ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2022

HOTĂRÂRE
28.06.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 405/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 1170/II/5/2022 din 16 iunie 2022 și s-a dispus arestarea preventivă provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile începând cu data de 17 iunie 2022 și până la 01 iulie 2022, inclusiv.

S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă și comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor legii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 102 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost amânată judecarea cauzei la data de 30 iunie 2022, pentru ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța să înainteze mandatul european de arestare emis de autoritățile solicitante, tradus în limba română.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin adresa din 16 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat, în temeiul art. 103 și urm. din Legea nr. 302/2004, documentele privind pe numitul A., în vederea luării măsurii arestării preventive, având în vedere că Biroul SIRENE din Luxemburg a transmis, la data de 14 iunie 2022, pe numele său o semnalare privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09 iunie 2022 de Tribunalul Districtual din Luxemburg, pentru săvârșirea a 5 infracțiuni, respectiv: furt, tentativă de furt, valorificare și spălarea bunurilor provenite din infracțiuni, prevăzute de art. 51, 461, 467, 5061 din C. pen. luxemburghez, fapte care sunt incriminate și de legea penală română în infracțiunile de furt calificat, în formă continuată (5 fapte), prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la unu la 5 ani), și de spălarea banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani).

În cuprinsul semnalării, s-a reținut sub aspectul situației de fapt că:

- în data de 01 noiembrie 2019, între orele 15:30 - 20:50, A. a pătruns prin efracție (folosind un obiect neidentificat) printr-o fereastră amplasată în spatele locuinței lui B. și a sustras 7 coliere, 3 perechi de cercei, 4 inele și suma de 2.300 euro în numerar;

- în data de 01 noiembrie 2019, între orele 15:30 - 20:50, A. a încercat să sustragă diferite bunuri prin efracție (spargerea unei ferestre din spatele locuinței) de la C.;

- în data de 01 noiembrie 2019, între orele 18:09 - 18:20, A. a sustras prin efracție, respectiv prin urcarea printr-o fereastră din fața locuinței lui D., un ceas marca x în valoare de aproximativ 2.000 euro, gravat cu numele E.;

- în data de 27 noiembrie 2019, între orele 15:30 - 18:00, A. a pătruns prin efracție (folosind un obiect neidentificat) printr-o fereastră amplasată în spatele locuinței lui F. și G. și a sustras 2 coliere, o brățară, o geantă x, un stilou x și un stilou x;

- În data de 30 noiembrie 2019, între orele 16:30 - 21:40, A. a pătruns prin efracție (folosind un obiect neidentificat) printr-o fereastră amplasată la primul etaj al locuinței lui H. și a sustras un ceas de mână marca x;

- începând cu data de 18 septembrie 2019, A. a posedat, achiziționat și a folosit bunurile menționate anterior, fiind conștient că acestea provin din comiterea unor infracțiuni.

S-a mai reținut că, la 16 iunie 2022, numitul A. a fost identificat de lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea, care l-au condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru a fi prezentat procurorului, în baza semnalării emise de autoritățile judiciare din Luxemburg.

În prezența apărătorului din oficiu, persoanei solicitate A. i s-au adus la cunoștință faptele, infracțiunile și pedeapsa maximă prevăzută de legea penală luxemburgheză și că pe numele său a fost transmisă semnalarea privind mandatul de arestare european menționat anterior, că va fi audiat și va fi prezentat în fața Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, unde se va solicita luarea măsurii arestării preventive, în vederea punerii în executare a respectivului mandat. Cu prilejul audierii în fața procurorului, persoana solicitată, în prezența apărătorului din oficiu, nu și-a exprimat acordul pentru a fi predat autorităților judiciare din Luxemburg.

Față de numitul A. s-a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore, începând de la 16 iunie 2022, ora 14:00, până la 17 iunie 2022, ora 14:00.

Având în vedere dispozițiile art. 102 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen echivalează cu mandatul european de arestare, și cele ale art. 102 alin. (5) din același act normativ, Curtea a apreciat că, raportat la circumstanțele cauzei, la caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluționarea cu celeritate și asigurarea prezenței persoanei solicitate în fața instanței, scopul concret urmărit, respectiv asigurarea executării mandatului european de arestare, natura și gravitatea acuzațiilor aduse persoanei solicitate, existența datelor în sensul sustragerii persoanei solicitate de la procesul ce îl vizează, circumstanțele personale ale acesteia, în special multiplele antecedente penale, se impune luarea măsurii arestării provizorii față de persoana solicitată A. în vederea continuării procedurii judiciare potrivit prevederilor art. 104 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, persoana solicitată A., fără a o motiva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din data de 28 iunie 2022.

În ședința publică de la acest termen de judecată, contestatorul persoană solicitată A., personal, prin intermediul video-conferinței, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a precizat că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva încheierii penale din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus arestarea sa provizorie pentru o perioadă de 15 zile, arătând că înțelege care sunt efectele exprimării acestei poziții.

Față de această manifestare de voință, examinând dispozițiile legale incidente, se constată că art. 4251 C. proc. pen. cu referire la art. 102 și art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, face trimitere la prevederile art. 415 C. proc. pen., text de lege care prevede posibilitatea apelantului de a-și retrage calea de atac promovată.

Raportat la aceste dispoziții și la precizările făcute de contestatorul persoană solicitată, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut personal de către acesta, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, până la încheierea dezbaterilor, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a persoanei solicitate A. în sensul retragerii contestației formulate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2022
sus, că va fi audiat și va fi prezentat în fața Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, unde se va solicita luarea măsurii arestării preventive, în vederea punerii în executare a semnalării pr
ÎCCJ 2022-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 574/2022
Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 15 septembrie 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru c
ÎCCJ 2022-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2022
Curtea de Apel București a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării față de persoana solicitată A., pe o durată de 15 zile. S-a arătat că persoana solicitată este urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2022-09-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 575/2022
ităților judiciare din Germania, având în vedere lipsa traducerii în limba română a mandatului european de arestare. Sesizarea a avut la bază mandatul european de arestare din 01 august 2022,în baza mandatului național de arestare emis la 1
ÎCCJ 2022-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 415/2022
Asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12.05.2022, a fost înregistrată, sub nr. x/2022, sesizarea nr. 868/II-5/2022 din data de 12.05.2022, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea
Sursă