din apel și să se dispună achitarea inculpatei A. în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. .b) teza I din C. proc. pen.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recurs în casație a fost comunicată părților și Ministerului Public.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 13.12.2021, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2020, când s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 01.03.2022 dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 18 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză la data de 01.03.2022.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată, inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 91, 92 din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani,stabilit în condițiile art. 92 din C. pen.

În cauză, recurenta inculpată A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Criticile recurentei inculpate vizează greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, susținându-se în esență că inculpata A. a fost condamnată pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală. Inculpata nu a negat primirea banilor și scopul pentru care i-a solicitat (acoperirea cheltuitelor de transport necesare pentru efectuarea verificării financiar fiscale a Întreprinderii Individuale C., verificare ce trebuia să o efectueze conform ordinului de serviciu nr. 99/09.07.2019) însă a solicitat achitarea sub aspectul infracțiunii deduse judecății, invocând faptul că primirea banilor nu s-a comis în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, astfel cum impun prevederile art. 289 alin. (2) C. pen., ci inculpata A. a solicitat bani pentru transport.

Astfel, prin motivele de recurs în casație formulate, apărarea a susținut că se impune achitarea inculpatei, având în vedere că din interpretarea situației de fapt deduse judecății rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnată, sens în care, fapta imputată acesteia și pentru care în mod greșit s-a dispus condamnarea, nu este prevăzută de legea penală.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte observă că recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazurile în care se poate exercita recursul în casație vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Înalta Curte reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea 78/2000, constă în aceea că la data de 10.07.2019, în calitate de inspector superior clasa I la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, inculpata A. a primit, pentru sine, în mod direct, suma de 700 de RON de la martorul C., în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv, efectuarea unei inspecții fiscale/verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale la Întreprinderea Individuală C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 289 din C. pen., infracțiunea de luare de mită constă în fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținut în sarcina inculpatei în coroborare cu art. 289 din C. pen., nu reglementează condiții suplimentare pentru existența infracțiunii de luare de mită, doar face trimitere la dispozițiile C. pen.

Prin urmare, condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. - art. 76 alin. (1) din C. pen., la care a fost condamnată inculpata A. trebuie să se suprapună pe cele ale infracțiunii tip de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. pen. Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Pe de altă parte, conform art. 175 (2) C. pen.- este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Inculpata A. consideră că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 289 C. pen. ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii, se primește, se acceptă promisiunea unor foloase, sa fie în legătură cu îndatoririle de serviciu, respectiv să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.

Înalta Curte constată că subiectul activ al infracțiunii de luare de mită, este funcționar public (al. 1 al art. 289 C. pen.), context în care inculpata A. a primit bani de la martorul C. în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu (acoperirea cheltuitelor de transport necesare pentru efectuarea verificării financiar fiscale a Întreprinderii Individuale C.) și nu în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri (art. 289 alin. (2) C. pen.).

De asemenea, din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de apel a stabilit că inculpata A. era la data faptei inspector superior clasa I la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, exercitând astfel o funcție publică conform art. 175 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. pen., fiind funcționar public în sensul legii penale, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 289 alin. (1) C. pen. și nu cele ale art. 289 alin. (2) C. pen.

Cu alte cuvinte, concluzionând, apărarea inculpatei și solicitarea acesteia de a fi achitată pleacă de la premiza greșită a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 289 alin. (2) C. pen., prevederi legale care, așa cum s-a arătat mai sus, nu sunt aplicabile inculpatei în speța de față, câtă vreme inculpata este funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) C. pen. și nu funcționar public asimilat, în sensul art. 175 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte reține că aceleași critici au fost analizate de instanța de apel, constatându-se caracterul nefondat al acestora.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată A. împotriva deciziei penale nr. 983/A din data de 28 octombrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2022.

Procesat de GGC - LM