ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4/2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de către contestatorul condamnat A., împotriva sentinței penale nr. 111/PI din 13.11.2017 pronunțată de către Curtea de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că, prin sentința penală nr. 111/PI/2017 din data de 13.11.2017, pronunțată de aceeași instanță, în temeiul art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. T20167196 din 16.12.2016, pronunțată de Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la data de 16.12.2016, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 13 ani închisoare, iar în baza art. 154 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei de 13 ani închisoare și s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate.

Din pedeapsa de 13 ani închisoare s-a dedus durata arestării preventive din data de 29.04.2016 până la data de 16.12.2016 și perioada de privare de libertate în executarea pedepsei aplicate de autoritățile britanice din data de 16.12.2016 la zi.

Față de această soluție, condamnatul A. a formulat contestație la executare prin care a solicitat reducerea pedepsei, de la 13 ani închisoare, la 12 ani închisoare întrucât maximul pedepsei din România este inferior maximului prevăzut de legea penală a statului care l-a condamnat.

Examinând contestația la executare formulată, Curtea a reținut, sub un prim aspect, că, prin sentința penală nr. 66/PI/2020 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 628/08.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de A. împotriva sentinței penale nr. 111/PI/2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea la data de 13.11.2017, în dosarul nr. x/2017.

În considerentele sentinței anterior menționate s-a reținut că, prin raportare la C. pen. din 1969, în cazul concursului de infracțiuni instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni, în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, iar pentru determinarea limitei maxime a pedepsei rezultante se poate realiza un calcul ipotetic prin raportare la maximul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune concurentă.

În aceste condiții, s-a apreciat că, indiferent dacă se reține forma de bază sau cea agravată a infracțiunilor de viol sau lipsire de libertate în mod nelegal, limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română este mai mare de 13 ani închisoare, context în care Curtea a apreciat că nu există vreo nelămurire cu privire la sentința penală nr. 111/PI/2017 din 13.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, iar neaplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare a fost consecința reținerii unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului real.

În atare situație, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată, contestatorul a invocat aceleași motive care au mai fost soluționate odată cu autoritate de lucru judecat și nu există alte cauze care să impună o examinare din oficiu, respectiv regulile de la concursul de infracțiuni și limitele de pedeapsă pentru infracțiunile recunoscute nu au suferit modificări legislative pentru a putea fi adaptate în sensul arătat de către contestator.

Împotriva sentinței penale nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație condamnatul A.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public și de apărătorul din oficiu al contestatorului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, drept pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea acestora, iar nu și de legalitatea și temeinicia lor.

În speță, condamnatul a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, reducerea pedepsei de la 13 ani închisoare la 12 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, în procedura de recunoaștere a hotărârilor de condamnare emise de autoritățile britanice, întrucât maximul pedepsei din legea română este inferior maximului prevăzut de legea penală a statului de condamnare, drept ce i-a fost încălcat de către instanța națională și de care a beneficiat un alt coparticipant la comiterea faptelor penale.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În cauză, criticile contestatorului privesc stabilirea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare prin sentința penală nr. T2016196 din 16.12.2016, pronunțată de Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la aceeași dată, recunoscută prin sentința penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, prin care au fost avute în vedere pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune concurentă, pedeapsa rezultantă aplicată de autoritățile britanice nefiind considerată incompatibilă cu pedeapsa din legislația română a cărei durată nu depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente și nici pedeapsa aplicată pentru una dintre acestea (pedeapsa de bază) precum și sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse (având în vedere regimul sancționator al concursului de infracțiuni atât în condițiile C. pen. din 1969 cât și ale C. pen. actual).

Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să determine stingerea pedepsei și nici nu au intervenit modificări în sensul micșorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoașterea, prin sentința penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, a pedepsei rezultante de 13 ani închisoare aplicate contestatorului de către autoritățile britanice, prin sentința penală nr. T2016196 pronunțată la data de 16.12.2016 de către Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la aceeași dată.

Având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că, în procedura contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice, în condițiile în care instanța română a analizat posibilitatea adaptării sancțiunii aplicate persoanei transferabile prin hotărârea de condamnare și a concluzionat că nu se impune a fi adaptată, soluția căpătând, astfel, autoritate de lucru judecat, iar pe calea contestației la executare nu este admis să se revină asupra unor dispoziții care au autoritate de lucru judecat.

În consecință, se constată că, în mod corect, instanța Curții de Apel Oradea a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situația juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la durata pedepsei care trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestații la executare nu se poate modifica sentința penală nr. 111/PI din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat modalitatea de calcul și cuantumul pedepsei a cărei executare a fost admisă a fi continuată în România, în raport cu sentința penală nr. T2016196 pronunțată la data de 16.12.2016 de către Curtea Coroanei din Harrow, definitivă la aceeași dată.

Nu în ultimul rând, se constată că, pe durata executării pedepsei închisorii, contestatorul s-a mai adresat instanței române, invocând motive similare, cerere ce i-a fost respinsă prin sentința penală nr. 66/PI din 17 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 628 din 08 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Față de considerentele mai sus expuse, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 85 din 18 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2022.

GGC - ED