ÎCCJ, Secția penală

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane (în raport cu victima M.). (...)

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.). (...)

În baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele N. și O.). (...)

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane (în raport cu victima P.). (...)

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane (în raport cu victima H.). (...)

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 182 lit. c) C. pen. condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane (în raport cu victima J.). (...) În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care se adaugă un spor de 5 ani și 10 luni închisoare, în total 10 ani și 10 luni închisoare. (...) În baza art. 72 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea de la 24.11.2017 la 6.04.2018." În privința cerințelor de fond și formă, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 456 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: cererea a fost formulată în scris, a fost motivată, fiind întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., învederând că, pentru reținerea acestui caz de revizuire, trebuie îndeplinită condiția de a exista două hotărâri penale definitive, prin care instanțele să fi soluționat conflictul de drept substanțial penal și aceea ca hotărârile judecătorești definitive să fie inconciliabile. Sub acest aspect, a precizat că, hotărârile sunt inconciliabile când, datorită datelor și dispozițiilor pe care le conțin se exclud reciproc; inconciliabilitatea hotărârilor privește dispozitivele hotărârilor supuse revizuirii, întrucât nu orice deosebire între modul de soluționare a cauzelor constituie un motiv de inconciliabilitate, ci hotărârile trebuie să se excludă una pe cealaltă. Caracterul inconciliabil vizează, în principiu, situația de fapt reținută și ca excepție caracterul inconciliabil poate viza și situații de drept diferite întemeiate pe aceeași bază factuală. În acest context, cu privire la temeiul invocat, instanța a reținut, din înscrisurile aflate la dosar, că acesta nu este incident în cauză, constatând că problema ridicată de revizuient este strict una de drept, care nu este urmarea reținerii unor situații de fapt diferite, inconciliabile, ci a interpretării unor dispoziții legale. Mai mult decât atât, a constatat că problema de drept (schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care revizuientul A. a fost trimis în judecată) a fost ridicată de apărare pe parcursul soluționării cauzei și în apel, astfel că nu poate fi pusă în discuție din nou, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii, care provoacă o reexaminare în fond a cauzei. Astfel, Curtea a amintit considerentele deciziei penală nr. 174/A din 23.09.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a reținut că "[…] în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor, nu s-ar putea susține o unitate infracțională legală, sub forma unei singure complicități la infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată deoarece actele de complicitate vizează perioade diferite, autori diferiți, cu intervale de timp, în majoritatea cazurilor, mai lungi de un an între infracțiunile care sprijineau activitatea aceluiași autor, aspecte care probează rezoluția distinctă în raport de fiecare infracțiune: 2012 și aprilie 2015 - autor C., iulie 2014- aprilie 2015 - autor C., mai 2014 și martie 2015 - primăvara 2016 - autor Q., iunie 2015 - autor C., iulie 2016 - autor C.. Suprapunerea activității unui alt complice exclude la rândul său o înțelegere tacită care să stea la baza rezoluției infracționale unice. Perioadele de timp care se interpun între infracțiuni sunt în unele dintre cazuri de un an de zile, astfel că nu se poate susține juridic o rezoluție infracțională unică. Poziția juridică a autorilor infracțiunii, pe care apărarea își fundamentează argumentele în solicitarea schimbării încadrării juridice, este substanțial diferită în sensul că actele materiale ale infracțiunii continuate se succed la intervale mici de timp și presupun o traficare a fiecărei victime pentru o perioadă îndelungată, care se suprapune peste perioada de traficare a unei alte victime de către același autor, fiind probată astfel continuitatea rezoluției infracționale. În consecință, apărarea nu are argumente juridice pentru reținerea unei singure infracțiuni în formă continuată. […]". Împotriva sentinței penale nr. 209/F din 08 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susținute de apărătorul ales, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri. Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, reținând următoarele: Revizuirea (restitutio in integrum) constituie o cale extraordinară de atac ce vizează hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei și care conțin fie erori de fapt deosebit de grave, fie încălcări ale dispozițiilor constituționale, în situația în care Curtea Constituțională a admis, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, o excepție de neconstituționalitate formulată în cauză. Având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești. Prin această cale de atac, însă, nu se urmărește o reanalizare a probatoriului deja administrat sau completarea acestuia cu alte probe privind faptele deja analizate, ci se invocă necunoașterea de către instanță a unei situații de fapt relevante, prin descoperirea unor fapte ori împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul soluționării cauzei. Coroborând dispozițiile legale enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere. În speță, se constată că cererea formulată de revizuentul A., este întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, acesta arătând că cererea de revizuire vizează hotărârea prin care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea, în concurs, a 5 infracțiuni în calitate de complice la infracțiunea de trafic de persoane (persoane vătămate M., G., P., H., J.) și a unei infracțiuni de trafic de persoane în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele N. și O.) și hotărârea prin care, într-un dosar disjuns, după ce față de inculpatul B. s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de trafic de persoane, compusă din 8 acte materiale (cu privire la victimele E., F., G., H., I., J., K. și L.), acest inculpat a fost condamnat pentru o unică infracțiune în formă continuată, primind pedeapsă de 6 ani închisoare, soluția instanței de fond rămânând definitivă. În opinia revizuentului, cele două hotărâri nu se pot concilia, motiv pentru care hotărârea pronunțată în privința sa trebuie desființată și trimisă cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București, pentru a se pronunța cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Examinând actele și lucrările dosarului, contrar aprecierii apelantului revizuent, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a analizat și a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reținând în principal că revizuentul nu a prezentat în fapt o situație care să se circumscrie cazului reglementat de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că aspectele semnalate nu au un caracter contradictoriu și nu se exclud reciproc. Analizând conținutul motivelor de apel, în corelare cu hotărârile definitive invocate ca fiind ireconciliabile, Înalta Curte constată că susținerile apelantului revizuent sunt neîntemeiate. Diferențele de interpretare juridică sau de evaluare a unor aspecte ale cauzei, între două hotărâri penale definitive, nu echivalează automat cu o contradicție ireconciliabilă. În acest sens, Înalta Curte reține că, în cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să existe două sau mai multe hotărâri definitive și hotărârile să nu se poată concilia. Prima condiție se consideră realizată numai dacă sunt două sau mai multe hotărâri penale definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, iar cât privește cea de-a doua condiție, starea de inconciliabilitate poate exista în ipotezele în care hotărârile se referă la aceeași faptă și la făptuitori diferiți, hotărârile se referă la același făptuitor și la fapte diferite sau hotărârile se referă la fapte și făptuitori diferiți. Or, în speță, chiar dacă prin cele două hotărâri invocate de revizuent s-a rezolvat fondul acțiunilor penale exercitate față de făptuitori diferiți, iar revizuentul aparent invocă aceleași fapte, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se regăsește niciuna dintre ipotezele vizate de cea de-a doua condiție, necesar a exista pentru a fi în prezența unor hotărâri care nu se pot concilia. Din analiza comparativă a hotărârilor pronunțate în cele două dosare, se constată că acestea vizează împrejurări diferite (în privința apelantului revizuent actele de complicitate vizând perioade diferite, autori diferiți, cu intervale de timp, în majoritatea cazurilor, mai lungi de un an între infracțiunile care sprijineau activitatea aceluiași autor, aspecte care probează rezoluția distinctă în raport de fiecare infracțiune - așa cum s-a reținut, de altfel, în considerentele deciziei penale nr. 174/A din 23.09.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019), iar argumentele invocate de apelantul revizuent nu se limitează la o simplă constatare a existenței unor hotărâri ce nu se pot concilia, ci impun o rejudecare a cauzei și o reinterpretare a dispozițiilor legale, deja interpretate în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, motivele invocate în cererea de revizuire reflectând, în concret, nemulțumirea față de încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în opinia acestuia faptele sale constituind o unitate infracțională legală, sub forma unei singure complicități la infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată. Însă, aspectul invocat nu doar că poate fi supus analizei exclusiv instanțelor de control judiciar în căile ordinare de atac, fiind atributul acestora de a se pronunța asupra unor atare motive, în limita în care au fost învestite, ci a și fost analizat de instanța de apel, în decizia menționată. În consecință, având în vedere că revizuirea nu poate fi cerută doar pentru a se obține o rejudecare a cauzei, fiind compatibilă cu principiul res iudicata por veritate habetur - lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cauză nefiind invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale și, implicit, afectarea stabilității raporturilor juridice născute prin hotărârile pronunțate. Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 209/F din 08 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 RON, va rămâne în sarcina statului.