ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3284/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 octombrie 2012 Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 991/104/2011 a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul E.C. și în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

7b

C. proc. pen. a fost menținută

măsura arestării preventive a inculpaților E.C., A.A., S.I., S.N. și R.A.

Instanța de

prim-control judiciar a constatat că inculpatul E.C. a fost trimis în judecată

și condamnat în primă instanță pentru infracțiunile de inițiere sau

constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub

orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani și înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani iar în conformitate cu

prevederile art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. liberarea provizorie

se poate acorda numai în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în

cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii ce nu depășește 18 ani.

Curtea a reținut că

în ceea ce privește durata arestării preventive, timpul scurs de la data

arestării nu poate conduce automat la înlocuirea arestării preventive cu altă

măsură preventivă, neprivativă de libertate ci numai dacă se coroborează cu

alte criterii ce trebuie să fie analizate pe baza datelor concrete ale cauzei,

printre care și gravitatea faptelor ce formează obiectul judecății, pericolul

concret pentru ordinea publică, impactul social al faptelor, complexitatea

cauzei dată în speță de numărul mare de inculpați și părți vătămate. Față de

aceste criterii și ținând cont totodată că în cauză s-a pronunțat deja o

hotărâre de condamnare, situație față de care menținerea arestării preventive

se justifică în temeiul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție - "dacă este

deținut legal pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent" -,

curtea constată că nu s-a depășit un termen rezonabil, menținerea arestării

preventive fiind justificată de necesități reale și de interes public.

Referitor la

problemele de sănătate invocate de inculpatul E.C. curtea a constatat pe de o

parte că nu există dovezi cu privire la faptul că afecțiunile de care suferă nu

pot fi tratate în regim privativ de libertate. Pe de altă parte, analizând

acest aspect prin prisma prevederilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. se

constată că starea de sănătate nu poate prevala față de celelalte criterii de

care trebuie să țină seama cu ocazia alegerii măsurii preventive, menținerea

stării de arest impunându-se așa cum s-a arătat mai sus față de gradul de

pericol social ridicat al infracțiunilor care se impută inculpatului,

considerat lider al grupului infracțional organizat și necesitatea protejării

ordinii publice.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul E.C. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând

admiterea recursului declarat, casarea încheierii alocate prin admiterea

cererii de liberare sub control judiciar precizând că sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 160

1

alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa

pentru infracțiunile pentru care este cercetat, nu depășește 18 ani.

Analizând recursul

declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea

atacată fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 160

2

C. proc. pen. alin (1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate

acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu

depășește 18 ani.

(2) Liberarea

provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din

care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Considerată în sens

larg, liberarea provizorie este o măsură constituțională, prevăzută de legea

procesual penală pentru a da posibilitatea instanțelor de a valorifica, într-un

mod concret, măsurile care pot asigura buna desfășurare a procesului penal, cu

atenuarea legitimă a restrângerilor de drepturi pe care le presupun măsurile

preventive.

Infracțiunile pentru

care recurentul-inculpat E.C. a și fost condamnat în fond sunt infracțiunile de

inițiere sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau

sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003, pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani și

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Cum în cazul ambelor

infracțiuni de săvârșirea cărora recurentul-inculpat este bănuit, limitele

maxime ale pedepselor prevăzute de normele de încriminare depășesc 18 ani,

rezultă că nu este îndeplinită cerința art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., concluzie la care în mod judicios a ajuns și prima instanță.

Accesul liber la

justiție constituie într-adevăr, un principiu fundamental al oricărui sistem

judiciar democratic, fiind consacrat atât în Constituție, cât și într-un număr

important de documente internaționale, astfel că el are semnificații deosebite

și pentru dreptul procesual penal, dar și pentru dreptul constituțional.

Orice condiționare a

accesului liber la justiție ar reprezenta o nesocotire a unui principiu

constituțional fundamental și a unor standarde internaționale universale, în

orice democrație reală. Pe plan procedural, accesul liber la justiție se

concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune, ca

aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane

fizice sau juridice.

Or, infracțiunile

pentru care recurentul-inculpat este cercetat în stare de arest, prezintă o

gravitate deosebită reflectată în limitele de pedeapsă cu care sunt sancționate

și care depășesc cuantumul prevăzut de textul de lege (art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.) pentru a face admisibilă în principiu, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar cu soluționarea căreia a învestit

instanța de judecată.

Așa fiind, Înalta

Curte în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat

E.C.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul E.C. împotriva încheierii din 8

octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, pronunțată în Dosarul nr. 991/104/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 15 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA