ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 179 din data de 07 aprilie 2022 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme), pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea acelorași drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în cauză, restul rămas neexecutat la data de 02.03.2018, din pedeapsa de 8 ani și 1.286 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2016, modificată și definitivă la data de 26.10.2016, prin decizia penală nr. 1606/A/26.10.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, respectiv 3.279 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3.279 de zile închisoare.

În temeiul art. 60 din C. pen., a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (2) și (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), h), n), o) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a comunica și de a se apropia cu/de persoana vătămată B. și membrii familiei acesteia; dreptul de a se apropia de locuința, școala, locul de muncă și locurile unde aceeași persoană vătămată desfășoară activități sociale), pentru o perioadă de 5 ani și, respectiv, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. e) din C. pen. (drepturile părintești), pe o perioadă de 4 ani, 9 luni și 27 zile, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) și (3) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3.279 de zile închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării tuturor drepturilor anterior menționate, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, respectiv de la 22.12.2015 până la 25.10.2016 inclusiv (conform sentinței penale nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2016, modificată și definitivă la data de 26.10.2016, prin decizia penală nr. 1606/A/26.10.2016 a Curții de Apel București, secția I penală), precum și durata executării efective de la 26.10.2016 la zi.

S-au menținut zilele compensatorii prin raportare la perioadele deduse anterior, respectiv 126 zile compensatorii acordate de la data de 02.03.2018 și până la data de 26.11.2019, conform adresei nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea (atașată la dosarul instanței).

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4276/31.10.2016 emis de Tribunalul București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate în speță, la data rămânerii definitive a sentinței.

În temeiul art. 397 alin. (1) cu referire la art. 19 și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 și următoarele din C. civ. și art. 320 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.335,4675 RON, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate C., precum și la plata dobânzii legale la această sumă, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data achitării efective.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a luat act că persoana vătămată Spitalul Penitenciar Jilava nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1184/A din data de 06 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva sentinței penale nr. 179 din data de 07 aprilie 2022 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

În temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 2 ani și 3.279 de zile închisoare, aplicată inculpatului A., perioada deja executată începând cu data comiterii faptei, respectiv de la 02.03.2018 până la zi.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințe penale apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În esență, s-a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt conformă probatoriului administrat în cauză, pe care l-a evaluat în mod just, complet și obiectiv, inclusiv prin raportare la apărările inculpatului A., care nu a înțeles să-și asume responsabilitatea faptei comise, stabilind în mod corect că analiza coroborată a acestui probatoriu dovedește, mai presus de orice îndoială rezonabilă, atât existența faptei, în materialitatea sa, cât și săvârșirea acesteia, de către inculpat, cu forma de vinovăție prevăzută de lege pentru ca fapta respectivă să constituie infracțiune, astfel că soluția de condamnare dispusă prin sentința apelată, de altfel necontestată în mod explicit în actualul stadiu procesual, este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.

Referitor la critica de nelegalitate invocată prin apelul declarat de parchet, Curtea a constatat că, într-adevăr, în mod greșit instanța de fond a dispus ca din pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 3279 de zile închisoare dată spre executare inculpatului A. în urma aplicării tratamentului juridic sancționator al recidivei postcondamnatorii, prevăzut de art. 43 alin. (1) din C. pen., să se deducă întreaga perioadă pe care inculpatul a executat-o sub forma reținerii, a arestului preventiv și a detenției efective din pedeapsa anterioară de 8 ani și 1286 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1606/A din data de 26.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv de la 22.12.2015 la zi.

Sub acest aspect, Curtea a reamintit că perioada de prevenție și detenție pe care inculpatul A. o executase din pedeapsa anterioară de 8 ani și 1286 zile închisoare, până la data săvârșirii noii infracțiuni ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv perioada cuprinsă între 22.12.2015 și 02.03.2018, a fost luată în considerare la stabilirea restului rămas neexecutat, care potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie și care, în cazul în speță, astfel cum rezultă din adresa nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea, a fost de 3.279 zile închisoare, fără a se ține cont de cele 126 de zile compensatorii, considerate executate suplimentar ca urmare a cazării inculpatului în condiții de detenție necorespunzătoare în perioada 02.03.2018 - 26.11.2019.

Ori în aceste condiții, Curtea a constatat că perioadei de timp în care inculpatul a fost privat de libertate în cauza în care a fost pronunțată sentința penală nr. 1519/F din data de 17.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1606/A din data de 26.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății în cauza pendinte nu-i poate fi atribuită o dublă eficiență juridică, în sensul de a servi pe de o parte la determinarea restului rămas neexecutat din pedeapsa în executarea căreia a fost săvârșită noua infracțiune, iar pe de altă parte de a fi și scăzută din pedeapsa rezultantă stabilită prin cumulul aritmetic dintre restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, întrucât într-o asemenea ipoteză, s-ar ajunge la situația inadmisibilă în care efectele tratamentului juridic sancționator al recidivei postcondamnatorii ar fi practic anihilate, prin înlăturarea efectivă a executării unei părți importante din pedeapsa finală.

De altfel, s-a observat că această deducere eronată pe care instanța de fond a dispus-o prin sentința apelată, a fost sesizată și de către administrația Penitenciarului București Jilava, care prin adresa din 04.07.2022, a solicitat să se constate că perioada corectă ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. ar trebui să fie de la 02.03.2018 la zi.

Astfel, la calculul perioadei executate din pedeapsa rezultantă stabilită în cauză au fost avute în vedere și cele 126 de zile compensatorii acordate inculpatului pentru cazarea în condiții de detenție necorespunzătoare în perioada 02.03.2018 și până la data de 26.11.2019, conform adresei nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea.

Împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020 a formulat recurs în casație recurentul A..

Recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și în rejudecare aplicarea unei pedepse legale, cu respectarea art. 44 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din C. pen., motivat de faptul că din restul rămas neexecutat de 3279 de zile se scădeau cele 126 de zile conform Legii nr. 169/2017 și 1/3 din cei 2 ani, rezultând o pedeapsă finală de 8 luni și 3153 de zile, care începea la data de 02.03.2018 și se finaliza la data de 25.10.2026.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 16.06.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

Din examinarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. îndeplinește cerința de formă prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că hotărârea împotriva căreia s-a declarat prezenta cale extraordinară de atac face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind o hotărâre prin care se soluționează acțiunea penală, respectiv cea civilă alăturată acesteia.

Se observă că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, nu a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., fiind introdusă după expirarea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În acest sens, se reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată recurentului A. la data de 14.10.2022 prin administrația Penitenciarului Jilava. Astfel, în raport de data comunicării deciziei din apel, termenul de declarare a recursului în casație, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., s-a împlinit la data de 11.11.2022.

Or, prezenta cerere de recurs în casație a fost introdusă de recurentul A. la data de 19.04.2024 (data poștei), cu depășirea termenului de 30 de zile de la data comunicării către parte a deciziei instanței de apel.

În consecință, cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen., ceea ce face inutilă analiza celorlalte condiții de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație.

Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfășurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experților, interpreților, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli necesare desfășurării procesului penal. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1184/A din data de 06.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.