ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 378/2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curții Constituționale a României.

S-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 29 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr. x/2019

A fost obligat contestatorul inculpat la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea din 29 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de chemare în garanție a părții responsabile civilmente Asociația "B.".

În baza disp. art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă pentru repararea pagubei prin ordonanța nr. 43/P/2016 din 30 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra bunurilor aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 337.521,94 RON.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a reținut participarea în proces a unei părți responsabile civilmente nu exclude angajarea răspunderii civile a inculpatului, către care tinde apărătorul inculpatului prin toate aspectele invocate.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că introducerea părții civile în procesul penal, în raport de disp. art. 21 alin. (1) C. proc. pen., se poate realiza la cererea părții civile, în termenul prev. de art. 20 alin. (1) C. proc. pen.. În cauză, s-a constatat că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a precizat că se constituie parte civilă în cauză, cu privire la inculpatul A. cu suma de 535.487,55 RON, abia în data de 22 martie 2019 (adresa nr. x din data de 22 martie 2019).

Instanța de fond a constatat că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv încheierea din data de 30 august 2017, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, precum și din verificările efectuate pe site-ului Ministerului Justiției - http://www.x.ro/registrul-national-ong/, Registrul Asociațiilor, respectiv poziție 40311 la care figurează B., reiese faptul că B., a fost radiată, acesta fiind motivul pentru care procurorul a menționat în rechizitoriu că aceasta nu mai poate fi introdusă în procesul penal ca parte responsabilă civilmente.

De asemenea, în opinia instanței de fond, dispozițiile art. 24 alin. (2) C. proc. pen., invocate de apărătorul inculpatului în susținerea "necesității revocării măsurii asigurătorii și a necompetenței instanței să soluționeze sechestrul în cadrul acestui proces, nu sunt incidente în cauza de față. Prima instanță a constatat că acestea au ca situație premisă ipoteza în care există inițial o parte responsabilă civilmente introdusă în cauză, respectiv situația în care există o cerere de constituire ca parte civilă a celui interesat împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente. Or, în cauza de față, în raport de cele ce preced, o astfel de ipoteză nu se regăsește. Față de aceste considerente, solicitarea inculpatului de revocare a măsurii asigurătorii, este neîntemeiată.

În subsidiar, s-a reținut că inculpatul, prin apărător, a solicitat ca instanța să procedeze, în raport de disp. art. 19 C. proc. pen. și art. 72 C. proc. civ., la chemarea în garanție a lui C., pentru diferență, raportat la drepturile unei părți aflate în civil într-o astfel de formulă, în condițiile în care acesta a preluat sumele din contul Asociației și le-a cheltuit în exclusivitate.

Nefiind incidente dispozițiile de drept procesual civil invocate de inculpat, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de chemare în garanție a numitului C..

Analizând măsura asigurătorie luată față de inculpat în faza de urmărire penală, în raport de actele și lucrările dosarului, văzând și dispozițiile legale menționate, instanța de fond a apreciat că aceasta este legală și temeinică, fiind dispusă cu respectarea disp. art. 249 și urm. C. proc. pen., iar temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare menținerea măsurii.

Având în vedere și faptul că APIA s-a constituit inițial parte civilă în procesul penal inițial cu suma de 535.487,55 RON, iar la data de 21.06.2019 prin adresa nr. x, și-a restrâns pretențiile civile împotriva inculpatului A., la suma de 337.521,94 RON, în baza disp. art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă pentru repararea pagubei prin ordonanța nr. 43/P/2016 din data de 30.05.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra bunurilor aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 337.521,94 RON.

Analizând contestația formulată de inculpat, Curtea de Apel a constatat că este nefondată, apreciind că analiza ce se poate realiza în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. este limitată la verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii.

Curtea de apel a apreciat că, în mod corect, a reținut prima instanță că temeiurile care au justificat luarea măsurii asigurătorii sunt actuale, impunând și la acest moment procesual menținerea acesteia. Criticile contestatorului nu pot conduce la adoptarea unei alte concluzii din moment ce legiuitorul a prevăzut în mod expres condițiile care trebuie îndeplinite pentru luarea măsurilor asigurătorii și scopul urmărit, Curtea de apel constatând în totalitate temeinice statuările primei instanțe referitoare la apărările formulate în cauză, impunându-se respingerea contestației formulate.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 20 alin. (2) C. proc. pen. și art. 2501 C. proc. pen. și 2502 din C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (5), art. 126 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din CEDO, art. 1 Protocol 1 la CEDO, Curtea de apel a constatat că inculpatul a indicat în mod formal dispozițiile art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 2501 C. proc. pen. și 2502 din C. proc. pen., susținerile inculpatului neavând legătură cu prezenta procedură referitoare la verificarea măsurii asigurătorii.

Așa cum s-a arătat și la momentul examinării contestației formulate împotriva încheierii din 29 martie 2022, apărările inculpatului referitoare la modalitatea în care s-a realizat constituirea de parte civilă și suma solicitată cu titlu de prejudiciu, aspectele referitoare la partea responsabilă civilmente, precum și chemarea în garanție a altei persoane, nu pot fi analizate în această procedură, ci cu ocazia judecării acțiunii civile, or excepția de neconstituționalitate a fost invocată tocmai prin raportare la aceste apărări, astfel că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția existenței unei legături între excepția invocată și cauza dedusă judecății.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală la data de 06 iunie 2022, fiind acordat termen aleatoriu la data de 14 iunie 2022.

În notele scrise, depuse la dosar, recurentul a susținut că textele de lege criticate a fi neconstituționale au legătură cu motivele contestației formulate împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de chemare în garanție și prin care s-a menținut măsura sechestrului asigurătoriu, deși a depus probe din care rezulta fără dubiu ca suma solicitată nu are corespondent în realitatea faptică, probele fiind emise de bancă din care rezultă că la momentul demisiei sale, suma probabilă pe care s-a pus sechestru în proporție de 98% din valoare era în contul B..

Recurentul a susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 20 alin. (2) C. proc. pen. și art. 2501 și 2502 din C. proc. pen. au legătura cu obiectul contestației. Recurentul a arătat că normele legale criticate pentru neconstituționalitate prin raportare la textele de lege care se referă la partea civilă și partea responsabilă civilmente dintr-un proces penal sunt în vigoare, sunt invocate în fata unei instanțe și au legătură cu obiectul cauzei, fiind întrunite prevederile din art. 29 din Legea nr. 47/1992. Recurentul a solicit judecarea cauzei în lipsă.

În dezbateri, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că, în mod corect, prima instanță a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a lipsei legăturii cu cauza.

Analizând recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Legat de admisibilitatea sesizării instanței de contencios constituțional, se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte subliniază că încheierea de sesizare a Curții Constituționale este un act procedural prin care sunt definite limitele învestirii instanței de contencios constituțional. Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei. În acest sens este și Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 28 iulie 2008), prin care Curtea Constituțională a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate "sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii".

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (5) C. proc. pen., art. 20 alin. (2) C. proc. pen. și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2501 C. proc. pen. și 2502 din C. proc. pen.

Prin excepția de neconstituționalitate formulată, recurentul a apreciat că dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, art. 126 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din CEDO, art. 1 Protocol 1 la CEDO.

Examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei. Drept urmare, condiția legăturii cu fondul cauzei nu trebuie analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

Analizând lucrările dosarului, se constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 27 iunie 2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Prin ordonanța nr. 43/P/2016 din 30 mai 2019, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător, pana la concurența sumei de 535.487,55 RON, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 31.05.2019 procedându-se la indisponibilizarea și declararea ca sechestrate a următoarelor bunuri: cotă-parte din terenul arabil în suprafață de 2.500 mp, situat în comuna B., sat Săliștea, jud. Argeș, punctul "D.", cotă parte din terenul în suprafață de 4.200 mp, situat în comuna B., jud. Argeș, având ID electronic x, cotă parte autoturism marca x, an fabricație 2008, având seria de șasiu x și cotă parte autoturism marca x, an fabricație 2018, având seria de șasiu x.

Inculpatul A. a solicitat revocarea măsurii sechestrului asigurător, având în vedere art. 249 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (1) teza ultimă C. proc. pen., arătând că partea responsabilă civilmente, B., că nu mai poate fi numită parte responsabilă civilmente, raportat la faptul că a fost dizolvată și radiată. Inculpatul a criticat și modalitatea în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă și suma solicitată cu titlu de prejudiciu și a solicitat, în subsidiar, chemarea în garanție a altei persoane.

În baza dispozițiilor art. 2502 C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., prin încheierea din data de 29 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr. x/2019, s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă pentru repararea pagubei prin ordonanța nr. 43/P/2016 din 30 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești asupra bunurilor aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 337.521,94 RON.

Recurentul a criticat normele legale ca fiind neconstituționale [respectiv, art. 249 alin. (5) C. proc. pen., art. 2501 C. proc. pen. și 2502 din C. proc. pen..] prin raportare la textele de lege care se referă la partea civilă și partea responsabilă civilmente dintr-un proces penal.

Raportat la obiectul dosarului pendinte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut, în mod corect, că în procedura verificării măsurii asigurătorii, prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. care este limitată la verificarea temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. De asemenea, se constată că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță (Încheierea nr. 128 din 23 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Decizia nr. 499 din 18 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021).

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 62/C/CJ din 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM