ÎCCJ, Decizia nr. 88/2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 4403 din 16 septembrie 2020 pronunțată, în Dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 2294 din 17 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei mai sus menționate, au declarat recurs recurenții A. și B..

Prin cererea de recurs, recurenții îți exprimă nemulțumirea față de soluția instanței de revizuire despre care afirmă că nu a verificat argumentul recurenților referitoare la excepția autorității de lucru judecat. Apreciază că această excepție nu a fost analizată de către instanța de fond. Astfel fiind, instanța de revizuire a încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv, dreptul la un proces echitabil și totodată art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea de revizuire este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Solicită admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire anularea Deciziei nr. 2294/2019 a Curții de Apel Craiova și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin memoriul de recurs, recurenții susțin incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, reglementată de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar și precis, a situației de fapt, pe baza probelor administrate, a dispozițiilor legale, prezentarea motivelor pentru care instanța a admis sau a respins cererile părților, analiza argumentelor relevante invocate de părți și expunerea concretă a motivelor de fapt și de drept.

Din examinarea sentinței recurate rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt și a examinat cererea de revizuire prin prisma admisibilității și a faptelor pe care se întemeiază, potrivit art. 513 alin. (3) din C. proc. civ.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la obiectul cererii formulate.

Astfel cum s-a reținut, motivarea din sentința recurată cuprinde argumentele de fapt și de drept pentru care instanța de fond a respins cererea de revizuire.

Contrar celor susținute de către autorii recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Astfel, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a judecat potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.

Potrivit acestor dispoziții, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Totodată, conform art. 513 alin. (4) teza întâi C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Acest motiv de revizuire este incident în situația în care același proces este judecat de două ori, pronunțându-se hotărâri potrivnice.

În mod corect a constatat instanța anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea instituirii acestui motiv de revizuire a fost aceea de a se asigura respectarea principiului puterii de lucru judecat, prin înlăturarea posibilității coexistenței a două hotărâri potrivnice în una și aceeași cauză.

În acest scop, posibilitatea exercitării revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea că în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

Or, Înalta Curte constată că în cadrul recursului soluționat prin Decizia nr. 2294 din 17 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, atacată cu revizuire, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat în raport cu Sentința nr. 211 din 16 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova indicată în cererea de revizuire, curtea de apel a examinat excepția și a respins-o motivat, reținând că "Prin această sentință s-a examinat conformitatea unei norme legale cu actul normativ superior în aplicarea căruia a fost adoptată, astfel, s-a reținut că pct. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016 nu contravine art. 453 lit. f) din C. fisc. " și că "interpretarea considerentelor făcută de recurenți este ruptă din contextul ansamblului, rolul considerentelor fiind acela de a explica, în ansamblul său, dispozitivul."

În realitate, prin criticile formulate, recurenții tind la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Înalta Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)".

În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Deciziei nr. 4403 din 16 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2022.

GGC - NN