ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 517/2023

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din 4 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală s-au hotărât următoarele:

În baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind executarea mandatului european de arestare emis, la data de 24 februarie 2023, de autoritățile judiciare din Portugalia - Tribunalul din Santarem, față de persoana solicitată A..

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a refuzat executarea mandatului european de arestare emis, la data de 24 februarie 2023, de autoritățile judiciare din Portugalia - Tribunalul din Santarem, față de persoana solicitată A..

În baza art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea pronunțată la data de 21 noiembrie 2000, de Tribunalul din Santarem în dosarul nr. x/2000, rămasă definitivă la data de 26 aprilie 2022, prin care s-a aplicat persoanei solicitate A. pedeapsa de 20 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt simplu, prevăzută de art. 204 din C. pen. portughez [care are corespondent în legea penală română în infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen..].

S-a dispus ca persoana solicitată A. să execute pedeapsa de 20 luni închisoare pe teritoriul României.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care persoana solicitată a fost reținută, de la data de 3 februarie 2023 la data de 4 februarie 2023 și arestată în prezenta cauză, respectiv de la 29 martie 2023 la data de 18 aprilie 2023.

În baza art. 99 alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 s-a solicitat Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS, conform art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, republicată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

a. Prin adresa nr. x/2023 din 4 februarie 2023, înregistrată, pe rolul Curții de Apel București, la aceeași dată, sub nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat instanței, în temeiul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, lucrarea având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Portugalia, la data de 31 octombrie 2022, împotriva numitului A., solicitând, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (5) lit. a) din același act normativ, luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării a persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile.

Prin încheierea din 4 februarie 2023, în baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, rap. la art. 202 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., art. 214 și art. 215 C. proc. pen., a dispus luarea față de persoana solicitată A. a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând data de 4 februarie 2023 și până la data de 5 martie 2023, inclusiv.

În baza art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a dispus ca, pe durata controlului judiciar, persoana solicitată A. să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la secția de poliție în raza căreia își are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția persoanei solicitate că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. (4) C. proc. pen., secția de poliție în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana solicitată a fost desemnată ca organ care să supravegheze respectarea obligațiilor care revin acesteia.

b. Prin sentința penală nr. 64 din data de 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință:

În baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis, la data 24 februarie 2023, de Tribunalul Regional din Santarem, cu privire la persoana solicitată A..

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Portugalia, fără respectarea regulii specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă ce se va emite în cauză, și revocarea măsurii controlului judiciar dispus anterior față de aceasta.

S-a dispus deducerea duratei reținerii din data de 3 februarie 2023 până la data de 4 februarie 2023.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că, prin încheierea din 15 februarie 2023 s-a luat act de prezentarea, de către parchet, a mandatului european de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare portugheze față de persoana solicitată și s-a solicitat autorităților judiciare portugheze: să comunice situația juridică a persoanei solicitate, respectiv să precizeze care este pedeapsa pentru care se solicită punerea în executare a mandatului european de arestare, având în vedere inadvertența existentă cu privire la cuantumul pedepsei inserate în cuprinsul mandatului european de arestare și cel care reiese din înscrisurile comunicate, în care se menționează că, pentru una dintre infracțiunile pentru care se dispusese anterior punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana solicitată, a intervenit prescripția, astfel că pedeapsa urmăribilă, pentru care nu a intervenit prescripția, este de 20 luni închisoare; să precizeze data și modalitatea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, având în vedere mențiunile cuprinse în mandatul european de arestare privitoare la faptul că, la data de 15 martie 2022, hotărârea a fost comunicată apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, iar aceasta a rămas definitivă la data de 26 aprilie 2022; să comunice dacă, la data la care autoritățile britanice au soluționat cererea anterioară de punere în executare a mandatului european de arestare, a existat și o comunicare a hotărârii de condamnare personal către persoana solicitată și dacă această comunicare a avut ca efect rămânerea definitivă a hotărârii; să comunice un punct de vedere cu privire la refuzul autorităților judiciare britanice de a executa același mandatul european de arestare, respectiv dacă s-a analizat incidența prescripției răspunderii penale.

La termenul din 2 martie 2023, luând act de informațiile comunicate de autoritățile judiciare portugheze și de mandatul european de arestare transmis de acestea, în care s-a modificat pedeapsa cu privire la care se solicita executarea, menționându-se că aceasta este de 20 luni închisoare, dar și de susținerile persoanei condamnate A. în sensul că nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare din Portugalia și că înțelege să renunțe la regula specialității, Curtea a acordat cuvântul asupra cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, stabilind termen inițial pentru pronunțare la data de 22 martie 2023, iar ulterior, la data de 29 martie 2023.

În contextul prezentat, procedând la evaluarea cererii cu care a fost învestită prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Curtea a reținut, prioritar, că mandatul european de arestare a fost emis, inițial, la data de 31 octombrie 2022, în mod eronat, în vederea executării de către persoana solicitată A. a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acesteia prin decizia nr. 460/06.6TBTNV (ex. Process 121/2000) din 21 noiembrie 2000, rămasă definitivă la data de 26 aprilie 2022, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 203, art. 204 nr. 1 lit. a) din C. pen. portughez, întrucât, ulterior, s-a constatat intervenită prescripția răspunderii sale penale în raport de infracțiunea de furt prev. de art. 203, lit. a) din C. pen. portughez.

Ca urmare, autoritățile judiciare din Portugalia au emis un nou mandat european de arestare, la data de 24 februarie 2023, prin care au îndreptat eroarea materială existentă în primul mandat, precizând că pedeapsa pe care persoana solicitată o are de executat în baza hotărârii de condamnare susmenționată este de 20 de luni închisoare.

Curtea a mai reținut că, potrivit mandatului și hotărârii judecătorești pronunțată de autoritățile portugheze la 21 noiembrie 2000, în dosarul nr. x/06.6TBTNV, dosar nr. x/2000, rămasă definitivă la 26 aprilie 2022, fapta pentru care a fost condamnată persoana solicitată a constatat în aceea că, la data de 15 iunie 1999, în jurul orei 10:15, împreună cu o altă persoană, a intrat în "B." din Torres Novas, Portugalia, unde a cerut unui angajat să îi arate brățări din aur galben. În acel moment, alți trei bărbați au intrat în magazin, plimbându-se prin el, iar unul dintre ei s-a băgat lângă vânzător în spatele tejghelei. Alt pârât s-a plasat lângă sertarele care conțineau metale din aur galben. Profitând de faptul că vânzătorul arăta brățările părților care i-au cerut acest lucru, ceilalți trei pârâți au luat din sertare mai multe metale din aur galben de diverse forme, în valoare totală de 1.600.947 dolari (7.985,49 euro). Odată intrați în posesia metalelor, cei cinci pârâți au părăsit magazinul, spunând că se duc la bancă ca să schimbe banii și că vor reveni să cumpere brățările, luând cu ei obiectele care nu le aparțineau.

Raportat la descrierea ei faptică, Curtea a notat că fapta imputată persoanei solicitate este incriminată și de legea penală română, având corespondent în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.

Totodată, Curtea a reținut că în cauză nu s-au formulat obiecțiuni cu privire la identitatea persoanei solicitate și că aceasta a arătat că nu este de acord cu predarea sa în baza mandatului european de arestare, dar nici cu executarea pedepsei în România, susținând că a intervenit prespripția executării acesteia.

Curtea a înlăturat însă această apărare, reținând că din înscrisurile transmise de autoritățile portugheze rezultă că, potrivit dispozițiilor legislative din această țară, comunicarea hotărârii de condamnare către persoana solicitată a fost realizată în mod legal, la data de 15 martie 2022, prin comunicare directă pe teritoriul Regatului Unit, și că, în raport cu această comunicare, hotărârea a rămas definitivă la 26 aprilie 2022.

Sub același aspect a notat că, potrivit dispozițiilor legale portugheze, termenul de prescripție a executării pedepsei este de 4 ani și curge de la data rămânerii definitive a pedepsei. Or, în speță, hotărârea de condamnare a rămas definită la 26 aprilie 2022, astfel că susținerea persoanei solicitate în sensul că nu se poate pune în executare mandatul european de arestare, ca urmare a intervenirii prescripției extinctive, este neîntemeiată.

Procedând, în continuare, la analiza condițiilor prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, Curtea a reținut că, relativ la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 20 și art. 204 alin. (1) și (2) din C. pen. portughez, pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare a persoanei solicitate, " sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea acestei hotărâri, întrucât:

- hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, fapta de furt calificat reținută prin aceasta în sarcina persoanei solicitate fiind incriminată și în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României [își are corespondentul în infracțiunea de furt calificat în formă prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 C. pen..];

- persoana condamnată are cetățenia română, dar nu este de acord să execute pedeapsa în România;

- nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004".

De asemenea, Curtea a reținut că "natura și durata pedepsei aplicate de instanța străină (20 luni închisoare) corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Pentru argumentele prezentate, reținând și că persoana solicitată nu a cerut executarea pe teritoriul statului român a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare, susținând că a intervenit prescripția executării acesteia, Curtea a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., invocând atât în scris, cât și oral, critici de nelegalitate vizând caracterul lacunar și contradictoriu al motivării ei, precum și critici de netemeinicie circumscrise, în esență, greșitei înțelegeri și rețineri de către prima instanță a manifestării de voință a părții relativ la executarea sau nu în România a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare și la regula specialității, respectiv greșitei aprecieri asupra neincidenței în cauză a prescripției executării pedepsei.

c. În acest context, analizând contestația formulată de persoana solicitată A., pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte a apreciat-o întemeiată și, constatând că prima instanță nu a examinat, în mod efectiv, cererea cu care a fost învestită și că instanța de contestație nu poate realiza această analiză direct în calea de atac, prin decizia penală nr. 282 din data de 6 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a admis contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 64 din data de 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II Penală, a desființat, în parte, hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, pentru ca aceasta să evalueze în mod efectiv cererea autorităților judiciare portugheze, prin prisma informațiilor cu caracter de certitudine comunicate de acestea și a tuturor criticilor de netemeinicie susținute în contestație, cu respectarea principiului non reformatio in peius.

Urmare soluției dispuse, Înalta Curte a menținut dispoziția din sentința penală atacată referitoare la dispunerea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 29 martie 2023 până la data de 27 aprilie 2023, inclusiv.

d. Ca efect al deciziei susmenționate, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 12 aprilie 2023, sub nr. x/2023*.

La data de 18.04.2023, după ce a verificat identitatea persoanei solicitate, Curtea a procedat la ascultarea acesteia, declarația fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare din Portugalia, precizând că a venit în România pentru a răspunde potrivit legii din țara sa. Deși are cunoștință despre emiterea mandatului european de arestare, pe numele său, pentru o faptă din anul 1999, săvârșită pe teritoriul Portugaliei, nu a participat la proces și nu a fost citată, aflând despre acesta, în anul 2002, de la o persoană cu care a săvârșit fapta de furt, care a fost extrădată din Ungaria.

A mai arătat că, în anul 2013, în timp ce se afla pe teritoriul Angliei, a fost arestată la domiciliu pe o perioadă de 90 de zile.

La termenul de dezbateri din 13 iunie 2023, persoana solicitată A., prin apărători aleși, a solicitat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, susținând că este împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei.

În acest sens, apărarea a arătat că, din înscrisurile transmise de autoritățile judiciare din Portugalia, rezultă comunicarea mandatului de arestare, în anul 2003, în Spania, la domiciliul inițial al persoanei solicitate (documentul aflat la dosar), precum și împrejurarea că mandatul european de arestare inițial, anulat la Londra, a avut la bază hotărârea judecătorească tradusă și comunicată (înscrisul aflat la dosar). În plus, la dosar există adresa trimisă de persoana solicitată, în anul 2018, de pe email-ul personal, prin care a comunicat autorităților portugheze faptul că, în luna martie 2014, a luat cunoștință de hotărârea de condamnare.

Altfel spus, în verificarea intervenirii prescripției executării pedepsei, instanța trebuie să se raporteze la două date: 11.04.2013, când s-a adus la cunoștință persoanei solicitate hotărârea pronunțată de Tribunalul din Santarem și 12.09.2014, data transmiterii, de către aceasta, a email-ului prin care a comunicat autorităților portugheze adresa sa din Londra și faptul că a fost supusă procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis inițial în cauză.

În contextul prezentat, examinând sesizarea cu care a fost învestită, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că prin mandatul european de arestare emis de Tribunalul Penal Central din Santarem, la data de 24 februarie 2023, față de persoana solicitată A., se solicită predarea acesteia în vederea executării unei pedepse de 20 de luni închisoare aplicată prin hotărârea executorie pronunțată de Tribunalul din Santarem la data de 21 noiembrie 2000, în dosarul nr. x/2000, nr. referință 460/06.6TBTNV, definitivă la data de 26 aprilie 2022, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 204 din C. pen. portughez.

A mai reținut că, astfel cum a fost expusă în cuprinsul mandatului european de arestare și a hotărârii de condamnare, infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate A. are corespondent în legislația penală română în infracțiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. (pentru care legea penală în vigoare prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda, anterior modificărilor aduse C. pen. prin Legea nr. 187/2012, aceasta fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 12 ani).

Totodată, a reținut că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004 și că susținerile apărării privind intervenirea prescripției executării pedepsei nu pot fi primite întrucât, în cadrul prezentei proceduri, care este guvernată de principiul recunoașterii și încrederii reciproce, autoritățile judiciare portugheze au comunicat că hotărârea de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul a rămas definitivă la data de 24 aprilie 2022, astfel că termenul prevăzut de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. nu este împlinit.

În fine, notând că persoana solicitată este cetățean român și a refuzat executarea pedepsei pe teritoriul statului portughez, arătând că vrea să răspundă pentru faptele sale conform legii române și că are o familie în România, Curtea, constatând incidența în cauză a motivului opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a apreciat că nu este oportun ca aceasta să execute pedeapsa de 20 de luni închisoare pe teritoriul statului emitent al mandatului, mai ales în condițiile în care a revenit și locuiește în România de mai mulți ani.

Ca urmare, constatând, punctual, că: hotărârea autorităților judiciare portugheze este definitivă din data de 24 aprilie 2022; pedeapsa aplicată persoanei condamnate prin aceasta, de 20 de luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt prevăzută de art. 204 din C. pen. portughez, nu depășește limita maximă prevăzută de legea penală română pentru infracțiunea corespondentă (prev. de art. 228 C. pen.), nefiind, prin urmare, necesară adaptarea acesteia; persoana solicitată A. nu a fost prezentă la procesul penal în urma căruia a fost pronunțată hotărârea de condamnare, dar a fost reprezentată de apărător (aspecte confirmate chiar de către aceasta), instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispunând recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare portugheze.

****

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., invocând atât în scris, cât și oral, la termenul de dezbateri din 20 iulie 2023, prin apărătorii săi aleși, critici de nelegalitate vizând caracterul lacunar al motivării ei, precum și critici de netemeinicie circumscrise, în esență, greșitei aprecieri asupra neincidenței în cauză a motivelor obligatorii de nerecunoaștere prev. de art. 163 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 302/2004 și omisiunii individualizării pedepsei recunoscute, în condițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004 raportat la 83 C. pen., în sensul dispunerii amânării aplicării pedepsei/suspendării executării ei sau, cel puțin, a deducerii din durata acesteia a perioadei în care s-a aflat sub arest la domiciliu în Marea Britanie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 17 iulie 2023, sub nr. x/2023*.

La termenul fixat în cauză, 20 iulie 2023, apărătorii contestatorului persoană solicitată au susținut fidel motivele scrise de contestație, concluziile acestora, ca și cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat prezentate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând contestația formulată de persoana solicitată A. pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte o apreciază neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie sesizarea nr. 188/II-5/2023 din 4 februarie 2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București vizând punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Portugalia împotriva numitului A., inițial, la data de 31 octombrie 2022, reiterat, modificat, la data de 24 februarie 2023, în vederea executării pedepsei de 20 de luni închisoare aplicată acestuia prin decizia nr. 460/06.6TBTNV (ex. Process 121/2000) din 21 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul din Santarem, rămasă definitivă la data de 26 aprilie 2022, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 204 nr. 1 lit. a) din C. pen. portughez.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra solicitării după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia și situațiile care, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, se constituie în motive de refuz al executării mandatului.

Suplimentar, în situația prevăzută de art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (ipoteza speței), instanței îi revine obligația verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, care, în această procedură se realizează pe cale incidentală.

În contextul acestor considerații teoretice, evaluând, prioritar, critica apărării privind nelegalitatea hotărârii atacate derivată din pretinsa omisiune a judecătorului fondului de a motiva, complet și convingător, soluția dispusă, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

În acest sens, constată că, deși într-o succesiune greu urmăribilă, în cuprinsul sentinței atacate au fost expuse, într-o formă sintetică, dar elocventă, argumentele faptice și juridice pe care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția, acestea reflectând cu suficientă concizie considerentele esențiale pentru care acesta a apreciat, pe de o parte, că în cauză este incident exclusiv motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că nu sunt incidente motivele obligatorii de nerecunoaștere prev. de art. 163 alin. (1) lit. f) și g) din același act normativ.

Împrejurarea că, în mod firesc, apărarea contestatorului nu achiesează argumentelor judecătorului fondului, nu afectează substanța motivării hotărârii atacate, care este suficientă pentru a permite instanței de control judiciar, într-o cale de atac devolutivă ca cea de față, să examineze cauza sub toate aspectele și să cenzureze toate statuările în fapt și în drept ale primei instanțe.

Or, în baza propriului examen, Înalta Curte constată, totodată, că soluția primei instanțe este și temeinică, criticile invocate de contestatori sub acest aspect fiind, deopotrivă, neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a verificat condițiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare portugheze față de persoana solicitată A., constatând, în mod just, că acesta îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, în respectarea dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 302/2004, instanța a procedat la identificarea persoanei solicitate, aducându-i la cunoștință drepturile prevăzute de 106, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Întrucât persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, precizând că a venit în România pentru a răspunde potrivit legii din țara sa, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, procedând la audierea acesteia în limitele prevăzute de textul de lege menționat.

În cuprinsul declarației date la data de 18 aprilie 2023, persoana solicitată A. a reiterat, în aceleași limite de argumentare, opoziția la predare.

În acest context, raportat la statutul persoanei solicitate de cetățean român și la împrejurarea că mandatul european de arestare a fost emis în vederea executării pedepsei aplicate acestuia în Portugalia, constatând, în mod just, incidența în cauză a motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanța, conformându-se dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a solicitat Tribunalului Judiciar din Torres Novas să-i comunice hotărârea de condamnare, în copie certificată pentru conformitate, precum și informații cu privire la modalitatea în care a rămas definitivă și în care a fost comunicată persoanei solicitate, obiectul mandatului european de arestare emis anterior, în aceeași cauză, față de persoana solicitată și modalitatea de soluționare a acestuia și precizări în legătură garanțiile oferite persoanei solicitate de către autoritățile judiciare portugheze ca urmare a judecării cauzei in absentia.

Or, raportat la amplul set de înscrisuri transmise de autoritățile statului portughez, aflate la filele x din vol. 1 al instanței de fond (în rejudecare), prima instanță a constatat în mod just întrunirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru recunoașterea, pe cale incidentală, și punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare portugheze față de persoana solicitată A..

În acest sens, în acord cu prima instanță, Înalta Curte notează caracterul definitiv și executoriu al hotărârii pronunțată la data de 21 noiembrie 2000, de Tribunalul din Santarem, în dosarul nr. x/2000, statutul de cetățean român al contestatorului, precum și respectarea exigenței dublei incriminări a faptei pentru care a fost condamnat contestatorul, reținând că, astfel cum este descrisă în hotărârea autorităților judiciare portugheze, aceasta întrunește, în dreptul național, elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. (care este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă).

Deopotrivă, notează că, astfel cum rezultă, în mod implicit, din declarațiile date de persoana solicitată în fața Curții de Apel București, atât în primul, cât și în cel de al doilea ciclu procesual și, explicit, din chiar demersul judiciar întreprins de aceasta în vederea recunoașterii hotărârii judecătorești străine, care face obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Cornetu, contestatorul este de acord să execute hotărârea străină de condamnare în România.

De altfel, recunoașterea, în condițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate, deși este consecința opoziției la predare (în baza mandatului european de arestare) a persoanei solicitate, se desfășoară din oficiu, iar nu la cererea acesteia, astfel că acordul sau lipsa de acord a părții în privința recunoașterii hotărârii străine de condamnare este lipsită de relevanță.

Aceste aspecte nu sunt însă contestate de persoana solicitată, în cadrul prezentei căi de atac criticile sale de netemeinicie subsumându-se, în mod obiectiv, greșitei aprecieri a instanței de fond asupra neincidenței în cauză a motivelor obligatorii de nerecunoaștere prev. de art. 163 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 302/2004 și omisiunii individualizării pedepsei recunoscute, în condițiile art. 147 din Legea nr. 302/2004 raportat la 83 C. pen., în sensul dispunerii amânării aplicării pedepsei/suspendării executării ei sau, cel puțin, a deducerii din durata acesteia a perioadei în care s-a aflat sub arest la domiciliu în Marea Britanie.

Practic, contestând veridicitatea informațiilor furnizate de autoritățile judiciare portugheze cu privire la realizarea procedurii de comunicare a hotărârii de condamnare, către persoana solicitată, la data de 15 martie 2022 și, prin aceasta, chiar data rămânerii definitive a hotărârii, 26 aprilie 2022, comunicată de aceleași autorități, apărarea susține că, în realitate, părții i-a fost comunicat actul jurisdicțional de condamnare mult mai devreme, împrejurare în care în cauză operează prescripția executării pedepsei, în condițiile art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 162 alin. (2) și art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.

În acest sens, avansează ca repere temporale ale comunicării hotărârii de condamnare către persoana solicitată: data de 11 aprilie 2013, când persoanei solicitate i-ar fi fost comunicată hotărârea, la Londra, prin comisie rogatorie; data de 12 septembrie 2014, când persoana solicitată ar fi transmis autorităților judiciare portugheze un e-mail prin care le-a comunicat adresa din Londra și faptul că "a fost supus respectivului proces din Marea Britanie, ca urmare a emiterii mandatului european de arestare" data de 12 septembrie 2018, când i-ar fi fost comunicată hotărârea de către autoritățile judiciare portugheze.

Aceste susțineri ale apărării, care aduc în discuție caracterul de certitudine al informațiilor comunicate de autoritățile statului emitent al hotărârii de condamnare și, prin aceasta, însăși principiul recunoașterii și încrederii reciproce care guvernează atât procedura punerii în executare a mandatului european de arestare, cât și cea a recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor judecătorești străine, sunt însă lipsite de orice suport probator, apărarea neindicând, iar instanța de contestație neindividualizând, în cuprinsul dosarului, înscrisurile din care ar rezulta aspectele invocate.

Singurele înscrisuri indicate în acest sens de apărare (oral și/sau în scris) sunt:

- cel de la dosarul de fond (în rejudecare), care conține informarea din 27 mai 2014, prin care Biroul Interpol Manchester comunică Biroului Interpol Lisabona că persoana solicitată s-a prezentat în fața Westminister Magistrates Court la data de 6 martie 2014, când a fost respinsă cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare portugheze față de aceasta în vederea aplicării măsurii arestului preventiv și

- înscrisul de la fila x verso din același dosar, constând în e-mail-ul din data de 8 august 2018, prin care persoana solicitată comunică Centrului Penal Santarem că locuiește în Londra și este comerciant auto, precum și adresa de reședință, susținând că aceasta este cunoscută la Tribunalul Westminister din data de 6 martie2014, când a fost judecat de această instanță.

Prin același e-mail, persoana solicitată solicită detalii cu privire la dosarul său.

Or, raportat la conținutul lor, este evident că niciunul dintre documentele susmenționate nu fac dovada comunicării sau măcar a luării la cunoștință, de către persoana solicitată, la datele indicate de apărare, a hotărârii de condamnare pronunțată la data de 21 noiembrie 2000, de Tribunalul din Santarem, în dosarul nr. x/2000.

De altfel, astfel cum rezultă atât din adresele comunicate instanței de fond, cât și din corespondența purtată cu autoritățile judiciare din Marea Britanie în cadrul procedurii de comunicare a hotărârii de condamnare, către persoana solicitată, prin comisie rogatorie [dosarul de fond (în rejudecare)], potrivit legislației portugheze, pentru a fi considerată comunicată, hotărârea trebuie remisă inculpatului personal.

Or, singurul document din dosarul cauzei care face dovada acestui fapt este cel aflat la dosarul de fond (în rejudecare), prin care se constată remiterea directă, la data de 15 martie 2022, către persoana solicitată A., pe teritoriul Marii Britanii, a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare portugheze, printr-un funcționar al poliției metropolitane.

Raportat la această dată certă, autoritățile judiciare portugheze au comunicat că data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorului, ca urmare a nerecurării ei, este 26 aprilie 2022, dată în raport de care este evident că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei prev. de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., raportat la art. 162 alin. (2) C. pen.

Deși împrejurarea că hotărârea de condamnare pronunțată față de persoana solicitată în anul 2000, pentru o faptă săvârșită în anul 1999, a devenit executabilă abia în anul 2022, fiind efectiv pusă în executare la data de 4 iulie 2023, teoretic, ar putea aduce în discuție o eventuală lipsă de diligență a autorităților judiciare portugheze, chiar și în condițiile conduitei procesuale neconforme adoptate de contestator față de acestea, care (potrivit înscrisurilor aflate la filele x și următoarele din dosarul de rejudecare) s-a sustras măsurii preventive dispuse față de el în cauză și judecății, părăsind teritoriul Portugaliei și deplasându-se, inițial, în Spania, iar apoi în Marea Britanie, în actualul cadru procesual, instanța națională nu poate să cenzurare o astfel de situație, atribuțiile sale jurisdicționale de instanță de executare fiind limitate la verificările obiectivate în preambulul prezentelor considerente.

Aceasta înseamnă că, în condițiile în care apreciază îndeplinite condițiile prev. de art. 167 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004, instanța națională nu poate refuza recunoașterea, pe cale incidentală, în condițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a hotărârii de condamnare străine care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare decât în situația în care constată incidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cauză nu este incident motivul obligatoriu de nerecunoaștere prev. de art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, după cum nu este incident nici cel prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reținând în acest sens că documentele înaintate de autoritățile judiciare portugheze (aflate la dosarul de fond) fac dovada certă a faptului că, după ce, la data de 15 martie 2022, pe teritoriul Marii Britanii, contestatorului i-a fost înmânată personal hotărârea de condamnare, fiind încunoștințat că este supusă unei căi de atac, aceasta nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

Altfel spus, contestatorul a beneficiat de garanția procesuală prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. g) pct. iii din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care în cauză nu este incident motivul obligatoriu de nerecunoaștere analizat.

În consecință, având în vedere, de asemenea, că nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat și, în fine, nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaștere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c) - e) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, hotărârii penale definitive pronunțată de autoritățile portugheze.

Deopotrivă, constată că durata pedepsei de 20 luni închisoare aplicată prin aceasta persoanei solicitate este compatibilă cu pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracțiunea corespondentă, limita maximă a pedepsei cu închisoarea prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. pentru fapte de natura celor comise de contestator fiind de 3 ani închisoare. Ca urmare, nu se impune adaptarea acesteia în condițiile art. 166 alin. (8) raportat la art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

De altfel, în actualul cadru procesual, apărarea nu invocă necesitatea adaptării pedepsei, ci omisiunea instanței de fond de a proceda la o așa-zisă "reindividualizare a acesteia", în condițiile art. 147 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 83 C. pen., aserțiune care se fundamentează, de pe o parte, pe o greșită apreciere asupra aplicabilității în speță a dispozițiilor legale invocate, iar pe de altă parte, pe o interpretare profund eronată a acestora.

În acest sens, Înalta Curte constată că art. 147 intitulat "Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenție a pedepsei, precum și a altor acte judiciare emise de autoritățile străine" face parte din capitolul III - "Proceduri speciale de recunoaștere și executare" al titlului V - "Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe" din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, astfel cum rezultă din chiar denumirea Titlului V al Legii nr. 302/2004, dispozițiile acestuia, deci, implicit, cele invocate de apărare - art. 147 din Legea nr. 302/2004, sunt aplicabile exclusiv în relația cu statele terțe, care, potrivit art. 136 alin. (2) lit. d) din același act normativ, sunt acele state care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Portugalia este stat membru al Uniunii Europene care a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Ca urmare, în relația cu acest stat sunt aplicabile dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 302/2004 - "Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană", iar raportat la datele particulare ale speței - în care persoana condamnată se află în România, în mod efectiv, dispozițiile art. 171-175 din cadrul acestui titlu (care fac trimitere la dispozițiile art. 166 și 167 din același titlu) cuprinse în Secțiunea a 3-a - "Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România" a Capitolului II - "Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene" al titlului.

Cum dispozițiile art. 171-175 din Legea nr. 302/2004 nu cuprind vreo prevedere similară celei cuprinse în art. 147 din același act normativ și nici nu fac trimitere la aceasta din urmă, este evident că textul de lege invocat de apărare nu este aplicabil în prezenta cauză.

În plus, acesta nici nu conferă persoanei condamnate beneficiul unei eventuale "reindividualizări judiciare a pedepsei" în procedura recunoașterii și punerii în executare a hotărârii străine, astfel cum susține apărarea, ci posibilitatea solicitării, într-o procedură distinctă de cea pendinte, a recunoașterii, pe cale principală sau incidentală, a hotărârii pronunțate de un stat terț, în vederea producerii exclusiv a altor efecte juridice decât executarea în regim de detenție a pedepsei (reabilitarea, contopirea pedepselor pentru fapte concurente [conform alin. (1) și (2) al art. 147 din Legea nr. 302/2004] sau în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat [ conform alin. (3) al aceluiași text], însă doar în situația în care pedeapsa aplicată a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de acesta.

În procedura recunoașterii și punerii în executare a hotărârii judecătorești străine, singura intervenție permisă instanței de executare este cea a adaptării pedepsei prin reducerea ei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiunea similară, însă numai în condițiile expres stipulate de art. 166 alin. (8) raportat la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

Altfel spus, în această procedură, atribuțiile instanței naționale se limitează la verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 167 din Legea nr. 302/2004, aceasta neputând aduce modificări soluției autorităților statului emitent, în caz contrar încălcându-se principiile autorității de lucru judecat a hotărârii recunoscute, precum și al recunoașterii și încrederii reciproce care guvernează cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În consecință, instanța națională nu poate redoza pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare străine și nici nu poate stabili o altă modalitate de executare a acesteia, astfel cum susține apărarea.

În fine, Înalta Curte constată că, în condițiile în care niciunul dintre înscrisurile comunicate de statul emitent nu certifică faptul că persoana solicitată s-a aflat, în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare cu care au fost învestite autoritățile judiciare britanice în anul 2014, sub imperiul unei măsuri preventive de libertate, instanța de executare nu poate proceda la deducerea din pedeapsa aplicată acesteia (prin hotărârea străină recunoscută) a perioadei invocate de apărare.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate toate criticile formulate de apărare, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 133 din data de 4 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 133 din data de 4 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iulie 2023.

GGC - MM