ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 349/A din data de 04 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut prin sentința penală nr. 404 din data de 03 martie 2022 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2022 s-a dispus în baza art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. declinarea competenței de soluționare a contestației la executarea pedepsei formulate de contestatorul A., în favoarea Curții de Apel Timișoara raportat la faptul că nelămurirea invocată privește în realitate dispozițiile deciziei penale nr. 1160 din 06.06.2019 a Curții de Apel Timișoara, aceasta fiind instanța care, în urma admiterii apelului a făcut aplicarea dispozițiilor contestate - privind regimul revocării suspendării condiționate - în cauză reținându-se incidența dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia contestația la executare fundamentată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, precum și dispozițiile art. 598 alin. (2) teza a doua din C. proc. pen., potrivit căruia în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând contestația la executare formulată, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 1016/06.06.2019 a Judecătoriei Arad, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1160/A/11.11.2019 a Curții de Apel Timișoara, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., iar în temeiul art. 83 din C. pen. din 1968 instanța a revocat și suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu și a dispus executarea acestei pedepse alături de cea indicată mai sus, în final condamnatul executând pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Curtea a reținut că motivele invocate de către condamnat în susținerea contestației nu fac parte dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 598 lit. c) din C. proc. pen. tinzând să determine o nouă soluționare a fondului cauzei, prin înlăturarea unor dispoziții legale aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare și urmărind o reindividualizare atât a pedepsei, cât și a modalității de executare a acesteia, împrejurare care nu este posibilă prin intermediul unei contestații la executare.

S-a apreciat că poate fi formulată o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. atunci când se constată lipsa de precizie a dispozitivului hotărârii ce se execută ori în cazul în care dispozitivul are un caracter echivoc, cea ce nu se regăsește în speță. De altfel, s-a constatat că nici condamnatul nu a invocat o astfel de nelămurire, el fiind nemulțumit doar de modalitatea în care au fost aplicate, pe fond, dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012, nemulțumiri ce nu pot fi valorificate pe calea unei contestații la executare.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că nici în ceea ce privește fondul cererii contestația condamnatului A. nu apare ca fiind fondată, deoarece în cuprinsul deciziei nr. 1160/A/11.11.2019 a Curții de Apel Timișoara au fost indicate motivele care au determinat instanța să procedeze la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu.

Împotriva acestei sentințe condamnatul A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației și rejudecarea cauzei întrucât în mod eronat a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu, întrucât în termenul de încercare a săvârșit o infracțiune din culpă.

Examinând contestația formulată de contestatorul A., prin prisma excepției invocate și în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menționeze că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță și este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație.

Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în fața Curții de Apel Timișoara, contestatorul a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 1160 din 06.06.2019 dată de aceeași instanță, prin care a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 28/22.02.2012 a Tribunalului Sibiu, decizie ce este definitivă de la data pronunțării acesteia, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 551 pct. 4 din C. proc. pen. Ca atare, și hotărârea pronunțată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C. proc. pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulată de condamnat este definitivă, neputând fi atacată în temeiul dispozițiilor procedurale invocate.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., pot fi atacate cu contestație numai hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei, ipoteză care, așa cum s-a arătat anterior, nu se regăsește în speță.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că s-a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunțată într-o contestația la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile ... pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Prin urmare, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 349/A din data de 04 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 349/A din data de 04 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.

GGC - ED