ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2807 din 12.05.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și 3 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 (doi) ani, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și 3 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului A. durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 18.04.2016, ora 11:45, până la data de 19.04.2016, ora 11:45.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act de faptul că partea civilă A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Timișoara, Direcția Regională Vamală Timișoara nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat în totalitate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 397 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului instituită asupra următoarelor bunuri:

- 15 (cincisprezece) cartușe țigarete marca C. netimbrate cu banderole de marcaj emise de autoritățile române;

- 1(unu) cartuș țigarete marca D. netimbrate cu banderole de marcaj emise de autoritățile române;

- suma de 190 (o sută nouăzeci) de euro ridicată în urma efectuării percheziției domiciliare din data de 18.04.2016 la locuința inculpaților A. și B.;

- sumele aflate, în momentul indisponibilizării, în conturile x - cont în lei și y - cont în euro, deschise la E. SA pe numele inculpatului A.

În temeiul art. 112 lit. a) C. pen. au fost confiscate de la inculpatul A. următoarele bunuri:

- 15 (cincisprezece) cartușe țigarete marca C. netimbrate cu banderole de marcaj emise de autoritățile române;

- 1 (unu) cartuș țigarete marca D. netimbrate cu banderole de marcaj emise de autoritățile române, bunuri aflate în camera de corpuri delicte a I.P.J. Timiș, conform dovezii seria AT, nr. 0032884 din 19.04.2016, ce au fost ridicate în urma efectuării percheziției domiciliare din data de 18.04.2016, la locuința inculpaților A. și B.

În baza art. 255 C. proc. pen. s-a restituit inculpatului A. suma de 190 (o sută nouăzeci) de euro ridicată în urma efectuării percheziției domiciliare din data de 18.04.2016, depusă la E. în contul x, impunându-i-se obligația de a o păstra până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în esență, că, la data de 16.12.2015, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 1 Poliție au fost sesizați de către o persoană care nu a dorit să-și decline identitatea, despre faptul că numitul A. se ocupa cu comercializarea țigaretelor provenite din contrabandă, mărcile C. și D.

În cursul urmăririi penale, inculpatul A. a declarat că se ocupa cu procurarea, deținerea și comercializarea țigaretelor de contrabandă din luna noiembrie 2015 și că, din anul 2014, concubina sa (B.) lucra în străinătate, obținând venituri lunare de aproximativ 1300 (o mie trei sute) euro, din îngrijirea bătrânilor,bani pe care îi depunea într-un cont la E., în lei sau în euro, deschis pe numele său.

Inculpatul a mai precizat că, în perioada 2006 - mai 2015, a locuit în casa numitului F., la adresa str. Școlii, mun. Timișoara, unde s-a ocupat de întreținerea acesteia, respectiv reparașii, zugrăveli și alte asemenea activități, în schimbul cărora era plătit. Deopotrivă, în aceeași perioadă îl ajuta pe F. la vânzarea de autoturisme, lui revenindu-i un comision pentru ajutorul acordat. În acest fel, în perioada respectivă a adunat o sumă de bani consistentă, pe care a depus-o în aceleași conturi bancare la E. Banii obținuți în urma procurării, depozitării și comercializării țigaretelor provenite din contrabandă nu i-a depus în nici un cont, întrucât sumele erau infime.

Totodată, a învederat că, în anul 2014, l-a cunoscut pe G., care locuiește în zona Mehala, lângă o biserică, și care se ocupă cu comercializarea de legume și fructe într-un microbuz de culoare albă, și s-a înțeles cu acesta să îl aprovizioneze cu țigarete provenite din contrabandă, la un preț sub prețul pieței, cu scopul de a le comercializa ulterior pentru a câștiga un leu sau doi lei la pachet. Astfel, a stabilit cu G. să îi aducă la domiciliul acestuia din Timișoara, str. x, nr. 18, o dată pe lună, 40-50 cartușe de țigarete provenite din contrabandă, pe care le achiziționa la prețul de 8,5-9 lei pe pachet, pe care ulterior le comercializa la diferite cunoștințe și prieteni cu prețul de 10 - 11 lei pe pachet, respectiv 100 -110 lei pe cartuș.

Inculpatul a mai precizat că a vândut țigarete provenind din contrabandă numiților H., I. și J., dar și altor persoane ale căror nume nu le cunoaște, dar care locuiesc în aceeași zonă cu el. Comercializa pachetele de țigări doar la cartuș, iar persoanele cărora le vindea veneau la domiciliul lui sau se deplasa el la domiciliul acestora. Pachetele de țigarete erau achitate pe loc sau, câteodată, le dădea pe încredere, persoanele care le cumpărau achitându-le la pensie sau la salariu.

Inculpatul A. a mai arătat că, la începutul lunii aprilie 2016, la domiciliul acestuia din Timișoara, str. x, nr. 18, a venit șoferul numitului G., care i-a dat un număr de 35 de cartușe de țigarete provenite din contrabandă, marca C. sau D., pe care le-a procurat la prețul de 8,50 pe pachet, respectiv 85 lei pe cartuș, achitându-i șoferului suma finală de 2.975 lei. Din această cantitate de țigări a vândut un număr de 19 cartușe de țigarete la prețul de 110 lei pe cartuș, restul pachetelor fiind ridicate de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare din data de 18.04.2016.

Inculpatul a mai precizat că nu cunoaște de unde se aprovizionează numitul G. cu țigarete, arătând însă că de fiecare dată când dorea să achiziționeze țigarete de la acesta, se întâlneau în Piața K., unde G. îi aducea cantitatea dorită în aceeași zi sau a doua zi de la data solicitării. Din vânzarea de țigarete de contrabandă obținea pe lună un profit de 500 euro, pe care îi depunea în două conturi bancare, unul în lei, în care a virat aproximativ 28.500 lei, iar altul în valută, în care a virat aproximativ 11.350 euro, bani necesari pentru construcția unei case în com. Variaș.

Totodată, a mai arătat că, de aproximativ 4 ani, B. lucra câteva luni pe an în Germania, unde îngrijea bătrâni, fără contract de muncă, și că la fiecare două luni aceasta primea suma de 2100 euro, pe care, de asemenea, a virat-o în cele două conturi.

Inculpata B. a declarat că nu are cunoștință despre persoanele de la care A., concubinul său, procura țigarete provenite din contrabandă.

De asemenea, a mai arătat că lucrează în străinătate, fără contract de muncă, deplasarea în Germania efectuând-o, de cele mai multe ori, cu un microbuz ce aparține SC U. SRL În străinătate îngrijește bătrâni, iar banii obținuți pentru această activitate, de aproximativ 1.000 (o mie) euro/lună, îi remite fostului soț pentru a-i depune într-unul din conturile bancare deschise pe numele acestuia la E..

A mai arătat că în străinătate pleca o perioadă de trei luni, după care o lună rămânea acasă împreună cu fostul soț, A., și fiica sa, L. Când fostul soț era plecat la serviciu, acesta o suna și îi cerea să dea țigarete unor diverse persoane, care veneau la geamul din stradă sau direct în locuința sa; de multe ori dădea țigările pe datorie, persoanele care le primeau urmând a le achita la pensie sau la salariu; alteori, banii încasați îi preda fostului soț sau îi folosea pentru cumpărăturile casei.

Totodată, a învederat că vindea aproximativ cinci cartușe de țigări pe săptămână. Nu cunoaște persoanele de la care inculpatul A. achiziționa țigările provenite din contrabandă, auzind doar că o persoană de la care fostul soț cumpăra țigări se numește G.. Banii pe care îi aducea acasă în urma muncii prestate în Germania îi dădea inculpatului A., care îi punea într-un cont la E.. Din câte cunoaște, inculpatul A. se ocupă de contrabanda cu țigări din anul 2015.

Martorul cu identitate protejată, M. a declarat că, în cursul anului 2015, a auzit de la niște cunoștințe că numitul A. se ocupă cu comercializarea de țigarete provenite din contrabandă, marca C. și D.. Fiind fumător și neavând venituri mari, a dorit să procure țigarete mai ieftine, motiv pentru care a luat legătura cu A., devenit unul dintre clienții acestuia.

Martorul a mai arătat că pe un cartuș de țigarete marca C., provenit din contrabandă, plătea suma de 120 lei; întrucât nu avea întotdeauna suma necesară pentru cumpărarea unui cartuș de țigarete, în luna ianuarie 2016 l-a rugat pe A. să îi vândă doar câteva pachete, dar acesta l-a fost refuzat, spunându-i că el nu vinde decât la cartuș, în cantități mari.

Totodată, a învederat că, pentru procurarea de țigarete provenite din contrabandă, îl apela pe numitul A. la numărul 077380xxxx, la care acesta răspundea de fiecare dată, iar ulterior se întâlneau în locuri condiționate de acesta din urmă, în zone mai retrase sau direct la domiciliul acestuia din str. X, nr. 18, mun. Timișoara.

Martora I. a declarat că din anul 2014 cunoaște o persoană cu numele "A.", care locuiește în zona Dorobanți din Timișoara, și care era agent de pază la firma N., fiind coleg de serviciu al cumnatului său, O.. Într-o discuție avută cu cumnatul său, acesta i l-a recomandat pe numitul "A." ca fiind o persoană în măsură să îi vândă țigări mai ieftine pentru consumul propriu. Ca urmare, din acel moment a ținut legătura cu "A.", telefonic, la două numere de telefon pe care i le-a dat cumnatul său, respectiv x și y. Practic, de câte ori dorea să cumpere țigări, îl suna pe "A." și îi cerea să îi aducă câte un cartuș de țigări C.; acesta din urmă îi aducea țigările acasă, în fața blocului unde locuiește, iar ea îi plătea 110 lei pentru un cartuș de C. Acesta lucru se întâmpla aproximativ o dată pe lună.

Martora a mai arătat că deține abonamentul P. cu nr. 072046xxxx, de pe care l-a contactat de fiecare dată pe numitul "A.", și că nu cunoaște proveniența țigărilor pe care i le vindea acesta și nici nu a fost interesată de acest lucru, fiind mulțumită cu faptul că putea obține mai ieftin țigările necesare consumului propriu. La data de 14.02.2016, seara, după ora 19:00, s-a întâlnit, în fața blocului unde locuiește, cu numitul "A." și a cumpărat de la acesta, din câte își amintește, două cartușe de țigări.

Martorul Q. a declarat că îl cunoaște pe A., fiind colegi de serviciu, și că numărul de telefon utilizat de acesta este 076801xxxx, în timp ce al lui este 077041xxxx. Nu a cumpărat de la numitul A. țigări marca D. sau C., fiind nefumător, și nici nu a avut, la data de 12.02.2016, ora 13:59, o discuție telefonică cu acesta, în cadrul căreia l-ar fi rugat să îi ducă țigări posibil marca D.

Martorul R. a declarat că nu îl cunoaște pe numitul A. și că numărul său de telefon este 076085xxxx. Nu a comandat niciun cartuș de țigări marca C.,în data de 05.03.2016, întrucât fumează doar țigări marca S., pe care le achiziționează din magazin.

Martora T. a declarat că nu îl cunoaște pe numitul A. și că nu a comandat de la acesta niciun cartuș de țigări marca C., ea nefumând niciodată. Fiul acesteia, R., este fumător, însă fumează de obicei S., țigări pe care le cumpără din magazin. Nu are cunoștință despre faptul că fiul său ar fi cumpărat vreodată țigări provenite din contrabandă.

Din comunicațiile interceptate a reieșit că inculpații A. și B. depozitau țigaretele provenite din contrabandă la locuința acestora din Timișoara, str. x, jud. Timiș, și că, în mod direct ori prin intermedierea concubinei sale, inculpatul vindea țigaretele, la cartuș, unor persoane cu care lualegătura telefonic sau prin alt mod, după o înțelegere prealabilă cu acestea.

La data de 18.04.2016, conform procesului-verbal de percheziție domiciliară, la locuința susmenționată au fost găsite următoarele bunuri:15 (cincisprezece) cartușe țigarete marca C., netimbrate cu banderole de marcaj emise de autoritățile române; 1 (unu) cartuș țigarete marca D., netimbrat cu banderole de marcaj emise de autoritățile române; suma de 190 (o sută nouăzeci) euro; contracte de depozit pentru persoane fizice x, cont în lei, și x, cont în euro, deschise la E. S.A. pe numele incupatului A.

Prin ordonanța nr. 524/P/2016 din 18.04.2016 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare.

Prin adresa din 20.05.2016, A.N.A.F.- Direcția Regională Vamală Timișoara a comunicat că valoarea prejudiciului creat bugetului de stat în urma săvârșirii faptei de către inculpații A. și B. este de 1847 lei, sumă cu care instituția susmenționată s-a constituit parte civilă în cauză și pe care incupatul A. a achitat-o integral, la data de 06.06.2016.

În fața instanței de fond, inculpatul A. a declarat că, la data de 18 aprilie 2016, în jurul orelor 10:30-11:00, la domiciliul acestuia din Timișoara, str. x, au venit mai multe echipaje de poliție, care i-au spus că vor face o percheziție în imobil; fiin confuz, întrucât în noaptea precedentă consumase mai multe băuturi alcoolice, a permis echipajelor de poliție să intre în imobil și să facă percheziție. În urma percheziției, în imobilul său au fost găsite un număr de 16 cartușe de țigări, din care 15 marca C. și unul marca D., care fuseseră primite ca și gaj în vederea restituirii unei sume de bani pe care o împrumutase numitului G. Banii îi împrumutase înainte de sărbătorile din iarnă, în decembrie 2015, cu condiția de a-i fi restituiți după sărbători. După sărbători, datornicul i-a spus că nu poate să îi dea înapoi, rugându-l să-l mai păsuiască. După un timp, l-a sunat din nou pe datornic ca să-i restituie banii, însă acesta nu i-a mai răspuns la telefon. În baza acestei datorii a primit de la G. 25 pachete cartușe de țigări, din care a consumat o parte.

Inculpatul a mai declarat că i-a împrumutat 500 euro lui G., pe care îl cunoaște din piață, deoarece a cumpărat de mai multe ori țigări de la el, începând cu anul 2014, însă nu știe unde locuiește acesta și nici nu l-a mai văzut prin Piața K. A comercializat țigările rămase pentru a-și recupera banii, dând pachete colegilor săi contra sumei de 8 lei pachetul. Nu comercializează țigarete de contrabandă, întrucât dacă făcea acest lucru, în momentul în care a fost evacuat, în cursul anului 2015, din imobilul nr. 9 de pe str. Școlii, unde stătea împreună cu alte persoane de etnie romă, în respectiva locație s-ar fi găsit pachete de țigări.

A mai arătat că a fost sunat de colegii săi pentru a le da pachetele de țigări primite drept gaj. Nu a comercializat țigări, ci doar a cumpărat, de două ori pe lună, de la G., pentru cumnata unui coleg, I., câte un cartuș, pe care i-l remitea acesteia la prețul de achiziție. În perioada în care a stat pe str. Școlii, la persoanele de etnie romă, respectiv la F., aceștia l-au dus să lucreze în străinătate, unde a strâns suma de 8000 euro; din aceștia, a împrumutat 7000 euro lui F., în cursul anului 2013, sumă de bani care i-a fost restituită în martie 2014 și pe care a pus-o într-un cont la E., în euro. Folosește nr. de telefon 077380xxxx, de vreo 3-4 ani.

Inculpatul a mai precizat că și soția sa a dat din pachetele de țigări lăsate drept gaj, persoanele pe care el le trimitea, dar aceasta nu a primit niciodată bani pe acestea.

Inculpata B. a declarat că a fost mult timp plecată din țară, la muncă, în străinătate. Când s-a efectuat percheziția era acasă și știe că organele de poliție au găsit în imobil 26 cartușe de țigări. A dat din respectivele țigări persoanelor indicate de soțul său, însă nu a primit nici un ban pe acestea, A. spunându-i că nu trebuie să știe prea multe. A stat împreună cu coinculpatul pe str. Școlii, dar nu a deținut în imobil cartușe de țigări. Atunci când venea de la muncă din străinătate, sumele de bani câștigate le dădea lui A., care le depunea la bancă. Din acei bani, reținea o parte pentru nevoile zilnice. Nu cunoaște care este suma care se află în conturi, întrucât nu s-a interesat niciodată, singurul care ridica bani de la bancă fiind A. Putea să scoată bani de la bancă bani, dar nu a făcut acest lucru.

A mai arătat că nu știe de câte ori a fost sunat A. pentru a vinde respectivele țigările întrucât acesta se afla la lucru, iar când era sunat acasă, nu îl interesa acest aspect. Nu știe ca inculpatul A. să îi fi cumpărat cumnatei colegului său cartușe de țigări din piață și nu îl cunoaște pe G. Nu cunoaște nici dacă inculpatul A. i-a împrumutat acestuia anumite sume de bani și nu știe să fi existat mai multe pachete de țigări în imobil în afară de cele găsite. A dat aproximativ 1-2 cartușe de țigări și știe că în luna februarie 2015 acele cartușe se aflau în imobil. Lucrează în străinătate 2-3 luni, după care se întoarce în țară pentru 2-3 săptămâni, iar ulterior pleacă din nou. Lucrează în străinătate de aproximativ 6-7 ani și câștigă aproximativ 1.300 euro pe lună.

Martora I. a declarat în fața instanței că îl cunoaște pe inculpatul A. de la cumnatul său, care, știind că e fumătoare, i-a zis că are un coleg care își achiziționează țigări și poate să se înțeleagă cu el ca atunci când își cumpără pentru el sa îi cumpere și ei țigări. Urmare acestui fapt, cumnatul i-a dat nr. lui de telefon, pe care nu îl reține deoarece nu îl suna foarte des și nici nu îl mai are memorat în telefon. A luat legătura cu inculpatul A. și s-a înțeles cu acesta ca, o dată pe lună, când mergea să își cumpere țigări, să îi cumpere și ei un cartuș. În piață nu se vindea mai puțin de un cartuș, iar ei îi ajungea unul pe lună. Colaborarea ei cu inculpatul A. a fost doar de câteva luni, în cursul anului 2015, deoarece în cursul aceluiași an a fost solicitată de poliție pentru a da declarații cu privire la țigările achiziționate, motiv pentru care s-a speriat. De la inculpatul A. cumpăra țigări marca C. cu prețul cu care acestea erau vândute pe piață, respectiv cu 111 lei cartușul.

Martora a mai arătat că nu cunoaște persoana de la care inculpatul lua țigările. După ce achiziționa țigările, inculpatul o suna și o întreba dacă e acasă ca să treacă să i le dea, iar ea cobora pentru a le lua. Inculpatul avea două telefoane, însă întrucât unul s-a spart, îl suna numai pe cel al cărui număr începea cu 076. Nu a cumpărat țigări de la inculpata B., ci doar de la inculpatul A.

Martorul F. a declarat că îl cunoaște pe A. de aproximativ 10-11 ani și că din anul 2010 acesta a stat în imobilul său din Timișoara, str. Școlii, unde l-a lăsat să locuiască pentru a avea grijă de casă, întrucât el stătea în Franța. În timpul în care au stat în locuința sa, nu i-a văzut pe inculpat și pe soția acestuia să fumeze și nici nu a observat pachete de țigări la aceștia. Pe inculpat îl vizitau doar colegii de serviciu, respectiv agenții de pază cu care lucra, dar nu a văzut ca inculpatul să le fi emis acestora pachete de țigări. Soția acestuia, inculpata B., mai pleca la munca în străinătate, ca să îngrijească de bătrâni câte 3 luni, după care 3 luni stătea acasă.

Cu privire la sumele de bani pe care le deține inculpatul A., martorul a arătat că, în cursul anului 2010, acesta i-a împrumutat suma de 8.000 euro, din care, după aproximativ o lună, i-a restituit 1000 euro. Restul de 7000 euro i l-a restituit în anul 2014, deoarece inculpatul i-a spus că dorea să își construiască o casă. În anul 2015, a fost sunat de către inculpatul A., în timp ce era în Franța, care i-a spus că a venit executorul să îi evacueze. După evacuare nu s-a mai întâlnit cu inculpatul și nu știe dacă a cheltuit acei bani pe ceva, acesta spunându-i doar că îi trebuie bani ca să renoveze casa pentru fiica sa. Nu știe ca inculpatul să fi făcut contrabandă cu țigări; știe că acesta are un singur telefon mobil, pe care îl și apelează și pe care acesta îl deșine și în prezent.

Martorul cu identitate protejată, M., a declarat că, în anul 2016, a cumpărat mai multe tipuri de țigări de la inculpat, la pachet sau cartuș, pe care le achiziționa din diferite locuri. Prețul unui cartuș era de 100 lei, iar al unui pachet de 11 lei. A cumpărat doar de la inculpat, cu care vorbea la telefon, pe soția acestuia necunoscând-o. Inculpatul avea un singur număr de telefon.

Martorul a mai arătat că nu cunoștea faptul că țigările proveneau din contrabandă și nici de unde erau obținute.

Martorul O. a arătat că a lucrat patru ani împreună cu inculpatul A., la S.C. N. S.R.L., perioadă în care a fost prieten cu acesta. Nu a mai luat legătura cu inculpatul A. de când a plecat de la firma de pază, întâlnindu-se cu acesta ulterior doar de o dată sau de două ori. În perioada în care stătea în Timișoara și lucrau împreună, s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul A. la câte o bere, existând dăți în care ieșeau toți patru, respectiv inculpatul A. cu inculpata B. și el împreună cu soția sa. Nu cunoaște dacă inculpatul avea bani puși deoparte sau ce venituri avea, deoarece nu l-a interesat. Nu l-a văzut personal pe inculpatul A. să vândă țigări și nici nu a cumpărat niciodată țigări de la acesta deoarece prefera să cumpere țigări cu timbru pentru sănătate. Cunoaște faptul că inculpata B. pleca la muncă în străinătate, unde stătea aproximativ 3 luni, după care se întorcea în țară și pleca din nou, după o lună de zile.

A mai arătat că știe că inculpatul își procura țigări din piață, de la o persoană cunoscută sub numele de G.. I-a dat numărul de telefon al inculpatului cumnatei sale, I., pentru ca acesta să se înțeleagă cu inculpatul pentru a-i lua și ei țigări. Cumnata sa a cumpărat țigări de la inculpatul A. vreo 4-5 ani, la prețul cu care îl achiziționa inculpatul din piața.

În urma coroborării probelor anterior menționate, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpaților A. și B., de a se ocupa cu depozitarea, în imobilul din mun. Timișoara, str. x, nr. 18, jud. Timiș (la data de 18.04.2016 au fost descoperite 15 cartușe de tigarete marca C. și 1 cartuș de țigarete marca D., netrimbrate), precum și cu comercializarea de țigarete, știind că provin din contrabandă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, în formă agravată, prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Instanța a reținut în acest sens că probele admistrate în cauză fac dovada faptului recunoscut, de altfel, de către cei doi inculpați, în cursul urmăririi penale, că dețineau și comercializau pachete de țigarete marca C. și D. fără timbru, cunoscând că provin din contrabandă, apărările formulate în fond neputând fi primite.

Sub aspect subiectiv, instanța a reținut că în speță este îndeplinită condiția prevăzută de alin. (3) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 vizând cunoașterea, de către inculpații A. și B., a faptului că țigările deținute și comercializate proveneau din contrabandă sau eraudestinate săvârșirii acesteia, notând în acest sens că faptul că țigaretele care au fost descoperite asupra acestora erau netimbrate, precum și împrejurarea declarată de inculpați că le cumpăraseră de la persoane necunoscute în vederea revânzării, în scopul de a obține un câștig, demonstrează că inculpații cunoșteau că bunurile respective nu fuseseră supuse controlului vamal.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel inculpații A. și B., fără a motiva calea de atac.

Prin decizia penală nr. 1031/A din 26.09.2017, Curtea de Apel Timișoara, sectia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 2807 din 12.05.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că, deși, în fața primei instanțe, inculpații au negat săvârșirea faptei, solicitând achitarea lor, probatoriul administrat în cauză face dovada certă a infracțiunii ce constituie obiect al acuzației în cauza pendinte și a vinovăției inculpaților.

În acest sens, Curtea a reținut, în esență, că, în cursul urmăririi penale, în declarația de suspect, A. a arătat că, în anul 2014, a luat legătura cu o persoană pe nume G., pentru a-l aproviziona cu țigări de contrabandă la un preț bun, de la care a luat 40-50 de cartușe țigări pe lună. Ulterior, a comercializat țigările la cartuș cu prețul de 100-110 lei, achiziționându-le cu 8,5-9 lei pachetul. În luna aprilie 2016, a achiziționat 35 cartușe țigări de la G. cu 85 lei cartușul; profitul său din vânzarea țigărilor de contrabandă, care era de circa 500 euro pe lună, a fost depus în două conturi bancare.

În cadrul declarațiior de inculpat date atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, A. și-a retras declarația de suspect, susținând că a dat respectiva declarație fiind sub influența alcoolului.

Instanța de apel a reținut că această schimbare de poziție a inculpatului nu este una credibilă, întrucât, pe de o parte, audierea sa ca suspect s-a finalizat la orele 13:45, astfel că este improbabil ca starea determinată de consumul de alcool, în noaptea precedentă audierii, să-i fi influențat declarația. De altfel, multiplele amănunte prin care își descrie, în calitate de suspect, activitatea infracțională, oglindește o persoană lucidă, neînclinată spre fabulație.

Pe de altă parte, s-a reținut că interceptările realizate în cauză și declarațiile martorilor audiați relevă împrejurarea că inculpatul se ocupa în mod obișnuit de distribuția de țigări de contrabandă.

În cursul urmăririi penale, atât în calitate de suspectă, cât și de inculpată, B. a recunoscut că, în vederea completării veniturilor, inculpatul A. s-a hotărât să comercializeze țigări de contrabandă, pe care le cumpăra de la o persoană cu numele de G. Când inculpatul era la serviciu, acesta o suna și îi solicita să dea țigări diferitelor persoane persoane care veneau la geamul dinspre stradă sau în interiorul locuinței sale. Nu știe exact de când se ocupa inculpatul A. cu comercializarea țigărilor, dar crede că din anul 2015. Banii încasați pe țigările de contrabandă erau dați concubinului său, când acesta se întorcea de la lucru.

În fine, instanța de apel a reținut că împrejurarea că cei doi inculpați se ocupau de comercializarea țigărilor de contrabandă, în mod obișnuit, este dovedită și prin declarația martorului sub acoperire M., care a arătat în fața primei instanțe că, în anul 2016, a cumpărat de la inculpatul A. mai multe tipuri de țigări.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că probatoriul administrat în cauză reliefează faptul că cei doi inculpați nu au efectuat numai în mod izolat vânzări de țigări de contrabandă, ci aceștia desfășurau această activitate în mod constant, pentru a obține venituri ilicite.

Ca urmare, apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, instanța de apel a respins apelurile inculpaților, ca nefondate.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 1031/A din 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au declarat recurs în casație inculpații A. și B.

În motivarea căii de atac, inculpații, prin apărător ales, au invocat un unic caz de recurs în casație, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, făcând trimitere la conținutul art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, apărarea a arătat că din interpretarea acestor prevederi legale rezultă, în mod evident, faptul ca infracțiunea prevăzută de alin. (3) al textului de lege precitat, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați definitiv, este o infracțiune corelativă, condiționată de săvârșirea anterioară a infracțiunii de contrabandă prev. de alin. (1) și (2) ale aceluiași text de lege.

În consecință susținând că infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracțiune conexă cu incriminare cadru, a cărei săvârșire este condiționată de preexistența uneia dintre infracțiunile prevăzute de alin. (1) sau (2) ale aceluiași text de lege, apărătorul a arătat că în cazul concret dedus judecății există ipotetic două situații distincte ce se pot crea în cazul infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, respectiv:

Pornind de la argumentele teoretice prezentate, apărarea a susținut că, întrucât în cauză valoarea țigaretelor cu care au fost depistați incupații este de 1.875 lei, nu se poate afirma cu certitudine ca acestea au fost introduse în țară printr-o infracțiune de contrabandă.

Simpla mențiune din rechizitoriu în sensul că cele 16 cartușe de țigări (160 de pachete) provin din contrabandă nu este suficientă pentru reținerea provenienței ilegale a acestora, organelor de anchetă revenindu-le obligația de a proba, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că țigaretele depistate provin dintr-o infracțiune de contrabandă și că inculpații cunoșteau acest fapt.

Ca urmare, s-a susținut că, independent de declarațiile martorilor, pentru a putea dispune condamnarea inculpaților, instanțele trebuiau să stabilească cu certitudine faptul ca țigările au fost introduse în țară printr-o infracțiune de contrabandă și, totodată, că A. și B. cunoșteau acest fapt.

Or, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. cunoștea doar faptul că țigările fuseseră introduse în țară prin încălcarea dispozițiilor din legislația vamală. În consecință, inculpatul a fost condamnat fără a se proba cu certitudine faptul că țigările proveneau din contrabandă și că el cunoștea acest lucru.

Deopotrivă, apărarea a mai arătat că prin dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, aspect care rezultă din folosirea în cuprinsul textului de lege a sintagmei "cunoscând ca acestea provin din contrabanda". Fiind o infracțiune corelativă, fapta prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu poate fi apreciată ca fiind dovedită decât în măsura în care se dovedește existența infracțiunii în legătură cu care aceasta s-a desfășurat, respectiv a infracțiunii tip, care în speță nu există.

În consecință, susținând că în cauză nu s-a făcut dovada că pachetele de țigări marca C. (15 pachete) și D. (1 pachet) găsite la domiciliul inculpatului A., la data de 18.04.2016, proveneau din contrabandă sau erau destinate săvârșirii acesteia, așa cum impune textul art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, apărarea a concluzionat că fapta de care se face vinovat inculpatul A. nu intră sub incidența legii penale, constituind, eventual, o contravenție care reclamă aplicarea art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 12/1990.

Referitor la inculpata B., apărarea a arătat că, lucrând în străinătate, aceasta nu avea cunoștință de originea țigărilor procurate de concubinul său, pe care, ocazional, la solicitarea lui A., le remitea diferitelor persoane indicate de acesta, motiv pentru care nici în sarcina ei nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni.

Constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. au fost introduse în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 9 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, le-a admis, în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării lor pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursurilor în casație, respectiv 23 martie 2018, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căilor extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, inculpații A. și B. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare evocat este incident în situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea.

În susținerea acestui motiv de casare, apărarea a susținut, pe de o parte, că activitatea reținută în sarcina inculpatului A. nu se circumscrie infracțiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) C. pen., întrucât probatoriul administrat în cauză nu a făcut decât dovada faptului că acesta cunoștea că țigările pe care le deținea și comercializa fuseseră introduse în țară prin încălcarea legislației vamale, fară a stabili însă cu certitudine că ele proveneau din infracțiunea de contrabandă prev.de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006 sau că erau destinate săvârșirii acesteia, astfel cum obligă textul de inscriminare prin sintagma "cunoscând că aceastea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia" și că el cunoștea acest lucru.

Pe de altă parte, apărarea a susținut că, dată fiind situația particulară a inculpatei B., care, desfășurând activități lucrative pe perioade determinate în străinătate, nu era prezentă permanent la domiciliul comun, aceasta nu avea cum să cunoască proveniența țigărilor pe care, doar ocazional, le remitea diferitelor persoane indicate de A., la solicitarea acestuia. Ca urmare, aceste activități accidentale nu pot fi asimilate unor operațiuni de comercializare apte a constitui elementul material al infracțiunii prev. de at. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

Examinând criticile recurenților inculpați, Înalta Curte constată că, cel puțin în partida inculpatei B., ele antamează elemente circumscrise, în mod esențial, temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalității acesteia. Apărarea tinde la o reevaluare a situației de fapt și a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă, urmărind să supună cenzurii Înaltei Curți chestiuni referitoare la vinovăția incupatei, prin raportare la particularitățile faptice reținute în decizia recurată.

Or, așa cum s-a subliniat în precedent, sfera controlului judiciar în procedura extraordinară a recursului în casație este limitată la chestiuni de drept de o anumită gravitate, circumscrise unuia dintre cazurile de casare expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a se putea analiza, concomitent, și elemente de netemeinicie a deciziei atacate.

Ca stare de fapt, în sarcina inculpaților A. și B. s-a reținut, cu titlu definitiv, că fapta acestora de a se ocupa cu depozitarea, în imobilul din mun. Timișoara, str. x, nr. 18, jud. Timiș (în care, la data de 18.04.2016, au fost descoperite 15 cartușe de tigarete marca C., netimbrate, și 1 cartuș de țigarete marca D., netrimbrat), precum și cu comercializarea de țigarete, știind că provin din contrabandă, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă, (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, în formă agravată prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În ceea ce privește critica subsumată cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocată expres în privința inculpatului A. și numai incidental, în partida inculpatei B., Înalta Curte constată că aceasta vizează, în concret, interpretarea dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, sub aspectul sferei de cuprindere a sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia", din cuprinsul normei de incriminare de referință.

În acest sens, apărarea susține că, întrucât sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă" din cuprinsul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, se referă la infracțiunea de contrabandă în sensul definit de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, în sarcina inculpatului A. nu se putea reține infracțiunea de contrabandă asimilată (prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006) decât în situția în care se dovedea existența infracțiunii în legătură cu care aceasta s-a desfășurat, respectiv a infracțiunii de contrabandă tip, care, în speță nu există, și a faptului cunoașterii acestui aspect de către inculpat.

Ca urmare, reținând ca fiind probat doar faptul că inculpatul A. cunoștea că țigările pe care le deținea și comercializa fuseseră introduse în țară prin încălcarea legislației vamale, apărarea susține că fapta de care se face vinovat acesta nu intră sub incidența legii penale, constituind, eventual, o contravenție care reclamă aplicarea art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 12/1990.

Critica apărării este neîntemeiată.

Interpretarea dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sub aspectul invocat de apărare, a făcut obiectul dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală prin decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 28/01/2016.

Prin această decizie, instanța supremă a statuat, cu titlu obligatoriu, că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Pentru a pronunța această hotărâre, pornind de la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra sferei noțiunii de "contrabandă", dar și de la considerentele Deciziei în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, privind sfera aceleiași noțiuni uzitată în cuprinsul dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, instanța supremă a reținut că infracțiunea asimilată prevăzută de dispozițiile legale precitate nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminată în art. 270 alin. (1) și de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Ca urmare, cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Altfel spus, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

În consecință, s-a concluzionat că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu echivalează cu infracțiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din aceeași lege, cu toate elementele constitutive ale acesteia, ci vizează doar introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Raportând aceste considerații teoretice la datele particulare ale speței, Înalta Curte constată că, data fiind sfera noțiunii de " contrabandă" din cuprinsul sintagmei "cunoscând că acestea provin din contrabandă", existentă în conținutul art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, decelată de instanța supremă prin decizia de dezlegare anterior evocată, argumentele invocate de recurentul inculpat A. în susținerea cazului de recurs în casație sunt, în mod evident, nesustenabile, dovedirea cunoașterii de către inculpat a faptului că țigările pe care le deținea și comercializa fuseseră introduse în țară prin încălcarea legislației vamale (fapt recunoscut prin chiar motivele de recurs în casație și confirmat de situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel) fiind suficientă pentru reținerea în sarcina acestuia a infracțiunii prevăzute de norma de incriminare susmenționată.

În consecință, Înalta Curte constată că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului A. (identică celei reținute în sarcina inculpatei B.) se circumscrie fidel elementelor de tipicitate legală a infracțiunii de contrabandă (varianta asimilată) prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în varianta agravantă prev. de art. 274 din același act normativ, pentru care ambii inculpați au fost condamnați definitiv.

În consecință, susținerile recurenților inculpați privind condamnarea lor pentru o faptă neprevăzută de o legea penală sunt, în mod evident, neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 1031/A din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorior desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 260 lei, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 1031/A din 26 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpati B. și A., în cuantum de câte 260 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2018.