ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 760/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018 din data de 30.08.2018, reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. care ulterior și-a schimbat denumirea în S.C. B. SRL, a solicitat să oblige pârâta la plata: sumei de 4.498,2 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remunerația restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor C., la B. desfășurate în data de 04 martie 2018 orele 15:00 și 19.00 la D. din București; sumei de 192,78 RON reprezentând penalități de întârziere datorate de pârâtă până la data de 08.06.2018, pentru întârzierea plății remunerațiilor menționate la capătul 1.1. al cererii de chemare în judecată; penalităților de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plății remunerațiilor în suma de 4.498,2 RON începând cu data de 09.06.2018 și până la data plății efective a acestor remunerații;

Să oblige pârâta să comunice UCMR-ADA un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolelor C., la B. desfășurate în data de 04 martie 2018 orele 15:00 și 19.00 la D. din București, raport care sa cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale; 3 Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu (taxa de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, etc). 2. Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1369/23.09.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.000 RON (TVA exclus) reprezentând remunerație comunicare opere muzicale în cadrul spectacolelor C., la B., desfășurate la data de 04.03.2018, orele 15:00 - 19:00 la D. din București. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 1.937,32 RON, calculate până la data de 10.07.2020, respectiv penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi, calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului restant. A fost obligată pârâta să comunice reclamantei un raport complet cuprinzând opere muzicale comunicare public în cadrul spectacolelor C., la B., desfășurate la data de 04.03.2018, orele 15:00 - 19:00 la D. din București, raport care să cuprinsă: denumirea evenimentului, denumirea formațiilor/soliștilor, data și locația desfășurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale și durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară, suma de 2.975 RON reprezentând onorariu avocat și suma de 1.500 RON reprezentând onorariu expert.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 918 A din 9 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinței civile nr. 1369/23.09.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și procedura de filtru: Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 28 august 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Prin rezoluția de primire din data de 16 septembrie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute la art. 490 alin. (2) C. proc. civ. După etapa comunicărilor, la 21 decembrie 2021, completul de filtru a luat act de întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu și a dispus comunicarea acestuia, pentru a da posibilitate părților să formuleze un punct de vedere la raport. Recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, exprimându-și nemulțumirea cu privire la forma și cuprinsul acestuia și invocând "excepția nulității absolute a raportului", întrucât nu cuprinde temeiul juridic și conține numeroase erori. Soluționând această excepție de nulitate invocată, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, pentru următoarele considerente: În primul rând, Înalta Curte notează că întrucât data înregistrării dosarului de fond este 20.08.2018, dată la care nu intrase încă în vigoare Legea nr. 310/2018 prin care art. 493 C. proc. civ. referitor la procedura de filtrare a recursurilor a fost abrogat, atunci în mod legal s-a dispus și s-a procedat în cauză la întocmirea acestuia, temeiul juridic procesual fiind textul respectiv de lege, date fiind prevederile art. 24 C. proc. civ. În egală măsură, Înalta Curte reține că raportul a fost întocmit la data de 04.01.2022, deci după comunicările procedurale dispuse anterior în cauză, astfel încât nici argumentul de nulitate a raportului, relativ nerespectării ordinii procedurale, nu poate fi primit de Înalta Curte. De asemenea, eventualele erori de nume sau date la care se referă recurenta nu sunt de natură a determina nulitatea acestui act de procedură, ci cel mult, îndreptarea lor. În fine, Curtea notează că instanța de judecată nu este ținută de conținutul raportului întocmit de către magistratul-asistent, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "(5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților". Magistratul asistent a fost desemnat să întocmească raportul de admisibilitate conform dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport în cadrul căruia este necesar a expune opinia sa cu privire la interpretarea și aplicarea legii referitor la condițiile de formă și de fond ale recursului. Însă, aprecierea asupra soluției finale revine judecătorilor desemnați cu soluționarea cauzei. Așa fiind, nu poate fi acceptată teza sugerată de recurentă. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului. Magistratul-asistent raportor a menționat în cuprinsul raportului că hotărârea atacată este susceptibilă de a fi recurată, că recursul este formulat în termen și este legal timbrat.

Memoriul de recurs Prin cererea de recurs, s-au formulat, în esență, următoarele susțineri: Instanța de apel invocă art. 123 1 din Legea nr. 8/1996 în mod eronat, fără vreo legătură de cauzalitate cu obiectul dedus judecării, nefiind vorba despre drept de redifuzare. Instanța de apel face "o afirmație fără acoperire juridică", în sensul că "apelanta nu poate pretinde cu temei că intimata nu ar gestiona colectiv drepturile decurgând din creația muzicală folclorică, o atare exceptare neavând acoperire legală", dar neprecizând însă, în mod intenționat, că intimata nu are în obiectul de activitate, în mod distinct, domeniul muzică populară, ci gestionează drepturile individuale ale anumitor soliști în nume propriu, care și-au înscris anumite piese (opere muzicale) la UCMR-ADA. La momentul când recurenta a solicitat acea autorizație - licență neexclusivă, în martie 2018, nu avea cunoștință de faptul că nu au în obiectul de activitate, în mod distinct, domeniul muzică populară. Instanța de apel invocă art. 28 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 fără legătură de cauzalitate cu obiectul cauzei dedus judecății, omițând să menționeze care sunt autorii drepturilor de autor cărora recurenta este obligată a le plăti drepturile patrimoniale, ca urmare a utilizării operelor lor la spectacolele din 04.03.2018. Instanța de apel a reținut că recurenta nu a susținut și nu a dovedit că "ar fi comunicat public operele aflate în afara duratei de protecție", neprecizându-se concret și legal care ar fi acea "durată de protecție". Instanța de apel omite că spectacolele folclorice pot face obiectul dreptului de autor și de colectare a remunerațiilor din partea intimatei numai ca domeniu distinct de activitate al său, sau pentru soliștii individuali, membrii ai UCMR-ADA, or așa ceva nu a existat la momentul emiterii ilegalei autorizații - licențe neexclusivă, în martie 2018. În mod eronat instanța de apel a reținut că recurenta nu a contestat calculele expertului contabil, omitând că există o contestație a raportului de expertiză, refuzată de către Tribunalul București. Solicită admiterea recursului, anularea deciziei atacate și respingerea acțiunii. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: La termenul din 5 aprilie 2022, instanța a analizat admisibilitatea în principiu a recursului și a rămas în pronunțare asupra excepției nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., a cărei analiză este prioritară și pe care o găsește incidentă pentru următoarele considerente: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că o cerere de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune totodată, și concluzia că respectiva cerință a motivării recursului implică în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică. Drept urmare, nu pot fi deduse judecății instanței de recurs argumente prin care se critică stabilirea situației de fapt ori interpretarea dată de instanțele de fond probelor administrate în cauză, având în vedere că instanța de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate. Procedând la analiza cererii de recurs, prin raportare la principiile de ordin teoretic expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin demersul judiciar inițiat, recurenta-pârâtă nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nici nu a expus critici apte a susține nelegalitatea deciziei atacate care să permită încadrarea într-unul dintre motivele de recurs prevăzute de legiuitor. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărârii judecătorești. Astfel, motivația referitoare la greșita respingere a apelului pe baza pretinsei prezumții a instanței în sensul că muzica populară ar fi inclusă în obiectul de activitate al intimatei, precum și susținerea că nu au fost menționați autorii drepturilor de autor cărora recurenta este obligată a le plăti drepturile patrimoniale, ca urmare a utilizării operelor lor la spectacolele din 04.03.2018 și nici nu s-a precizat care este durata de protecție, în concret, a drepturilor de autor, se circumscrie modalității de apreciere a probatoriului de către instanța de apel ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât vizează temeinicia soluției pronunțate în cauză și nu nelegalitatea acesteia. Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." Nici argumentele în sensul că la momentul solicitării autorizației - licență neexclusivă, în martie 2018, nu avea cunoștință de faptul că intimata nu are în obiectul de activitate, în mod distinct, domeniul muzică populară, nu tind a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată. Printr-o atare critică, partea se rezumă a prezenta aspecte ce țin de situația de fapt a cărei apreciere reprezintă prorogativa exclusivă a instanțelor de fond și excedează analizei ce poate fi realizată în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventuale greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză atât timp cât instanța de recurs este chemată a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În expunerea motivării recursului, recurenta-pârâtă se referă și la calculul remunerațiilor datorate în perioada respectivă, susținând că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu ar fi contestat raportul de expertiză. În realitate, criticile formulate constau în aspecte legate de temeinicia hotărârii recurate, recurenta-pârâtă fiind nemulțumită de modul în care instanța de apel a menținut, în baza probelor administrate și a propriilor aprecieri asupra situației de fapt incidente în speță, soluția primei instanțe în ceea ce privește cuantumul remunerațiilor datorate intimatei-reclamante. Nici aceste susțineri nu pot fi supuse analizei instanței de recurs, neputând fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de legiuitor, instanța de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, instanța de recurs neputând să procedeze la o reinterpretare a probatoriului, pentru aceleași considerente arătate supra. În ceea ce privește alegațiile părții recurente referitoare la faptul că instanța de apel invocă art. 28 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, dar și pe cele ale art. 123 1 din Legea nr. 8/1996, fără legătură de cauzalitate cu obiectul cauzei dedus judecății, se reține că o atare critică ar fi presupus demonstrarea modulului în care dezlegările juridicționale punctuale date de către instanța de apel încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză, ceea ce indică o expunere doar formală a acestora. În fine, aserțiunile relative depășirii atribuțiilor puterii judecătorești atunci când Curtea de apel i-a atras atenția apelantei recurente asupra respectului cuvenit justiției și posibilității aplicării unei amenzi, nu pot fi de asemenea, circumscrise vreunui caz de nelegalitate a hotărârii recurate, întrucât recurenta nu a indicat în mod concret, de ce o astfel de apreciere a instanței de apel ar ilustra o depășire a atribuțiilor de serviciu ale magistraților. Curtea constată de asemenea, că în cauză, instanța de apel nu a aplicat vreo sancțiune judiciară cu amenda, astfel încât inclusiv din această perspectivă, nu se poate decela o critică concretă a deciziei de apel prin prisma menționării acestui motiv de recurs, motiv de recurs care a fost invocat - date fiind toate aceste considerente enunțate - în mod doar formal, de asemenea. Astfel, Înalta Curte conchide arătând că recurenta-pârâtă, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, astfel cum au fost menționate în decizia recurată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. În condițiile în care aspectele deduse judecății, astfel cum au fost prezentate, nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 918A din 9 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.