ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2022

HOTĂRÂRE
20.05.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64/F din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022 în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.11.2021 de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa (Republica Portugheză) față de persoana solicitată A.

A fost refuzată executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A.

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost recunoscută pe cale incidentală hotărârea pronunțată de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa - Juizo Central Criminal de Lisboa - Juiz 17 (Republica Portugheză) la data de 31.03.2020 în dosarul nr. x/YYSB, rămasă definitivă la data de 11.10.2021 (pentru care s-a emis mandatul european de arestare din data de 11.11.2021), prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 20 și 204 alin. (1) și (2) din C. pen. portughez (faptă cu corespondent în legea penală română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 77 lit. a) C. pen.).

S-a dispus executarea de către persoana solicitată, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 4 ani închisoare aplicate prin hotărârea recunoscută.

A fost dedusă din durata pedepsei perioada în care persoana solicitată a fost reținută și arestată în prezenta cauză, de la data de 2.02.2022 la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data pronunțării prezentei hotărâri.

În baza art. 109 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 a fost solicitat Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menționat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:

La data de 02.02.2022 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2022, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Portugalia, față de cetățeanul roman A., urmărit pentru săvârșirea infracțiunii de furt deosebit de grav, prevăzută de art. 20 și 204 nr. 1 și 2 din C. pen. portughez.

La data de 07.02.2022 a fost depus mandatul european de arestare tradus în limba română iar la termenul din 11.02.2022 a fost comunicat către persoana solicitată, aceasta din urmă arătând că nu este de acord să fie predată autorităților portugheze, formulând o cerere de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii străine și de executarea a pedepsei într-un penitenciar din România.

Totodată, la același termen de judecată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.02.2022 până la data de 12.03.2022, inclusiv, măsura fiind apoi menținută prin încheierea din 30.03.2022.

În vederea soluționării cererii de recunoaștere a hotărârii de condamnare pe cale incidentală, Curtea de Apel București a solicitat autorității portugheze o copie a acestei hotărâri, care a fost transmisă instanței la data de 8.03.2022.

La termenul de dezbateri, persoana solicitată a invocat și un alt motiv facultativ de refuz de executare a mandatului european de arestare, respectiv cel prev. de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, susținând că în cauză s-a prescris potrivit legii române răspunderea penală pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat de instanța portugheză.

Totodată, și-a menținut, cu titlu subsidiar, cererea de recunoaștere a hotărârii pe cale incidentală și de executare a pedepsei în România.

Curtea de Apel București a reținut că mandatul european de arestare emis la data de 11.11.2021 de către un judecător al Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa (Republica Portugheză) față de persoana solicitată A., cetățean român, îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru validitatea sa.

S-a arătat că din cuprinsul mandatului european de arestare depus la dosarul cauzei, însoțit de traducerea în limba română, rezultă că acesta a fost emis pe numele persoanei solicitate de un judecător de la Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa, pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 20 și 204 alin. (1) și (2) din C. pen. portughez, mandatul având la bază o hotărâre de condamnare pronunțată pentru infracțiunea menționată.

În sarcina persoanei solicitate s-au reținut, în fapt, următoarele:

- la data de 25 iunie 2008, începând de la ora 15:00, în "B.", situat pe Bulevardul dos Descobrimentos, din Vila Nova de Gaia, inculpatul A., împreună cu CIBI (judecată în dosarul principal) au intrat în mai multe magazine ale centrului comercial, din care au sustras mai multor articole, ascunzându-le într-o valiză căptușită cu folie de aluminiu, ajutându-se reciproc. Astfel, din magazinul "C." (aparținut societății "D.") au sustras și au intrat în posesia a 2 (două) perechi de pantofi și 9 (nouă) articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de 336,45 EUR (trei sute treizeci și șase de curo și patruzeci și cinci de cenți). Din magazinul "E." au sustras și au intrat în posesia a 10 (zece) perechi de pantaloni, în valoare totală de 199,50 EUR (o sută nouăzeci și nouă de euro și cincizeci de cenți). Din magazinul "F." au sustras și au intrat în posesia a 10 (zece) tricouri, în valoare totală de 99,50 EUR (nouăzeci și nouă de euro și cincizeci de cenți). Din magazinul "G." (aparținut societății "H.") au sustras și au intrat în posesia a 9 (nouă) articole de îmbrăcăminte, în valoarea totală de 159,55 EUR (o sută cincizeci și nouă de euro și cincizeci și cinci de cenți). Din magazinul "I." au sustras și au intrat în posesia unei perechi de pantofi, a unei perechi de adidași, a 4 (patru) șlapi și a 23 (douăzeci și trei) de articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de 615,10 EUR (șase sute cincisprezece euro și zece cenți).

- în aceeași zi sau în una din zilele anterioare, inculpații au sustras diverse articole din magazinele "J.", "UNITED COLORS OF L." și "M.", situate în zone comerciale necunoscute. Astfel, din magazinul "J.", inculpații au sustras și au intrat în posesia a 19 (nouăsprezece) articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de 223,05 euro (două sute douăzeci și trei de euro și cinci cenți), precum și a 3 (trei) curele, valoarea cărora este necunoscută. Din magazinul "L." au sustras și au intrat în posesia a 11 (unsprezece) tricouri, în valoare totală de 99,50 EUR (sută și nouăzeci și nouă de euro și nouăzeci de cenți). Din magazinul "M." au sustras și au intrat în posesia a 3 (trei) ceasuri, în valoare totală de 147,00 EUR (o sută patruzeci și șapte de euro). Inculpații au plasat aceste bunuri în interiorul unui automobil x cu numărul de înmatriculare auto x, înmatriculat pe numele unei terțe persoane, dar pe care îl aveau la dispoziția Sor exclusivă și pe care l-au folosit pentru a transporta bunurile furate din spații comerciale. De asemenea, la data de 25.06.2008, la ora 19:30, poliția a sechestrat toate articolele menționate și le-a restituit proprietarilor;

- la data de 13 decembrie 2008, în jurul orei 21:30, în magazinul "N." din O., inculpatul A. - împreună cu un cetățean român pe nume P. - au strămutat 2 (două) camere video "Q.", una din seria x și cealaltă din seria x, precum și 3 (trei) laptopuri, în valoare totală de 2.865,00 (două mii opt sute șaizeci și cinci de euro), într-o zonă a magazinului mai puțin frecventată și controlată. Singurul motiv pentru care nu le-au scos din magazin și nu au intrat în posesia lor a fost acela că au fost descoperiți de agenții de pază aflați de serviciu în magazin;

- în data de 14 decembrie 2008, la ora 14:55, la magazinul "R." (ce aparține societății "S."), din centrul comercial T., situat pe B-dul. X X, din Lisabona, inculpatul A., ajutat de un alt cetățean român, identitatea căruia n-a fost stabilită, au luat de pe rafturi 3 (trei) parfumuri, în valoare totală de 143,90 euro (o sută patruzeci și trei de euro și nouăzeci de cenți), le-au pus într-o geantă pe care o aveau cu ei, căptușită eu folie de aluminiu, și au ieșit din magazin, fără a le plăti, intrând în posesia acelor articole. Acțiunea sa a fost observată de un agent de pază, care l-a urmărit și l-a abordat, dar iară să reușească să recupereze parfum urile, pe care între timp inculpatul le transmisese concetățeanului său și care a fugit imediat de la fața locului;

- la data de 21 decembrie 2009, în jurul orei 18:00, la magazinul "U.", situat pe B-dul. General Y de Y, în Lisabona, inculpatul A., acționând în coparticipație cu un alt cetățean român, pe nume V. ia, a participat Ia furtul a 3 (trei) console "W.", "Q.", în valoare totală de 747,00 euro (șapte sute patruzeci și șapte de euro), ascunzând obiectele într-o geantă căptușită cu folie de aluminiu, purtată pe umăr de V. În afara magazinului, după ce au intrat în posesia bunurilor, inculpatul și concetățeanul său au fost interceptați de un agent de pază, care le-a recuperat;

- la data de 5 februarie 2010, la ora 19:15, la parfumeria "X." din NorteShopping, inculpatul A. a luat de pe rafturi 3 (trei) parfumuri, în valoare totală de 219,95 euro (două sute nouăsprezece euro și nouăzeci și cinci de cenți), le-a ascuns într-un portofel, pe care îl căptușise cu folie de aluminiu, și a părăsit magazinul fără să le plătească, intrând în posesia lor;

- la 3 martie 2010, în jurul orei 17:30, mai mulți cetățeni români, printre care erau și inculpatul A. și, de asemenea, CIBI (judecată în dosarul principal), au intrat în magazinul I. situat pe Piața das ..., nr. x, în Leiria, cu scopul de a sustrage mai multe articole, membrii grupului ajutându-se reciproc. CIBI a luat de pe rafturi 10 (zece) tricouri și 1 (o) pereche de pantofi, în valoare totală de 189,45 euro (o sută optzeci și nouă de euro și patruzeci și cinci de cenți), le-a plasat într-o pungă pe care o căptușise cu folie de aluminiu, după care a părăsit magazinul, iară să le plătească. Camarazii săi au sustras alte articole, valoarea cărora n-a fost stabilită. Întrucât CIBI era deja cunoscută de personalul magazinului, deoarece mai săvârșise și alte furturi din acel magazin, imediat ce grupul a intrat în magazin a fost chemată poliția la fața locului. În momentul în care poliția s-a apropiat, toți cetățenii români au reușii să fugă, lăsând în urmă o pungă de carton căptușită cu folie de aluminiu în care au încercat să ascundă articole sustrase (din magazin). Cu toate acestea, CIBI a fost capturată în apropierea magazinului, dar bunurile pe care le furase nu au fost recuperate;

- în aceeași zi, 29 octombrie 2010, la ora 20:30, în magazinul "PROF" (ce aparține societății "Y.") din centrul comercial "Z.", inculpatul A., în cadrul unui grup format din alți trei cetățeni români, unul pe nume V., identitatea celorlalți doi fiind necunoscută, a participat la furtul a 1 (o) pereche de pantofi "AA.", în valoare de 210,00 curo (două sute zece euro). După ce au intrat în posesia pantofilor, cei patru subiecți au luat-o la fugă și, deși inculpații A. și V. au fost interceptați, pantofii nu au fost recuperați, deoarece au rămas cu ceilalți doi subiecți;

- la data de 13 decembrie 2010, la ora 13:15, în magazinul "BB." din centrul comercial "CC.", situat pe B-dul. ZZ, în Lisabona, inculpatul A., acționând în coparticipație cu un alt cetățean român identitatea căruia n-a fost stabilită, a luat de pe rafturi 2 (două) treninguri, în valoare totală de 424,00 euro (patru sute douăzeci și patru de euro), și a părăsit magazinul, fără să le plătească, intrând în posesia lor. Un agent de pază a reușii să îl intercepteze, deja afară, totuși articolele nu au fost recuperate, deoarece au rămas cu concetățeanul inculpatului, care a reușit să fugă de la fața locului;

- într-o zi nespecificată, în preajma zilei de 20 iulie 2011, din magazinul "DD.", din centrul comercial "EE.", situat pe B-dul. General XXX, în Viana do Castele, inculpații A. și FF. - cu colaborarea unui alt cetățean român, pe nume GG. - au sustras de pe rafturi și au ascuns într-o pungă de hârtie căptușită cu folie de aluminiu, cel puțin 9 (nouă) cămăși, în valoare totală de 609,00 euro (șase sute nouă euro). Apoi au părăsit magazinul fără să plătească cămășile, intrând astfel în posesia lor. Au plasat articolele într-un automobil x cu numărul de înmatriculare auto x, și au plecat în orașul Guimarăes, de unde, folosind o metodă identică, au sustras, din alte magazine, haine și încălțăminte în valoare totală de 4.808,71 euro.

- în aceeași zi, 9 noiembrie 2011, la ora 11:30, inculpatul A. conducea automobilul cu numărul de înmatriculare auto x pe Șoseaua națională 250, aproape de accesul ta Traseul suplimentar nr. 22, din localitatea Loures, având ca pasageri pe inculpata CIBI și pe un alt cetățean român pe nume HH. În portbagajul automobilului au fost găsite 3 (trei) pungi, toate căptușite cu folie de aluminiu, pe care inculpații intenționau să le folosească pentru a ascunde articolele pe care intenționau să le fure din spațiile comerciale.

Numai prin faptele descrise mai sus, inculpatul A. a intrat în posesia bunurilor altor persoane în valoare totală de 13.008,35 euro.

Aspectele descrise în cuprinsul mandatului european de arestare rezultă și din cuprinsul hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa - Juizo Central Criminal de Lisboa - Juiz 17 (Republica Portugheză) la data de 31.03.2020 în dosarul nr. x/YYSB, rămasă definitivă la data de 11.10.2021, depusă la dosar la solicitarea Curții, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Referitor la cel de al doilea motiv de re refuz art. 99 alin. (2) lit. c), s)-a arătat că autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Împotriva sentinței penale nr. 64/F din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestație.

În contestația formulată s-a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, refuzarea executării mandatului european de arestare urmare incidenței motivului prev. de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

S-a arătat că ultimul act material ce intra în conținutul faptei de furt calificat în forma continuata pentru care a intervenit condamnarea a fost săvârșit în luna iulie 2011 pe teritoriul Portugaliei și în analizarea incidenței dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea 302/2004 să se stabilească, în temeiul art. 5 C. pen./1969 ca fiind legea mai favorabila pentru persoana solicitata și, pe cale de consecința, împlinirea termenului de prescripție până la rămânerea definitiva a hotărârii, conform legislației românești.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate de persoana solicitată A. cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constă că pe numele persoanei solicitate A., la data de 11.11.2021 a fost emis mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Portugalia, urmărit pentru săvârșirea, în calitate de autor, a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 20 și 204 alin. (1) și (2) din C. pen. portughez, mandatul având la bază o hotărâre de condamnare pronunțată de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa - Juizo Central Criminal de Lisboa - Juiz 17 (Republica Portugheză) la data de 31.03.2020 în dosarul nr. x/YYSB, rămasă definitivă la data de 11.10.2021.

În cauza de față, condamnatul a solicitat admiterea cererii de recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii de condamnare, prin care a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 4 ani și refuzarea executării mandatului european de arestare emis la 11.11.2021 invocând două motive opționale de refuz cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) și lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Instanța de fond, văzând dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care " În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109", în mod corect a procedat la recunoașterea, pe cale incidentală a hotărârii de condamnare și a dispus executare a pedepsei în România.

Totodată, potrivit art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI, autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse, când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă în conformitate cu dreptul său intern.

Referitor la motivul de refuz invocat de persoana solicitată, privind prescripția răspunderii penale, Curtea de Apel București a constată că din modul de redactare a dispoz. art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 rezultă cu evidență că prescripția răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, iar nu în cazul în care, precum în speță, mandatul european de arestare este emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea. În această din urmă situație ar putea constitui motiv de refuz de executare potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 doar celălalt caz prevăzut de acest text de lege, respectiv cel al prescripției executării pedepsei (care, desigur, nu își poate găsi aplicarea în speță, hotărârea de condamnare rămânând definitivă la data de 11.10.2021).

Referitor la cel de al doilea motiv de refuz, cel prevăzut de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a constat că în cauză nu s-au formulat obiecțiuni cu privire la identitatea, iar persoana solicitată - cetățean român - a arătat că nu este de acord cu predarea sa în baza mandatului european de arestare și că dorește să execute pedeapsa în România.

Totodată, cu privire la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 și 204 alin. (1) și (2) din C. pen. portughez pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, s-a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat La art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea acestei hotărâri, întrucât:

- hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, fapta de furt calificat reținută prin aceasta în sarcina persoanei solicitate fiind incriminată și în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României (își are corespondentul în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea Art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 77 lit. a) C. pen.);

- persoana condamnată are cetățenia română, trăiește pe teritoriul României și este de acord să execute pedeapsa în România;

- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, Curtea de Apel a mai reținut că natura și durata pedepsei aplicate de instanța străină (4 ani închisoare) corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Apărătorul persoanei solicitate, în contestația formulată precizează că, potrivit art. 154 raportat la art. 155 C. pen., termenul de prescripție este de 10 ani și curge de la data ultimului act material reținut în sarcina persoanei solicitate, respectiv, 20.07.2011. Astfel, solicită a se avea în vedere că, în situația în care faptele reținute în sarcina persoanei solicitate erau judecate de autoritățile române, la data de 20.07.2021 acestea ar fi fost prescrise.

Înalta Curte constată că apărările persoanei solicitate sunt nefondate, în speța de față nefiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea 302/2004.

Potrivit art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare " când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române".

Persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 20 și 204 alin. (1) și (2) din C. pen. portughez (faptă cu corespondent în legea penală română în infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 77 lit. a) C. pen.).

Analizând actele dosarului Înalta Curte constată că ultimul act de executare a avut loc la data de 09.11.2011 la ora 11:30, când inculpatul A. conducea automobilul cu numărul de înmatriculare auto x pe Șoseaua națională 250, aproape de accesul ta Traseul suplimentar nr. 22, din localitatea Loures, având ca pasageri pe inculpata CIBI și pe un alt cetățean român pe nume HH. În portbagajul automobilului au fost găsite 3 (trei) pungi, toate căptușite cu folie de aluminiu, pe care inculpații intenționau să le folosească pentru a ascunde articolele pe care intenționau să le fure din spațiile comerciale.

În raport cu ultimul act de executare care s-a săvârșit la data de 09.11.2011- reținut atât în hotărâre de condamnare pronunțată de Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa - Juizo Central Criminal de Lisboa - Juiz 17 (Republica Portugheză) la data de 31.03.2020 în dosarul nr. x/YYSB, rămasă definitivă la data de 11.10.2021, cât și în mandatul european de arestare, Înalta Curte constată faptele pentru care persoana solicitată a fost condamnată definitiv nu sunt prescrise nefiind incidente prevederile art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiții nu se mai impune analiza apărărilor formulate de persoana solicitată în sensul că prescripția răspunderii penale ar conduce la neexecutarea mandatului european de arestare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 64/F din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 64/F din data de 15 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2022.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-07-01
0,98
ÎCCJ, Secția penală
respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 11.11.2021 de către un judecător al Tribunal Judicial da Comarca de Lisboa față de persoana solicitat
ÎCCJ 2023-07-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2023
Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133 din 4 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală s-au hotărât următoarele: În baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a respin
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 473/2023
a pedepselor concurente și ordinului contextual de încarcerare nr. 99/2020 emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Alessandria în data de 06.11.2020), pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de furt calificat și tăinuire. III. La dat
ÎCCJ 2022-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2022
în cauză și nu permit amânarea predării pentru argumentele expuse de contestator. Împotriva Sentinței penale nr. 30 din 11.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat c
ÎCCJ 2023-04-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 282/2023
data de 26 aprilie 2022, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 203, art. 204 nr. 1 lit. a) din C. pen. portughez. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, cu mod
Sursă