ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4676/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, după declinarea de competență dispusă de Tribunalul Olt, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Uniunea de Creație Intepretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei să-l înscrie ca membru UCIMR și să-i emită un act administrativ constând într-o adeverință de membru a acesteia, precum și legitimația de membru al uniunii, fiindu-i necesară la Casa Județeană de Pensii Olt în acest sens, în termen de 30 de zile de la data pronunțării și rămânerii definitive a hotărârii;

- obligarea pârâtei UCIMR la plata despăgubirilor materiale în cuantumul prevăzut de legea nr. 8/2006, modificată în 2016, pentru perioada întârzierilor de la data solicitării și a înregistrării la UCIMR a dosarului nr. x respectiv de la data de 31.10.2017, și până la data pronunțării și rămânerii definitive a hotărârii instanței;

- Obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 87/2021 din 24 martie 2021 Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, ca prescrisă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 87/2021 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate subsumate motivelor de casare invocate sunt în esență, următoarele:

- În mod greșit instanța de fond a reținut prin hotărârea pronunțată la alineatul I de la pagina 9 a hotărârii faptul că: "Reclamantul a depus la dosar în copie cererea de adeziune nr. x/31.10.2017, față de care a susținut că nu i-a fost soluționată legal."

- Critică faptul că în hotărârea pronunțată nu sunt cuprinse motivele pe care s-a întemeiat instanța, deoarece reclamantul a cerut ca instanța să oblige uniunea să-i dea un răspuns fie el și negativ, iar instanța a respins acțiunea printr-un motiv străin de hotărârea cauzei, fără a se raporta la motivele pe care a fost întemeiată acțiunea.

- În mod greșit, instanța de fond, la termenul din 21.10.2020, i-a solicitat să depună dovada primirii răspunsului la cererea de adeziune nr. x/31.10.2017, ori dacă ar fi analizat materialul probator depus la dosar, ar fi observat că erau depuse toate înscrisurile în mod gradual și temporal în cauză, dar nu înțelege ce a analizat instanța, deoarece în sentință se menționează: "Corespondența ulterioară formulată de pârât nu valorează termei de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție. O corespondență succesivă între părți nu echivalează cu o repunere în termenul de prescripție pentru cererea de adeziune nr. x/31.10.2017, pe care reclamantul și-a precizat acțiunea."

- instanța de fond a neglijat probatoriul depus la dosar de recurentul-reclamant în dovedirea comportamentului nelegal al intituției pârâte.

În scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe recurentul, ca parte, le-a invocat, judecătorul de la instanța de fond era în drept să le ceară, să prezinte explicații în scris și să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu au fost menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc (solicitând prin rolul său activ pârâtei dacă are probe, dovezi în acest sens.

Consideră că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., nemanifestându-și rolul activ și a comis exces de putere când nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și aflarea adevărului.

În final susține recurentul că motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar dumneavoastră ca instanță ierarhic superioară să aveți în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, si considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 87/2021 din 24.03.2021 și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la probele administrate în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Analizând sentința atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus, în mod laborios, susținerile reclamantului și apărările pârâtei, menționând și argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Astfel, în mod procedural, instanța de fond a analizat cu întâietate excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și a admis-o, dând o corectă calificare juridică a demersului judiciar inițiat de reclamant, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al autorității de a soluționa cererea sa de aderare la UCIM.

În acest context, instanța de fond a circumscris efectuarea cercetării judecătorești la dispozițiile legale vizând prescripția dreptului la acțounea în contencios administrativ, raportându-le la înscrisurile depuse la dosar de către reclamant și considerate ca fiind relevante în soluționarea acestei excepții.

Contrar afirmațiilor recurentului-reclamant, instanța de fond și-a manifestat rolul activ, dar cu respectarea principiului disponibilității, arătând că reclamantul este cel care a stabilit cadrul procesual, respectiv obiectul acțiunii - refuz nejustificat de soluționare a unei cereri și în raport de aceste constatări a invocat și analizat excepția prescripției dreptului la acțiune.

Având în vedere natura juridică de ordine publică a excepției prescripției și care prin admiterea ei, împiedică instanța să procedeze la cercetarea fondului raportului juridic litigios, instanța de control judiciar nu poate reține nemotivarea sentinței atacate din perspectiva neanalizării probatoriului administrat pentru dezlegarea pe fond a litigiului.

Se constată, de asemenea, că instanța de fond a exprimat în considerentele hotărârii un raționament juridic clar și concis, motivând propria convingere intimă care a condus-o la concluzia că reclamantul a învestit instanța de judecată cu depășirea termenului legal

Prin urmare, contrar afirmației recurentului-reclamant, în sensul că hotărârea instanței de fond nu arată motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus, în mod clar și logic, argumentele de fapt și de drept, întărite cu elemente probatorii, care au fundamentat soluția adoptată.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul, dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că, într-o logică juridică firească, instanța de fond a dat întâietate excepției peremtorii a prescripției dreptului la acțiune, viciu care a făcut imposibilă cenzurarea pe cale judecătorească a fondului actului administrativ atipic contestat constând în refuzul pretins nejustificat al autorității pârâte de soluționare a cererii de aderare formulate de reclamant.

Mai reține Înalta Curte că invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune nu reprezintă un temei străin de natura cauzei, având în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 11 din lege fiind o normă de procedură aplicabilă tuturor litigiilor de contencios administrativ, independent de fondul dreptului dedus judecății.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată din perspectiva acestui motiv de casare ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, Înalta Curte constată că, deși recurentul nu indică în mod expres care sunt aceste norme, totuși va exercita controlul judiciar prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție aplicabil acțiunii reclamantului se situează la data primei cereri formulate de reclamant și înregistrată la autoritatea pârâtă, prin care acesta solicita recunoașterea dreptului de a fi membru al UCIM, calitate în care putea să beneficieze de o pensie specială în temeiul Legii nr. 8/2006 cu modificările ulterioare.

Cererea de adeziune a fost înregistrată la UCIM la data de 31.10.2017 sub nr. 2414, iar răspunsul autorității pârâte datat 23.11.2017, chiar dacă nu cuprindea o soluție de respingere a cererii, exprima refuzul de a admite înscrierea reclamantului ca membru al Uniunii pentru motivul unei documentații incomplete.

Chiar dacă intimata-pârâtă a acordat reclamantului un termen de 6 luni pentru completarea dosarului cu înscrisurile solicitate, atâta vreme cât acesta a considerat că în mod nejustificat autoritatea pretinde alte acte doveditoare, coroborat cu faptul că fiecare corespondență ulterioară făcea referire la cererea de aderare inițială și conținea aceiași atitudine a reclamantului de a aprecia ca nejustificată cerința autorității, nu se poate reține că a operat o suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție.

În concret, Înalta Curte constată că adresele ulterioare trimise de recurent către UCIM sau răspunsurile primite de la instituție, nu pot reprezenta fapte sau acte juridice menite să suspende sau să întrerupă termenul de prescripție, atâta vreme cât efectul juridic inițial, produs prin răspunsul UCIM la cererea de aderare nr. x/31.10.2017 și care a constat în vătămarea reclamantului, astfel cum chiar acesta a invocat-o, a avut loc la data de 23.11.2017.

De la acest moment, în mod corect, instanța de fond a calculat termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, constatând temeinic faptul că acțiunea reclamantului se plasează înafara acestuia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinței nr. 87/2021 din 24 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.