ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 608/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 37 din 25 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în raport de dispozițiile art. 599 C. proc. pen., s-a admis, în parte, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva executării sentinței penale 27/2020, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. x/2020 sub aspectul deducerii perioadei în care condamnatul a fost reținut în Marea Britanie și a celei în care a fost sub măsura arestării preventive pe teritoriul României și, în consecință:

S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 27/2020, perioada reținerii 18 - 19 iunie 2017 și a arestării preventive 08 - 22 mai 2019.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta contestație, au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 313 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 27 din data de 14.04.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2020, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și, în consecință:

În baza art. 171 și art. 172 rap. la art. 166 alin. (6) - (9) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea în parte a sentinței de condamnare emise de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunțată în 29.11.2017, definitivă la 29.11.2017, privind persoana condamnată A., prin care a fost condamnat la pedepsele de 8 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de jaf prev. de secțiunea 8 (1) din Legea furturilor 1968, deținere de arme fără drept prev. de secțiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968, respectiv posesia unei arme de foc cu intenția de a cauza teama de violență, prevăzută la secțiunea 16 A din Legea armelor de foc din 1968, pedeapsa totală stabilită fiind de 3652 de zile de închisoare.

S-a constatat că infracțiunea de jaf prev. de secțiunea 8 (1) din Legea furturile 1968 pentru care s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare are drept corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., care este pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar infracțiunea de deținere de arme fără drept prev. de secțiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare are drept corespondent infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. român și este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus recunoașterea și s-a pus în executare hotărârea judecătorească sus menționată cu privire la pedepsele de 8 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate pentru fapte concurente, față de care, în acord cu dispozițiile art. 166 alin. (8) și (9) din aceeași lege, stabilește o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pe care o va executa persoana condamnată.

S-a constatat că infracțiunea de posesie a unei arme de foc cu intenția de a cauza teama de violență, prevăzută la secțiunea 16 A din Legea armelor de foc din 1968 nu are corespondent în legislația română.

În baza art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins cererea de recunoaștere a hotărârii menționate în privința infracțiunii de posesie a unei arme de foc cu intenția de a cauza teama de violență, prevăzută la secțiunea 16 A din Legea armelor de foc din 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a luat act că persoana transferabilă și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare britanice într-un penitenciar din România.

Examinând sesizarea formulată, Curtea a constatat că sunt întrunite cerințele legale pentru recunoașterea parțială a sentinței de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunțată în 29.11.2017, definitivă la 29.11.2017, privind persoana condamnată A.

În primul rând, Curtea a reținut că certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia-Cadru nr. 2008/909 JAI a Consiliului U.E. privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, emis de autoritățile britanice este completat în mod corespunzător, la toate rubricile.

De asemenea, s-a constatat că este depusă sentința penală emisă de Kingston Court în Dosar nr. x din 29.11.2017 (cu traducerea în limba română).

Din cuprinsul celor două acte menționate mai sus, a rezultat că numitul A., a fost condamnat prin sentința penală pronunțată la 29.11.2017 de Curtea Coroanei din Kingston, în Dosar nr. x, sentință rămasă definitivă la aceeași dată, la pedeapsa de 3652 de zile de închisoare pentru comiterea a 3 infracțiuni, respectiv jaf (tâlhărie) prev. la secțiunea 8 (1) din Legea privind furturile 1968; deținea unei arme de foc cu intenție, contrar secțiunii 18 (1) din Legea armelor de foc 1968; și posesia unei arme de foc cu intenția de a cauza teama de violență, contrar secțiunii 16 A din Legea armelor de foc 1968. Din actele anexate cererii rezultă că s-a aplicat pedeapsa de 8 ani pentru primul capăt de acuzare, 3 ani pentru al 2-lea și 2 ani pentru al 3-lea capăt de acuzare, pedeapsa totală stabilită fiind de 10 ani.

În fapt, s-a reținut că, la 18.06.2017, persoana condamnată A., prin folosirea unei arme cu aer comprimat, a sustras persoanei vătămate B., suma de 140 de lire. La aceeași dată susnumitul a avut asupra sa o armă de foc, anume pușca cu aer comprimat calibru 22 și nr. serie x cu intenția de a comite o infracțiune, respectiv jaf în timp ce avea arma menționată asupra sa. La data de 18.07.207 condamnatul a avut asupra sa o armă de foc, anume pușca cu aer comprimat calibru 22, cu intenția de a face pe B. și C. să creadă că violența ilegală va fi folosită împotriva lor.

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, obiectul prezentei proceduri îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

În speță, în raport de răspunsul autorităților britanice, este admisibilă o soluție de recunoaștere parțială a sentinței de condamnare, cu referire la infracțiunile care își găsesc corespondent în legislația română internă.

Astfel, infracțiunea de jaf prev. de secțiunea 8 (1) din Legea furturile 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 8 ani închisoare are drept corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. care este pedepsită cu închisoare de la 3 ani la 10 ani, iar infracțiunea de deținere de arme fără drept prev. de secțiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare este prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. român și este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Cu privire la cea de a doua infracțiune, Curtea a observat că obiecțiunile persoanei condamnate, formulate prin apărător, nu sunt întemeiate. Este evident că textul de incriminare din legislația internă corespondent celui din statul care s-a dispus condamnarea nu trebuie să fie identic cu acesta. În speță, pedeapsa de 3 ani închisoare s-a dispus pentru o faptă de deținere de arme fără drept prev. de secțiunea 18 (1) din Legea armelor de foc 1968. Mai concret, s-a reținut că a comis un act de folosire ilegală a unei arme de foc, faptă care corespunde neîndoielnic textului de incriminare înscris la art. 342 C. pen. român. Orice alte analize, legate de corectitudinea calificării juridice a faptei persoanei condamnate sunt inadmisibile în prezenta procedură.

Curtea a împărtășit argumentele procurorului, expuse mai sus, cu privire la faptul că nu este incident principiul non bis in idem, cu precizarea că nu va putea fi dedusă măsura arestării dispusă în dosarul penal nr. x/2019 al Curții de Apel Alba Iulia, fiind vorba despre o măsură dispusă într-o cauză distinctă, ce ar putea fi solicitată pe cale separată.

Potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată care reglementează condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine: (1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Curtea a constatat că toate aceste condiții sunt îndeplinite și nu este incident vreunul din motivele prevăzute la art. 163, iar cu privire la stabilirea pedepsei, a fost reținut în primul rând că instanța de judecată din Regatul Unit a aplicat 3 pedepse, de 8 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare, stabilind o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.

Potrivit art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate.

Ținând cont de faptul că autoritățile britanice au adus la cunoștință faptul că persoana condamnată va rămâne răspunzătoare pentru cei 2 ani rămași din sentință, ce vor fi executați în Regatul Unit, în urma recunoașterii pedepselor de 8 ani închisoare și 3 ani închisoare nu s-a stabilit o pedeapsă rezultantă mai mare de 8 ani închisoare, astfel încât această pedeapsă rezultantă, însumată cu pedeapsa de 2 ani pe care o mai are de executat în Regatul Unit să nu depășească limita pedepsei finale de 10 ani închisoare, stabilită prin sentința care face obiectul recunoașterii. S-a stabilit așadar o pedeapsă de 8 ani închisoare, ca efect al recunoașterii sentinței de condamnare pronunțată de către instanța străină.

Pentru toate aceste motive, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și, în consecință a dispus recunoașterea în parte a sentinței de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunțată în 29.11.2017, definitivă la 29.11.2017, privind persoana condamnată A., așa cum este prevăzut în dispozitiv.

II. Persoana condamnată A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 27/2020 pronunțate în data de 14.04.2020, definitivă prin neapelare, în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia

Prin contestația formulată, persoana condamnată a solicitat să se dispună admiterea contestației și, pe cale de consecință, să fie dedusă din pedeapsa de 8 ani închisoare dispusă perioada de arest preventiv executată în Dosarul nr. x al Curții Coroanei Kingston (Regatul Unit) în perioada 18.06.2017 - noiembrie 2017, precum și cea a arestului preventiv executat în dosarul asociat nr. x/2019 al Curții de Apel Alba Iulia, în perioada 08.05.2019 - 22.05.2019 și 23.05.2019 -19.06.2019.

În motivarea contestației, în esență, s-a susținut faptul că, în actele anexate cererii de recunoaștere a hotărârii străine aflate la dosarul cauzei (hotărârea instanței judiciare britanice, certificatul de condamnare, raportul poliției britanice/20.06.2017) se precizează că inculpatul a fost arestat preventiv în data de 18.06.2017, după care a fost eliberat pe cauțiune judiciară.

După eliberare, s-a mai precizat că inculpatul s-a prezentat doar patru zile la proces, însă nu și la data încetării arestului preventiv și nici la data dispunerii eliberării pe cauțiune judiciară.

Cu toate astea, persoana condamnată a declarat că a fost arestat preventiv o perioadă de 5 luni în Regatul Unit.

Cu privire la perioada de arest preventiv în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile britanice, a solicitat a se aprecia că este deductibilă, fiind o măsură preventivă dispusă cu privire la executarea aceleiași hotărâri străine de condamnare recunoscută prin Sentința penală nr. 27/2020 pronunțată în data de 14.04.2020, definitivă prin neapelare, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia.

În final, a solicitat să fie avute în vedere dispozițiile art. 597, art. 598 C. proc. pen., art. 138 lit. c), art. 139 alin. (3) și art. 141 alin. (9) (ii) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația formulată prin prisma motivelor invocate prin apărător și din oficiu, în limitele conferite de art. 599 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 27 din data de 14.04.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2020, s-a dispus recunoașterea în parte a sentinței de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în dos. nr. x pronunțată în 29.11.2017 privind persoana condamnată A. și punerea în executare a hotărârii cu privire la pedepsele de 8 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate pentru fapte concurente, față de care, în acord cu dispozițiile 166 alin. (8) și (9) din același act normativ, a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, în executarea căreia se află persoana condamnată.

Conform documentelor înaintate de autoritățile britanice, s-a precizat că faptele penale ce au atras trimiterea în judecată și condamnarea numitului A. au fost comise la data de 18 iunie 2017. În aceeași zi, făptuitorul a fost prins și reținut de organele de poliție, până în următoarea zi, 19 iunie, aspect recunoscut de contestator. În data de 20 iunie 2017, acesta a fost trimis în judecată (fișa tradusă de înregistrare a procesului - dosar nr. x/2020) și eliberat pe cauțiune, așa cum a rezultat în mod clar din răspunsul înaintat de autoritățile britanice - fila x verso, dosar nr. x/2021 Curtea a apreciat că traducerea acestui răspuns nu este necesară, având în vedere simplitatea textului scris în limba engleză, traductibil de orice persoană care accesează mediul online.

Prima audiere a avut loc la data de 17 iulie, inculpatul și-a respectat obligația de prezentare, la fel și la următoarele două termene. La termenul din 21 noiembrie a lipsit nejustificat, astfel că instanța l-a condamnat în lipsă la 29 noiembrie 2017.

Având în vedere situația de fapt rezultată din documentele prezentate și necontestate, curtea și-a format convingerea că perioada reținerii din 18 și 19 iunie 2017 trebuie dedusă din pedeapsa aplicată, dar nu și cea cuprinsă între 20 iunie - 21 noiembrie, moment în care inculpatul s-a sustras audierilor. Această perioadă nu este corespondentă măsurii privative de libertate prevăzută în legislația română de art. 202 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. - arestul la domiciliu, prevederi coroborate cu cele ale art. 221 din același act normativ.

În primul rând, contestatorul a precizat că, în data de 20 iunie 2017 a fost plasat la domiciliu cu o brățară la picior, montată de organele de poliție. Această afirmație nu este susținută de nicio probă din dosar, dimpotrivă este contrazisă în mod flagrant de situația faptică ulterioară. Este cert că inculpatul a fost eliberat pe cauțiune cu obligația prezentării la proces, ori dacă a lipsit la termenul din 21 noiembrie, ca apoi să se întoarcă în România, cum se explică acest aspect, raportat la existența brățării de la picior? Singurul răspuns rațional s-a apreciat a fi acela că nu a existat o astfel de brățară, fapt confirmat de întreaga documentație de la dosar, unde nu se face niciun fel de referire directă sau indirectă. De altfel, întrebat de instanță, contestatorul a precizat că la momentul trimiterii sale la domiciliu, în 20 iunie 2017 nu a fost audiat de vreun judecător și nici nu a semnat vreun document, ceea ce întărește convingerea curții că nu a fost luată o măsură privativă de libertate față de acesta.

De altfel, prin intermediul Ministerului Justiției al României - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a fost solicitată instanței care a pronunțat sentința penală recunoscută, Curtea Coroanei Kingston din Regatul Unit, să comunice perioada în care persoana condamnată A. a fost în arest la domiciliu pe teritoriul Marii Britanii.

Răspunsurile primite, formulate de magistratul britanic de legătură și de Poliția Metropolitană, au adus clarificări sub două aspecte importante, și anume, conținutul instituției sub care a fost petrecută perioada ce face obiectul intervalului 20.06.2017 - 21.11.2017, cât și dacă această măsură, sub aspectul elementelor ce le cuprinde, a fost avută în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea.

Astfel, în cuprinsul răspunsului formulat de magistratul britanic de legătură s-a regăsit faptul că pârâtul, la acel moment, a trebuit să se supună condițiilor cauțiunii ce pot presupune, potrivit informațiilor regăsite pe site-ul oficial al Guvernului Marii Britanii (https:/www.x) că trebuie să locuiască la o anumită adresă, să nu contacteze anumite persoane, să predea documentele ce pot permite părăsirea Marii Britanii ori să se prezinte la sediul poliției la anumite intervale de timp, această măsură fiind una care se ia în așteptarea pronunțării unei sentințe și poate fi instituită atât de organele de poliție, situație ce coincide cu cea existentă, cât și de instanță.

S-a precizat că, accesoriu acestei măsuri se poate institui obligația de a nu părăsi domiciliul declarat între anumite intervale, măsură luată față de condamnat, așa cum a declarat acesta, doar în perioada nopții, între orele 22 - 7. În restul timpului, contestatorul a avut libertatea de a părăsi domiciliul pentru a desfășura activitățile zilnice, cu obligația de a se prezenta la termenele de judecată ale procesului său penal, început la data de 17 iulie 2017, când a avut loc prima audiere.

În continuare, în cuprinsul răspunsului formulat de Poliția Metropolitană s-a regăsit informația potrivit căreia în dos. nr. x pronunțat în 29.11.2017 privind persoana condamnată A., Curtea Coroanei Kingston din Regatul Unit a avut în vedere restricția privit îngrădirea libertății de mișcare a condamnatului, în intervalul 22:00 - 07:00.

Astfel, Curtea a reținut că fiecare dintre condițiile sub care a fost petrecut intervalul 20.06.2017 - 26.11.2017 corespund conținutului măsurii controlului judiciar în legislația penală română, măsură neprivativă de libertate, care desigur, în alte sisteme de drept poate prezenta un conținut diferit în ce privește natura restricțiilor impuse sau intensitatea lor. De altfel, cu caracter comparativ, art. 215 alin. (1) C. proc. pen. dispune că inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a)să se prezinte la organul de urmărire penală, (...) ori de câte ori este chemat; c)să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa (...) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

Totodată, la alin. (2) al aceluiași articol, se regăsesc obligații precum: a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia; c) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale.

Așadar, dincolo de orice îndoială rezonabilă, curtea și-a format convingerea fermă că persoana condamnată nu a fost supusă unei măsuri privative de libertate, începând cu data de 20 iunie 2017, ci unei măsuri restrictive, necesară asigurării prezenței la procedurile judiciare, similară instituției controlului judiciar din legislația penală română.

În ceea ce privește deducerea perioadei corespondentă intervalului 08.05.2019 - 22.05.2019, Curtea a observat faptul că prin încheierea din data de 07.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus admiterea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie în vederea predării contestatorului condamnat, iar în cuprinsul Sentinței penale nr. 27/2020 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. x/2020, perioada antemenționată nu face obiectul deducerii, motiv pentru care s-a reținut că aceasta urmează să fie efectuată în cadrul procedurii prezente.

Prin urmare, în temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada corespondentă intervalelor 18-19.06.2017 și 08-22.05.2019.

III. Împotriva Sentinței penale nr. 37 din 25 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, contestatorul A. a formulat contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2021.

Examinând contestația prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Pe calea contestației la executare este permisă rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei.

În speță, în temeiul prevederilor art. 598 C. proc. pen., contestatorul condamnat A. a învestit Curtea de Apel Alba Iulia cu o contestație la executare, cu privire la Sentința penală nr. 27/2020 pronunțată în data de 14.04.2020, definitivă prin neapelare, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Alba Iulia (prin care, s-a recunoscut, în parte, sentința de condamnare emisă de Curtea Coroanei Kingston, în Dosarul nr. x, pronunțată în 29.11.2017, definitivă la data 29.11.2017).

În cuprinsul contestației la executare, contestatorul condamnat A. a solicitat deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare, a perioadei de arest preventiv executată în Dosarul nr. x al Curții Coroanei Kingston (Regatul Unit) în perioada 18.06.2017 - noiembrie 2017, precum și a arestului preventiv executat în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Alba Iulia, în perioada 08.05.2019 - 22.05.2019 și 23.05.2019-19.06.2019.

Înalta Curte constată că, prin Sentința penală nr. 27 din data de 14.04.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus recunoașterea în parte a sentinței de condamnare emisă de Curtea Coroanei din Kingston în Dosarul nr. x pronunțată în 29.11.2017 privind persoana condamnată A. și punerea în executare a hotărârii cu privire la pedepsele de 8 ani închisoare. Din actele dosarului rezultă că acesta a fost reținut în perioada 18 - 19 iunie 2017, dar nu și în perioada cuprinsă între 20 iunie 2017 - 21 noiembrie 2017, petrecută sub o măsură neprivativă de libertate necesară asigurării prezenței acestuia la procedurile judiciare care i-a permis să se sustragă și de la audieri.

Din Certificatul Trimitere la articolul 4 din Decizia Cadru a Consiliului 2008/909/JHA din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a judecăților în cazuri penale impunând sentințe de custodie sau măsuri implicând privarea de libertate în scopul aplicării lor în Uniunea Europeană rezultă că A. a fost prezent la proces în primele 4 zile (lit. i) pct. 2), i-a fost acordată cauțiune dar nu s-a întors la curte pentru restul procesului, nu a putut fi audiat deoarece se afla în statul executant (lit. k) pct. 1), fiind găsit vinovat în absență și condamnat, la 29.11.2017.

În mod corect, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că, în cauză, se impunea deducerea din pedeapsa de executat doar a intervalului 18 - 19.06.2017.

Cu privire la celelalte perioade solicitate a fi deduse din pedeapsa cu închisoarea de 8 ani, respectiv 08 - 22.05.2019 și 23.05.2019 - 19.06.2019, se constată că, prin încheierea din data de 07 mai 2019 pronunțată Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 08 mai 2019 și până la data de 22 mai 2019, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 26 din 7 mai 2019.

Din actele dosarului, se observă că, în același dosar, x/2019 al Curții de Apel Alba Iulia, prin încheierea din data de 22 mai 2019, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., cetățean român, în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23 mai 2019 și până la data de 21 iunie 2019, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 31 din 22 mai 2019.

Față de lipsa răspunsului autorităților judiciare din Marea Britanie la adresa instanței din data de 22 mai 2019, în sensul de a comunica în copie certificată hotărârea de condamnare a persoanei solicitate în vederea recunoașterii acesteia pe cale incidentală, precum și informațiile cu privire la perioada de arest executată în temeiul acestei hotărâri, prin Sentința penală nr. 57 din 19 iunie 2019, pronunțată Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a respins cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind executarea mandatului european de arestare, emis la data de 28.11.2018, de autoritățile britanice Tribunalul Regal din Kingston Upon Thames, în Dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A.. S-a revocat mandatul de arestare preventivă nr. x/22 05 2019 emis de Curtea de Apel Alba Iulia și s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea acestui mandat.

Prin adresa C.R.A.P. Sibiu nr. x din 19 iunie 2019 înaintată către Curtea de Apel Alba Iulia, se confirmă punerea în libertate a persoanei condamnate și se precizează că a fost încarcerat în perioada 07.05.2019 până la 19.06.2019, în Dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, pe lângă deducerile menționate în dispozitivul hotărârii atacate, se impune ca din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată condamnatului A., să fie dedusă și perioada 23 mai 2019 - 19 iunie 2019.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 37 din 25 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Va desființa, în parte, sentința penală atacată, numai în ceea ce privește deducerea perioadei executate și, rejudecând:

Va deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 27 din 14 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 și durata arestării preventive din perioada 23 mai 2019 - 19 iunie 2019.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 37 din 25 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Desființează, în parte, sentința penală atacată, numai în ceea ce privește deducerea perioadei executate și, rejudecând:

Deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 27 din 14 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 și durata arestării preventive din perioada 23 mai 2019 - 19 iunie 2019.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2022.

GGC - ED