ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127 din 11 februarie 2021 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 274 cu referire la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. (1), (2) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 274 cu ref. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie având același conținut, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

Prin aceeași hotărâre a fost condamnat și inculpatul B.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, 1357-1358 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Direcția Regională Vamală și s-a dispus obligarea inculpaților A. și B. la plata, în solidar, către aceasta, a sumei de 6.031 RON pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, urmând ca la această sumă se se adauge dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, începând cu data săvârșirii infracțiunii, respectiv 29.10.2019, și până la efectiva achitare, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală.

În temeiul art. 112 lit. f) C. pen. s-a a dispus confiscarea specială a celor 48 de cartușe de țigarete marca x, reținute conform Dovezii seria x nr. x/11.02.2020.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, printre alții, inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 702/A din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 127 din 11 februarie 2021 pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare, s-a desființat, în parte, hotărârea apelată, iar în rejudecare, printre altele:

S-a aplicat în favoarea inculpatului A. circumstanța atenuată prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. și s-a redus pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 274 cu ref. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. s-a luat act de faptul că inculpatul A. (împreună cu inculpatul B.) a achitat, în favoarea părții civile A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Direcția Regională Vamală, prejudiciul produs prin infracțiune, constând în suma de 6031 RON debit principal, plus accesorii de la data săvârșirii faptei și până la data plății, 6 iulie 2020.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin deciziei.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 450 RON, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul Timiș.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

****

Împotriva deciziei penale nr. 702/A din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esență, a arătat că instanța de apel a menținut concluzia la care a ajuns instanța de fond în legătură cu existența infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, calificată, prev. de art. 274, cu referire la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, fără a analiza criticile de nelegalitate formulate de apărare, referitoare la lipsa dovezilor privind proveniența țigărilor pe care le-a deținut la data controlului, respectiv a dovezilor că țigările au intrat în România peste frontieră, în condiții ilicite, deși pentru reținerea săvârșirii infracțiunii anterior menționate era absolut necesară o astfel de evaluare.

În acest sens a arătat că, în cauză nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că cele 480 pachete de țigări netimbrate, marca x, depistate în autoturismul său la data de 29 octombrie 2019, în jurul orei 04:10, au fost produse (manufacturate) în altă țară și au fost introduse, în mod ilegal, în România, motiv pentru care posibilitatea ca acestea să fi fost fabricate pe teritoriul României nu poate fi exclusă. Or, producerea respectivelor țigări pe teritoriul României nu reprezintă doar o posibilitate, ci aproape o certitudine, în contextul în care, pe teritoriul țării au fost descoperite foarte multe fabrici clandestine de țigarete, situație prin raportare la care organele de urmărire penală, instanța de fond și instanța de apel aveau obligația să administreze probe certe din care să rezulte că țigaretele găsite asupra sa au fost produse în altă țară și au fost introduse pe teritoriul României în mod ilegal.

Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 "constituie infracțiuni următoarele fapte: h) deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri".

Or, în sarcina sa se reține că a fost surprins deținând un număr de 9.600 bucăți țigarete, sub plafonul de 10.000 țigarete prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, fără ca proveniența acestora (din afara teritoriului României) să fi fost dovedită, ceea ce conduce și chiar obligă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat este aceea de deținere a țigaretelor netimbrate, în afara antrepozitului fiscal, într-o cantitate aflată sub limita legală de la care fapta este considerată infracțiune.

Ca urmare, fapta sa este de natură contravențională și se sancționează potrivit art. 449 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 227/2015, conform căruia:

"constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 2.000 RON la 5.000 RON următoarele fapte: k) deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. i)".

Pentru considerentele prezentate, recurentul a concluzionat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și a hotărârii instanței de fond și dispunerea achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15 septembrie 2021, sub nr. x/2020, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 26 octombrie 2021.

Prin încheierea din 26 octombrie 2021, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 7 decembrie 2021, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra recursului în casație, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

*****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reține că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunea analizată este, în esență, următoarea:

În noaptea de 29.10.2019, în jurul orei 04:10, în timp ce se deplasau dinspre comuna Periam cu autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x (condus de inculpatul B.), inculpații A. și B. au fost opriți de către organele de poliție în loc. Savale pe str. x, în dreptul imobilului nr. 684, pe drum public, iar în urma controlului, în autoturism au fost găsite 480 de pachete de țigări netimbrate, marca x, de proveniență sârbească, bunuri supuse accizării și deținute în afara antrepozitului fiscal, faptă care întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă (varianta asimilată), în forma agravată prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. S-a reținut, de asemenea, că fapta a fost săvârșită de inculpatul A. în stare de recidivă postexecutorie, conform art. 41 alin. (1) C. pen., raportat la pedeapsa închisorii de 8 ani și 4 luni aplicată acestuia prin sentința penală nr. 324/19.11.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă la data de 20.06.2011 prin decizia penală nr. 1024/2011 a Curții de Apel Timișoara.

În actualul cadru procesual, invocând incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a susținut lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de contrabandă pentru care a fost condamnat definitiv, arătând că, în lipsa oricăror dovezi că țigările achiziționate au fost produse (manufacturate) în altă țară și au fost introduse, în mod ilegal, în România, probabilitatea ca acestea să fi fost produse pe teritoriul național este foarte mare.

Altfel spus, contestând statuările definitive ale instanțelor cu privire la proveniența din contrabandă a țigărilor descoperite în autoturismul său la data de 29.10.2019, inculpatul a susținut că, în lipsa unor dovezi certe cu privire la introducerea ilicită a bunurilor pe teritoriul României, în sarcina sa se putea reține, cel mult, infracțiunea prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015; în condițiile în care a fost surprins, însă, deținând un număr de 9.600 bucăți țigarete, sub plafonul de 10.000 țigarete prevăzut de acest ultim text de lege, fapta sa ar fi doar de natură contravențională, sancționată potrivit art. 449 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 227/2015.

Evaluând critica formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată, prioritar, că aceasta are ca premisă necesară însăși negarea bazei factuale stabilite în mod definitiv și care a condus la reținerea vinovăției inculpatului.

Invocând lipsa unor dovezi certe privind proveniența țigaretelor, recurentul A. a solicitat, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conținutului tipic obiectiv al infracțiunii asimilate de contrabandă, ci reevaluarea materialului probator administrat în cauză sub aspectul particular al provenienței din contrabandă a țigărilor ce fac obiectul acuzației, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanțele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

Această înseamnă că, în speță, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanței de apel, referitoare la caracterul ilicit al provenienței țigaretelor, caracter evidențiat, așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, din elemente factuale care nu mai pot cenzurate în recurs în casație, cum ar fi, exemplificativ, identificarea țigaretelor netimbrate în autoturismul oprit de autorități în trafic, faptul că deplasarea inculpaților a avut loc pe timp de noapte, sub pretextul cumpărării unei cantități de pâine, ora complet nepotrivită pentru a face astfel de cumpărături, prețul de achiziție evident mai mic decât cel practicat de comercianții autorizați pentru produse similare.

Or, așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea normativă a obiectului recursului în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt definitiv reținute de către instanța de apel ori a concordanței acesteia cu probele administrate.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanța de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilității lor ori a eventualelor contradicții dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și concluziile instanței, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pe cale de consecință, fapta reținută în sarcina inculpatului A., de a deține și transporta, împreună cu o altă persoană, 480 de pachete de țigări netimbrate, marca x, de proveniență sârbească, bunuri supuse accizării și deținute în afara antrepozitului fiscal, cunoscând că ele provin din contrabandă, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii asimilate de contrabandă, în forma agravată prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Așa cum s-a statuat prin decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 28/01/2016) a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală, noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În considerentele acestei decizii obligatorii, instanța supremă a reținut că infracțiunea asimilată supusă analizei nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminată în art. 270 alin. (1) și de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârșirii contrabandei.

Ca urmare, proveniența din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal se raportează, în primul rând, la caracterul ilicit al introducerii lor în țară, la faptul că a fost ocolit controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări factuale, ce nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

În contextul acestor considerații teoretice, Înalta Curte conchide că fapta definitiv reținută în sarcina inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de contrabandă în varianta asimilată și în formă agravată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din același act normativ.

Fiind subsumate unei concluzii prealabile contrare sub aspectul anterior expus, susținerile recurentului vizând pretinsa incidență a altei norme de incriminare, regăsite în Legea nr. 227/2015 (cu efectul constatării lipsei unui element de tipicitate propriu acestei ultime incriminări), aduc în discuție o eventuală schimbare a încadrării juridice, excedând în mod vădit specificului recursului în casație.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 702/A din data de 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 702/A din data de 16 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM