ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191/F din data de 04 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 165/F/28.08.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 331/A/12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 08.10.2021, a fost înregistrată pe rolul acesteia, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 165/F/28.08.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 331/A/12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, revizuentul A. a arătat că prin sentința penală nr. x a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, iar prin sentința penală nr. x a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele emise de Tribunalul Coroanei Preston, la data de 18.03.2016, rezultând o condamnare de 20 ani închisoare, fără ca aceste pedepse să fie contopite.

A mai precizat revizuentul că prin sentința penală nr. x a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, astfel că nu poate fi recunoscută de autoritățile judiciare din România o pedeapsă majorată la 10 ani închisoare și nici la o pedeapsă de 20 ani. Consideră că există eroare judiciară în ceea ce privește pedeapsa de 20 ani închisoare.

Revizuentul a mai susținut că sentința penală nr. x pronunțată de Tribunalul Coroanei Preston la data de 18.03.2016, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, nu a fost recunoscută de autoritățile judiciare din România.

În concluzie, susținând că sunt întrunite condițiile de admisibilitate, a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar în temeiul dispozițiilor art. 154 și art. 155 din Legea nr. 302/2004, recunoașterea individuală a sentințelor menționate.

În drept, revizuentul a invocat dispozițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din C. proc. pen. coroborat cu Legea nr. 302/2004.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu, conform art. 459 din C. proc. pen., curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 165/F/28.08.2018, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul dispozițiilor art. 154, art. 155 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. x din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston și a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 9131 zile.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 29.07.2015 la 30.05.2018, (1036 zile) și de la 31.05.2018 la zi.

S-a mai reținut că această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr. 331/A din 12.12.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a admis apelul declarat de persoana condamnată A., s-a desființat, în parte, sentința penală atacată numai sub aspectul cuantumului pedepsei pentru care s-a dispus recunoașterea și transferul persoanei condamnate și s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 29.07.2015 la 30.05.2018 și de la 31.05.2018 la zi și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Raportând dispozițiile prevăzute de art. 452 și art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. la situația concretă din speță, curtea a reținut că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este inadmisibilă, cu argumentarea în esență că pot fi supuse revizuirii exclusiv hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

Or, în speță, hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire (sentința penală nr. 165/F din data de 28.08.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2018) a fost pronunțată în temeiul art. 154, art. 155 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoscându-se o hotărâre de condamnare străină, astfel că nu este o hotărâre prin care să se fi dispus vreuna dintre soluțiile de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.

Prin memoriul înregistrat la dosar la data de 26 noiembrie 2021, reiterând criticile formulate în fața instanței de fond, apelantul revizuent a arătat că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 452 și urm. din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudență și doctrină s-a reținut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, iar, în același timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte și făptuitori, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a acțiunii penale, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt și de drept, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Această cale extraordinară de atac poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de A. nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

Astfel, cauza a avut ca obiect recunoașterea unei hotărâri străine de condamnare, iar prin hotărârea a cărei revizuire se cere s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentința penală nr. x din 18.03.2016 a Tribunalului Coroanei Preston și s-a dispus transferarea apelantului A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare.

Or, hotărârea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine de condamnare nu face parte din cele care conțin o rezolvare a fondului cauzei, astfel încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire potrivit art. 452 și urm. din C. proc. pen.

Totodată, în raport de susținerile apelantului, se impune precizarea că hotărârea străină de condamnare nu poate fi atacată cu revizuire în fața instanțelor române, întrucât din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2002, rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa căilor de atac îndreptate împotriva fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne și adaptând dispozițiile hotărârii autorităților străine atunci când este cazul, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura revizuirii, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din data de 04 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

În raport cu soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din data de 04 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.