ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 78 din data de 25 martie 2022, pronunțată de către Judecătoria Șimleu Silvaniei, în dosar nr. x/2020, printre altele, în temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 342 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru complicitate la comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.

În baza art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), și (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 (patru) ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. (c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), și (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 42 alin. (1) lit. (a), (c) și (m) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.

În baza art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), și (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. (c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. (a), (b), și (h) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. (c) din C. pen. și la art. 79 alin. (2) din C. pen., au fost contopite cele două pedepse cu închisoarea, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 (opt) luni închisoare, ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, și s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. (a) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 (patru) ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. (a) și alin. (5) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 126 din 19.05.2012 din dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Sălaj, definitivă prin decizia penală nr. 122/A din 19.06.2012 a Curții de Apel Cluj, inculpatul A. a fost condamnat la executarea pedepsei rezultante de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare și interdicția drepturilor prevăzute art. 64 alin. (1) lit. (a) și lit. (b) din vechiul C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani (echivalent actual: art. 66 alin. (1) lit. (a) și (d) din C. pen.), hotărâre care constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii, urmând a se aplica art. 43 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a beneficiat de eliberarea condiționată la data de 08.12.2015, conform hot. 1504/23.11.2015 a Judecătoriei Dej (fișă cazier, f. x verso), din Penitenciarul Bistrița, având de executat un rest de pedeapsă de 1083 zile.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 126 din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă la 19.06.2012 prin decizia penală nr. 122/A a Curții de Apel Cluj și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 1083 zile.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre restul neexecutat de 1083 zile de închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 3 (trei) ani, 2 (două) luni și 1083 zile în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. (b) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice pe o perioadă de 5 (cinci) ani, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 4 (patru) ani, și dreptul de a alege pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. (a) și alin. (5) din C. pen. s-a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptului de a alege precum și a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

Împotriva mai sus menționate sentințe a declarat apel, în termenul legal și inculpatul A..

Prin decizia nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A., a fost desființată în parte în ceea ce privește soluția de condamnare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 342 alin. (1) C. pen. și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

Conform art. 396 alin. (5) rap la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru complicitate la comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.

Au fost menținute pedeapsa principală și pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, pentru fapta din data de 25/26.11.2018.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen. s-a menținut revocarea beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 (șapte) ani și 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 126 din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă la 19.06.2012 prin decizia penală nr. 122/A a Curții de Apel Cluj și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 1083 zile.

În baza art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, restul neexecutat de 1083 zile de închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute o pedeapsă finală de 2 ani și 1083 zile în regim de detenție.

Alături de pedeapsa principală, inculpatul A. va executa și pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 (trei) ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. (c) din C. pen. și pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, în condițiile art. 65 alin. (3) din C. pen.

Curtea de Apel Cluj a reținut că, din coroborarea probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și cu prilejul cercetării judecătorești, dincolo de orice îndoială rezonabilă, în noaptea de 25/26 noiembrie 2018, inculpații s-au deplasat în fondul cinegetic 31 Lapis, în autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, condus de către inculpatul A., și au efectuat activități specifice acțiunii de vânătoare folosindu-se de o lanternă tip proiector și având asupra lor o armă legală de vânătoare cu glonț cu inscripția x, arma fiind încărcată cu cartuș pe țeavă, neasigurată și cu încă trei cartușe în încărcător.

Referitor la reținerea stării de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul A., instanța de apel a constatat că acesta a fost liberat condiționat la data de 8 decembrie 2015 cu un rest neexecutat de 1083 zile, sentința penală nr. 1504 din 23 noiembrie 2015 a Judecătoriei Dej.

Dispozițiile art. 186 C. pen. stabilesc modul de calcul a timpului în ceea ce privește dreptul material cum este cazul calcului restului de pedeapsă rămas neexecutat, astfel că s-a apreciat de către instanța de apel că data de 8 decembrie 2015 intră în calculul perioadei executate.

Prin urmare, cele 1083 zile s-au considerat a fi executate la data de 26 noiembrie 2018, reținerea stării de recidivă postcondamnatorie de către prima instanță fiind corectă, la fel și revocarea liberării condiționate.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 ianuarie 2023, la domiciliu, unde a semnat de primire o rudă a acestuia, precum și la domiciliul procesual ales, la Cabinet de Avocat B., tot la data de 10 ianuarie 2023.

Inculpatul A. a fost încarcerat la data de 29 decembrie 2022, iar comunicarea deciziei penale nu a fost efectuată potrivit 264 alin. (2) C. proc. pen., la locul de deținere.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 30 ianuarie 2023, prin avocat C., conform împuternicirii avocațiale aflate la dosarul de recurs în casație al Curții de Apel Cluj.

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că, în mod greșit, a fost revocată liberarea condiționată, ca urmare a reținerii recidivei postcondamnatorie.

Astfel, s-a arătat că organele judiciare au aflat despre comiterea infracțiunii în data de 26 noiembrie 2018, la o zi după împlinirea termenului de supraveghere.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 22 februarie 2023, procedura de comunicare a recursurilor în casație fiind îndeplinită.

La data de 7 martie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de A., Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 14 martie 2023 a admis-o în principiu și a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data de 28 martie 2023.

Examinând recursul în casație formulat în cauză, Înalta Curte, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și de încheierea de admitere în principiu din data de 14 martie 2023, apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este incident când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Totodată, cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalității sancțiunilor, fără ca Înalta Curte să poată proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanța de recurs.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În aceste coordonate, în raport de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că au fost aplicate pedepse în alte limite, cu alte cuvinte nelegale.

Ceea ce suscită dezbateri contradictorii în prezenta cauză vizează, din perspectiva efectelor dispozițiilor prevăzute de art. 104 alin. (2) C. pen., data la care a fost descoperită infracțiunea care a atras revocarea liberării condiționate, precum și data de la care se calculează termenul de supraveghere specific liberării condiționate.

Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut ca situație de fapt că inculpații D. și E. în noaptea de 25/26 noiembrie 2018 s-au deplasat în fondul cinegetic 31 Lapis, în autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, condus de către inculpatul A. și au efectuat activități specifice acțiunii de vânătoare folosindu-se de o lanternă tip proiector și având asupra lor o armă legală de vânătoare cu glonț cu inscripția x, cal. 7x64, arma fiind încărcată cu cartuș pe țeavă, neasigurată și cu încă trei cartușe în încărcător.

De asemenea, cu privire la inculpatul A. instanța de apel a reținut starea de recidivă postcondamnatorie în raport cu data liberării condiționate, respectiv 8 decembrie 2015 și cea la care s-ar fi considerat executat restul de 1083 de zile, conform sentinței penale nr. 1504 din 23 noiembrie 2015 a Judecătoriei Dej, respectiv 26 noiembrie 2018.

Apărarea principală a inculpatului este în sensul că infracțiunea ar fi fost descoperită la data de 26 noiembrie 2018, atunci când au fost sesizate organele de cercetare penală, neputându-se considera că descoperirea infracțiunii de către F., șeful de post al Postului de poliție Halmășd, și G., director tehnic al H., în data de 25 noiembrie 2018, ar fi o descoperire a infracțiunii în sensul art. 104 alin. (2) C. pen., întrucât aceștia nu fac parte din organele de urmărire penală, așa cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 55 C. proc. pen.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 8 decembrie 2015, cu un rest neexecutat de 1083 zile, conform sentinței penale nr. 1504 din 23 noiembrie 2015 a Judecătoriei Dej, iar, potrivit art. 186 C. pen., referitor la calculul timpului, această dată intră în calculul perioadei executate, motiv pentru care cele 1083 de zile se consideră a fi executate la sfârșitul zilei de 25 noiembrie 2018.

În continuare, instanța supremă apreciază că, prin descoperirea infracțiunii, în sensul art. 104 alin. (2) C. pen., se are în vedere atât situația în care organele de urmărire penală sunt sesizate (indiferent de modalitatea de sesizare), cât și situația în care fapta este descoperită de organele de constatare prevăzute de art. 61 C. proc. pen.

În susținerea acestui aspect, Înalta Curte reține că potrivit art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului "Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu", iar "Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii".

Relevante, de asemenea, sunt și dispozițiile din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, referitoare la atribuțiile Poliției Române, respectiv:

"- art. 26 alin. (1) pct. 10 - desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea;

- art. 28 alin. (1) În îndeplinirea activităților specifice polițistul are competența teritorială corespunzătoare unității de poliție din care face parte; (2) În caz de continuare a unei măsuri sau activități specifice polițistul poate acționa și pe raza teritorială a altor unități de poliție, comunicând despre aceasta unității competente; (4) Polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor sale de serviciu și a competenței teritoriale a unității din care face parte, când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante, precum și pentru conservarea probelor în cazul altor infracțiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente:

- art. 52 alin. (1) Polițistul este obligat să ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care amenință ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia cunoștință direct ori când este sesizat despre acestea".

Totodată, se are în vedere și faptul că G., avea calitatea de director tehnic al H., care are printre atribuții și paza fondului cinegetic, fiind inginer silvic, iar conform fișei de post aflată la dosarul de urmărire penală, avea printre atribuțiuni, combaterea prin toate mijloacele a braconajului.

Astfel, în raport de aceste texte de lege, nu se poate susține că o infracțiune se consideră descoperită doar în ipoteza în care organul de urmărire penală este sesizat și, în plus, devine nerelevant că agentul de poliție F. se afla în timpul liber, atâta vreme cât avea obligațiile stabilite prin lege, potrivit textelor citate mai sus, acesta având, totodată, obligațiile prevăzute de art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

De altfel, poate constitui abatere disciplinară neprezentarea la locul săvârșirii infracțiunii, prin neglijarea caracterului permanent și obligatoriu al serviciului polițienesc prevăzut de art. 44 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, potrivit căruia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să se prezinte la serviciu și în afara programului de lucru stabilit.

În lipsa unei definiții în C. pen. a noțiunii de descoperire a infracțiunii, în sensul art. 104 alin. (2) C. pen., sfera acestei noțiuni se determină pe cale de interpretare. Înalta Curte apreciază că este dificil de susținut că organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen. pot să dispună măsuri care vor fi valorificate în cadrul procesului penal (acestea iau măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii, de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă, consemnează explicațiile, obiecțiile și precizările făptuitorului sau persoanelor prezente la locul constatării, efectuează percheziții domiciliare și asupra vehiculelor în cazul infracțiunii flagrante), dar descoperirea de către acestea a infracțiunii, descoperire care constituie premisa luării unor astfel de măsuri, să nu fie relevantă în raport cu dispozițiile art. 104 alin. (2) C. pen.

Instanța supremă apreciază că referirile la considerentele Deciziei nr. 10/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care se regăsesc și în motivarea căii extraordinare de atac, nu sunt de natură să conducă la o concluzie diferită. Referirile vizează pasajul în cuprinsul căruia se arată că sintagma "descoperirea unei infracțiuni" este, și în cazul anulării liberării condiționate, acela dat de doctrina și de jurisprudența cristalizată sub imperiul C. pen. din 1969, în cadrul analizei anulării suspendării condiționate și sub supraveghere a executării pedepsei, anume acela de luare la cunoștință de către autoritățile competente să cerceteze infracțiunea, să îl identifice pe făptuitor și să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a acestuia (Ș. Daneș, V. Papadopol, "Individualizarea judiciară a pedepselor", ediția a II-a, Editura Juridică, București, p. 331).

Înalta Curte apreciază că nu rezultă, din considerentele Deciziei sus-menționate, că s-a avut în vedere și situația descoperirii infracțiunii de către organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen., cu privire la care, în urma unei analize, să fi concluzionat că este nerelevantă sub aspectul art. 105 C. pen., fiind mai plauzibil faptul că s-a raportat la situația cea mai frecventă în practică, reprezentând regula în materie, când autoritățile care descoperă infracțiunea fac parte din categoria organelor de urmărire penală. Implicarea în procesul penal a organelor menționate la art. 61 C. proc. pen. este una cu caracter excepțional. Aceste considerații sunt valabile și în privința opiniei doctrinare citate în considerentele Deciziei nr. 10/2020.

Pe de altă parte, față de criteriile enumerate pentru identificarea autorității avute în vedere de art. 105 C. pen., menționate în considerentele Deciziei nr. 10/2020, Înalta Curte constată că și organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen. au atribuții în sensul identificării făptuitorului și luării de măsuri pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.

În plus, în acest sens este avută în vedere și doctrina în care a fost analizată expres ipoteza descoperii infracțiunii de către organele prevăzute de art. 61 C. proc. pen., relevantă sub aspectul efectelor dispozițiilor art. 104 alin. (2) C. pen. (Fl. Streteanu și D.Nițu, "Drept penal. Partea generală. Curs universitar, vol. II, p. 482-483, 597, Editura Universul Juridic, 2018, vol. II; M.Udroiu, "Sinteze de drept penal. Partea generală", Revocarea liberării condiționate, p.904, Editura C.H. Beck, Ediția a IV-a, vol. II, 2023).

Deși, este vorba, fără dubiu, de o infracțiunea flagrantă, faptul că nici agentul de poliție F., nici martorul G., care avea calitatea de director tehnic al H., nu au întocmit procesul-verbal, conform art. 61 alin. (1) C. proc. pen., ci au procedat la contactarea S.N.A.U. 112 din cadrul IPJ Sălaj - biroul arme, explozivi și substanțe periculoase în data de 26.11.2018, indiferent de circumstanțe, nu schimbă împrejurarea că aceștia au descoperit infracțiunea și, ca atare, nici momentul descoperirii infracțiunii în lumina dispozițiilor art. 104 alin. (2) C. pen.

De asemenea, momentul descoperii infracțiunii de braconaj este situat în data de 25 noiembrie 2018 și nu în data de 26 noiembrie 2018, așa cum în mod corect au reținut judecătorii învestiți să soluționeze prezenta cauză.

Dat fiind faptul că instanța de apel a revocat beneficiul liberării condiționate, tocmai pentru că a apreciat că infracțiunea a fost săvârșită în termenul de supraveghere a liberării condiționate, însă nu a analizat noțiunea de descoperire a infracțiunii, așa cum este menționată în cadrul dispozițiilor art. 104 alin. (2) C. pen., instanța de recurs în casație va face această analiză tocmai din perspectiva legalității deciziei penale în raport cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu privire la acest aspect, instanța supremă reține că este nejustificată analiza momentului descoperirii infracțiunii exclusiv prin raportare la momentul când martorul F., ajuns la fața locului, a constatat conduita pe care a apreciat-o ca infracțională cel puțin la nivelul unei suspiciuni rezonabile, în condițiile în care și numitul G. întrunește condițiile unui organ de constatare, în sensul art. 61 C. proc. pen., aspect acceptat inclusiv de către apărare. Or, este de necontestat că momentul în care acesta a descoperit conduita potențial infracțională, este plasat la finele zilei de 25 noiembrie 2018.

Chiar dacă raportarea s-ar face exclusiv la momentul când martorul F. a descoperit conduita cu aparență de ilicit penal, probatoriul a condus la aceeași concluzie, în sensul că descoperirea infracțiunii a avut loc în data de 25 noiembrie 2018.

Astfel, în declarația din data de 26 noiembrie 2018, aflată la dosarul urmărire penală, martorul F. a relatat că "La scurt timp după ce am plecat la domiciliul meu, fiind în același loc cu paznicul G., la ora 23:45 am fost apelat telefonic de către acesta, care m-a informat că între localitatea Drighiu și Halmășd, pe fondul cinegetic 31 Lapiș, în partea dreaptă a DN1H se află un autoturism de teren, din care se caută vânat cu ajutorul unui far. M-am deplasat în locul indicat, unde m-am întâlnit cu G., după aproximativ 5 minute, ocazie cu care am supravegheat din DN1H autoturismul de teren care căuta vânat folosindu-se de un proiector. La un moment dat ne-am hotărât să ne deplasăm spre autoturism, ocazie cu care șoferul acestuia, observându-ne, și-a schimbat direcția de mers, accelerând și coborând înspre vale".

În declarația din 28 noiembrie 2018, aflată la dosarul de urmărire penală, același martor a relatat următoarele:

"am pus la dispoziția organelor de poliție o filmare făcută cu telefonul mobil marca x în durată de 45 de secunde filmată în data de 26.11.2018 ora 00:02 . . . . . . . . . .

În filmare se află o parte din urmărirea autovehiculelor . . . . . . . . . .

Când am plecat în urmărirea autovehiculului nu cunoșteam cui îi aparține sau cine se află în interiorul acesteia, iar cu privire la verificarea aspectelor am luat decizia de a efectua eu primele verificări înainte să cer sprijinul colegilor deoarece acele persoane puteau să caute animale domestice pierdute și nu se mai justifica prezența organelor de poliție în acel loc".

În declarația din data de 26 noiembrie 2018, aflată la dosarul de urmărire penală, martorul G. a relatat următoarele:

"La data de 25.11.2018, în jurul orelor 23:40 mă afla pe DN1H din direcția Halășd, moment în care am observat în partea stângă a direcției mele de mers, în câmp, faruri de vehicol iar oprind autoturismul în care mă aflam am observat din interiorul acelui vehicul un fascicul de lumină care căuta vânat. După aceasta l-am apelat telefonic pe șeful de post din Halmășd, F., care știam că este în timpul liber, solicitându-i sprijin pentru identificarea autoturismului și a pasagerilor din interior, pentru a vedea ceea e caută în acel loc.

La scurt timp a ajuns numitul F. și ne-am hotărât, după ce am stabilit că din acel autoturism se cauză vânat, am coborât cu autoturismul de teren marca x cu nr. de înmatriculare x condus de mine, înspre acel autoturism, moment în care șoferul autoturismului de teren de culoare alb ne-a observat și s-a întors spre vale.

Precizez că după toate cele întâmplate F. mi-a relatat că a fost filmat cu telefonul mobil întreaga scenă, iar la vizualizare a constatat că a filmat doar o parte din aceasta.

Toată această urmărire a durat aproximativ 5 minute și a fost pe o distanță de aproximativ 800 m".

Aceste declarații, coroborate cu înregistrarea video realizată de martorul F. (începută la ora 00:02, cu o durată de 45 secunde, care surprinde deja parte a urmăririi), au condus la reținerea în sentința penală, cât și în decizia penală recurată (deși în aceasta nu se argumentează în concret momentul descoperirii infracțiunii) a concluziei că descoperirea faptei s-a realizat în data de 25 noiembrie 2018 și nu așa cum susține apărarea recurentului-inculpatul, în data de 26 noiembrie 2018, atât timp cât s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 104 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, descoperirea infracțiunii pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat s-a realizat în data de 25 noiembrie 2018, în termenul liberării condiționate, astfel că, în mod corect, a fost reținută în sarcina acestuia recidiva postcondamnatorie, cu consecința revocării beneficiului liberării condiționate.

Așadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. de 2 ani pentru infracțiunea de braconaj cinegetic, pentru fapta din data de 25/26.11.2018, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. (a), (c) și (m) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic (închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă), la care a fost adăugat restul neexecutat de 1083 zile de închisoare, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 126 din 19.05.2012 a Tribunalului Sălaj din dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă la 19.06.2012 prin decizia penală nr. 122/A a Curții de Apel Cluj, are caracter legal, fiind stabilită în limitele prevăzute de lege.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

Constatând culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 1678/A din 28 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2023.