ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2022

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 28 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 284 din C. proc. pen., a respins contestația formulată de A. împotriva încheierii de ședință din 03 martie 2022 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

De asemenea, prin aceeași încheiere s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul A. la 150 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov, secția penală a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 03 martie 2022, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov a fost respinsă cererea de recuzare formulată de apelantul A. cu privire la membrii completului de judecată Aj6-2018 în ceea ce privește soluționarea dosarului penal nr. x/2021

Totodată, în temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. s-a dispus aplicarea față de apelantul A. a unei amenzi judiciare în sumă de 1.000 RON.

Pentru a dispune astfel, referitor la sancțiunea amenzii, s-a reținut că, datorită caracterului său vădit nefondat, cererea de recuzare are natura unui abuz de drept, fiind formulată cu rea-credință și pe cale de consecință se impune sancționarea atitudinii apelantului, ce constituie abatere judiciară potrivit art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., cu amendă în cuantum de 1.000 RON.

Împotriva acestei soluții petentul A. a formulat cerere de anulare a amenzii, înregistrată pe rolul instanței la data de 25.03.2022, prin care a învederat, în esență, că a fost amendat în mod nejustificat, ca urmare a unui abuz de putere, având în vedere că judecătorii din cadrul Curții de Apel Brașov, din spirit de colegialitate, sunt pro causa, întrucât a fost condamnat în dosarul nr. x/2016, iar conform declarațiilor lui B. fapta nu există.

De asemenea, petentul a susținut că se impune sesizarea Curții Constituționale, apreciind că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. contravin art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), (2), art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României. A apreciat că recuzarea a fost formulată în mod întemeiat, având în vedere că nu a fost lăsat să formuleze cererile și excepțiile, să studieze dosarul și să ia legătura cu avocatul, situație în care intenția completului de a-i încălca drepturile era evidentă.

În dezbateri, petentul a învederat că pe portalul Curții Constituționale din anul 2019 se află sesizarea formulată de Judecătoria Brașov în care la fel i s-a aplicat o amendă judiciară pentru că a solicitat anumite drepturi, iar judecătorul care a soluționat plângerea privind amenda judiciară a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. pentru faptul că încalcă art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 20 alin. (2) din Constituția României și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României precum și art. 14, art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că judecătorii au săvârșit un abuz de putere.

S-a constatat că petentul a formulat cererea în termenul de 10 zile prevăzut de art. 284 alin. (2) C. proc. pen., încheierea fiind comunicată petentului la data de 14.03.2022.

I. În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., constituie abatere și se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 RON abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici.

Curtea a observat că prin încheierea de ședință din data de 03.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021 cererea de recuzare a completului formulată de A. a fost apreciată ca fiind vădit nefondată, expresia unui abuz de drept, fiind formulată cu rea-credință.

Potrivit teoriei abuzului de drept, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu menirea sa naturală și în limitele sale normale. La polul opus se regăsește abuzul de drept, care presupune exercitarea dreptului într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe, cu consecința deturnării dreptului de la finalitatea sa economică și socială. Din aceasta perspectivă s-a constatat că abuzul de drept nu presupune în mod necesar exercitarea dreptului în mod repetat, fiind suficient ca acesta să se exercite cu rea-credință, contrar limitelor sale normale.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 353/2017, Decizia nr. 560/2017 și Decizia nr. 675/2018, prin care s-a statuat, în esență, că norma cuprinsă în art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. este suficient de clară, precisă și previzibilă în așa fel încât destinatarul acestora să-și poată adapta conduita la exigențele impuse de legiuitor, întrucât nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigențelor constituționale referitoare la obligația exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, care este prezumată de însuși faptul că prin indicarea unei conduite de urmat orice alte variante sunt excluse. A statuat de asemenea că nu este afectat dreptul la un proces echitabil, ci dimpotrivă, partea interesată se poate adresa unui alt judecător de drepturi și libertăți/judecător de cameră preliminară/complet în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței/încheierii de amendare în vederea anulării sau reducerii amenzii aplicate.

În caz de nerespectare a cerințelor legale impuse de normele procesuale, conduita subiecților de drept angrenați în îndeplinirea actului de justiție va fi sancționată în baza dispozițiilor legale referitoare la abaterile judiciare reglementate de C. proc. pen.

Astfel cum personal a susținut petentul A., acesta se consideră îndreptățit să formuleze cerere recuzare a unei instanțe de judecată atunci când apreciază că unii judecători sunt incompatibili cu soluționarea cauzei sau sunt lipsiți de profesionalism față de anumite decizii pe care le-au luat în cauze în care s-au pronunțat anterior.

Ca atare, s-a reținut că motivația internă pentru formularea cererii de recuzare a constituit-o nemulțumirea petentului față de modul în care au fost soluționate cererile sale și a "lipsei de profesionalism" al completului, iar nu motive verosimile și rezonabile cu privire existența unor prejudecăți care să transpară în modul de soluționare al cererilor formulate de inculpat, sens în care formularea unei cereri de recuzare apare ca excedând dispozițiilor art. 68 alin. (5) C. proc. pen.

Dreptul la un proces echitabil presupune accesul justițiabililor la o instanța independentă și imparțială și nu se confundă cu o instanță care admite toate cererile formulate, judecătorul fiind legat de normele de drept substanțial și procedural în emiterea soluțiilor sale. Pentru a se pronunța cu privire la existența, într-o anumită cauză, a unui motiv legitim vizând lipsa de imparțialitate a unui judecător, viziunea celui care contestă imparțialitatea intră în discuție, dar nu joacă un rol decisiv. Elementul decisiv constă în a stabili dacă temerile părții interesate pot fi considerate justificate în mod obiectiv (Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei, pct. 58; Padovani împotriva Italiei, pct. 27).

În esență, petentul este nemulțumit de faptul că nu i s-a dat cuvântul să formuleze cereri și excepții, să studieze dosarul și să ia legătura cu avocatul. Soluțiile de respingere a cererilor formulate au fost motivate de completul de judecată într-un mod care nu trădează vreo urmă de părtinire, iar motivarea de respingere a cererilor sale este subsumată normelor și condițiilor stabilite de legiuitor în cadrul procesual dat. Curtea de Apel a subliniat că dreptul de acces la o instanță nu este unul absolut, ci este limitat de disciplina și condițiile impuse de normele de drept procedural și substanțial, pe care instanțele și justițiabilii, deopotrivă, au obligația să o urmeze.

Drept urmare, s-a constatat că în mod corect completul învestit cu soluționarea cererii de recuzare a considerat că demersul petentului este urmarea unui abuz de drept, în contextul în care cererile acestuia adresate completului învestit cu soluționarea dosarului penal nr. x/2021 au fost respinse motivat prin raportare la actele anexate cauzei.

În ceea ce privește cuantumul amenzii judiciare, luând în considerare gravitatea încălcării dispozițiilor legale menționate, precum și gradul de afectare a derulării procesului penal, Curtea a considerat ca aplicarea unei amenzi în cuantum de 1000 RON, cuantum situat ușor peste limita minimă a amenzii, contribuie în mod just la sancționarea abaterii judiciare săvârșite, având rolul de a disciplina comportamentul procesual al petentului privitor la procedura judiciară.

II. Referitor la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, s-a reținut că în art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt menționate condițiile ce trebuie a fi întrunite în totalitate pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.

Pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie invocată într-o cauză aflată pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, să privească un act cu caracter legislativ (lege sau ordonanța) în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și dispoziția legală să nu fi fost declarată neconstituțională.

Atunci când excepția nu îndeplinește cerințele menționate anterior, instanța este obligată să respingă printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, este inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale atunci când prin acest mijloc procedural se urmărește modificarea sau adăugarea la lege, interpretarea sau modul de aplicare al legii, precum și atunci când excepția nu are legătură cu fondul cauzei. În acest sens a statuat chiar Curtea Constituțională, în Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008, arătând că instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii. În plus, s-a notat în aceeași decizie, în anumite situații instanța este cea mai în măsură să aprecieze asupra condițiilor de admisibilitate, așa cum este legătura care trebuie să existe între textele de lege criticate și fondul cauzei.

Dacă, în mod formal este întrunită condiția privind existența unei norme legale în vigoare - art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. -, cea privind faptul că această dispoziție nu a fost declarată neconstituțională până în prezent, iar excepția a fost ridicată în cadrul unui proces în curs (prezenta cauza) în fața Curții de Apel, se constată că prin aceasta petentul nu urmărește în mod real verificarea dezacordului dintre norma de drept comun cu cele ale Constituției, ci modul de interpretare și aplicare a noțiunii de "abuz de drept" în cauza pendinte, aspect care este atributul exclusiv al instanței de judecată.

De altfel, autorul excepției nu a indicat în ce constă neconcordanța dintre dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. și cele prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (1) și (2) din legea fundamentală, ceea ce denotă o dată în plus lipsa intenției de soluționare a unui contencios constituțional, ci crearea artificială a unei căi de atac neprevăzută de lege.

În memoriul depus la data de 15.03.2021, petentul a motivat excepția prin aceea că i-au fost respinse cererile formulate în fața completului care a soluționat dosarul penal nr. x/2021, iar în cadrul dezbaterilor din data de 7.04.2022, în prezenta cauză, acesta a afirmat, în esență, că pe rolul Curții Constituționale s-ar mai afla un dosar în care a fost supusă atenției instanței de contencios constituțional dispoziția legală menționată, iar el are dreptul de a recuza o instanță de judecată, fapt ce nu poate fi circumscris abuzului de drept.

Față de argumentele expuse de către A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel a constatat că nu este întrunită cerința referitoare la legătura acesteia cu soluționarea prezentei cauze, în contextul în care, după cum s-a menționat, nu au fost evocate argumente de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., în raport de prevederile din Constituție, trimiterile la normele fundamentale fiind pur formale.

Examinând recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale din data de 28 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestatorul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către o parte din proces (petentul A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea cererii de anulare a amenzii judiciare în cuantum de 1.000 RON aplicată prin încheierea de ședință din data de 3 martie 2022, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021 al Curții de Apel Brașov.

Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține că, deși dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen. sunt în vigoare, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate, remarcându-se faptul că, prin demersul efectuat, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate. Criticile aduse de recurent dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acestora în raport cu conținutul propriu-zis in abstracto.

Așadar, Înalta Curte reține că în cauză este vorba, în primul rând, de o interpretare a legii pe care petentul o apreciază neconstituțională, chestiune ce se circumscrie aplicării legii și care este de competența instanțelor judecătorești, fără ca neconstituționalitatea să rezide în însuși textul de lege, motiv pentru care criticile excedează unui control de constituționalitate.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

Astfel, o atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, dorește în mod evident interpretarea și aplicarea textului de lege criticat, or în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În plus, se constată că petentul nu a precizat în ce constă neconcordanța dintre dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen. și cele prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (1) și (2) din legea fundamentală, fiind, așadar, doar trimiteri formale la Constituția României.

În concluzie, în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale din data de 28 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din C. proc. pen., din cuprinsul încheierii penale din data de 28 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-petent, în sumă de 313 de RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM