ÎCCJ, Decizia nr. 12/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 12/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2023
Deliberând, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin decizia civilă nr. 180 din 26 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 100 din 23 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia civilă nr. 100 din 23 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a anulat ca netimbrat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 3433 din 8 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva a deciziei civile nr. 180 din 26 septembrie 2022, A. a formulat cerere de revizuire.
Prin cererea de revizuire, revizuentul a citat textele de lege apreciate ca încălcate prin hotărârile pronunțate de instanțele de judecată, fără a indica temeiul de drept al cererii.
Intimata Direcția Generală de Protecție Internă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri care pot fi atacate cu revizuire este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de art. 509 din C. proc. civ., deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată numai dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.
Prin dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii, și anume, aceea că pot fi atacate cu revizuire hotărârile care vizează fondul pricinii, respectiv hotărârile pronunțate asupra fondului, precum și cele care evocă fondul.
Prin excepție, pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, ceea ce înseamnă că, în afară de cazurile prevăzute de alin. (2) al art. 509, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se cere este o condiție de admisibilitate.
Întrucât în speță nu este indicat un motiv de revizuire pentru care să nu fie aplicabilă condiția evocării fondului, admisibilitatea revizuirii va fi examinată în raport cu regula din alin. (1) al art. 509 din C. proc. civ.
În ceea ce privește noțiunea de evocare a fondului de către instanța de recurs, aceasta implică aplicarea altor dispoziții legale la împrejurări de fapt ca au fost stabilite de instanțele de fond și prin care s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese dată până la acel moment.
Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, casează în tot sau în parte hotărârea recurată, pronunțându-se asupra fondului raportului juridic litigios (în tot sau în parte).
Or, în prezenta cauză, prin decizia atacată cu revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 100 din 23 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, aceasta neevocând așadar fondul.
Mai mult, se constată că cererea de revizuire formulată în cauză reproduce conținutul contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 3433 din 8 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru considerentele expuse, rezultând că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și anume, aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de A. împotriva deciziei nr. 180 din 26 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2023.