ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 254/2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 33 din data de 24.02.2022, Curtea de Apel Cluj, secția penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. x/2021, persoana condamnată A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 82 din data de 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal nr. x/2020, susținând, în esență, că faptele săvârșite și pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare spaniole nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în forma agravantă, prevăzută de legislația națională, întrucât nu este dovedită lipsa consimțământului victimei pentru existența infracțiunii, ci doar prezumată.

Verificând hotărârea contestată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 82 din data de 30 iunie 2020, printre altele, Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins solicitarea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 06 martie 2018, în dosarul cu număr de referință x - C, iar în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut hotărârea penală nr. 96/2017 din data de 21 februarie 2017, definitivă la data de 06.07.2017, pronunțată de Tribunalul Provincial Girona, secția a 3-a, și a dispus executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A., pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 178, 179 și 180 alin. (1) și (2) din C. pen. spaniol, incriminată de legea română ca infracțiune de viol, prev. de art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen., într-un penitenciar din România.

S-a constatat că măsura privativă de libertate de probațiune cu o durată de 10 ani aplicată de instanța spaniolă nu este prevăzută de legea română.

S-a menținut măsura arestului dispusă față de persoana condamnată și s-a dedus din pedeapsa de 12 ani închisoare durata reținerii și arestării în vederea predării, de la 19.08.2014 la data de 01.10.2014 și de la 11 iunie 2020 la zi.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că, la data de 8 decembrie 2013, într-un apartament din localitatea Celra, zona Girona, persoana condamnată A., împreună cu coinculpatul B., prin amenințare și violență, au întreținut relații sexuale vaginale și orale, împotriva voinței sale, cu persoana vătămată C.

În esență, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru a dispune recunoașterea hotărârii străine de condamnare: persoana condamnată urmează să execute o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare, pentru care nu a intervenit prescripția executării; pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă nu depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea română pentru aceeași infracțiune; persoana condamnată este cetățean român și a fost prezentă la judecarea cauzei de către instanța din Spania, fiind pus în executare mandatul european de arestare în vederea participării la proces, emis anterior de autoritatea judiciară spaniolă, A. fiind reținut și arestat în vederea predării la data de 19 august 2014, predat din România la data de 4 septembrie 2014, rămânând în arest în Spania până la data de 01.10.2014; în cauză nu este incident niciun motiv de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii dintre cele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În aceste coordonate de principiu, analizând motivele contestației la executare, curtea a constatat că nu se invocă aspecte de neclaritate cu privire la hotărârea ce se execută, ci apărări de fond cu privire la infracțiunea reținută de autoritatea judiciară străină, în esență aceleași apărări pe care condamnatul A. le-a susținut în fața instanței din Spania, unde a invocat faptul că persoana vătămată ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu el și cu numitul B.

Or, instanța nu poate reanaliza probațiunea din procesul judecat definitiv într-un alt stat al Uniunii Europene.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că nu există niciun fel de nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, motivele expuse reprezentând apărări invocate deja de condamnat cu prilejul judecării cauzei sale în Spania, așa cum s-a arătat în cele ce preced, apărări pe care le formulează cu scopul de a obține rejudecarea în România a procesului, solicitare care, însă, nu este admisibilă.

Împotriva Sentinței penale nr. 33 din data de 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, a formulat contestație condamnatul A., prin apărător ales, fără a motiva în scris calea de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, în susținerea căii de atac, condamnatul A., prin apărător ales, a criticat, în esență, faptul că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări a faptelor penale pentru care s-a dispus condamnarea sa de către autoritatea judiciară străină.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 martie 2022, sub nr. x/2021 și repartizată aleatoriu completului de judecată C10, cu prim termen de judecată fixat la data de 19 aprilie 2022.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reține că cererea dedusă judecății are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 12 ani închisoare, recunoscută de instanța română în cadrul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești de condamnare pronunțată de o instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., criticând, în concret, soluția instanței care a recunoscut pe cale incidentală hotărârea străină în privința modului în care a realizat corespondența între faptele pentru care a fost condamnat și norma de incriminare din legea română și a arătat că s-a realizat o greșită calificare a acestora.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri (...) c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.".

Analizând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută sau unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ci pun în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăși Sentința penală nr. 82 din data de 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul penal nr. x/2020, definitivă prin neapelare, prin care instanța a recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea acestuia la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Spania, sub aspectul corespondenței dintre faptele pentru care acesta a fost condamnat și încadrarea juridică a acestora potrivit legii române, solicitând, în esență, reevaluarea îndeplinirii condiției dublei incriminări.

Or, pe calea contestației la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nu se poate proceda la reevaluarea îndeplinirii condiției dublei incriminări a faptelor penale pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului de către autoritatea judiciară străină, această chestiune fiind de competența exclusivă a instanței învestite cu recunoașterea hotărârii pronunțate de statul de condamnare.

Contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanță poate fi învestită în cursul executării și constituie, în fapt, un apel deghizat.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 33 din data de 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a contestatorului condamnat în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 33 din data de 24.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2022.

GGC - ED