ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2658 din 14 octombrie 2020 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. x/2019, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă (varianta asimilată), comisă de două sau mai multe persoane împreună.

În temeiul art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 2 ani, cu aplicarea art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., urmând a fi executată după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., care se execută potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin aceeași sentință, s-a dispus condamnarea și a inculpatului B., la pedeapsa rezultantă de 4 ani, 3 luni și 10 zile închisoare, în regim de detenție, precum și a inculpatului C., la o pedeapsă rezultantă finală de 7 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.

S-a constatat că prejudiciul a fost achitat integral către partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Direcția Regională Vamală de către inculpatul B. în cuantum de 2.339 RON, reprezentând valoarea în vamă, taxe vamale, accize și TVA și suma de 917 RON, cu titlu de penalități de întârziere .

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de 2.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș a sumelor reprezentând onorariile cuvenite avocaților din oficiu pentru inculpați.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A. și B.

Prin Decizia penală nr. 1204/A din 10 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 2658 din 14 octombrie 2020 a Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați apelanții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 450 RON din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, reprezentând onorariu parțial pentru avocatul din oficiu.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 11 februarie 2021, a formulat cerere de recurs în casație recurentul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 3 martie 2021, sub nr. x/2019.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 28 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Procedura examinării admisibilității cererii de recurs în casație a vizat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 434 (hotărârile supuse recursului în casație), art. 435 (termenul de declarare a recursului în casație), art. 436 alin. (1) și (6) (titularii cererii de recurs în casație), art. 437 (motivarea recursului în casație) și art. 438 (cazurile în care se poate face recurs în casație) din C. proc. pen.

În considerentele acestei încheieri, s-a reținut că recurentul inculpat A. a indicat în cuprinsul cererii de recurs în casație cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care prevede că hotărârea este supusă recursului în casație dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esență, în motivarea cazului de casare invocat, recurentul A. a precizat că s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă (varianta asimilată), prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, instanța având în vedere ca modalități concrete de săvârșire a faptei, elementele materiale ale preluării unei cantități de țigări, deținerii acesteia și, ulterior, predării respectivei cantități către coinculpatul B., fără a se preciza dacă toate acestea au fost comise sub incidența directă a cunoașterii provenienței țigărilor din contrabandă.

Au fost invocate Decizia nr. 17/2013 pronunțată în recurs în interesul legii și decizia nr. 32/2015 pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul inculpat a menționat că, prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, s-a precizat că, în considerarea sustragerii de la plata taxelor datorate statului, prin art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleași cerințe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracțiunea de contrabandă. Ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

Deopotrivă, a făcut trimitere la înțelesul ce rezultă din Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, nu este întrunită cerința esențială ce complinește latura obiectivă a faptei, dacă autorul nu a cunoscut că acele bunuri provin din contrabandă.

Raportând aceste considerente la speța de față, a precizat că nici organele de urmărire penală și nici instanțele de judecată nu au analizat minuțios cerința esențială privind poziția subiectivă de cunoaștere a provenienței bunurilor de către inculpat.

Astfel, recurentul a susținut că necunoașterea de către făptuitor a provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deținere, predare a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și, pe cale de consecință, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Suplimentar, a arătat că fapta sa nu poate fi încadrată nici în cuprinsul incriminării infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal, întrucât nu este întrunită condiția deținerii a minimum 10.000 de țigări care să conducă la atragerea răspunderii penale.

Recurentul a mai susținut că infracțiunea de contrabandă presupune o cerință sine qua non a cunoașterii provenienței bunurilor din contrabandă, ceea ce, în speță, nu este îndeplinită, iar organele judiciare nu au avut în vedere acest aspect și astfel, fapta comisă nu poate fi încadrată în nicio altă incriminare penală.

În concluzie, recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întrunește cerința tipicității infracțiunii din perspectiva laturii obiective și, prin urmare, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii recurate și achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, Înalta Curte a constatat prin Încheierea din 28 aprilie 2021 că recurentul inculpat A. a invocat un caz de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege, iar motivele indicate prezintă aparența de sustenabilitate a cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 21 alin. (3) din Constituția României, examinarea și pronunțarea asupra fondului recursului în casație, formulat de recurentul inculpat A., s-a dispus a fi făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen., prin judecarea căii extraordinare de atac în complet în compunere de 3 judecători.

Cât privește cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii recurate, în considerarea dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., în raport de motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, împrejurările concrete și stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., instanța a considerat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul A. prin prisma criticilor circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care circumstanțiază activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Critica formulată de recurentul A. în sensul că necunoașterea provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deținere ori predare a acestor bunuri nu face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., pentru care prin decizia penală pronunțată de instanța de apel s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de contrabandă (varianta asimilată), comisă de două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: "Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia."

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că necunoașterea provenienței bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de preluare, deținere, predare a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii și, pe cale de consecință, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța constată că, în ceea ce privește situația de fapt, la data de 10 martie 2016, inculpatul A. a preluat de la inculpatul C. cantitatea de 200 pachete țigarete marca x netimbrate fiscal, având inscripția "D.", mărfuri accizabile provenite din contrabandă, pe care le-a deținut și ulterior predat inculpatului B., prejudiciind bugetul general consolidat al statului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă comise de două sau mai multe persoane împreună, prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Înalta Curte reține din hotărârea atacată că inculpatul a cunoscut faptul că țigările provin dintr-o activitate de contrabandă, iar raportat la acest element este evident că nu poate fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, având în vedere dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 17/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că fapta de a deține în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Așa cum instanța de apel a stabilit cu titlu definitiv, întreaga activitate de contrabandă s-a realizat între cel puțin două persoane, făcând referire la operațiunile de vânzare-cumpărare a unor cantități de țigări, desfășurată într-un timp scurt. Astfel, se apreciază că nu poate fi înlăturată dispoziția prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 care prevede săvârșirea infracțiunii de contrabandă de două sau mai multe persoane împreună, solicitată de inculpatul A.

Referitor la susținerea recurentului că nu a cunoscut proveniența bunurilor din contrabandă, Înalta Curte reține că hotărârea atacată a analizat acest aspect și a concluzionat că această apărare este contrazisă de probele dosarului, de modul în care au acționat inculpații A., B. și C., de natura mărfii, respectiv țigarete netimbrate având inscripția "D.", conducând în mod indubitabil la ideea că inculpatul A. a cunoscut că țigările provin dintr-o activitate de contrabandă.

Înalta Curte constată că, ceea ce se urmărește prin infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, este sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Instanța amintește Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 28 ianuarie 2016), prin care s-a stabilit că noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că faptele reținute în sarcina recurentului inculpat A., astfel cum au fost descrise în cuprinsul hotărârii recurate, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă sau/și subiectivă ale infracțiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din data de 10 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1204/A din data de 10 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2021.

Procesat de GGC - LM