ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4/F din 11 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 17/01.11.2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2021 și a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 100 RON.

Pentru a dispune astfel, în esență, curtea a reținut că, la data de 02.12.2021, a fost înregistrată contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 17/01.11.2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2021, având ca obiect plângere împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată.

În motivare, contestatorul nu a indicat motivele de fapt pe care se sprijină contestația formulată, ci a adus o serie de critici personale organelor judiciare implicate în procedurile judiciare care l-au vizat și a invocat, cu caracter general, fără legătură concretă cu obiectul declarat al cauzei, diverse dispoziții legale din dreptul național și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La termenul fixat în cauză pentru verificarea admisibilității în principiu a contestației formulate, participanții procesuali prezenți au prezentat concluziile lor cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Cu aceeași ocazie, petentul a formulat cerere de recuzare a procurorului de ședință pe care instanța a respins-o, ca inadmisibilă, raportat la împrejurarea că petentul nu a indicat, conform art. 67 alin. (4) C. proc. pen., cazul de incompatibilitate invocat și nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Astfel, s-au apreciat a fi incidente dispozițiile art. 67 alin. (5) C. proc. pen.

La același termen de judecată, petentul a invocat o excepție de neconstituționalitate referitoare la faptul că nu i se acordă asistență juridică în cauză, apreciind că sunt încălcate dispozițiile mai multor articole din Constituția României.

Curtea a constatat că și în privința acestei cereri (care, de asemenea, este formulată în numeroase alte dosare), nu se invocă veritabile vicii de neconstituționalitate, petentul arătând doar că se încalcă diferite articole din Constituție (fiind pur și simplu enumerate mai multe articole din acest act normativ), precum și din Declarația universală a drepturilor omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului etc.

De asemenea, instanța a reținut că nu se indică, în mod concret, în ce modalitate dispozițiile legale încalcă unul sau mai multe texte din Constituție și, cu atât mai puțin, în ce formă eventuala soluție a Curții Constituționale ar avea o influență asupra soluționării cauzei.

În raport de acestea, Curtea a constatat că invocarea excepției de neconstituționalitate este realizată doar formal, fără a exista elemente care să permită Curții Constituționale să analizeze în mod real criticile petentului, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța asupra acestora și nici nu se impune analiza sa separată de admisibilitate în principiu a contestației în anulare ce face obiectul cauzei.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate de petent, s-a reținut că, prin încheierea nr. 17/01.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 12.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție. De asemenea, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) C. proc. pen. invocată de petent, fiind totodată respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 - 267 C. proc. pen.. Petentul nu a invocat niciunul dintre cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare.

Instanța a arătat că rezultă din economia normei citate că sunt supuse contestației în anulare hotărârile penale definitive prin care se rezolvă acțiunea penală, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, s-a observat că prin art. 426 lit. a) din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de contestație în anulare numai la situația când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

De asemenea, s-a arătat că art. 426 lit. b) și h) din C. proc. pen., vizează ipoteza în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, și respectiv când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă.

Așadar, din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de contestație în anulare și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de contestație a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse contestației în anulare.

Or, în raport cu soluția dispusă prin hotărârea atacată - respingerea ca tardivă a unei plângeri formulate împotriva unei soluții de neurmărire/netrimitere în judecată - nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 396 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a considerat că atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează plângerile formulate în temeiul art. 340 și urm. din C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Cu privire la restul cererilor formulate, denumite cereri preliminare, instanța a constatat că acestea sunt anexate mai multor dosare, indiferent de obiectul acestora, petentul invocând, automat, în toate dosarele, aceste chestiuni. Instanța a menționat că petentul a depus același set de înscrisuri în mai multe dosare, cu diferite obiecte, apreciind astfel că cererile și excepțiile invocate nu au legătură cu obiectul principal al dosarului și nu se tinde ca, prin soluționarea acestora, petentul să se regăsească într-o situație mai avantajoasă din perspectiva interesului urmărit în cauză. În acest sens, Curtea a observat că înscrisurile nu conțin date concrete, existând spații libere, necompletate, cu referire la dosarul în care acestea urmează a fi folosite, instanța la care se depun și data acestora.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că depunerea acestor cereri este una formală, ele nu au legătură cu prezenta cauză, arătând că modalitatea de formulare nici nu permite o analiză reală asupra unor elemente de fapt, dacă nu de drept, care să fie pertinente, motiv pentru care nu s-a impus analiza lor separată.

Împotriva acestei sentințe, petentul A. a declarat recurs arătându-se nemulțumit de soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2021.

Examinând recursul formulat de recurentul A. cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, (...), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Sesizarea Curții Constituționale implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Curtea Constituțională a statuat că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel, întrucât excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă" (decizia 244 din 06.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 529 din 06.07.2017).

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost invocată de petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală, în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea contestației în anulare împotriva unei încheieri având ca obiect plângere împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată.

Instanța supremă a statuat, în mod constant, că cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu textul invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale.

Se apreciază că cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la avocatul din oficiu, la lipsa comunicării citației și a documentelor procedurale și invocarea altor excepții de neconstituționalitate sunt informe și lipsite de claritate, enumerarea multor texte de lege și indicarea în mod repetitiv, în numeroase dosare distincte și/sau succesive a unor cereri cu același conținut, precum și imposibilitatea determinării obiectului cererilor ori a procedurii aplicabile nu se justifică prin existența interesului individual legitim al celui ce invocă excepțiile, relevanței și înrâuririi pe care dispozițiile legale ar mai putea să le aibă în speță.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepții de neconstituționalitate ridicate într-o cauză inadmisibilă nu poate avea un efect real asupra soluției din prezenta cauză și conduce, de asemenea, la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 4/F din 11 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței penale nr. 4/F din 11 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.