ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4408/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4408/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".
Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Sud Muntenia (denumit în continuare OIR POSDRU Regiunea Sud Muntenia), solicitând anularea în tot a deciziei nr. 9143 din 29.12.2016 emisa de OIR POSDRU Regiunea Sud Muntenia și respectiv, anularea în tot a procesului-verbal nr. x/01.11.2016, act ce a făcut obiectul plângerii prealabile; anularea în tot a Deciziei nr. 8584/08.12.2016 emisa de OIR POSDRU Regiunea Sud Muntenia, anularea în tot a procesului-verbal nr. x/16.11.2016, act ce a făcut obiectul plângerii prealabile, anularea în tot a Deciziei nr. 9118/29.12.2016 emisa de OIR POSDRU Regiunea Sud Muntenia și respectiv, anularea în tot a procesului-verbal nr. x/01.11.2016, act ce a făcut obiectul plângerii prealabile, suspendarea executării actelor administrative unilaterale contestate, pana la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 160 din 2 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Sud Muntenia, ca neîntemeiată.
Anterior, prin încheierea din data de 22 decembrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanta S.C. A. în cadrul acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Organismul Intermediar Pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiune Sud Muntenia, ca inadmisibilă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 160 din 2.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dar și împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2017, a declarat recurs reclamanta S.C. A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului solicitat, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar după rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului intimatul-pârât Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud Muntenia a formulat întâmpinare, înregistrată la dosarul cauzei la data de 2.05.2019, în cuprinsul căreia a solicitat admiterea excepției tardivității, admiterea excepției nulității și, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.
Procedura de soluționare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.
Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 20.06.2019, a fost fixat primul termen pentru soluționarea recursului de față la data de 5 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția instanței de recurs
Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă, pe fondul recursului declarat atât împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2017 cât și împotriva sentinței nr. 160 din 2 octombrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, va analiza cu prioritate dacă a fost respectat termenul de declarare a căii de atac a recursului, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."
Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".
Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Înalta Curte reține astfel că sentința nr. 160 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante la adresa indicată de aceasta, la data de 1 februarie 2019, conform Procesului-verbal de înmânare aflat la fila x din volumul VI al dosarului instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 18 februarie 2019 (într-o zi de luni, lucrătoare), aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.
În cauză, cererea de recurs a fost depusă prin poștă, la data de 19.02.2019, conform ștampilei aplicată de serviciul poștal pe plicul de expediere, aflat la dosarul instanței de recurs, fiind înregistrată la instanță la data de 21.02.2019, conform ștampilei aplicate pe cererea de recurs, atașată la dosar, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ. .
Prin urmare, recurenta a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.
Înalta Curte constată astfel că, față de actele dosarului, recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 19.02.2019, ultima zi în care mai putea fi promovată calea de atac fiind 18.02.2019.
Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs" precum și dispozițiile art. 489 alin. (1) din același act normative, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."
Se constată, așadar că, aceste norme instituie în sarcina recurentei obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atrăgând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității acestuia.
În cauză, astfel cum s-a reținut anterior, recurenta a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Cum în cauză, recurenta nu a dovedit și nici nu a pretins că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv declarat, aplicându-se astfel și sancțiunea juridică a decăderii părții din exercitarea dreptului de exercitare a acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.
Pe cale de consecință, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului, invocată de intimatul - pârât și pe cale de consecință va respinge recursul formulat reclamanta S.C. A. S.R.L., ca tardiv, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității recursului, invocată de intimatul - pârât.
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 22 decembrie 2017 și a sentinței nr. 160 din 2 octombrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.