ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/F din data de 17 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 365/09.11.2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală formulată de revizuentul-condamnat A.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a reținut că prin cererea înregistrată la data de 21.03.2022, revizuentul A., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 365/09.11.2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 23.01.2011, potrivit art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin sentința penală din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunțată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007, s-a dispus termen pentru liberarea condiționată data de 19.05.2020, iar prin sentința penală nr. 365/09.11.2010 a Curții de Apel București, secția a II a Penală, definitivă prin nerecurare la 23.01.2011, s-a dispus "anularea" acestui drept. În acest fel, au fost încălcate condițiile prevăzute de art. 6 C. proc. pen., referitoare la principiul ne bis in idem, prevăzut și de art. 8 din Legea nr. 302/2004, art. 4 din Protocolul adițional CEDO, art. 50 CDFUE și art. 54 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Scenghen.

De când a fost transferat în România în vederea executării pedepsei, a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 169/2017, în baza căruia a beneficiat de 1025 zile ca urmare a condițiilor de detenție, a participat la activități lucrative, câștigând 170 de zile. A lucrat și în penitenciarele din Germania, câștigând și acolo un număr de zile considerate executate. Toate aceste drepturi obținute în conformitate cu legislația din România și Germania, prin muncă, și ca urmare a condițiilor necorespunzătoare de detenție din România, unde s-a îmbolnăvit, au fost anulate în mod abuziv prin sentința penală nr. 365/09.11.2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 23.01.2011.

Având în vedere că atât săvârșirea faptei de care a fost acuzat, cât și dispozițiile legale aplicabile în România la acea dată erau dispozițiile vechiul C. pen., art. 175 C. pen. de la 1969, limitele de pedeapsă sunt de la 10 al 25 de ani, dispoziții despre care apreciază că îi erau aplicabile.

Pe cale de consecință, persoana condamnată a solicitat schimbarea datei propozabile pentru comisia de liberare din 12.02.2024 stabilită prin sentința penală nr. 365/09.11.2010, în data de 19.05.2020 stabilită de Tribunalul Frankenthal (Pfalz).

Au fost atașate dosarul de fond x/2010 și următoarele înscrisuri: comunicare de modificare a datelor de detenție din 02.02.2007, certificat comisie liberare condiționată, copie de pe cazier judiciar .

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii revizuentului A. de revizuire a sentinței penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul x/2010, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II a Penală, pronunțată în dosarul x/2010, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentința penală din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunțată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață și s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață. A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 20.05.2005 la zi.

Prin sentința penală nr. 61/F din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2010 (rămasă definitivă prin nerecurare la data de 23 ianuarie 2011).

Prin sentința penală nr. 174/F din data de 08 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul x/2020, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A.

Prin sentința penală nr. 177/F din data de 01 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 61/F din data de 11 martie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul x/2019, formulată de condamnatul A.

S-a menționat că potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

De asemenea, potrivit art. 453 alin. (3) și alin. (4) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, iar cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Curtea a reținut că prin raportare la dispozițiile art. 452 din C. proc. pen., că hotărârile supuse revizuirii sunt exclusiv hotărârile judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei (în sensul examinării problemei existenței faptei și vinovăției inculpatului), printr-o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, deoarece finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare.

Or, acțiunea penală are ca temei de drept norma juridică penală ce incriminează și pedepsește fapta comisă, iar acțiunea adresată instanțelor civile are ca temei de drept norma juridică civilă care reglementează răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 109/2020 [referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 358 din 05.05.2020], că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (paragraf 14). Prin urmare, Curtea a reținut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă (paragraf 15).

Astfel, s-a constatat că nu se poate vorbi de o aptitudine funcțională a motivului invocat de revizuent de a da naștere unui proces penal prin admiterea cererii de revizuire întrucât, o hotărâre prin care a fost recunoscută hotărârea străină nu poate fi calificată ca o hotărâre prin care instanța română s-a pronunțat cu privire la fondul acțiunii penale.

S-a arătat că, în realitate, criticile persoanei condamnate vizează temeinicia sentinței penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II a Penală, pronunțată în dosarul x/2010, în mod concret, modalitatea în care instanța a interpretat dispozițiile referitoare la adaptarea pedepselor, ca o consecință a recunoașterii sentinței penale din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunțată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007 și a dispunerii transferării condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 [forma în vigoare la data pronunțării sentinței penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în dosarul x/2010], autoritățile competente ale statului român erau obligate: a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, în condițiile enunțate la art. 145; b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 146.

De asemenea, s-a mai precizat că, susținerile persoanei condamnate referitoare la modificarea termenului începând cu care poate formula cerere de liberare condiționată, nu pot fi fundamentate juridic.

În cazul recunoașterii hotărârii judecătorești, executarea pedepsei va fi efectuată în conformitate cu prevederile legii statului de executare art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 [forma în vigoare la data pronunțării sentinței penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în dosarul x/2010].

În aceste condiții, ulterior recunoașterii sentinței penale din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz), pronunțată în dosarul 5120 Js 1309/04-1 Ks, definitivă la 09.01.2007, doar autoritățile competente din România sunt singurele abilitate să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile și termenele pentru liberarea condiționată, prin aplicarea regulilor referitoare la liberarea condiționată prevăzute în legea română.

S-a menționat că, întrucât executarea hotărârii este guvernată de legea română, în aceeași modalitate ca în cazul în care ar fi aplicată o pedeapsă cu detențiunea pe viață de către o instanță română, nu are relevanță că persoana condamnată ar fi putut dobândi vocație la liberarea condiționată, potrivit legii statului de unde a fost transferată - Germania, într-un termen mai scurt.

Prin recunoașterea unei hotărâri străine și ulterior prin aplicarea regulilor referitoare la liberarea condiționată prevăzute în legea română nu se poate considera că se încalcă principiul non bis in idem sau că există hotărâri care nu se pot concilia în accepțiunea art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., aceasta reprezentând, din contră, o justă aplicare a normelor de drept cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte, în domeniul transferării persoanelor condamnate.

Împotriva sentinței penale nr. 84/F din data de 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a formulat apel revizuentul A.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte și făptuitori, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a acțiunii penale, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt și de drept, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplinește condițiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Sentința a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoașterea unei hotărâri străine, prin care s-a admis sesizarea parchetului, s-au recunoscut efectele unei sentințe penale pronunțate de autorități judiciare străine și s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 84/F din data de 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 84/F din data de 17 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM