ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2166/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis recursul formulat de pârâții A. și B. împotriva deciziei nr. 1053 din 28 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă în același dosar, în contradictoriu cu reclamanții C., D. și E.. A casat decizia atacată și a admis apelul formulat de pârâții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 660 din 2 mai 2017, pronunțate de Judecătoria Caracal, pe care a schimbat-o în parte. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A. pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins cererea privind despăgubirile pentru lipsa de folosință, ca neîntemeiată. A menținut restul dispozițiilor sentinței referitoare la pârâtul B..

Pentru a dispune astfel, curtea a reținut, în esență, că, în ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a pârâtei A., instanțele de fond au interpretat greșit dispozițiile art. 36 C. proc. civ., întrucât nu există identitate între persoana pârâtei și cea care ar putea fi obligată în raportul juridic dedus judecății.

Curtea a reținut că obiectul acțiunii l-a constituit, în principal, revendicarea a două suprafețe de teren, între care și cea de 5.000 mp, situată în extravilanul comunei Văleni, T.24, P.19 și, ca un petit accesoriu, plata despăgubirilor rezultând din lipsa de folosință a terenului pe durata ocupațiunii.

În raport de obiectul cauzei, a considerat că are legitimare procesuală pasivă persoana care a ocupat fără drept terenul în litigiu și care, prin faptul ocupațiunii, i-a lipsit pe adevărații proprietari de folosul fructelor ce puteau fi culese de pe teren. Astfel, Curtea a constatat, conform concluziilor raportului de expertiză în specialitatea topografie efectuat în cauză, urmare deplasării și constatărilor făcute la fața locului, că doar pârâtul B. ocupă suprafața de teren aflată în litigiu.

Curtea a apreciat, totodată, că sunt întemeiate criticile referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumția de bună-credință.

Sub acest aspect, a reținut că buna-credință a pârâtului B. a fost dovedită de contractul de comodat înregistrat la Primăria Comunei Văleni sub nr. x/24.04.2015, încheiat cu F., soția supraviețuitoare a fostului proprietar al terenului, G., anterior eliberării certificatului de moștenitor nr. x/05.06.2015 și dezbaterii succesiunii acestuia la care F. a renunțat. Drept urmare, a considerat că momentul până la care a dăinuit buna-credință a pârâtului cu privire la perceperea fructelor de pe teren, în raport de dispozițiile art. 948 alin. (2) C. proc. civ., coincide cu cel al introducerii cererii de chemare în judecată, nefăcându-se dovada că pârâtul ar fi cunoscut, anterior acestui moment, că este lipsită de efecte înțelegerea avută cu fostul proprietar G. și, ulterior, contractul de comodat încheiat cu soția supraviețuitoare F..

Prin sentința civilă nr. 315 din 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Caracal a admis cererea formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâtul B.. A constatat nulitatea absolută a contractului de comodat înregistrat la Primăria Comunei Văleni sub nr. x din 24 aprilie 2015, încheiat la 23 aprilie 2015 între reclamanta F. și pârâtul B.. L-a obligat pe acest pârât să plătească reclamantei suma de 1.075 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.000 de RON constând în onorariu de avocat și 75 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, prin raportare la dispozițiile art. 1246 alin. (1) și alin. (2), art. 1250 și art. 1251, art. 1166 și art. 1182 alin. (1) C. civ., că este incident un caz de nulitate absolută, reprezentat de lipsa totală a consimțământului reclamantei la momentul încheierii contractului, interesul ocrotit fiind unul general.

Faptul că s-a demonstrat prin expertiza criminalistică, realizată în cadrul procesului penal, că semnătura de pe contractul de comodat nu aparține reclamantei, a fost apreciat că echivalează cu o lipsă totală a consimțământului acesteia, nefiind îndeplinită una dintre condițiile esențiale de validitate a contractului, reglementată de art. 1179 C. civ.

Prin cererea înregistrată la 7 mai 2021 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă sub nr. x/2021, petentul C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații E., D., B. și A., revizuirea deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016.

Invocând incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut că această decizie a fost pronunțată în baza unui contract de comodat fals, încheiat la 23 aprilie 2015 și înregistrat la Primăria Văleni sub nr. x din 28 aprilie 2015.

Revizuentul a precizat că, prin sentința civilă nr. 315 din 11 februarie 2021 a Judecătoriei Caracal, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract.

În cadrul dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din 3 iunie 2021, consemnate în încheierea de la această dată, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, revizuentul a susținut că invocă, în susținerea cererii de revizuire și motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Prin decizia nr. 640 din 1 iulie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 19 iulie 2021, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția completului din 23 iulie 2021, s-a stabilit termen la 21 octombrie 2021, pentru soluționarea cererii de revizuire.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Examinând cererea de revizuire în raport de principiile și normele legale enunțate, Înalta Curte constată că aceasta nu se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".

Înalta Curte constată că, prin cererea dedusă judecății, revizuentul a solicitat revizuirea deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, susținând că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 315 din 11 februarie 2021, pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2020.

Prin precizările depuse la dosar la termenul din 21 octombrie 2021, revizuentul a arătat că se impune desființarea deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, în raport și de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, puse cu prioritate în discuție de Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., petentul, prin apărător ales, a susținut că solicită anularea sentinței civile mai sus menționate, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Rezultă astfel, că manifestarea de voință a revizuentului, în sens procesual, este aceea de desființare a primei hotărâri dintre cele pretins potrivnice.

Or, această solicitare nu poate fi primită, prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că, în cazul revizuirii întemeiate pe aceste prevederi legale, instanța va anula cea din urmă hotărâre.

Anularea ultimei hotărâri are la bază anterioritatea hotărârii în raport de care operează autoritatea lucrului judecat și menținerea acesteia în ordinea juridică.

Acest aspect derivă din faptul că, prin motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intenția legiuitorului a fost de a sancționa încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri, de ultima hotărâre pronunțată.

O astfel de interpretare rezultă din însăși esența autorității de lucru judecat, conform căreia nu se poate reveni asupra a ceea ce s-a statuat în mod irevocabil, în interesul unei bunei administrări a justiției și respectării principiului securității raporturilor juridice.

Astfel cum rezultă din jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului, unul dintre elementele fundamentale ale superiorității dreptului este principiul securității raporturilor juridice, conform căruia soluția definitivă a unei instanțe judecătorești nu poate fi repusă în discuție (Brumărescu c. României). În virtutea acestui principiu, procesul soluționat definitiv nu poate fi redeschis pentru a se proceda la o nouă examinare a cauzei, cum, de altfel, a intenționat revizuentul prin promovarea cererii de revizuire pendinte.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 100 din 3 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2021.