ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2022

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 26 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 61 din 7 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2016, dispunându-se obligarea contestatorului la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 900 de RON, și avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 22 aprilie 2021, sub nr. x/2021, urmare a declinării cauzei de către Judecătoria Dej, contestatorul condamnat A. a invocat nemulțumiri cu privire la sentința penală nr. 61/2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2016, precum și critici referitoare la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 64/2016, solicitând, în concret, punerea sa în libertate.

În motivarea contestației la executare, contestatorul a făcut trimitere la o serie de neregularități privind sentința penală nr. 61/2016, care ar atrage desființarea hotărârii, cu consecința anulării mandatului de executare a pedepsei emis în baza acesteia și punerea sa în libertate.

Totodată, a dezvoltat un adevărat manifest împotriva modului de înfăptuire a justiției în contextul politico-social actual, referindu-se, îndeosebi, la rolul magistratului național și criticând poziția acestuia.

A mai învederat, de asemenea, că atâta timp cât a fost condamnat printr-o sentință penală în Irlanda, nu se mai putea pronunța o altă sentință penală împotriva sa, considerând că prin pronunțarea sentinței penale contestate a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii străine de condamnare

Contestatorul nu și-a întemeiat în drept cererea.

Examinând contestația la executare cu care a fost învestită, prin prisma motivelor aduse în sprijinul acesteia, Curtea de Apel Alba -Iulia, făcând trimitere la dispozițiile art. 598 C. proc. pen., a notat că, potrivit doctrinei și jurisprudenței, contestația la executare constituie un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării unei hotărâri judecătorești definitive, cu excepția variantei prevăzute la lit. a) din textul de lege citat.

A mai notat că, pe calea contestației la executare, nu se pot invoca neregularități și nu pot fi solicitate și admise legal probe care vizează fondul acuzației, care, în speță, a fost confirmată prin hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile din Irlanda. Contestatorul condamnat avea posibilitatea să critice fondul acuzației penale prin exercitarea unei căi de atac prevăzute de legea irlandeză, în cadrul căreia i s-ar fi oferit și posibilitatea suplimentării ori reanalizării probatoriului.

Totodată, prin contestația la executare nu poate fi pusă în discuție nici legalitatea ori temeinicia sentinței instanțelor române prin care a fost recunoscută și pusă în executare hotărârea de condamnare pronunțată de autoritatea judiciară irlandeză. Aceste aspecte puteau fi valorificate în cadrul căii de atac formulate împotriva acestei din urmă hotărâri, însă contestatorul nu a dorit să facă acest lucru. Ca urmare, hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, prin care a fost recunoscută și pusă în executare hotărârea de condamnare pronunțată de autoritatea judiciară irlandeză, a devenit definitivă.

În fine, notând și că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității sale de lucru judecat, instanța a reținut că, prin demersul său judiciar, contestatorul A. și-a exprimat nemulțumirile legate de sistemul judiciar în ansamblul său, făcând vorbire, de altfel, și despre inechitățile sociale și transferând discuția spre abaterile judiciare ale magistraților români, cu trimitere la conducători de instituții, sens în care a comunicat, în probațiune, un număr impresionant de materiale de presă prin care dorește să evidențieze justețea opticii sale. În plus, a depus și numeroase materiale de specialitate juridică prin care dorește să reliefeze tratamentul necorespunzător aplicat deținuților, prin care se încălcă drepturi fundamentale ale persoanei, dar și principiile care guvernează buna desfășurare a procesului penal. Deopotrivă, contestatorul a invocat nelegalitatea proiectului care a stat la baza Legii nr. 304/2013, dar și a hotărârii privind funcționarea A.N.P., exprimând nemulțumiri chiar și în ceea ce privește prestația apărătorului din oficiu.

Curtea a mai reținut că diferitele incidente procedurale ivite în cauză vin să confirme concluzia anterior formulată: contestatorul a recuzat întreaga instanță, precum și procurorul de ședință; a solicitat strămutarea cauzei, cerere care a fost respinsă de instanța supremă; la fiecare termen a făcut observații cu privire la notele de ședință ale grefierului și a solicitat comunicarea încheierilor de ședință.

Totodată, a notat că, de altfel, contestatorul nu a încadrat motivul contestației în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo cauză care împiedică executarea hotărârii, ci apărări de fond ce ar presupune o nouă judecată a cauzei, finalitate care nu poate fi atinsă în cadrul contestației la executare.

În consecință, reținând că motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele avute în vedere de legiuitor, ci sunt veritabile apărări de fond, Curtea a respins contestația la executare exercitată de condamnat, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

****

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanței de contestație, au fost transmise, prin poștă, numeroase memorii olografe, parțial lizibile, formulate de contestatorul condamnat A., prin intermediul cărora a invocat, în esență, nemulțumiri virulente cu privire la sistemele judiciar și de detenție din România și la contextul socio-politic actual.

Memoriilor le-au fost atașate ample seturi de înscrisuri cuprinzând: cereri adresate de contestator, personal sau prin membrii familiei sale, unităților de penitenciar în custodia cărora s-a aflat și diverselor instituții din România și răspunsurile date unora dintre acestea; articole de presă privind sistemul politic și judiciar din România; articole de presă privind dosarul său; documente privind activitățile profesionale desfășurate în România; documente privind procedura transferului său din Irlanda; hotărâri judecătorești pronunțate în demersurile sale judiciare demarate în România ulterior transferului; articole de presă privind sistemul de sănătate din România; corespondența purtată de contestator, din penitenciar, cu diverse instituții; copii din dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Alba-Iulia; diverse legi; documente descărcate de pe site-urile unor instituții și un număr mare de ziare.

Memoriile și înscrisurile au fost depuse prin poștă, după cum urmează:

- la data de 14 septembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. I al dosarului instanței supreme, însoțit de tomul de înscrisuri aflat la filele x din același volum;

- la data de 26 noiembrie 2021, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. I al dosarului și, respectiv, filele x din vol. II al aceluiași dosar;

- la data de 23 decembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului;

- la data de 30 decembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din același volum;

- la data de 30 decembrie 2021, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din același volum;

- la data de 6 ianuarie 2022, memoriul aflat la filele x din vol. III al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din același volum;

- la data de 6 ianuarie 2022, memoriul aflat la fila x din vol. III al dosarului, împreună cu înscrisul aflat la fila x din același volum;

- la data de 25 ianuarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. III al dosarului;

- la data de 28 ianuarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. IV al dosarului;

- la data de 31 ianuarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. IV al dosarului;

- la data de 3 februarie 2022, memoriul aflat la filele x din vol. V al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din același volum;

- la data de 18 februarie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. V al dosarului;

- la data de 9 martie 2022, setul de înscrisuri opisat aflat la filele x din vol. V al dosarului, precum și la filele x din vol. VI al dosarului;

- la data de 10 martie 2022, memoriul aflat la filele x din vol. VI al dosarului, împreună cu setul de înscrisuri aflat la filele x din același volum.

La primul termen de judecată în contestație, 26 octombrie 2021, la solicitarea contestatorului condamnat, care a invocat nemulțumiri cu privire la prestația apărătorului desemnat să-i acorde asistență juridică din oficiu, instanța a amânat cauza la data de 7 decembrie 2021, pentru a-i acorda acestuia posibilitatea de a-și angaja apărător ales.

La termenul din 7 decembrie 2021, constatând că argumentele reținute la termenul precedent, în ceea ce privește dreptul contestatorului condamnat de a fi asistat de apărătorul pe care îl dorește și de a efectua demersurile utile în acest sens rămân valabile, pentru a-i oferi părții posibilitatea de a angaja apărătorul pe îl dorește, instanța a amânat cauza la data de 8 februarie 2022.

La termenul din 8 februarie 2022, în temeiul art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aplicabil la nivelul instanței supreme în virtutea art. 147 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a trimis cauza completului cu numărul imediat următor (C2), în vederea soluționării cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, formulată de contestatorul A., urmând ca, în funcție de soluția dată acestui incident procedural, să se ia măsurile necesare soluționării cererii de recuzare a procurorului de ședință de la același termen, formulată de aceeași parte.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2022 s-a dispus respingerea cererii de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de contestatorul condamnat.

Urmare acestei soluții, prin rezoluția din 16 februarie 2022, președintele completului de judecată a stabilit termen pentru soluționarea contestației la data de 22 martie 2022, iar pentru soluționarea cererii de recuzare a procurorului de ședință din 8 februarie 2022, la la data de 4 martie 2022.

Prin încheierea din 4 martie 2022 s-a dispus respingerea cererii de recuzare formulată de contestatorul condamnat împotriva procurorului care a participat la ședința din 8 februarie 2022.

La termenul din 22 martie 2022, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat și reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii pe fondul cauzei, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

În ultimul cuvânt, contestatorul condamnat A. a făcut o amplă prezentare a nemulțumirilor sale, invocând chestiuni legate de dreptul la apărare și formulând mai multe solicitări în acest sens, care însă, făcând deja obiectul deliberărilor anterioare succesive ale instanței de contestație, nu impun o pronunțare distinctă asupra lor și nu împietează asupra soluționării cauzei.

****

Analizând contestația formulată de condamnatul A. pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 61 din 4 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2016, s-a dispus recunoașterea și executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață aplicate numitului A. prin sentința penală din 17 februarie 2011, pronunțată de Curtea Penală de Justiție din Dublin în dosarul nr. x/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 4 din C. pen. din 1964 al Irlandei.

Totodată, s-a dispus deducerea perioadei în care persoana condamnată A. s-a aflat arestată preventiv și în executarea pedepsei în Irlanda, cu începere din 28 ianuarie 2010 la zi, și transferarea acesteia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei recunoscute.

Sentința sus-menționată a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 23 august 2016, apelul formulat de condamnatul A. împotriva acesteia, la data de 23 octombrie 2018, fiind respins, ca tardiv, prin decizia penală nr. 10/A din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016.

II. Prin cererea înregistrată, inițial, la data de 25 ianuarie 2021, pe rolul Judecătoriei Dej, sub nr. x/2021, declinată în baza sentinței penale nr. 178 din 5 aprilie 2021, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde a fost înregistrată, la data de 22 aprilie 2021, sub același număr, condamnatul A. a formulat contestație împotriva executării sentinței penale nr. 61 din 7 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosarul nr. x/2016, invocând, în fapt: pretinse neregularități privind procedura recunoașterii și punerii în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare dispusă față de el în Irlanda și care, în opinia sa, ar avea drept consecință anularea mandatului de executare și punerea în libertate; critici referitoare la modalitatea de punere în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 64/2016; împrejurarea că prin sentința penală contestată s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare irlandeze și nemulțumiri cu privire la modul de înfăptuire a justiției în România în contextul politico-social actual, fără a indica însă și temeiul juridic al demersului său judiciar.

Cererea, calificată ca și contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală ce face obiectul prezentei contestații, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente.

În acest context, evaluând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte notează că niciuna dintre susținerile contestatorului nu se subsumează situațiilor ce constituie motive de contestație la executare prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive aflate în curs de executare, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea sa efectivă în executare.

Cu atât mai mult, în procedura contestației la executare nu se pot repune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare pronunțată în statul străin (recunoscută ulterior prin hotărârea a cărei executare se contestă), această chestiune, inerentă fondului cauzei judecate de autoritățile judiciare străine, neputând face obiectul cenzurii instanțelor române de executare nici în procedura specială reglementată prin Legea nr. 302/2004, republicată, și, cu atât mai puțin, în procedura prev. de 598 C. proc. pen.

Ca urmare, în situația speței, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută sau împiedicarea la executare - caz de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - ar trebui să vizeze, în principiu, aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea autorității române, iar nu legalitatea înseși soluției pronunțate (care a intrat în puterea lucrului judecat) ori legalitatea sau temeinicia hotărârii judiciare străine.

Or, Înalta Curte constată, similar primei instanțe, că prezenta cerere vizează, în mod esențial, modul pretins defectuos de efectuare a anchetei penale și de judecare a cauzei contestatorului de către autoritățile judiciare irlandeze, ca efect al pretinsei încălcări a dreptului său la apărare și neadministrării tuturor probelor necesare aflării adevărului în cauză. Aceste susțineri se circumscriu unor veritabile critici privind legalitatea hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare irlandeze, recunoscută de autoritățile judiciare române prin hotărârea contestată, fără a se subsuma, însă, cazului de contestație la executare anterior menționat.

De altfel, condamnatul a invocat faptul că nu a putut valorifica aceste apărări în fața autorităților judiciare străine, într-o eventuală cale de atac exercitată împotriva hotărârii de condamnare, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată în mod legal.

Pe de altă parte, se constată că cererea contestatorului vizează legalitatea procedurii recunoașterii și punerii în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare străine, acesta invocând, punctual: încălcarea condițiilor legale naționale și comunitare de declanșare a procedurii, din perspectiva instituției care avea abilitatea de a face un astfel de demers; necompetența teritorială a Curții de Apel Alba Iulia în această procedură, ca urmare a faptului că el și familia sa nu mai aveau domiciliul în Deva începând cu anul 2014; împrejurarea că, în cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța română, se face vorbire despre o cerere a autorităților judiciare ungare, iar nu irlandeze; faptul judecării cauzei în ședință publică, deși legea specială impunea cameră de consiliu; împrejurarea că s-a dispus transferul său în România, deși solicitase transferul în Marea Britanie.

Or, toate aceste aspecte reprezintă veritabile critici aduse legalității hotărârii în baza căreia se face executarea, prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare irlandeze și transferul contestatorului condamnat în România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

În mod asemănător, aspectele invocate de condamnat în contestația la executare, memoriile depuse și concluziile formulate în fond și contestație evidențiază critici aduse sistemului de detenție din România, contestatorul susținând că Administrația Națională a Penitenciarelor nu-și îndeplinește sarcina de a asigura reinserția și reintegrarea socială a persoanelor condamnate, sens în care, cu titlu particular, a precizat că în România i s-a aplicat un regim de detenție inadecvat, raportat la cel de care a beneficiat în Regatul Irlandei, înrăutățindu-i-se astfel situația.

În fine, restul aspectelor invocate de contestator reflectă nemulțumirile sale privind sistemul de justiție din România și contextul socio-politic actual.

În consecință, aspectele invocate de condamnat în contestație la executare nu se circumscriu nici măcar formal vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se atacă sau împiedicări la executarea acesteia, ci reprezintă critici aduse, cu titlu particular, hotărârii de recunoaștere și transfer în executarea căreia se află, precum și hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare străine, iar cu titlu general, sistemului judiciar și penitenciar din România, în ansamblul lor.

Legalitatea hotărârii judecătorești naționale prin care s-a recunoscut și pus în executare, în România, hotărârea de condamnare străină, nu poate face, însă, obiectul evaluării în cadrul contestației la executare, instrument jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidentele limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

De altfel, chestiunile referitoare la condițiile și inițiatorii procedurii de transfer a contestatorului, respectiv, modul de desfășurare a acesteia, ca și cele vizând împrejurarea că legea penală irlandeză l-ar favoriza sub aspectul liberării condiționate, au făcut deja obiectul evaluării instanțelor naționale de executare, într-o procedură similară, declanșată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Alba-Iulia. Prin sentința penală nr. 33 din 7 mai 2018, pronunțată în cauza anterior menționată (rămasă definitivă prin decizia nr. 638 din 27 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală) s-a reținut cu titlu definitiv că aceste susțineri nu constituie nelămuriri sau împiedicări în executarea pedepsei, în sensul cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Cu atât mai puțin, legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești străine nu pot face obiect de evaluare în prezenta procedură, competențele instanțelor naționale de executare limitându-se la atribuțiile stabilite în sarcina lor prin Legea nr. 302/2004, republicată, care sunt guvernate de principiile autorității de lucru judecat a hotărârii străine și al recunoașterii și încrederii reciproce care guvernează cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Nici criticile particulare vizând regimul de detenție presupus inadecvat care îi este aplicat contestatorului în România nu pot fi valorificate în prezenta procedură, ci prin mijlocele legale puse la dispoziția acestuia prin Legea nr. 254/2013.

În fine, nemulțumirile generice privind sistemele judiciar și de detenție din România constituie manifestarea unor reflecții analitice ale contestatorului asupra unor componente ale societății românești în actualul context socio-politic, iar nu a unui interes real al acestuia, determinat de o situație concretă aptă a aduce în discuție o nelămurire cu privire la hotărârea pe care o execută sau de a împiedica, în vreun fel, executarea acesteia, de a înlătura astfel de piedici.

Distinct de aceste constatări, Înalta Curte constată că împrejurările invocate de contestator nu se circumscriu nici celorlalte motive de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată temeinică și legală soluția primei instanțe, notând că, în prezenta contestație, condamnatul A. nu a formulat veritabile critici cu privire la aceasta, limitându-se la reiterarea aspectelor invocate în fața Curții de Apel Alba-Iulia și invocarea nemulțumirilor suplimentare anterior evocate.

Ca urmare, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 26 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 60 din data de 26 august 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2022.

Procesat de GGC - LM