ÎCCJ, Decizia nr. 90/2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 672 din 8 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția perimării, invocată din oficiu și a constatat perimat recursul formulat A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 38 din 22 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate la punctul 1, a formulat recurs lichidatorul judiciar al societății A. S.A., B.. înregistrat sub nr. x/2022.

Prin memoriul de recurs, recurenta precizează că a aflat întâmplător de existența Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție care avea ca obiect recursul declarat de către societatea A. S.A., nu a fost citată în acest dosar deși, așa cum a arătat, după deschiderea procedurii de faliment reprezentarea societății în instanță se realizează numai prin lichidatorul judiciar.

Arată că, în cauză, nelegala citare nu poate fi imputată lichidatorului judiciar și nu poate avea drept consecință perimarea cererii de recurs din Dosarul nr. x/2017.

Prin urmare, consideră că soluția de admitere a excepției perimării dispusă prin Decizia nr. 672 din 08 februarie 2022 este nelegală motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și rejudecând respingerea excepției perimării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

În primul rând, în ceea ce privește criticile suplimentare aduse prin cererea de recurs depusă la data de 10 martie 2022 (conform datei menționate pe plicul aflat la dosarul de recurs) și față de prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. și art. 487 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea au fost formulate cu depășirea termenului legal pentru motivarea recursului.

De aceea, constatând că partea a formulat aceste motive cu depășirea unui termen legal peremptoriu, nu le va lua în examinare, în condițiile art. 185 din C. proc. civ., operând decăderea părții din dreptul de a le fi formulat.

În al doilea rând, analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În privința motivului de recurs formulat de recurent, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări sau interpretări greșite a normelor de drept material iar soluția pronunțată de instanța de fond este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte apreciază că argumentele expuse de recurente pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Or, recurenta - lichidator judiciar susține că nu a fost citată la termenul de judecată la care s-a dispus suspendarea judecății în dosar față de calitatea sa de reprezentant legal al unei societăți aflate în faliment.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În cauză, prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecării recursului împotriva împotriva sentinței nr. 38 din 22 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere lipsa nejustificată a părților.

Prin Decizia nr. 672 din 8 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 27 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte reține că este legală măsura instanței de a constata perimarea căii de atac a recursului, câtă vreme suspendarea cauzei s-a dispus în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părților.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.

Aceasta este și situația în speța dedusă judecății, părțile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății apelului, de la data suspendării acestuia în data 27 octombrie 2020, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speță.

Înalta Curte constată că termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 27 aprilie 2021. Or, cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată de recurentă după împlinirea acestui termen, respectiv la 2 noiembrie 2021 (conform ștampilei poștale de pe plicul de la fila 39-verso din Dosarul nr. x/2017). În cauză, lichidatorul judiciar nu a depus niciun înscris la dosar, care să dovedească faptul că stăruie în judecată, formularea cererii de repunere pe rol, la un interval de 6 luni după împlinirea termenului de perimare, neavând efectul întreruperii cursului perimării, în sensul art. 417 C. proc. civ., întrucât, prin ipoteză, un termen, chiar de perimare, poate fi întrerupt doar atât timp cât nu a fost epuizat.

Recurenta susține că la termenul din 8 februarie 2022, instanța nu trebuia să constate perimarea cauzei, arătând în memoriul de recurs că nu a fost legal citată în proces în calitate de reprezentant al societății A. S.A. care se afla în faliment.

Verificând procedura de citare cu recurenta de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2020, Înalta Curte constată că aceasta a fost legal îndeplinită, raportat la înscrisurile existente la dosar la acel moment procesual, societatea A. S.A. fiind citată la adresa punctului său de lucru din Târgoviște, b-dul x, nr. 6, județ Dâmbovița, astfel cum aceasta a solicitat prin cererea de recurs. Se constată, de asemenea că, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar avea obligația de a se informa cu privire la dosarele introduse pe rolul instanțelor de judecată și de a transmite instanțelor toate informațiile referitoare la societatea pe care o reprezintă. Or, la data suspendării cauzei nu se găseau la dosar informații cu privire la noua situație juridică a societății A. S.A.

Prin urmare, critica vizând nelegala citare a recurentei pentru termenul din 27 octombrie 2020, termen la care instanța a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, nu poate fi primită.

Față de considerentele expuse, apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate a deciziei, invocate de recurente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 672 din 08 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2022.

GGC - NN