ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 217/2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin Sentința penală nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.01.2022 de către judecătorul de la Tribunalul Provincial Valencia, fiind refuzată executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A.

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, pe cale incidentală, s-a dispus recunoașterea și executarea, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 4 ani, 2 luni și 15 zile închisoare pentru săvârșirea, în calitate de colaborator necesar, a infracțiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 și art. 180.1.2 C. pen. spaniol și în calitate de autor a infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol (fapte cu corespondent în legea penală română - complicitate la infracțiunea de viol în formă calificată - prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen.), aplicată persoanei solicitate A. prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020 (pentru care s-a emis mandatul european de arestare din data de 04.01.2022).

S-a dedus din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenției preventive, de la 16.04.2017 la 27.05.2019 și perioada în care persoana solicitată a fost reținută și arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 11.01.2022 la 08.03.2022.

În baza art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunțării hotărârii, iar în baza art. 109 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, s-a solicitat Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menționat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că, la data de 12.01.2022 a fost înregistrată sesizarea din data de 12.01.2022 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.01.2022, de către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei față de numitul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, prevăzută de art. 179 raportat la art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen. spaniol și leziuni corporale prevăzută de art. 147 alin. (2) din C. pen. spaniol, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării.

În cauză s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, acesta precizând că nu este de acord cu predarea și că dorește executarea în România a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare.

Față de poziția exprimată de persoana solicitată, s-a dispus emiterea unei adrese către autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, pentru a se transmite o copie certificată a sentinței de condamnare, definitivă și executorie la data de 15.05.2019, hotărâre pronunțată de Tribunalul Provincial din Valencia, secția a Treia, cu informarea autorității judiciare emitente a mandatului cu privire la scopul pentru care se solicită această sentință, respectiv, refuzul exprimat de persoana solicitată privind executarea în străinătate și o eventuală recunoaștere a acestei hotărâri și dispunere a executării acestei pedepse în România, precum și solicitarea unor date suplimentare privind perioada pe care a executat-o persoana solicitată în străinătate, având în vedere că în mandat se menționează că pedeapsa care a fost aplicată este de 4 ani, 2 luni și 15 zile de închisoare și se arată că mai sunt de executat 2 ani și 1 lună, fără alte date privind perioada pe care persoana solicitată ar fi executat-o prin arest preventiv sau altă măsură privativă de libertate, ulterior, toate aceste relații suplimentare solicitate de instanță fiind atașate la dosar.

Totodată, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, care a arătat că potrivit dispozițiilor din legislația românească pentru infracțiunile reținute în sarcina condamnatului se pune problema absorbției infracțiunii de vătămare în infracțiunea de viol, s-a solicitat un punct de vedere autorității emitente a hotărârii de condamnare privind o eventuală recunoaștere parțială a hotărârii de condamnare, cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, fără a se avea în vedere pedeapsa de 2 luni și 15 zile închisoare aplicată pentru vătămare corporală.

Răspunsul autorităților străine a fost în sensul exprimării acordului privind o recunoaștere parțială a hotărârii de condamnare, în ceea ce privește pedeapsa de 4 ani închisoare.

În fapt, s-a reținut, în esență, că, în data de 15.04.2017, pe teritoriul Spaniei, împreună cu o altă persoană, B., a intrat în vorbă cu victima ACGM, care se afla sub efectul băuturilor alcoolice și al unor medicamente, ceea ce i-a diminuat capacitățile. Fiind conștienți de situația în care se afla persoana vătămată, în jurul orei 3:20 am, bărbații au condus victima într-o grădină, ascunsă de privirile trecătorilor, au dezbrăcat-o și au lovit-o peste față și peste membre. Când B. a început să atingă victima, persoana solicitată s-a răzgândit și a părăsit locul, atrăgând atenția unor vecini care au fost astfel alertați de faptul că el a început să strige la prietenul său că o violează pe victimă. A. a părăsit locul înainte de sosirea poliției iar în acest interval prietenul său, B., a continuat agresiunea sexuală, în timp ce victima nu a opus rezistență de frică să nu fie lovită. Ca urmare a agresiunii, victima a suferit răni care au necesitat 34 de zile de recuperare, rămânând cu sechele fizice și psihice. Nu s-a dovedit faptul că persoana solicitată a participat la agresiunea sexuală, deși la început a colaborat cu B.

Potrivit datelor din cuprinsul mandatului european de arestare, acesta a fost emis de autoritățile spaniole pentru punerea în executare a unei pedepse de 4 ani, 2 luni și 15 zile închisoare, aplicată prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020. Totodată, potrivit mențiunilor din mandat, pedeapsa rămasă de executat era de 2 ani și o lună închisoare, fără alte precizări privind perioada sau modalitatea în care persoana solicitată a executat restul de pedeapsă. S-a mai arătat că persoana condamnată a participat personal la judecarea cauzei în care s-a aplicat pedeapsa menționată.

Curtea a reținut că, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea dacă persoana solicitată este cetățean român și acesta declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Drept urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, urmând însă să recunoască, pe cale incidentală, hotărârea străină prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din aceeași lege.

De asemenea, Curtea a reținut că natura și durata pedepsei aplicate de instanța străină corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la aspectul privind o recunoaștere parțială a hotărârii de condamnare a persoanei solicitate, solicitare formulată atât de procuror, cât și de apărare, Curtea a reținut că, prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, față de inculpatul A. s-au aplicat următoarele pedepse: 4 ani închisoare pentru săvârșirea în calitate de colaborator necesar a infracțiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 și art. 180.1.2 C. pen. spaniol și 2 luni și 15 zile pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol, stabilindu-se pedeapsa de executat pentru infracțiunile în concurs ca fiind de 4 ani, 2 luni și 15 zile de închisoare.

Curtea a avut în vedere că ambele infracțiuni reținute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate potrivit legislației române, iar împrejurarea că, potrivit legislației naționale, faptele descrise prin sentința de condamnare ar fi primit o altă încadrare juridică, respectiv complicitate la viol în formă calificată, comisă de două persoane, prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., infracțiunea de vătămare care a necesitat 34 de zile de îngrijiri medicale fiind absorbită în această infracțiune, nu justifică recunoașterea parțială a hotărârii de condamnare doar pentru infracțiunea de agresiune sexuală cu viol, reținută de autoritățile spaniole.

În opinia primei instanțe, aspectul legat de încadrarea juridică dată faptei potrivit legislației române, diferit de legislația spaniolă care presupune aplicarea unor pedepse distincte pentru activitatea care se încadrează în complicitate la viol și vătămare, nu justifică o recunoaștere parțială, doar pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, fără a se avea în vedere pedeapsa de 2 luni și 15 zile închisoare aplicată pentru vătămare, alăturată celei de 4 ani închisoare. Situația menționată nu înseamnă că persoana solicitată nu era sancționabilă, potrivit legislației române, pentru vătămarea corporală cauzată victimei, ci doar ca pentru întreaga activitate infracțională ar fi primit o singură pedeapsă, reținându-se violul care absoarbe vătămarea corporală, fiind prin urmare îndeplinite condițiile pentru recunoașterea în întregime a hotărârii de condamnare.

În privința perioadei care se impune a fi dedusă în cauza de față, Curtea a reținut că, din informațiile furnizate de autoritățile spaniole rezultă că persoana solicitată a fost supusă privării de libertate de la data de 16.04.2017 până la data de 27.05.2019, astfel încât din pedeapsa totală care i-a fost impusă, acesta mai avea, înainte de a fi arestat în această cauză în baza semnalării autorităților străine, o perioadă de 2 ani și o lună.

Totodată, s-a precizat că, deși din modalitatea în care este descrisă situația de fapt prin mandatul european de arestare și prin hotărârea de condamnare depusă la dosar în copie ar rezulta că persoana solicitată A. ar fi fost reținută de organele de poliție imediat după descoperirea faptei, față de informațiile furnizate de autoritățile spaniole privind perioada executată, nu se impune și deducerea zilei de 15.04.2017, însă, în condițiile în care persoana solicitată A. a fost arestată preventiv în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, se impune și deducerea acestei perioade din pedeapsa aplicată prin hotărârea recunoscută, respectiv perioada de la 11.01.2022 la 08.03.2022.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul recunoașterii și executării pedepsei de 2 luni și 15 zile închisoare, aplicată de instanța spaniolă pentru infracțiunea de "vătămare" și sub aspectul neluării în considerare, la deducerea perioadei privative de libertate executate de persoana solicitată pe teritoriul statului spaniol, a zilei de 15.04.2017.

În susținerea primului motiv de contestație, parchetul a arătat, în esență, că, prevederile art. 172 și art. 167 din Legea nr. 302/2004 trebuie aplicate atât în situația în care se solicită pe cale principală recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, cât și în situația în care recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 99 alin. (3) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004).

Potrivit C. pen. român, actele de violență exercitate asupra victimei în vederea realizării unui raport sexual sau act sexual sunt absorbite în infracțiunea de viol, iar infractorul este sancționat pentru infracțiunea de viol în concurs cu infracțiunea de "vătămare" doar în situația în care agresiunea excede actelor de violență necesare întreținerii raportului sexual ori a actului sexual, în caz contrar, actele de violență sunt absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol.

Parchetul a mai susținut că, deși C. pen. român incriminează atât infracțiunea de viol (art. 218) cât și infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193) sau infracțiunea de vătămare corporală (art. 194), în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de autoritățile judiciare spaniole în sarcina persoanei transferabile A. prin hotărârea de condamnare, potrivit actului normativ român mai sus menționat, aceasta ar fi sancționabilă pentru o singură infracțiune, respectiv pentru infracțiunea de viol sub forma complicității, care absoarbe actele de agresiune menționate în hotărârea de condamnare, iar nu pentru concurs de infracțiuni între viol (art. 218 C. pen.) și loviri sau alte violente (art. 193 alin. (2) C. pen.).

În consecință, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) și art. 172 din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune recunoașterea și executarea pedepsei de 2 luni și 15 zile închisoare, aplicată de instanța spaniolă pentru infracțiunea de "vătămare", impunându-se recunoașterea parțială a hotărârii din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia, cu privire la pedeapsa de 4 ani, urmând ca persoana solicitată să execute pedeapsa de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Referitor la cel de-al doilea motiv de contestație, parchetul a arătat că din partea introductivă a hotărârii din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia, rezultă că persoana solicitată se află "într-o situație de detenție provizorie pentru această cauză, în care a fost privat de libertate din 15.04.2017", iar din motivarea hotărârii de condamnare rezultă că a fost privat de libertate (reținut) de polițiști imediat după săvârșirea faptei, deci la data de 15.04.2017, astfel încât se impune deducerea perioadei de privare de libertate pe teritoriul statului spaniol, inclusiv cu privire la ziua de 15.04.2017, respectiv a perioadei detenției preventive de la 15.04.2017 la 27.05.2019.

Analizând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată numai în raport cu criticile referitoare la deducerea perioadei reținerii și arestării preventive, reținând următoarele:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, reglementând situațiile care pot determina respingerea cererii autorităților judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede expres motivele obligatorii la alin. (1) și facultative la alin. (2) de refuz, reținând la alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, față de persoana solicitată A., a fost emis mandat european de arestare la data de 04.01.2022, de către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei, în vederea executării unei pedepse de 4 ani, 2 luni și 15 zile închisoare, aplicată prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, pentru săvârșirea, în calitate de colaborator necesar, a infracțiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 și art. 180.1.2 C. pen. spaniol și în calitate de autor a infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol, pedeapsă din care persoana solicitată mai are de executat 2 ani și o lună închisoare.

Fiind sesizată cu propunerea de punere în executare a mandatului european de arestare emis la 04.01.2022 de Tribunalul Provincial Valencia, Curtea de Apel București a procedat, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, la audierea persoanei solicitate A., prilej cu care aceasta a precizat că nu este de acord cu predarea și că dorește executarea în România a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare.

Totodată, se constată că, la solicitarea primei instanțe, formulată în considerarea dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă a transmis la dosar hotărârea de condamnare din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, cu privire la persoana solicitată, iar din analiza acesteia, efectuată în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) și art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că hotărârea de condamnare a cetățeanului român A. pronunțată de autoritățile judiciare spaniole este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, se referă la fapte care sunt incriminate și de legea penală română (complicitate la infracțiunea de viol în formă calificată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen.) are aceeași natură și se încadrează în cuantumul sancțiunii penale ce ar putea fi stabilită dacă fapta ar fi fost săvârșită în România. În plus, persoana solicitată A. și-a manifestat dorința să execute pedeapsa în România, este cetățean român și, pentru fapta imputată, ar fi fost sancționabil potrivit legislației interne.

Deopotrivă, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, persoana solicitată nu a fost și nici nu este supusă unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar aceasta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Referitor la primul motiv de contestație invocat de către contestatorul parchet în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) și art. 172 din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune recunoașterea și executarea pedepsei de 2 luni și 15 zile închisoare, aplicată de instanța spaniolă pentru infracțiunea de vătămare corporală, raportat la încadrarea juridică dată faptei potrivit legislației române, diferit de legislația spaniolă, Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi primite.

În procedura specială de recunoaștere a hotărârilor străine de condamnare și executare a pedepselor aplicate prin aceste hotărâri pe teritoriul României instanța națională nu este abilitată să analizeze o eventuală schimbare de încadrare juridică față de cea reținută prin hotărârea străină de condamnare care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Se reține astfel că examenul pe care îl poate face instanța națională se rezumă la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 166 - 173 din Legea nr. 302/2004.

Intervenția instanței naționale este permisă doar în limita dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, respectiv atunci când este necesară adaptarea pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, respectiv dacă natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, sau dacă durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, aspect care, însă, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.

Prin urmare, se constată că, raportat la criticile parchetului, singura verificare pe care instanța națională o poate face este cea privind îndeplinirea condiției dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română, astfel cum s-a arătat în precedent, respectiv complicitate la infracțiunea de viol în formă calificată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen.

Rezultă, așadar, că, în speță, contrar opiniei contestatorului parchet, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii judecătorești străine și punerea acesteia în executare pe teritoriul României.

Ca urmare, se apreciază că, în mod corect, instanța de fond, raportându-se la poziția procesuală a persoanei solicitate A. în sensul că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare spaniole, că dorește să execute pedeapsa în România, a apreciat incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată și, constatând întrunirea condițiilor reglementate de art. 167 din același act normativ, a dispus recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020 și executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a pedepsei de 4 ani, 2 luni și 15 zile închisoare pentru săvârșirea în calitate de colaborator necesar a infracțiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 și art. 180.1.2 C. pen. spaniol și în calitate de autor a infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 147.2 C. pen. spaniol.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că în cauză există un motiv de nelegalitate care impune reformarea, în parte, a sentinței atacate, respectiv cel invocat de contestatorul parchet, vizând omisiunea deducerii, din durata pedepsei recunoscute și aplicate persoanei condamnate, a perioadei reținerii din data de 15.04.2017.

Instanța de control judiciar notează că acest aspect de nelegalitate poate fi înlăturat direct în ultimul grad de jurisdicție, în calea de atac exercitată de procuror, fără a afecta echitatea procedurii.

Astfel, se reține că, prin sentința contestată, prima instanță a dedus din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenției preventive, de la 16.04.2017 la 27.05.2019, raportându-se, în acest sens, la informațiile furnizate de autoritățile spaniole aflate la dosar, din care rezultă că persoana solicitată a fost supusă privării de libertate de la data de 16.04.2017 până la data de 27.05.2019.

Însă, Înalta Curte are în vedere că, deși real că din conținutul adresei emise de autoritățile spaniole, aflată la dosar, rezultă că persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu 16.04.2017, din cuprinsul hotărârii de condamnare din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, rezultă atât prinderea în flagrant a persoanei solicitate A., cât și mențiunea că a fost privată de libertate din 15.04.2017, context în care se impune deducerea din durata detenției preventive a persoanei solicitate inclusiv a zilei de 15.04.2017.

Ca urmare, în vederea repunerii în limite legale a hotărârii apelate, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va desființa, în parte, sentința penală contestată și, rejudecând:

Va deduce din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenției preventive de la 15.04.2017 la 27.05.2019 și perioada în care a fost reținută și arestată în vederea predării de la data de 11.01.2022 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei din 08.03.2022 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, și dispune emiterea unui nou mandat.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 1012 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Desființează, în parte, sentința penală contestată și, rejudecând:

Deduce din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenției preventive de la 15.04.2017 la 27.05.2019 și perioada în care a fost reținută și arestată în vederea predării de la data de 11.01.2022 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei din 08.03.2022 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, și dispune emiterea unui nou mandat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 1012 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 aprilie 2022.

GGC - ED