ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 348/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 27 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei:

- la plata către UCMR-ADA a sumei de 56.351,43 RON, inclusiv TVA, reprezentând remunerații restante datorate de pârâtă cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în perioada trimestrul III 2011 - III 2012 pe postul de televiziune B.;

- la plata de penalități egale cu dobânda legală începând cu data de 25 octombrie 2011 și până la plata efectivă a remunerațiilor aferente trimestrelor III 201l - III 2012, reprezentând remunerații restante datorate potrivit capătului 1 al cererii;

- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

I.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă:

Prin încheierea de ședință din data de 8 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, a dispus înaintarea dosarului secției a V-a civile a Tribunalului București, completul PI2.

I.3. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă:

Prin sentința civilă nr. 2452 din data de 20 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 42.277,76 RON (fără TVA) cu titlul de remunerații restante datorate de pârâtă cu titlul de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în perioada 1 iulie 2011 - 30 septembrie 2012, așa cum au fost calculate de expert C., a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 9.610,55 RON cu titlul de penalități de întârziere, calculate potrivit aceluiași raport de expertiză și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.100 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând 100 RON taxă de timbru, 2.000 RON onorariu expert.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1208A din data de 1 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2452 din data de 20 decembrie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și a obligat pe pârâtă la 2.975 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

II Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut următoarele:

- instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin pronunțarea încheierii preparatorii din data de 3 martie 2020 (corp comun cu decizia civilă nr. 1208 din data de 1 octombrie 2020), prin care a respins solicitarea de probațiune a recurentei-pârâte privind proba cu înscrisuri;

- contrar celor reținute de curtea de apel în încheierea de ședință din data de 3 martie 2020, legiuitorul nu a prevăzut în sarcina apelantului obligația de reatașare a întregului material probator deja analizat de instanța de fond;

- din interpretarea art. 470 alin. (1) lit. d) raportat la art. 194 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 476 alin. (2) din același act normativ, reiese faptul că obligația de a anexa probe cererii de apel se referă exclusiv la probele noi; în plus, cerința este prevăzută de art. 470 alin. (3) C. proc. civ. sub sancțiunea decăderii - formulare ce nu se regăsește în încheierea de ședință anterior menționată, instanța înțelegând să se pronunțe în sensul respingerii;

- nu a solicitat administrarea de probe noi;

- prin respingerea netemeinică și nelegală a solicitării de probațiune privind înscrisurile deja existente la dosarul cauzei i s-a produs un prejudiciu, ce rezultă din îngrădirea posibilităților procesuale - nu și-a putut exercita pe deplin dreptul la apărare, astfel cum acesta este reglementat de art. 13 C. proc. civ., neputând depune probe și formula apărări.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că:

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că există contradicție între considerentele hotărârii și soluția pronunțată;

- deși instanța a reținut că numai ultima prestație trimestrială solicitată de intimata-reclamantă s-ar afla în interiorul termenului de prescripție, aceasta a respins, în integralitate, apelul pe care l-a formulat, obligând-o astfel la plata sumelor aferente întregii perioade litigioase;

- termenul de prescripție este împlinit pentru prestațiile succesive aferente trimestrelor III 2011 - II 2012;

- se impune exclusiv verificarea împlinirii termenului de prescripție pentru trimestrul III 2012.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a susținut următoarele:

- instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, prin pronunțarea încheierii preparatorii din data de 3 martie 2020 (corp comun cu decizia civilă nr. 1208 din data de 1 octombrie 2020), prin care a respins solicitarea de probațiune a recurentei-pârâte privind proba cu expertiza contabilă, în raport de sentința civilă nr. 913 din data de 7 iulie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 în procedura somației de plată, care are autoritate de lucru judecat asupra chestiunii tranșate cu privire la probatoriu;

- contrar susținerilor curții de apel, sentința menționată nu a analizat exclusiv posibilitatea obligării pârâtei în cadrul procedurii privind somația de plată, ci și probatoriul, Tribunalul București reținând faptul că "raportul juridic dintre părți poate fi lămurit în procedura dreptului comun pe baza unui probatoriu complex";

- având în vedere că există o hotărâre judecătorească dată într-un apel de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, în care se prevede expres că procedura somației de plata nu poate fi urmată, întrucât este insuficientă administrarea probei cu înscrisuri, o hotărâre ulterioară a curții de apel -învestite cu o cerere pe drept comun -, în care instanța apreciază că nu este necesară nicio altă probă în afară de înscrisuri, nu numai că este nelegală și netemeinică, ci și golește de conținut judecata cuprinsă în sentința pronunțată de Tribunalul București.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că:

- prin decizia civilă pronunțată, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material din instituția prescripției;

- instanța de judecată nu poate, în mod temeinic și legal, să pronunțe și să motiveze o hotărâre în temeiul altor dispoziții legale din materia prescripției decât cele invocate de reclamant;

- excepția prescripției este o excepție de ordine privată, în raport de dispozițiile art. 2512 alin. (1), (2) și (3) C. civ. și art. 246 alin. (1) și art. 247 alin. (2) C. proc. civ.

- intimata-reclamantă a înțeles să își motiveze susținerile exclusiv pe prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ.

- recalificarea nu este un remediu pentru invocarea ex officio a unei excepții de ordine privată;

- or, instanța de judecată, deși a recunoscut caracterul de ordine privată al excepției prescripției, a apreciat că are libertatea de a recalifica acesta excepție, chiar dacă partea nu a invocat temeiurile legale;

- art. 2537 pct. 2 și art. 2539 C. civ. prevăd excepții de la regulile generale în materie și sunt de strictă aplicare;

- C. proc. civ. sancționează neindicarea temeiului legal, spre exemplu dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. d) coroborat cu alin. (3);

- neindicarea temeiului legal pune partea adversă în imposibilitatea formării apărării pertinente și concludente;

- cursul prescripției nu este întrerupt - art. 2539 alin. (2) C. civ. nu se aplică, în raport de anularea cererii formulate în dosarul nr. x/2015, dosar trecut cu vederea în totalitate în motivarea deciziei recurate.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturile de Autor a Compozitorilor nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208A din data de 1 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 1 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susține că instanța de apel ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prin pronunțarea încheierii preparatorii din data de 3 martie 2020 (corp comun cu decizia civilă nr. 1208 din data de 1 octombrie 2020), prin care a respins solicitarea de probațiune a recurentei-pârâte privind proba cu înscrisuri.

Acest motiv nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, deoarece, pentru a fi incident, e necesar ca instanța să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

În concret, nu pot fi calificate drept neregularități de ordin procedural care să conducă la aplicarea sancțiunii nulității prevăzute de art. 174 C. proc. civ.. susținerile recurentului pârât, în sensul că legiuitorul nu a prevăzut în sarcina apelantului obligația de reatașare a întregului material probator deja analizat de instanța de fond, că nu a solicitat administrarea de probe noi, de asemenea, că prin respingerea netemeinică și nelegală a solicitării de probațiune privind înscrisurile deja existente la dosarul cauzei i s-a produs un prejudiciu, ce rezultă din îngrădirea posibilităților sale, neputând depune probe și formula apărări.

Potrivit art. 174 C. proc. civ.: (1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost îndeplinite cu nesocotirea dispozițiilor legale. Ca sancțiune procedurală, nulitatea urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare. Or, în cauză, nu se pot identifica astfel de neregularități de ordin procedural, criticile recurentului fiind susțineri de fapt, nemulțumiri față de modul de soluționare a apelului de către Curtea de apel București.

Nu subzistă nici critica recurentului pârât în sensul că, în contradicție cu reținute de curtea de apel în încheierea de ședință din data de 3 martie 2020, legiuitorul nu a prevăzut în sarcina apelantului obligația de reatașare a întregului material probator deja analizat de instanța de fond.

De altfel, reprezentantul intimatei a susținut că nu a formulat o cerere de administrare de probe în faza apelului, ci a solicitat doar să se țină seama de probele administrate la prima instanță și care, în opinia sa, erau deja câștigate cauzei. Drept urmare, nu a existat o cerere de administrare de probe noi în susținerea apelului care să fi fost respinsă de către Curtea de apel.

Criticile formulate nu pot conduce deci la incidența motivului de nelegalitate invocat, neputând fi primită apărarea recurentei în sensul că, prin respingerea solicitării de probațiune privind înscrisurile deja existente la dosarul cauzei i s-a produs un prejudiciu, ce ar rezulta din îngrădirea drepturilor sale procesuale, probele de la prima instanță fiind deja dobândite cauzei.

Cu privire la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se apreciază că nici această critică nu subzistă. Se susține că instanța de apel, deși a reținut că numai ultima prestație trimestrială solicitată de către reclamantă pentru plata remunerației s-ar afla în interiorul termenului de prescripție, a respins în integralitate apelul și a obligat-o la plata sumelor aferente întregii perioade litigioase, existând astfel motive contradictorii ale hotărârii instanței de apel, în sensul în care a reținut că numai pentru ultimul trimestru s-a încadrat în termenul de prescripție de 3 ani.

Decizia atacată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece instanța de apel, deși a considerat că termenul de trei ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată ar cuprinde doar acel ultim trimestru, a motivat de ce nu s-a împlinit termenul de prescripție nici pentru restul perioadei arătând incidența unui motiv de întrerupere a cursului termenului de prescripție, pentru care a înlăturat criticile legate de soluționarea excepției prescripției de către instanța de fond și cu privire la restul perioadei.

Se arată în motivare că, deși cererea de chemare în judecată în procedura somației de plată formulată la data de 20.11.2012 a fost respinsă, cu argumentul că cererea nu îndeplinea cerințele de admisibilitate ale procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 5/2001, întreruperea prescripției a operat în condițiile art. 2537 pct. 2 și art. 2539 alin. (1) și alin. (2) teza a doua C. civ.. Astfel, prima cerere a fost formulată în interiorul termenului de prescripție pentru toate pretențiile acolo solicitate și ea a fost respinsă, așa cum prevede alin. (2) teza I al art. 2539 C. civ., dar noua cerere de chemare în judecată (cea pendinte) a fost formulată la data de 26.10.2015, la mai puțin de 6 luni de la data când hotărârea de respingere a rămas definitivă (în cazul acesta irevocabilă), respectiv de la 07.07.2015.

S-a mai reținut că acel caz analizat de întrerupere a prescripției nu impune ca prima cerere să fi fost finalizată exclusiv prin admitere, că finalizarea cererii cu admiterea ei nici nu ar mai justifica curgerea unui nou termen de prescripție a dreptului material la acțiune, ci eventual începerea curgerii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Așadar, critica invocată nu se susține.

Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care se susține că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, în sensul în care a respins solicitarea de încuviințare a probei cu expertiză contabilă, câtă vreme prin hotărârea pronunțată în procedura somației de plată a fost analizată doar chestiunea probatoriului.

În mod just se motivează de curtea de apel că aplicarea prevederilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. este condiționată de soluționarea cauzei prin hotărârea a cărei autoritate de lucru judecat se invocă, iar în speță, instanța care a soluționat prima cauză a verificat exclusiv posibilitatea obligării pârâtei în cadrul procedurii privind somația de plată, conchizând că nu rezultă existența unei creanțe certe și lichide în favoarea reclamantei, urmând ca raportul juridic dintre părți să fie tranșat pe calea dreptului comun. Se constată, deci, că în mod just hotărârea Tribunalului București nu se bucură de autoritate de lucru judecat, deoarece nu a soluționat niciun aspect referitore la raportul juridic litigious dintre părți.

Nu se poate aprecia astfel că instanța de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, prin pronunțarea încheierii preparatorii din data de 3 martie 2020 prin care a respins solicitarea de probațiune a recurentei-pârâte privind proba cu expertiza contabilă, în raport de sentința civilă nr. 913 din data de 7 iulie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 în procedura somației de plată, deoarece aceasta nu are autoritate de lucru judecat asupra chestiunii tranșate cu privire la probatoriu. La Tribunalul București a fost administrată proba cu expertiză contabilă, iar în fața instanței de apel nu a fost solicitată o nouă probă cu expertiză contabilă, pârâta formulând doar cerere de reapreciere a probelor deja administrate la instanța de fond.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că prin decizia civilă pronunțată, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material din materia prescripției; că instanța de apel nu putea să se pronunțe și să motiveze hotărârea atacată în temeiul altor dispoziții legale din această materie decât cele invocate de către reclamantă, prin invocarea din oficiu a dispozițiilor art. 2512 C. civ., împrejurare ce a condus la o soluție nefavorabilă pârâtei, cu consecința obligării acesteia la plata remunerațiilor ce sunt prescrise. Prin urmare, motivul invocat nu este întemeiat.

Se apreciază că prin decizia atacată, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 2539 C. civ.. Astfel, în contextul formulării de către reclamantă a unei cereri de chemare în judecată pe calea somației de plată ce a fost admisă, ulterior se pronunță hotărârea de anulare a sentinței pronunțate în procedura somației de plată în anul 2015 și, la mai puțin de 6 luni de la această dată, reclamanta formulează cererea de chemare în judecată, aspecte ce se fac pe deplin aplicabile prevederile prevăzută art. 2539 C. civ.

Nu subzistă deci critica recurentei privind inaplicabilitatea cazului reținut de întrerupere a cursului prescripției, așa cum se reține și în decizia recurată, întreruperea prescripției a operat în condițiile art. 2537 pct. 2 și art. 2539 alin. (1) și alin. (2) teza a doua C. civ., deși cererea de chemare în judecată în procedura somației de plată formulată la data de 20.11.2012 a fost respinsă, cu argumentul că cererea nu îndeplinea cerințele de admisibilitate ale procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 5/2001.

Drept urmare, sunt neîntemeiate și susținerile recurentei pârâte privind neindicarea temeiului legal sau cele privind invocarea din oficiu a dispozițiilor art. 2512 C. civ.,

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208A din 01 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., verificând îndeplinirea cernțelor legale privind culpa procesuală, va obliga pe recurenta pârâtă căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimată-reclamantă, în cuantum de 2.975 RON, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208A din 01 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.