ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2022

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022, s-au hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, forma republicată și modificată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentința nr. 2/2017 a Curții cu Jurați din Busto Arsizio, emisă la data de 07.11.2017, menținută de sentința nr. 26/2019 a Curții cu Jurați de Apel din Milano, secția I, emisă la data de 12.06.2019 și rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentința nr. 32824/2019 a Curții Supreme de Casație a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 și Ordinul de reținere nr. 510/2021, emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pe numele persoanei solicitate A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A., aflat în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, către autoritatea judiciară emitentă, Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentința nr. 2/2017 a Curții cu Jurați din Busto Arsizio, emisă la data de 07.11.2017, menținută de sentința nr. 26/2019 a Curții cu Jurați de Apel din Milano, secția I, emisă la data de 12.06.2019 și rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentința nr. 32824/2019 a Curții Supreme de Casație a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 și ordinul de reținere nr. 510/2021, emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni și 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curții de judecată din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracțiunilor de "amenințări" și "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 și art. 612 din C. pen. italian, cu respectarea beneficiului regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată începând cu data de 18.02.2022, ora 14:45.

În baza dispozițiilor art. 104 alin. (9) și (13) din Legea nr. 302/2004, forma republicată și modificată, s-a menținut în continuare starea de arest a persoanei solicitate A., în prezent aflată în stare de arest în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 04.04.2022 și până la data de 03.05.2022, inclusiv, în vederea predării.

S-a dispus ca prezenta hotărâre să fie comunicată autorităților prevăzute de art. 102 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, forma republicată și modificată.

În temeiul dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, forma republicată și modificată, cheltuielile judiciare efectuate în cauză, ocazionate de executarea prezentului mandat european de arestare, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 273 alin. (4) și alin. (5) C. proc. pen., art. 7 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 178/1997 raportat la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul comun al Ministerului Justiției nr. 2907/C/08.07.2020 și al Ministerului Finanțelor nr. 2340/13.08.2020, s-a dispus efectuarea plății onorariilor pentru activitatea de interpretariat și de traducere înscrisuri din limba română în limba italiană și din limba italiană în limba română, din fondul special al Ministerului Justiției către traducătorul autorizat B., în sumă totală de 1865,43 RON.

II. A fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, raportat la prevederile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituția României, ridicată de persoana solicitată A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției ridicate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, deliberând asupra sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pentru executarea mandatului european de arestare, a reținut următoarele:

Sub numărul de dosar x/2022 a fost înregistrată, la data de 18.02.2022, pe rolul Curții de Apel Iași, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A., în baza semnalării din Sistemul de Informații Schengen - Biroul SIRENE Național din Italia din 14.02.2022, emisă în baza mandatului european de arestare din 18.01.2022, emis de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe decizia Curții Assizes din Busto Arsizio nr. 2/2017 emisă la data de 07.11.2017, definitivă la data de 11.11.2021 și ordinul de reținere nr. 510/2021 emis la data de 25.11.2021, de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni și 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curții cu jurați din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracțiunilor de "amenințări" și "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 și art. 612 din C. pen. italian.

Verificând semnalarea Schengen și valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 18.02.2022, Curtea de Apel Iași, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la 18.02.2022 și până la 04.03.2022, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, forma republicată.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază în procedura de executare a unui mandat european de arestare, ulterior acestea fiindu-i comunicate și în scris, după traducerea în limba italiană.

Totodată, la termenul de judecată din 18.02.2022, persoana solicitată A. a confirmat că este persoana care apare în semnalarea C.., neavând obiecțiuni privind identitatea. Persoana solicitată și-a rezervat dreptul la tăcere, nedorind să dea declarație cu privire la prezenta procedură.

Ulterior datei la care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., mai exact la data de 21.02.2022, a fost comunicat Curții de Apel Iași mandatul european de arestare emis de către Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, Italia, la data de 18.01.2022, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, în limba italiană și varianta tradusă în limba română.

La termenul de judecată din data de 25.02.2022, în fața Curții de Apel Iași, persoana solicitată A., asistată fiind de apărător ales D., a confirmat primirea mandatului european de arestare, în limba italiană, cât și primirea informării privind drepturile de care beneficiază o persoană privată de libertate în baza mandatului european de arestare.

Având în vedere cererea formulată de apărătorul ales al persoanei solicitate, de amânare a cauzei până la soluționarea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 824053/H CIC din 10.01.2022 a Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Rădăuți, care face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți, raportat și la împrejurarea că s-a impus a se soluționa de către Înalta Curte de Casație și Justiție contestația formulată de persoana solicitată împotriva încheierii penale din data de 18.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași și reținându-se că arestarea provizorie a persoanei solicitate s-a dispus până la data de 04.03.2022, inclusiv, s-a amânat cauza.

La termenul din data de 04.03.2022, persoana solicitată nu a formulat obiecții privind identitatea, a refuzat predarea către autoritatea emitentă din Italia și nu a renunțat la regula specialității. Totodată, s-a dispus menținerea arestării provizorii a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 zile, cu începere de la 05.03.2022 și până la 03.04.2022, inclusiv, în vederea predării.

La termenul de judecată din data de 07.03.2022, persoana solicitată A. a precizat că dorește să execute hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile italiene în România.

Examinând mandatul european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentința nr. 2/2017 a Curții cu Jurați din Busto Arsizio emisă la data de 07.11.2017, menținută de sentința nr. 26/2019 a Curții cu Jurați de Apel din Milano, secția I, emisă la data de 12.06.2019 și rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentința nr. 32824/2019 a Curții Supreme de Casație a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 și ordinul de reținere nr. 510/2021 emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni și 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curții de judecată din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracțiunilor de "amenințări" și "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 și art. 612 din C. pen. italian, pe numele persoanei solicitate A., persoană cu cetățenie italiană, în strânsă corelare cu normele juridice - naționale și europene - incidente în materie, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Sub aspectul situației de fapt, s-a arătat în mandatul european de arestare că persoana solicitată A. și numita E. au săvârșit următoarele infracțiuni:

- "după ce au recrutat din România pe F., plătind unui anume G. suma de 1000,00 euro, au convins-o cu promisiunea falsă de a-i oferi un loc de muncă neprecizat cu exactitate și, odată ajunși în Italia, i-au luat actele de identitate valabile pentru expatriere, au ținut-o într-o stare de supunere continuă și au constrâns-o zilnic prin amenințări cu producerea unui rău în cazul în care ar fi refuzat să exercite, fără nicio plată, activități de muncă casnică în locuința acestora, situată în Gallarate (VA), și să exercite, tot fără a fi plătită, activitate de prostituție, în fiecare săptămână, în zilele de joi, vineri și sâmbătă, la interiorul unui imobil situat în Gallarate (VA), strada x nr. 10. La Gallarate, la dată anterioară și apropiată datei de 18.01.2016 (...)"

- "au amenințat-o pe F. cu producerea unei pagube nejustificate, respectiv A. ripostând prin prezentarea unui pistol (care mai apoi s-a dovedit a fi o jucărie de alungat animalele) și îndreptându-l către tânără, spunând la adresa și împotriva sa, împreună cu E. expresiile «EȘTI O PROASTĂ, NU ÎNȚELEGI NIMIC, AM CHELTUIT CU TINE PREA MULȚI BANI ȘI DACĂ PLECI, TE UCIDEM.» La Gallarate (VA), la o dată anterioară și apropiată datei de 18.01.2016."

Referitor la natura și încadrarea juridică a faptelor, în mandatul european de arestare a fost bifată căsuța corespunzătoare infracțiunii de "trafic de persoane", de la pct. 3. I, iar la pct. 3. II s-au precizat infracțiunile de "amenințare" și "reducerea sau mențiunea în stare de sclavie sau înrobire".

Având în vedere că faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată, respectiv "amenințare" și "reducerea sau mențiunea în stare de sclavie sau înrobire", fac parte din infracțiunile prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, care dau loc la predare, fiind bifată din listă infracțiunea de "trafic de persoane", instanța de fond a constatat că nu mai este necesară verificarea dublei incriminări.

S-a mai constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată fac parte din cele prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Din examinarea dosarului, a rezultat că nu este incident în cauză niciun motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată și modificată.

În prezenta procedură, persoana solicitată A. a declarat că refuză să fie predată autorităților italiene, că dorește să execute pedeapsa în România și nu renunță la beneficiile regulii specialității.

Persoana solicitată A. a invocat, în esență, următoarele motive facultative de refuz al executării mandatului european de arestare:

În principal:

a) Motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, arătând că este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă pe care se bazează mandatul european de arestare. Astfel, persoana solicitată a formulat o plângere penală în România împotriva persoanei vătămate și a surorii acesteia, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, respectiv pentru instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare, cauză care este în strânsă legătură cu fapta ce este pusă în executare prin mandatul european.

În susținerea acestui motiv de refuz, persoana solicitată a depus la dosar o plângere penală pe care a formulat-o împreună cu numita E. împotriva numitelor H. și F., pentru infracțiunile de "inducere în eroare a organelor judiciare" și "mărturie mincinoasă", ce a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni și înregistrată sub nr. x/2021.

Analizând aceste susțineri, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se putea reține incidența acestui motiv facultativ de refuz.

Astfel, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare".

S-a observat că, în cauza cu nr. 1068/P/2021, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, persoana solicitată A. nu este supusă vreunei proceduri penale, în sensul că nu are calitatea de suspect sau de inculpat, ci are doar calitatea de denunțător, iar faptele reclamate nu sunt aceleași cu cele care au motivat mandatul european de arestare.

Faptul că infracțiunile reclamate ar avea o legătură cu cele care au motivat mandatul european de arestare, așa cum a susținut persoana solicitată, nu a avut relevanță în cauză pentru reținerea motivului facultativ de refuz, în condițiile în care dispozițiile legale, respectiv art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, sunt clare și impun drept condiție ca persoana solicitată să fie supusă unei proceduri penale în România pentru "aceeași faptă".

b) Motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, care specifică faptul că autoritatea judiciară română poate refuza predarea persoanei solicitate dacă fapta în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare a fost săvârșită potrivit legii române pe teritoriul României. Persoana solicitată a arătat că din conținutul mandatului de arestare rezultă că acea persoană vătămată a fost racolată de pe teritoriul României, considerând se poate dispune asupra refuzului predării sale în Italia.

Analizând infracțiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată A., respectiv de "amenințare" și de "reducerea sau mențiunea în stare de sclavie sau înrobire", precum și faptele reținute în sarcina acesteia, astfel cum au fost descrise în mandatul european de arestare, instanța de fond a constatat că ambele infracțiuni au fost săvârșite pe teritoriul Italiei, referirile la recrutarea numitei F. din România ("după ce au recrutat din România ..."), fiind prezentate ca o situație premisă, contextuală.

Mai mult, s-a apreciat că nu este incident acest motiv facultativ de refuz, în condițiile în care mandatul european de arestare a fost emis pentru executarea unei pedepse, iar din datele de la dosar rezultă că statul român nu a demarat nicio procedură internă cu privire la eventuale acte de racolare a numitei F.

În subsidiar:

c) Persoana solicitată A. a invocat motivul de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, susținând că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, că locuiește în România, având un domiciliu stabil, o casă cumpărată aici, iar soția și copilul sunt în România, având o rezidență legală și continuă în România pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

În ceea ce privește condiția de rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, persoana solicitată A., prin apărători, a invocat că termenul "continuă" nu poate fi interpretat în sensul că această rezidență trebuie să fie și anterioară punerii în executare a mandatului european de arestare.

Astfel, a solicitat a se observa că, potrivit certificatului de înregistrare nr. x, are o rezidență valabilă pentru o perioadă de 5 ani, respectiv din data de 19.10.2021 și până în data de 19.10.2026, fiind îndeplinită condiția unei rezidențe continue și legale de 5 ani, prevăzută de lege.

La termenul de judecată din data de 07.03.2022, persoana solicitată A. a precizat că este de acord să execute hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile italiene în România.

Analizând acest motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, instanța de fond a constatat că nu este incident, în condițiile în care persoana solicitată nu îndeplinește condiția de a trăi în România și de a avea o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

În ceea ce o privește pe persoana solicitată A., aceasta a venit în România în luna octombrie 2021, iar după ce a fost condamnată definitiv, la data de 12.11.2021, în Italia, pentru faptele ce fac obiectul prezentului mandat european de arestare, la data de 16.12.2021 a solicitat acordarea unei forme de protecție din partea statului român, invocând probleme cu justiția în țara de origine, solicitare ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 824053/h/CIC din 10.01.2021 a Inspectoratului General pentru Imigrări - Centrul regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Rădăuți.

Totodată, potrivit certificatului de înregistrare nr. x, persoanei solicitate i s-a acordat pe teritoriul statului român o rezidență valabilă pentru o perioadă de 5 ani, respectiv din data de 19.10.2021 și până în data de 19.10.2026.

Având în vedere că persoana solicitată a venit și a rămas în România din luna octombrie 2021, instanța de fond a constatat că, la acest moment, după trecerea a aproximativ 5 luni, nu este îndeplinită condiția ca aceasta să aibă o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

Interpretarea persoanei solicitate în sensul că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, face referire la existența unui drept de rezidență pe cel puțin 5 ani pe teritoriul României, și nu la o rezidență anterioară momentului judecării prezentei cauze de cel puțin 5 ani, a fost apreciată ca nefondată.

Astfel, s-a constatat că, prin caracterizarea rezidenței ca fiind continuă pe teritoriul României de cel puțin 5 ani, legiuitorul s-a referit în mod logic la o rezidență anterioară, ce poate fi verificată a fi neîntreruptă de cel puțin 5 ani.

De altfel, faptul că persoana solicitată a dobândit un drept de rezidență pe teritoriul României pe timp de 5 ani nu o obligă să stea în România pe această perioadă, putând oricând să părăsească România, fiind, în consecință, imposibil și chiar ilogic ca instanța să poată aprecia că, în viitor, pe o perioadă de 5 ani, persoana solicitată va avea o rezidență continuă.

Suplimentar, ca motiv de refuz al executării, s-a solicitat aplicarea art. 1 alin. (3) din Decizia-cadru a Consiliului Europei 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare dintre statele membre, conform căruia "decizia-cadru aceasta nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană".

În prezenta speță, s-a invocat de către persoana solicitată că a fost condamnată împreună cu soția sa pentru infracțiuni pe care nu le-au comis, la pedeapsa închisorii, fără a le fi respectate drepturile fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil.

Persoana solicitată a considerat că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că, deși a prezentat numeroase probe privind nevinovăția sa, inclusiv trei declarații date de către persoana vătămată prin care aceasta a recunoscut că a formulat un denunț calomnios, instanța de apel din Italia a refuzat să ia în considerare aceste apărări și, mai mult, a aplicat o lege abrogată, stabilind o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută de lege.

Persoana solicitată a invocat și faptul că nu a avut posibilitatea de a interoga singurul acuzator, că documentația pe care depus-o la dosar nu a fost luată în considerare de către instanțe, precum și faptul că ar exista un risc serios de a fi supus torturii sau unor tratamente degradante, în condițiile în care suferă de mai multe afecțiuni, dintre care unele foarte severe, fiind îngrijorat de tratamentul de care va avea parte în statul de origine.

În analiza motivelor de neexecutare a mandatului european de arestare legate de riscul de încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanei căutate, instanța de fond a avut în vedere principiile cuprinse în considerentele 5), 6) și 10) ale Deciziei-cadru 2002/584, și anume că instituirea mecanismului MEA, care permite eliminarea complexității și a riscurilor de întârziere inerente a procedurilor de extrădare, constituie concretizarea, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept "piatră de temelie" a cooperării judiciare și se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre.

Punerea în aplicare a acestui mecanism nu poate fi suspendată decât în caz de încălcare gravă și persistentă de către unul dintre statele membre a principiilor prevăzute la articolul 6 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, constatată de Consiliu în aplicarea art. 7 alin. (1) din acest tratat.

Acești doi "piloni" ai Deciziei-cadru 2002/854 se reflectă la articolul 1, la articolul 2 care prevede că statele membre execută orice MEA pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile acestei decizii-cadru și la articolul 3, care prevedere că decizia-cadru nu poate avea drept efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate de art. 6 TUE.

Prin urmare, autoritățile judiciare de executare nu pot, în principiu, să refuze executarea unui MEA decât pentru motivele enumerate în mod exhaustiv la articolele 3 - 4 din Decizia-cadru 2002/584, unde sunt enumerate motivele de neexecutare a MEA obligatorii și cele de neexecutare facultative sau conform unei jurisprudențe constante a Curții, în "situații excepționale", care din cauza gravității lor, impun să se aducă unele limitări principiilor recunoașterii și încrederii reciproce dintre statele membre pe care se întemeiază cooperarea judiciară în materie penală (în acest sens - Hotărârea din 05.04.2016, Aranyosi și Căldăraru C-404/15 și C-659/15).

Pentru a stabili existența acestor situații excepționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a introdus în Hotărârea Aranyosi și Căldăraru o examinare în două etape:

- prin intermediul primei etape, autoritatea judiciară de executare trebuie să evalueze riscul real de încălcare a drepturilor fundamentale în raport cu situația generală a statului membru emitent;

- prin intermediul celei de a doua etape, trebuie să se verifice, în mod concret și precis, dacă există un risc real de atingere adusă unui drept fundamental al persoanei căutate, ținând cont de împrejurările speței.

Totodată, a fost avută în vedere și interpretarea dată articolului 6 alin. (1) și articolului 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, prin Hotărârea din 17 decembrie 2020, dată de CJUE în cauzele C-354/20 PPU și C-412/20 PPU, respectiv "articolul 6 alin. (1) și articolul 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584 trebuie interpretate în sensul că, atunci când autoritatea judiciară de executare chemată să decidă cu privire la predarea unei persoane care face obiectul unui mandat european de arestare dispune de elemente care dovedesc existența unor deficiențe sistemice sau generalizate privind independența puterii judecătorești din statul membru emitent al acestui mandat de arestare care existau la momentul emiterii acestuia sau care au survenit ulterior acestei emiteri, autoritatea respectivă nu poate contesta calitatea de "autoritate judiciară emitentă" a instanței care a emis mandatul de arestare respectiv și nu poate prezuma că există motive serioase și întemeiate de a crede că această persoană va fi expusă, în cazul predării către acest din urmă stat membru, unui risc real de încălcare a dreptului său fundamental la un proces echitabil, garantat de articolul 47 al doilea paragraf din cartă, fără a efectua o verificare concretă și precisă care ar ține seama în special de situația personală a persoanei respective, de natura infracțiunii în cauză, precum și de contextul factual în care se înscrie emiterea respectivă, cum ar fi declarații ale unor autorități publice care pot interfera în tratamentul care trebuie rezervat unui caz individual."

Revenind la cauza de față, instanța de fond, verificând, într-o primă etapă, dacă există vreun risc real de încălcare a drepturilor fundamentale în raport cu situația generală a statului membru emitent, a constatat că acest risc nu există, nefiind, de altfel, invocată de către persoana solicitată vreo încălcare a drepturilor fundamentale sub acest aspect.

Verificând, în a doua etapă, dacă există un risc real de atingere adusă unui drept fundamental al persoanei căutate, ținând cont de împrejurările speței, instanța de fond a constatat că MEA a fost emis pentru executarea unei pedepse, iar în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele de neexecutare a MEA obligatorii și cele de neexecutare facultative, prevăzute de art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată. Așa cum a rezultat din conținutul mandatului european de arestare, persoana solicitată a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea și și-a exercitat dreptul de a contesta hotărârea de condamnare care a fost menținută în mod definitiv prin respingerea recursului de Curtea Supremă de Casație prin hotărârea nr. 32824/2019 din 11.11.2021.

În ceea ce privește susținerile persoanei solicitate în sensul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu a fost audiat principalul martor în acuzare și că nu i-au fost luate în considerare probele administrate, s-a reținut că acestea nu pot fi verificate în cadrul procedurii de executare a MEA, neaflându-ne în fața unor "situații excepționale", astfel cum acestea au fost explicitate și dezvoltate în jurisprudența constantă a C.J.U.E.

Referitor la condițiile de detenție din statul emitent, instanța de fond a constatat că persoana solicitată a invocat Hotărârea CEDO din 08.01.2013 în cauza Torreggiani împotriva Italiei, hotărâre pilot care nu mai este de actualitate, având în vedere că, urmare a acestei hotărâri, statul italian a luat mai multe măsuri legislative, care au fost ulterior apreciate de către CEDO că au fost de natură a rezolva problemele ce au stat la baza emiterii sale, neexistând la acest moment indicii ori date concrete cu privire la aplicarea unui tratament inuman sau degradant în statul emitent.

Coroborând dispozițiile legale în materia executării mandatului european de arestare, instanța de fond a reținut că toate condițiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite și, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și a încrederii reciproce între autorități judiciare pe care se fundamentează instituția mandatului european de arestare, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP.

A constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

A dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă, Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în baza mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, ce se fundamentează pe sentința nr. 2/2017 a Curții cu Jurați din Busto Arsizio emisă la data de 07.11.2017, menținută de sentința nr. 26/2019 a Curții cu Jurați de Apel din Milano, secția I, emisă la data de 12.06.2019 și rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin sentința nr. 32824/2019 a Curții Supreme de Casație a Republicii Italia, din data de 11.11.2021 și ordinul de reținere nr. 510/2021, emis la data de 25.11.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Busto Arsizio, în vederea executării unui rest de 7 ani, 6 luni și 19 zile închisoare, rămas din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin decizia Curții de judecată din Busto Arsizio nr. 2/2017, pentru comiterea infracțiunilor de "amenințări" și "înrobire" prev. de art. 81, art. 110, art. 600, art. 601 și art. 612 din C. pen. italian, cu respectarea beneficiului regulii specialității.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată începând data de 18.02.2022, ora 14:45.

În baza dispozițiilor art. 104 alin. (9) și 13 din Legea nr. 302/2004, forma republicată și modificată, a menținut în continuare starea de arest a persoanei solicitate A., pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 04.04.2022 și până la data de 03.05.2022, inclusiv, în vederea predării.

Instanța de fond a avut în vedere, la menținerea în continuare a stării de arest față de persoana solicitată, durata efectivă pentru care a fost privată de liberate, ce nu a depășit durata maximă de 180 de zile, necesitatea de a asigura, în mod efectiv, predarea, dar și riscul de fugă, în contextul în care persoana solicitată nu este cetățean român, s-a sustras de la executarea hotărârii ce stă la baza prezentului mandat european de arestare, astfel încât riscul de sustragere este unul real și actual, toate acestea impunând menținerea pentru încă 30 de zile a arestării în vederea predării, ca unică măsură preventivă eficientă, în scopul de a asigura desfășurarea în bune condiții a predării persoanei solicitate și de a împiedica sustragerea sa.

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, raportat la prevederile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituția României, ridicată de persoana solicitată A., s-a constatat că aceasta este admisibilă, pentru următoarele motive:

În fapt, la data de 17.02.2022, autoritățile române au fost sesizate cu cererea de predare a persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia, în baza mandatului european de arestare. Fiind audiată, persoana solicitată A. a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene.

Persoana solicitată A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 - având denumirea marginală "Motive de refuz al executării", care statuează următoarele:

"când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

S-a apreciat că sintagma "rezidență continuă și legală" este neconstituțională în baza art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție, având în vedere următoarele aspecte:

Dispozițiile de lege criticate încalcă principiile constituționale privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. Acestea sunt confuze și imprecise și, prin urmare, imprevizibile.

Din interpretarea dispozițiilor legale criticate reiese faptul că persoana solicitată ar trebui să aibă, la momentul soluționării cererii de predare către autoritățile judiciare străine, o rezidență legală și continuă pe teritoriul României, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, dar legea nu distinge dacă această rezidență pe o perioadă de 5 ani trebuie să fie și anterioară momentului soluționării cererii de predare.

Expresia "are o rezidență continuă și legală" poate fi interpretată în sensul că este îndeajuns ca persoana solicitată să aibă o rezidența valabil înregistrată în România pentru o perioadă de 5 ani/pe o perioadă de 5 ani.

Modalitatea de exprimare a legiuitorului nu este doar una deficitară, ce încalcă principiile constituționale ale accesibilității și previzibilității dispozițiilor legale, dar creează și o evidentă discriminare față de persoanele solicitate care au avut o rezidență de peste 5 ani pe teritoriul României ce nu a fost reînnoită la momentul soluționării cererii de predare în baza mandatului european de arestare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Art. 16 alin. (1) din Constituție prevede că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului. De altfel, pentru principiul certitudinii juridice, esențial păstrării încrederii în sistemul juridic și în statul de drept, legile trebuie să fie ușor accesibile și aplicate într-un mod previzibil și consecvent.

Deși previzibilitatea nu implică o certitudine absolută, legiuitorul trebuie să permită cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta și să prevadă consecințele legii. Cetățeanul trebuie să aibă capacitatea de a avea o indicație care este adecvată împrejurărilor reglementării legale aplicabile unui anumit caz (Sunday Times c. Regatului Unit, 26 aprilie 1979, §49; Silver c. Regatului Unit, 24 septembrie 1982).

Cu privire la motivele opționale de refuz al executării mandatului european de arestare, acestea au fost transpuse prin dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

Legea nr. 302/2004, cel puțin în ceea ce privește dispozițiile legale criticate, nu a excelat decât cel mult prin traducerea deficitară a dispozițiilor deciziei-cadru.

Din această perspectivă, exprimarea aferentă reglementării naționale este în neconcordanță cu viziunea legiuitorului european care a statuat prin Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 că, pentru a putea fi refuzată executarea mandatului european de arestare, este îndeajuns ca persoana solicitată să facă dovada calității de resortisant sau rezident al statului membru de executare și să rămână în statul membru de executare.

Astfel, conform art. 4 alin. (6) din Decizie:

"Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

(...)

Din perspectiva admisibilității prezentei cereri, s-a solicitat a se constata că sunt îndeplinite cerințele de sesizare a Curții Constituționale impuse de legiuitor, respectiv:

- excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței de judecată competente, în cursul unui proces pendinte;

- aceasta are ca obiect dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;

- excepția de neconstituționalitate are ca obiect o prevedere legală aflată în strânsă legătură cu soluționarea prezentei cauze, instituind un motiv opțional de refuz al executării mandatului european de arestare;

- prezenta cerere este formulată de către persoana solicitată, prin reprezentant convențional;

- Curtea Constituțională a României nu s-a pronunțat anterior cu privire la conformitatea prevederii legale criticate cu dispozițiile constituționale.

Analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, ridicată de persoana solicitată A., vizează dispoziții legale în vigoare care au legătură cu soluționarea cauzei având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis la data de 18.01.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Busto Arsizio, în dosarul cu număr de referință 510/2021 SIEP, întrucât privesc un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, ce a fost invocat în cauză de apărare.

Așadar, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de alin. (1) și alin. (2) din art. 29 al Legii nr. 47/1992.

De asemenea, s-a reținut că dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu au fost declarate, până în prezent, neconstituționale, printr-o decizie a Curții Constituționale, din perspectiva criticilor aduse de persoana solicitată.

Astfel, s-a constatat că este îndeplinită și condiția prevăzută de alin. (3) din art. 29 al Legii nr. 47/1992.

Prin urmare, instanța de fond, constatând că, potrivit art. 29 alin. (1) - alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, raportat la prevederile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituția României, ridicată de persoana solicitată A., a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

Opinia Curții de Apel Iași a fost în sensul caracterului neîntemeiat al excepției invocate, deoarece textele de lege contestate nu contravin niciuneia dintre dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției.

Astfel, contrar celor susținute de persoana solicitată, s-a apreciat că art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este clar, îndeplinește condițiile de accesibilitate și de previzibilitate, persoana solicitată dorind, în fapt, validarea unei interpretări favorabile situației sale juridice, interpretare care, însă, nu este acoperită de textul de lege criticat.

Persoana solicitată a solicitat, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cerere care a fost apreciată ca inadmisibilă.

A fost avut în vedere că art. 108 din Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevede posibilitatea ori obligația de a se suspenda procedura de executare a unui mandat european de arestare atunci când este sesizată Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate, ci doar impune instanței de contencios constituțional să judece excepția cu precădere, în termen de 45 de zile de la sesizare.

Mai mult, s-a reținut că art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. - care se aplică, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, și cererilor adresate autorităților române în domeniile reglementate de această lege, în lipsa unor prevederi contrare în această lege - prevede în mod clar că "ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei".

Împotriva sentinței penale nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022, a formulat contestație persoana solicitată A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 28 martie 2022.

Pentru termenul din 12 mai 2022, contestatorul persoană solicitată a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de împrejurarea că înțelege să-și retragă contestația promovată în cauză, declarația de retragere a căii de atac fiind atestată de către administrația locului de deținere . Fiind prezent în instanță, la același termen, contestatorul a susținut cererea scrisă transmisă la dosarul cauzei, precizând că dorește punerea în executare a hotărârii atacate, cu consecința de a fi transferat de urgență în Italia, din motive medicale, apreciind că în statul italian va putea beneficia de condiții de detenție mai bune.

Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu contestatorului persoană solicitată au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință exprimată.

Astfel fiind, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, cererea contestatorului în sensul retragerii contestației formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, împrejurarea că promovarea în instanță a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilității, partea care a formulat respectiva cerere putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispozițiilor art. 2 din același cod și în procesul penal, se va lua act de manifestarea de voință a contestatorului persoană solicitată, în sensul retragerii contestației formulate împotriva sentinței penale nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 28/FCJI din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2022.

Procesat de GGC - LM