ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20/D din data de 01.02.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2022, printre altele, s-au dispus următoarele:

A. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitivă a hotărârii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an de la rămânerea definitvă a hotărârii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a) (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65, alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză și pentru care s-a dispus condamnarea, au fost comise de către inculpata A. în condițiile concursului real de infracțiuni, iar în baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen. s-au aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o lună închisoare reprezentând o treime din cuantumul total al pedepsei mai mici, în final inculpata având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsă complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitivă a prezentei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a) (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsă accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatei A. în prezenta cauză.

În baza art. 92 alin. (1) și (2) C. pen. s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

B. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., condamnarea inculpatului B. , la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitvă a prezentei hotărâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65, alin. (1) și alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.

În baza art. 92 alin. (1) și (2) C. pen. s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul B. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Bacău sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului B. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul în Primăriei Comănești sau în cadrul Primăriei Moinești, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Împotriva sentinței penale nr. 20/D din data de 01.02.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2022, inculpații A. și B. au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 832 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, s-a decis, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., respingerea, ca nefondate, a apelurilor formulate de inculpații A. și B. împotriva sentinței nr. 20/D/01.02.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2022.

Împotriva deciziei penale nr. 832 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, au declarat recurs în casație inculpații A. la data de 29 octombrie 2024 și B., la data de 22 octombrie 2024.

Prin cererile de recurs în casație formulată, inculpații au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

A. Inculpata A., în esență, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.., admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale recurate și achitarea pentru ambele infracțiuni pentru care a fost condamnată, respectiv pentru infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de fals informatic, prevăzută de art. 325 C. pen.

În acest context, o prima critică, vizează modul în care, în conținutul motivării deciziei Curții de Apel Bacău, se afirmă repetat, ca un laitmotiv, că, așa cum" corecť"' a dedus prima instanță", aceasta ar fi cunoscut faptul ca raportul de evaluare a fost depus ulterior primei decizii de impunere emise in data de 11.08.2021 și că ar fi "acceptat" faptul că raportul de evaluare amintit nu fusese depus în anul 2016.

Astfel, inculpata a susținut faptul că la fila nr. x din decizia recurată, în primul alineat i se impută că faptele săvârșite de aceasta contravin dispozițiilor art. 460 alin. (8) din Codul fiscal, iar în paragraful 7 al paginii nr. 35 din aceeași decizie se reține faptul că instanța de apel a constatat că aceasta a emis decizia de impunere din data de 01.09.2021 adăugându-se astfel la încadrarea juridică reținută și alin. (4) al art. 460 din Codul fiscal.

În acest sens s-a precizat că dispozițiile art. 460 alin. (4) din Codul fiscal se referă la clădirile cu destinatie mixtă iar, în speță, se face referire la un imobil doar cu destinatie rezidențială, astfel încât s-a apreciat de către recurentă, că este în mod incorect acuzată și condamnată pentru că procedura utilizata de aceasta ar fi contravenit unei dispoziții legale, care însă nu se regăsea printre atribuțiile sale de serviciu.

Totodată, s-a susținut faptul că în cadrul considerentelor hotărârii atacate, privind reținerea infracțiunii de abuz în serviciu, s-a reținut în mod greșit faptul că a emis decizia de impunere din data de 01.09.2021 cu încălcarea dispozițiilor art. 268 coroborat cu art. 50 Codul de procedură fiscală care prevăd că "anularea, desființarea sau modificarea deciziei de impunere se fac în urma unei proceduri de contestare" (paragraful 7 fila nr. x decizie recurată), deși procedura la nivelul direcțiilor de impozite și taxe locale din toată țara este că, o decizie de impunere emisă inițial este automat anulată de o altă decizia emisă ulterior.

Așadar, s-a precizat că din materialul probator administrat în cauză rezultă că în niciun moment inculpata nu a acționat în conivență cu inculpatul C. în vederea nerespectării dispozițiilor legale anterior precizate.

O a doua critică formulată de inculpată vizează omisiunea instanței de apel de a se raporta la și de a motiva susținerile invocate de inculpatul B. cu privire la faptul ca în anul 2021 acesta nu mai avea drept de utilizare ștampilă, iar firma sa fusese radiată.

În acest context inculpata a menționat că dacă instanța de apel ar fi acordat forța probantă acestor înscrisuri folosite ca mijloace de probă, acestea s-ar fi dovedit că au relevanță și în ceea ce privește infracțiunile reținute în sarcina sa. Astfel, s-a precizat că atât timp cât nu putea să fie întocmit un raport de evaluare în anul 2021 (întrucât societatea era radiată încă din anul 2019 inculpatul B. nu avea drept de a utiliza ștampila) și exista doar acel raport întocmit la nivelul lunii decembrie 2015 și înregistrat în anul 2016, procedurile efectuate de aceasta nu se circumscriu niciunei fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea un alt motiv de critică vizează greșita reținere și condamnarea a acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, constând în aceea că a falsificat mențiunile din registrul de corespondență al instituției, prin menționarea nereală a primirii unui raport de evaluare la data de 11.03.2016 deși procedura de operare în registrul de corespondență nu făcea parte din atribuțiile sale de serviciu.

În acest sens, inculpata a precizat că a avut calitatea de funcționar la Direcția Economică - Serviciul de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Mun. Bacău și nu a lucrat niciodată pe segmentul cu atribuții de registratură sau de manipulare al registrului de corespondență al instituției.

În susținerea celor menționate, inculpata a făcut referire la aspectele indicate în cuprinsul adresei comunicate de Direcția Economică din cadrul Primăriei Mun. Bacău cu nr. x/03.06.2024 în care se precizează că în situațiile în care apar modificări cu privire la o clădire, astfel cum s-a reținut în cauză, informațiile nou introduse conduc la emiterea unei noi decizii de impunere, prin suprascrierea în baza de date a elementelor actuale constitutive ale clădirii, în vederea stabilirii impozitului datorat nefiind nevoie de emiterea altui document care să precizeze în mod expres că decizia anterioară se anulează.

Așadar s-a precizat că în cazul obligațiilor de plată datorate bugetului local gestionate de organele fiscale locale ale UAT-urilor, practica este ca prin suprascrierea elementelor actuale ale imobilului, impozitul se recalculează și se emite automat prin programul informatic o altă decizie de impunere, care conduce implicit la încetarea efectelor deciziei de impunere anterioare iar în cazul în care intervine sau se dorește o modificare a unei matricole existente, se poate acționa butonul ștergere matricolă.

B. Inculpatul B., în esență, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.., admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale recurate și achitarea pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

În acest sens, s-a susținut că simpla întocmire a unui raport de expertiză nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, motivat de faptul că prin întocmirea acestuia nu s-a urmărit a se ajuta ceilalți inculpați în vederea săvârșirii activității infracționale, recurentul nefiind responsabil de modalitatea în care acest raport a fost folosit ulterior întocmirii.

În continuare s-a precizat că raportul de evaluarea nu putea produce ab initio consecințe juridice, astfel încât nu se poate comite o infracțiune cu un mijloc impropriu de înfăptuire a rezoluției infracționale. În acest context s-a menționat că acest raport de evaluare indiferent dacă a fost antedatat sau întocmit în anul 2021, nu putea avea consecințe juridice la data depunerii, respectiv în anul 2021, așa cum s-a reținut de către curtea de apel, ci doar începând cu anul fiscal următor, respectiv 2022.

Prin urmare, s-a apreciat că acest raport de evaluare întocmit de recurent, fără a fi anexat unei declarații de impunere nu putea produce efecte juridice retroactive indiferent de data de întocmire, deoarece art. 460 alin. (6) din Codul fiscal, reglementează faptul că efectele juridice încep în anul fiscal următor datei depunerii raportului și nu de la data depunerii.

Recurentul a mai susținut că ceilalți inculpați, funcționari publici în cadrul Direcției Economice din cadrul Primăriei Mun. Bacău, nu puteau folosi acest raport ca un instrument direct în anularea deciziei de impunere din data de 10.08.2021, acesta nefiind responsabil de conduita acestora de nerespectare a procedurii impuse de Legea nr. 554/2004 de anulare a acestui act administrativ sau a dispozițiilor art. 460 Codul fiscal privind data la care raportul de evaluare înregistrat în anul 2021 își putea produce efecte.

Prin cererea de recurs în casație formulată recurentul a mai susținut că fapta acestuia de a întocmi un raport de evaluare nu a reprezentat un ajutor adus inculpaților, deoarece conform art. 460 alin. (8) coroborat cu art. 460 alin. (1) si 2 din Codul fiscal, în lipsa notificării proprietarului imobilului rezidential - respectiv D.-, valoarea impozabila a imobilului, se calcula nu în baza unui raport de evaluare ci în baza dispozițiilor anterior menționate.

Așadar recurentul a precizat că raportul de evaluare nu putea avea eficiență juridică pentru că în lipsa notificării de către organului fiscal a proprietarului de a depune un astfel de înscris privind valoarea imobilului, valoarea redusă a impozitului aferent acestui imobil se stabilea prin lege și nu prin raport de evaluare, astfel încât întocmirea acestuia nu putea fi apreciată ca un act de complicitate la o infracțiune inexistentă.

Prin încheierea din data de 15 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 832 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 1, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 26 februarie 2025, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 832 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat că, din examinarea cererilor de recurs în casație a rezultat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen.., fiind menționate: numele și prenumele părților care au exercitat recursul în casație, semnătura inculpaților, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererile și motivarea acestora.

Înalta Curte, a constatat că motivele expuse prin cererile de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., după cum urmează:

- referitor la inculpata A., în ceea ce privește analizarea tipicității obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. precum și în ceea ce privește analizarea tipicității obiective a infracțiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 C. pen.:

- referitor la inculpatul B., în ceea ce privește tipicitatea obiectivă a infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Analizând recursul în casație formulat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 832 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Potrivit art. 447 C. proc. pen.., pe această cale instanța de casație examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se arată că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Jurisprudența Înaltei Curți a relevat în mod constant că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, precum și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Evaluând, în context, cererile de recurs în casație formulate, Înalta Curte apreciază că faptele recurenților nu întrunesc condițiile de tipicitate obiectivă pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (atât sub forma autoratului cât și sub cea a complicității) precum și a infracțiunii de fals informatic prevăzută de art. 325 C. pen.

A. Starea de fapt valorificată prin decizia recurată, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu reținută in sarcina inculpatei A. constă în aceea că "în calitate de consilier superior la Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Bacău - Direcția Impozite și Taxe Locale Bacău - Compartimentul încasare, stabilire, constatare, control persoane juridice, cu atribuții privind stabilirea, controlul și colectarea impozitelor locale prevăzute de art. 490 din Codul fiscal, împreună cu C. a emis, cu încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, Decizia de impunere din data de 1.09.2021 prin care, contrar dispozițiilor art. 460, alin. (8) din Codul fiscal, a stabilit o cotă de impozitare de 0,1% cu privire la un imobil apartament deținut de contribuabilul S.C. D. S.R.L., producând prin aceasta un prejudiciu de 54.484 RON municipiului Bacău și un folos necuvenit în același cuantum S.C. D. S.R.L.

În concret, după ce împreună cu C., cu privire la S.C. D. S.R.L. a emis Decizia de impunere din data de 11.08.2021 prin care a stabilit ca impozit local pentru un imobil apartament suma de 55.584 RON, corespunzătoare unei cote de impozitare de 5% pe an, în data de 01.09.2021, tot împreună cu C., pentru același imobil și fără a anula, desființa sau modifica prima decizie, a emis o nouă Decizie de impunere prin care, invocând un raport de evaluare despre care cunoștea că a fost depus ulterior primei decizii, a stabilit ca impozit local suma de 1.100 de RON corespunzătoare unei cote de impozitare de 0,1% pe an. S.C. D. S.R.L. a achitat suma de 1.100 de RON cu titlu de impozit pe clădiri, astfel cum a fost stabilită prin Decizia de impunere din data de 1.09.2021."

Înalta Curte apreciază că verificarea legalității deciziei curții de apel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., face necesară stabilirea corespondenței dintre acțiunile reținute cu titlu definitiv în sarcina inculpatei de către instanța de apel cu elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracțiuni, și în raport cu decizia nr. 405/2006 a Curții Constituționale, care a statuat că în exercitarea competenței de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să țină seama de principiul "ultima ratio", în sensul că incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unor valori sociale.

Altfel spus, chiar dacă o anumită faptă este incriminată infracțiune, nu orice acțiune sau inacțiune a persoanei care se circumscrie calităților cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârșite, trebuie încadrată în sfera normei de incriminare.

Așa cum a subliniat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, sarcina aplicării principiului ultima ratio revine nu doar legiuitorului, ci și instanțelor de judecată chemate să aplice legea (Decizia nr. 405/15 iunie 2016; Decizia nr. 392/6 iunie 2017; Decizia nr. 283/17 mai 2023).

Atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă.

Reținând acest context argumentativ, analiza Înaltei Curți a incidenței principiului ultima ratio în speța de față, va debuta de la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 283/17.05.2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 488 din 06.06.2023, prin care a fost analizată constituționalitatea art. 297 C. pen. în contextul ultimei modificări a acestuia și adaptării lui deciziilor Curții Constituționale anterioare (nr. 405/2016, respectiv 392/2018). Instanța de contencios constituțional a oferit răspuns relativ la (ne)constituționalitatea textului, în contextul criticilor vizând omisiunea legislativului de a institui un prag valoric pentru paguba realizată și/sau a unei intensități a vătămării, situație ce ar menține imprecizia legislativă și încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, respectiv art. 7 din CEDO. Astfel, evaluând cerințele de conformare constituțională prin prisma exigențelor de previzibilitate și claritate circumscrise legalității incriminării, Curtea a stabilit că revine instanțelor judecătorești rolul de a menține și consolida prezumția de constituționalitate a textului prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale.

Așadar, Înalta Curte arată că doar prin respectarea jurisprudenței Curții Constituționale adiacente și subsecvente Deciziei nr. 405/2016, norma de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen., poate fi considerată în acord cu exigențele constituționale.

În continuare Înalta Curte arată că deși infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat iar urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice ori ale unei persoane juridice, legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei și nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce a determinat instanța de contencios constituțional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive, poate fi o infracțiune de abuz în serviciu.

Din acest motiv, Curtea a reamintit că legiuitorul a identificat și a reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecințelor unor fapte care, deși, potrivit reglementării actuale, se pot circumscrie săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale. Este totuși necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.

Caracterul serios al pagubei materiale/intensității vătămării intereselor legitime (ce poate fi determinat pe cale interpretativă de la caz la caz), coroborat cu poziția subiectivă a funcționarului constând în acțiunea sa care are drept scop producerea urmării socialmente periculoase (element de diferență față de forma de vinovăție specifică răspunderii disciplinare/contravenționale), reprezintă aspecte de tipicitate obiectivă și subiectivă care delimitează forma de răspundere penală de formele de răspundere non penale. Din această perspectivă, respectiv a unei practici judiciare consecvente aplicării considerentelor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 referitoare la principiul ultima ratio, sunt îndeplinite standardele de securitate juridică fixate în jurisprudența Curții Constituționale, astfel că problema de drept ridicată devine una de interpretare și aplicare a legii.

Astfel, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte reține că instanța de contencios constituțional a constatat că norma de incriminare privind infracțiunea de abuz în serviciu nu delimitează în mod expres răspunderea penală de alte forme de răspundere și, pentru a remedia această inconsistență normativă, prin decizii subsecvente celei de admitere, a făcut trimitere la principiul ultima ratio și a considerat ca fiind suficientă acțiunea subsidiară a instanțelor judecătorești.

Revenind la situația existentă în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, sub aspectul laturii obiective, s-a reținut cu titlul definitiv că elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, săvârșită de inculpata A., este reprezentat de îndeplinirea unui act în mod defectuos - prin încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Codul de procedură fiscală conform cărora: "(1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desființat sau modificat de către organul fiscal competent în condițiile prezentului cod."cu referire la art. 460 alin. (8) din Codul fiscal potrivit cărora "(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%, cu condiția ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spațiul privat virtual sau prin poștă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolați în spațiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) sau (2), după caz, asupra valorii impozabile a clădirii."

Înalta Curte notează că normele care conturează categoria de obligații a căror încălcare ar putea concretiza infracțiunea de abuz în serviciu trebuie să fie clare, precise, exacte și previzibile pentru ca subiectul activ al infracțiunii să prevadă consecințele faptei sale.

Prin urmare, chiar dacă anumite acțiuni se încadrează într-o potențială încălcare legală în exercițiul funcției, atunci când norma este prea generală sau interpretabilă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalității incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere la determinarea faptei penale.

Reținând acest context, Înalta Curte apreciază că dispozițiile anterior indicate au un caracter general lipsit de predictibilitate și care nu sunt apte să normeze conduita de urmat, în sensul anulării unei decizii de impunere emise inițial ca urmare a emiterii ulterior a unei alte asemenea decizii prin care se stabilește valoarea unui impozit local pentru un imobil. De altfel, lipsa caracterului clar și previzibil al dispozițiile legale reținute ca fiind încălcate rezultă și din actele dosarului, respectiv prin adresa nr. x/03.06.2024, emisă de Direcția Economică din cadrul Primăriei Bacău, în care se precizează, în esență, că o decizie de impunere, aferente unui imobil, emisă inițial este anulată de emiterea unei decizii ulterioare fără parcurgerea unei alte proceduri administrative, procedură care se regăsește și la nivelul altor administrații publice locale din țară.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este greu de susținut că norma de incriminare respectă standardul obiectiv necesar determinării faptei penale, deoarece unei persoane nu i se poate imputa încălcarea acestui standard prin constatarea îndeplinirii de către aceasta a unor prescripții implicite sau cu caracter de generalitate, ori interpretabile la nivel normativ.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, în Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a apreciat că, "în primul rând, legiuitorului îi revine obligația, ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii. Pe de altă parte, organelor judiciare, în misiunea de interpretare și aplicare a legii și de stabilire a defectuozității îndeplinirii atribuției de serviciu, le revine obligația de a aplica standardul obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripția normativă"(paragr. 52). În aceeași decizie, Curtea a mai apreciat că "raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată".

Curtea Constituțională a înglobat astfel în jurisprudența sa cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu principiul legalității, din perspectiva clarității și previzibilității legii.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34; Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91).

În raport de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituția României și ale art. 7 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, văzând și jurisprudența relevantă în această materie a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că textele de lege a căror încălcare a fost reținută în decizia curții de apel nu îndeplinesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, astfel încât nu poate fi reținută în sarcina inculpatei, funcționar public, A. îndeplinirea defectuoasă a unei atribuții de serviciu prevăzută de lege.

v Consecință constatării lipsei tipicității obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, în ceea ce o privește pe inculpata A. radiază și asupra infracțiunii de fals informatic reținută în sarcina aceleași inculpate, ce în raport cu baza factuală reținută cu titlu definitiv de către instanțele care au evaluat fondul cauzei, a reprezentat doar o modalitate de săvârșire a primei infracțiuni, în accepțiunea dispozițiilor art. 38 alin. (1) teza a doua C. pen. [există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea (...)altei infracțiuni].

În concret, Înalta Curte constată că situația de fapt valorificată, în acest sens, de instanța de apel a vizat faptul că "aceasta a modificat în sistemul informatic datele privitoare la contribuabilul S.C. D. S.R.L. prin ștergerea imobilului cu matricola x și reînregistrarea acestuia cu matricola y pentru a face posibilă emiterea Deciziei de impunere din data de 01.09.2021 în care este menționată ca dată a ultimei evaluări 31.12.2015", fiind creat astfel un folos necuvenit în cuantum de 54.484 RON către această societate.

În raport de acest context faptic, din care rezultă existența, în speță, a unui concurs de infracțiuni cu conexitate mijloc-scop, prevăzut de art. 38 alin. (1) teza II C. pen., Înalta Curte apreciază că, în situația lipsei infracțiunii scop (în speță, infracțiunea de abuz în serviciu-ca urmare a constatării lipsei elementul material reprezentat de îndeplinirea unui act în mod defectuos - prin încălcarea legii), nu se poate reține nici tipicitatea obiectivă a infracțiunii de fals informatic, aceasta fiind lipsită de o finalitate juridică, cerință esențială impusă de norma de incriminare prevăzută de art. 325 C. pen. ("Introducerea, modificarea sau ștergerea, fără drept, de date informatice ori restricționarea, fără drept, a accesului la aceste date, dacă fapta este săvârșită în scopul de a produce un rezultat juridic se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani").

B. În ceea ce îl privește pe inculpatul B., Înalta Curte constată că baza factuală reținută ce a condus la condamnarea acestuia pentru săvărșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 48, alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297, alin. (1) C. pen. a constat în aceea că "în calitate de evaluator, i-a ajutat pe C. și A. să emită Decizia de impunere din data de 1.09.2021 cu încălcarea dispozițiilor art. 460 alin. (8) din Codul fiscal.

Ajutorul a constat în aceea că, în perioada 12.08.2021 - 01.09.2021, a întocmit, semnat și transmis celor doi funcționari din cadrul Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău - Direcția Impozite și Taxe Locale Bacău documentul "Raport de evaluare pentru impozitare apartament cu patru camere și dependințe în suprafață construită de 136,45 MP Situate în Mun. Bacău, str. x - Rezidențial Proprietar: S.C. D. S.R.L. Bacău", pe care l-a datat 31 decembrie 2015, cunoscând că le este necesar pentru a emite o decizie de impunere cu cota de impozitare de 0,1%."

În conținutul art. 48 C. pen. este definită noțiunea de complicitate ca fiind acea formă a participației penale în care o persoană, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, inclusiv prin promisiunea tăinuirii lucrurilor provenite din săvârșirea faptei, chiar dacă, după săvârșirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită sau de a favoriza pe făptuitor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia. Cu alte cuvinte, complicele este acea persoană (participant secundar) care înlesnește, sprijină realizarea acțiunii tipice de către autor (participant principal).

Astfel, Înalta Curte arată că pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să se fi săvârșit de altcineva o infracțiune (în formă tipică sau tentantă atunci când tentativa este pedepsibilă); b) să existe o contribuție (materială sau psihică) din partea complicelui care a servit, folosit în orice mod la săvârșirea infracțiunii comise de altul; c) să existe o înțelegere (coeziune psihică) între autor și cel care ajută, ceea ce presupune ca cel din urmă să fi voit ca activitatea sa să contribuie la realizarea acțiunii autorului și să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acțiunii pe care el înțelege să o sprijine.

Or, în raport de considerentele mai sus precizate, prin care s-a constatat că faptele săvârșite de inculpata A., în calitate de autor, nu sunt prevăzute de legea penală se răsfrânge nu numai asupra autorului, ci și în ceea ce îl privește pe complice, a cărui contribuție accesorie depinde de existența faptei pe care se presupune că a sprijinit-o, întrucât actele complicelui susțin o faptă comisă de către autor. Așa fiind, reținerea faptului că faptele nu sunt prevăzute de legea penală conduce nu numai la achitarea autorului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., dar și la achitarea pentru același temei a complicelui, respectiv a inculpatului B., având în vedere că pentru a exista complicitatea se presupune ca autorul să fi săvârșit o infracțiune, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că principiile generale aplicabile participației principale sunt, deopotrivă, aplicabile și participației secundare, întrucât acțiunile indirecte și mediate contribuie la realizarea infracțiunii, fac parte din antecedența cauzală a acesteia, astfel că lipsa, inexistența acțiunii tipice a autorului nu poate avea ca rezultat decât inexistența actelor de înlesnire, ajutor în realizarea ei.

Așadar, reținerea de către instanța de judecată că faptele autoarei A. nu sunt prevăzute de legea penală este suficientă pentru a susține aprecierea că nici faptele complicelui B. nu sunt prevăzute de legea penală și a justifica o soluție de achitare a participantului secundar întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 832 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Va casa, în parte, decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 20/D din 01.02.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău și, în rejudecare:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 C. pen.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

Va înlătura formele de executare referitoare la inculpații B. și A..

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. va lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Bacău în ceea ce îi privește pe inculpații B. și A..

Va înlătura dispozițiile privind obligarea inculpaților B. și A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de soluționarea cauzei în fond și în apel.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor casate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B. și A., în cuantum de câte 720 de RON, vor rămân în sarcina statului și se vor achita din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 832 din data de 19 septembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.

Casează, în parte, decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 20/D din 01.02.2024 pronunțată de Tribunalul Bacău și, în rejudecare:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 C. pen.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.

Înlătură formele de executare referitoare la inculpații B. și A..

Conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.T. Municipiul Bacău în ceea ce îi privește pe inculpații B. și A..

Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpaților B. și A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de soluționarea cauzei în fond și în apel.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor casate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați B. și A., în cuantum de câte 720 de RON, rămân în sarcina statului și se achită din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2025.