ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3284/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 991/104/2011 a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul E.C. și în baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 7b C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților E.C., A.A., S.I., S.N. și R.A. Instanța de prim-control judiciar a constatat că inculpatul E.C.

a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru infracțiunile de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani iar în conformitate cu prevederile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie se poate acorda numai în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Curtea a reținut că în ceea ce privește durata arestării preventive, timpul scurs de la data arestării nu poate conduce automat la înlocuirea arestării preventive cu altă măsură preventivă, neprivativă de libertate ci numai dacă se coroborează cu alte criterii ce trebuie să fie analizate pe baza datelor concrete ale cauzei, printre care și gravitatea faptelor ce formează obiectul judecății, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptelor, complexitatea cauzei dată în speță de numărul mare de inculpați și părți vătămate. Față de aceste criterii și ținând cont totodată că în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare, situație față de care menținerea arestării preventive se justifică în temeiul art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenție - "dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent" -, curtea constată că nu s-a depășit un termen rezonabil, menținerea arestării preventive fiind justificată de necesități reale și de interes public. Referitor la problemele de sănătate invocate de inculpatul E.C. curtea a constatat pe de o parte că nu există dovezi cu privire la faptul că afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în regim privativ de libertate. Pe de altă parte, analizând acest aspect prin prisma prevederilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. se constată că starea de sănătate nu poate prevala față de celelalte criterii de care trebuie să țină seama cu ocazia alegerii măsurii preventive, menținerea stării de arest impunându-se așa cum s-a arătat mai sus față de gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor care se impută inculpatului, considerat lider al grupului infracțional organizat și necesitatea protejării ordinii publice.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul E.C. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului declarat, casarea încheierii alocate prin admiterea cererii de liberare sub control judiciar precizând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 1 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pentru infracțiunile pentru care este cercetat, nu depășește 18 ani. Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică. Potrivit art. 160 2 C. proc. pen. alin (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Considerată în sens larg, liberarea provizorie este o măsură constituțională, prevăzută de legea procesual penală pentru a da posibilitatea instanțelor de a valorifica, într-un mod concret, măsurile care pot asigura buna desfășurare a procesului penal, cu atenuarea legitimă a restrângerilor de drepturi pe care le presupun măsurile preventive.

Infracțiunile pentru care recurentul-inculpat E.C. a și fost condamnat în fond sunt infracțiunile de inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani. Cum în cazul ambelor infracțiuni de săvârșirea cărora recurentul-inculpat este bănuit, limitele maxime ale pedepselor prevăzute de normele de încriminare depășesc 18 ani, rezultă că nu este îndeplinită cerința art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., concluzie la care în mod judicios a ajuns și prima instanță. Accesul liber la justiție constituie într-adevăr, un principiu fundamental al oricărui sistem judiciar democratic, fiind consacrat atât în Constituție, cât și într-un număr important de documente internaționale, astfel că el are semnificații deosebite și pentru dreptul procesual penal, dar și pentru dreptul constituțional. Orice condiționare a accesului liber la justiție ar reprezenta o nesocotire a unui principiu constituțional fundamental și a unor standarde internaționale universale, în orice democrație reală. Pe plan procedural, accesul liber la justiție se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.

Or, infracțiunile pentru care recurentul-inculpat este cercetat în stare de arest, prezintă o gravitate deosebită reflectată în limitele de pedeapsă cu care sunt sancționate și care depășesc cuantumul prevăzut de textul de lege (art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen.) pentru a face admisibilă în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu soluționarea căreia a învestit instanța de judecată. Așa fiind, Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat E.C. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.C. împotriva încheierii din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 991/104/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA