ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 49 din data de 20.04.2022 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpata A., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (forma aflată în vigoare după 01.02.2014) - cererea de plată tranșa I - nr. 1038 din data de 07.04.2014 în valoarea de 24.000 euro (107.304 RON).

A fost condamnată inculpata A. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost redusă cu 1/3, conform dispozițiilor art. 480 alin. (4) din C. proc. pen. și având în vedere dispozițiile art. 36 din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe perioada executării pedepsei principale, ce se va executa în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 91 și art. 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani (calculat, potrivit art. 92 alin. (2) din C. pen., de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă).

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., s-a impus inculpatei A. obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatei A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei com. Gura Caliței, jud. Vrancea sau în cadrul Școlii Generale din com. Gura Caliței, jud. Vrancea.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei A. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei, respectiv a acelora potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 486 alin. (2) din C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată latura civilă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 96/A din data de 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpata A.; s-a desființat Sentința penală nr. 49/20.04.2022 a Tribunalului Vrancea și, în rejudecare:

S-a respins acordul de vinovăție încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și inculpata A..

S-a trimis cauza procurorului pentru continuarea urmăririi penale și soluționarea legală a cauzei, cu luarea în considerare a motivului pentru care acordul de vinovăție nu poate fi admis.

Împotriva Deciziei penale nr. 96/A din data de 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați.

În cererea de recurs în casație, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casație și casarea deciziei atacate, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpatei A., apreciindu-se ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, în opinia parchetului, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.

Parchetul a arătat că, deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural, reprezentând în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Acest fapt, potrivit parchetului, rezultă inclusiv din aceea că în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (parag. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele doua instituții. Având în vedere natura ei, parchetul a afirmat că întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedura. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Astfel, a precizat că în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție.

De asemenea, a considerat că în ipoteza din dreptul român nu a fost incidentă niciodată o lege penală care să se fi aplicat pentru o perioadă de timp, ci doar o decizie a Curții Constituționale, care nu echivalează cu legea în sine, aspect subliniat de însăși Curtea Constituțională în cuprinsul Decizie nr. 650/2018 (par. 441 - 451), astfel că Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 nu a impus aplicarea principiului legii penale mai favorabile, ci doar a constatat că în perioada de referință fondul activ al legislației nu cuprindea niciun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

În opinia parchetului, consecințele Deciziei nr. 358/2022 a CCR și a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ ar fi riscul sistemic de impunitate, nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile, înlăturarea termenul special de prescripție nereprezentând voința legiuitorului. A menționat că această cauză are legătură cu dreptul Uniunii Europene, în acest sens făcând trimitere la cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19), paragraful 188 și 169 și, prin urmare, este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia. Referindu-se la Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), unde Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, prin prisma jurisprudenței CJUE (cauzele Tarico I, II și Euro Box Promotion) și având în vedere Ordonanța dispusă de Curte ca urmare a numeroaselor sesizări cu obiect asemănător (referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziilor CCR ar fi conformă dreptului comunitar și dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naționale în materie de complete aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale) - pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislației naționale privind prescripția specială a răspunderii penale, făcându-se abstracție de interpretarea dată prin Decizia nr. 358/2022.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 96/A din data de 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 23.05.2023.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin intermediul unui caz de casare formal invocat și care nu își găsește aplicabilitatea în raport de soluția pronunțata în cauză s-a urmărit în realitate pronunțarea asupra unei alte situații juridice care nu poate fi analizată în prezentul recurs în casație.

În conținutul art. 485 din C. proc. pen. intitulat "Soluțiile instanței" se prevede că:

(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și dispune una dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. (2) - (4), care nu poate crea pentru inculpat o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;

b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Așadar, conținutul textului de lege invocat relevă că, soluțiile ce pot fi adoptate în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției sunt în mod limitativ și expres prevăzute de lege, iar exercitarea unui recurs în casație trebuie să vizeze și să se raporteze strict la aceste două aspecte.

Înalta Curte, constată că, în realitate se critică nu soluția adoptată ci considerentele care au stat la baza pronunțării soluției prin care s-a respins acordul de recunoaștere a vinovăției și s-a dispus trimiterea dosarului procurorului în vederea continuării urmăririi penale. În concret prin cazul de casare invocat s-a avut în vedere obținerea unei soluții ce nu poate fi cenzurată și analizată în raport de instituția ce a generat adoptarea soluției de către instanța de apel.

Motivele de recurs în casație, potrivit dispozițiilor legale, se limitează la cele prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., și anume:

(1) nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

(2) condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

(3) încetarea în mod greșit a procesului penal;

(4) lipsa constatării sau constatarea greșită a grațierii pedepsei aplicate inculpatului și

(5) aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Așadar prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, pot fi atacate cu recurs în casație numai hotărâri penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzelor.

Potrivit soluțiilor de la judecata recursului în casație prevăzute de art. 448 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în casație, casează hotărârea atacată și, după caz, în funcție de motivul invocat, desființează și hotărârea primei instanțe, dacă se constată aceleași încălcări de lege sau poate dispune rejudecarea de către instanța competentă material sau după calitatea persoanei, fiind evident că, și în această din urmă situație, sentința dată cu încălcarea normelor privind competența după materie sau după calitatea persoanei este desființată în recurs. Așadar, pe calea recursului în casație se asigură verificarea legalității unor hotărâri penale definitive prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege - ca garanție a efectivității principiului legalității procesului penal.

În ceea ce privește acordul de recunoaștere a vinovăției - reglementat de dispozițiile art. 478 - 488 din C. proc. pen. - acesta reprezintă o instituție de drept procesual penal nouă în legislația românească, prin a cărei introducere, legiuitorul a dorit o schimbare radicală a procesului penal român, chiar dacă aplicabilitatea sa este limitată la acele infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani.

Acordul de recunoaștere a vinovăției permite inculpatului să participe la stabilirea pedepsei, prin negocierea cu procurorul a condițiilor acestui acord, scopul încheierii lui fiind soluționarea cu celeritate a procesului penal, într-un termen optim și previzibil.

Din acest punct de vedere, judecata infracțiunilor pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției - la fel ca și judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (procedura privind recunoașterea învinuirii) - reprezintă o formă abreviată a judecății privind anumite infracțiuni, de natură a responsabiliza părțile din proces.

În prezenta cauză, Înalta Curte reține că nu suntem în prezența unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzelor, acordul de recunoaștere a vinovăției fiind respins, nefiind dezlegat fondul cauzei și nestatuându-se asupra existenței faptei penale și asupra vinovăției inculpatului, astfel că nu suntem în prezența unei rezolvări a acțiunii penale, adică o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, respectiv una de aplicare a unei măsuri educative.

Pe aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a dispus în cauză în mod greșit încetarea procesului penal ca efect al soluționării acțiunii penale, astfel cum a criticat parchetul hotărârea împotriva căreia a formulat această cale extraordinară de atac, ci în cadrul verificării generată și impusă de dispozițiile art. 479 - 480 din C. proc. pen. a constatat că nu sunt întrunite condițiile de legalitate prevăzute de lege.

Practic instanța de apel nu a consfințit prin hotărârea pronunțată înțelegerea dintre inculpat și reprezentantul parchetului, așa încât nu se poate admite că a dispus în mod greșit încetarea procesului penal atâta timp cât nu avem soluționată latura penală a acestei cauze.

Prin critica adusă, Înalta Curte apreciază că se dorește o reformare a hotărârii atacate, însă pe un alt palier decât cel permis în cadrul acestui control de legalitate al recursului în casație, o inversiune practic a raționamentului care a stat la baza adoptării soluției în cauză, fără a critica însă soluția de respingere a acordului pe coordonatele permise de lege, sens în care va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 30.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către parchet, vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 96/A din 30.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

GGC - NN