ÎCCJ, Decizia nr. 223/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 223/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra recursului, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea atacată
Prin decizia civilă nr. 254 din 21 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în complet de filtru, în dosarul x/2022, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1352 din 15 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul x/2022
Cererea de revizuire
Împotriva deciziei menționate anterior, recurenta A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție ‒ Completul de 5 judecători, sub nr. de înregistrare x/2023.
În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta a arătat că și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ. coroborat cu art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Solicită anularea deciziei nr. 587 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2018. Învederează că obiectul cauzei deduse judecății este "pretenții" iar competența de soluționare a cauzei aparține instanței de contencios administrativ.
La 12 septembrie 2023, recurenta a depus note scrise prin care reia susținerile din memoriul de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiată excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție de procedură ce face inutilă cercetarea pe fond a cauzei, pentru considerentele arătate în continuare:
În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Se constată că hotărârea ce formează obiectul cererii dec revizuire este pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în complet de filtru.
Astfel, decizia atacată a fost pronunțată în procedura de filtrare, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform căruia:
"Art. 493. - […] (5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."
Rezultă că, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în complet de filtru nu este supusă niciunei căi de atac.
În consecință, decizia atacată în litigiul de față este o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, deci nici căilor de atac date în competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 254 din 21 noiembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.