ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 202/2022

HOTĂRÂRE
30.03.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 202/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis cererea, iar în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost lămurit dispozitivul sentinței penale 82/P/11.08.2021 a Curții de Apel Constanța prin neapelare la 04.10.2021, în sensul că s-a dedus din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată condamnatului A., perioada executată de la data de 05.02.2021 la zi, un număr de 306 zile arest preventive și un număr de 106 zile (perioadă deja executată din totalul pedepsei privative de libertate), conform înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a reținut că, la data de 17.01.2022, s-a înregistrat cererea formulată de Penitenciarul București - Rahova, prin care se solicita clarificarea sentinței penale nr. 82/11.08.2021 a Curții de Apel Constanța privind zile ce urmează a fi deduse din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, având în vedere că din conținutul hotărârii rezultă că pedeapsa urmează să expire la data de 29.04.2023, iar din calculele penitenciarului pedeapsa ar expira la data de 12.08.2023.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 82/P/11.08.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța, a dispus admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în baza art. 162 raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută sentința penală din data de 15.10.2020 pronunțată de Tribunalul Regional Nurnberg- Furth - Germania, în dosarul nr. x (definitivă la data de 23.10.2020), prin care persoana condamnată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni (1.275 zile închisoare) și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent aflată în stare de detenție pe teritoriul Germaniei, într-un penitenciar pe teritoriul României, în vederea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Totodată, s-a dispus executarea în România, potrivit dispozițiilor C. proc. pen., a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în grup infracțional organizat prevăzute de art. 242 alin. (1) din C. pen. german, art. 243 alin. (1) fraza 2 nr. 3 din C. pen. german, art. 244 a alin. (1) din C. pen. german, art. 303 din C. pen. german, art. 303 c din C. pen. german, art. 52 din C. pen. german și art. 53 din C. pen. german, fapte incriminate de legea română drept infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1), (3) și (6) din C. pen. și furt calificat prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) și lit. d) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului A. perioada executată de la data de 05.02.2021 la zi și un număr de 358 zile de arest preventiv.

Inițial cauza a fost înregistrată ca fiind îndreptare eroare materială, însă în ședința publică din 25.01.2022 s-a dispus recalificarea cauzei ca fiind contestație la executare-lămurire dispozitiv.

Potrivit art. 598 din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Analizând motivele pentru care a fost formulată cererea, s-a apreciat că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., existând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, având în vedere că, deși în considerentele sentinței penale nr. 82/P/11.08.2021 s-a precizat că numitul A. a fost arestat preventiv din data de 31.10.2019, astfel că durata totală a privării de libertate calculată până la data de 05.02.2021 însumează 471 zile, dintre care 106 zile reprezintă perioada deja executată din totalul pedepsei privative de libertate, iar 358 zile, durata în care sus-numitul s-a aflat în arest preventiv, respectiv de la data de 31.10.2019 la data de 23.10.2020 (data rămânerii definitive a sentinței care se execută), date care se coroborează și cu susținerea țării solicitante în ceea ce privește data la care ar urma să expire executarea pedepsei, respectiv 29.04.2023 (dosar nr. x/2021), instanța a dedus în final numai cele 358 zile, fără a reține și cele 106 zile despre care a menționat în motivare.

Împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație numitul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. x/2021, fiind stabilit termen la data de 30 martie 2022.

În ședința din data de 30 martie 2022, contestatorul A. a declarat că își retrage contestația.

Potrivit art. 415 din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța învestită cu judecarea apelului, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul formulat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

Interpretarea ubi idem rațio idem soluțio conduce la recunoașterea principiului disponibilității în materia cererilor ori căilor de atac formulate de părți ce au aptitudinea procesuală de a genera o cauză (un cadru procesual).

Principiul disponibilității, reglementat expres în materia căii ordinare de atac, nu poate fi negat cererilor ori căilor de atac exercitate de părți. Astfel, instituțiile procesuale ori mixte recunosc exercițiul principiului menționat în materia plângerilor prealabile, împăcării părților, continuării procesului penal, ș. a., iar jurisprudența constantă atestă soluțiile (ÎCCJ, secția penală, Decizia nr. 326/2020, Decizia nr. 987/2021, Decizia nr. 948/2021, Decizia nr. 454/RC/2021, Decizia nr. 829/2021, Decizia nr. 780/2021, Decizia nr. 719/2021, Decizia nr. 275/2021, sentința nr. 128/2021, s.a., www.x.ro).

Retragerea unei căi de atac, în cauză a contestației (la titlu) formulate împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este un act de dispoziție, ce, odată exercitat, duce la închiderea cadrului procesual declanșat prin sesizarea petentului, părții.

Înalta Curte, văzând pe de o parte, declarația contestatorului, în sensul retragerii contestației exercitate, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, (partea care a exercitat o cale de atac fie ordinară, fie extraordinară poate să o retragă până la închiderea dezbaterilor), urmează să ia act de poziția părții.

Așadar, dând eficiență principiului disponibilității și dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, instanța va lua act de retragerea căii de atac.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Curții de Apel Constanța, respectiv 21 ani închisoare, 6 ani închisoare, 2 ani închisoare și 1 an închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din suma celorlalte
ÎCCJ 2022-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2022
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 135/F din data de 14 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadm
ÎCCJ 2023-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală
2020 definitivă prin neapelare la data de 16.06.2021 și pedeapsa de 2 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 82 din data de 27.01.2021 pronunțată de Judecătoria Constanța definitivă prin neapelare la data de 22.02.2021. S-a aplicat
ÎCCJ 2022-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 40/2022
La stabilirea pedepsei rezultante amintite, instanța a avut în vedere că infracțiunile ce au format obiectul cauzei sunt concurente cu cele pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 185/12.02.2013 a Judecătoriei Co
ÎCCJ 2025-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
din 04.07.2022, a solicitat să se constate că perioada corectă ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. ar trebui să fie de la 02.03.2018 la zi. Astfel, la calculul perioadei executate din pedeapsa rezultantă stabi
Sursă