ÎCCJ, Decizia nr. 192/2022

Ședința publică din data de 10 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2021, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. revizuirea deciziei civile nr. 100 din 3 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, susținând că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 315 din 11 februarie 2021 pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2020.

Instanța de revizuire a reținut că manifestarea de voință a revizuentului, în sens procesual, este aceea de desființare a deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că, în cazul revizuirii întemeiate pe aceste prevederi legale, instanța anulează cea din urmă hotărâre.

S-a mai reținut că anularea ultimei hotărâri are la bază anterioritatea hotărârii în raport de care operează autoritatea lucrului judecat și menținerea acesteia în ordinea juridică iar acest aspect derivă din faptul că, prin motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intenția legiuitorului a fost de a sancționa încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, de ultima hotărâre pronunțată.

Constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a pronunțat decizia civilă nr. 2166 din 21 octombrie 2021 prin care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei menționate mai sus, a declarat recurs revizuentul A., însă fără a încadra expres criticile formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, se solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei atacate, să se constate că cererea de revizuire s-a întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., să se constate necompetența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru judecarea cererii de revizuire pe acest temei juridic și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Craiova.

Recurentul precizează că prin cererea de revizuire a arătat că actul care a stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 100 din 03 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016, respectiv contractul de comodat înregistrat sub nr. x din 24 aprilie 2015 a fost declarat nul. Prin urmare, motivele de revizuire se subscriu art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Consideră că instanța de revizuire a greșit prin faptul că nu s-a pronunțat pe cererea de precizare a temeiului principal al cererii de revizuire care era art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.. Arată că instanța trebuia să reinterpreteze corect temeiul juridic al revizuirii și să decline competența în favoarea Curții de Apel Craiova.

Apreciază că aceeași soluție se impunea și în cazul în care instanța reținea și se pronunța și în temeiului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul B., prin avocat, a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 14 martie 2022, prin care invocă excepția nulității recursului. Consideră că recursul este nul deoarece recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a formulat critici susceptibile de încadrare în aceste motive.

Solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei instanței de fond.

De asemenea, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2.500 RON.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul precizează că în cauză suntem în situația unui recurs direct, fără apel, și, prin urmare, nu e necesar să încadreze expres motivele de recurs în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Reiterează susținerile din cererea de recurs.

Mai susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere iar instanța de revizuire a fost necompetentă material. Prin urmare, acesta este un motiv de ordine publică ce poate fi ridicat din oficiu de instanța de recurs, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, conform art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, arată că motivele de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3,5,6 si 8 din C. proc. civ.

II. Derularea procedurii judiciare

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 15 noiembrie 2016, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 16 mai 2022, completul de filtru a analizat, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicarea acestuia către părți.

Prin încheierea din 12 septembrie 2022, completul de filtru luând în examinare, în temeiul art. 493 alin. (5)-(6) C. proc. civ., admisibilitatea în principiu a recursului a respins excepția nulității recursului; în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata pe fond la data de 10 octombrie 2022.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentului cu privire la greșita apreciere de către instanța de revizuire a incidenței art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., aceste texte de lege fiind indicate formal la finalul răspunsului la întâmpinare, fără ca recurentul să expună argumente pentru fiecare motiv de recurs invocat.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

O primă critică din memoriul de recurs este aceea că cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Astfel, recurentul apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție este necompetentă material pentru a judeca cererea de revizuire pe acest temei juridic iar competentă pentru a soluționa cauza este Curtea de Apel Craiova. Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată această critică.

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 640 din 01 iulie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere hotărârea de declinare, se reține că instanța de revizuire a fost legal învestită doar cu cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că cererea de revizuire s-a judecat potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.

Potrivit acestor dispoziții, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Acest motiv de revizuire este incident în situația în care același proces este judecat de două ori, pronunțându-se hotărâri potrivnice.

Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut instanța anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

De asemenea, se reține că prin criticile din recurs sunt reiterate susținerile din cererea de revizuire referitoare la incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocând că decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în baza unui contract de comodat fals, încheiat la 23 aprilie 2015 și înregistrat la Primăria Văleni sub nr. x din 28 aprilie 2015.

Astfel, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin cererea de revizuire, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, susținând că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 315 din 11 februarie 2021, pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2020. Totodată, recurentul-revizuent a arătat atât prin cererea de revizuire, precum și prin cererea de recurs că se impune desființarea deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, în raport și de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de revizuire a constatat că manifestarea de voință a recurentului-revizuent este aceea de desființare a primei hotărâri dintre cele pretins potrivnice.

Conform art. 513 alin. (4) teza întâi C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

Prin urmare, în raport cu dispozițiile citate anterior, solicitarea de a anula prima hotărâre este inadmisibilă.

Înalta Curte reține că autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Deci, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Mai mult, contrar susținerilor din recurs, instanța de revizuire, în cercetarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu avea competența de a efectua o examinare a legalității și temeiniciei hotărârilor potențial potrivnice în opinia recurentului-revizuent pentru a decide care este cea corectă, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este de a corecta eventuale greșeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorității de lucru judecat.

În realitate, prin criticile formulate, recurentul-revizuent tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Instanța are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […] (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 raportat la art. 513 alin. (6) C. proc. civ., să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de A..

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (2) va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 1.500 RON către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat, reduse de la suma de 2.500 RON solicitată, prin raportare la activitatea desfășurată de avocat, care a constat în formularea întâmpinării și care a avut un grad redus de complexitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 2166 din 21 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale către intimatul B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2022.