ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1033/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1033/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 62/MEA din 17.05.2021 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 25.05.2021 prin necontestare.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 62/MEA din 17.05.2021 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 25.05.2021 prin necontestare, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, a fost respinsă cererea formulată de autoritățile judiciare din Spania, respectiv de Tribunalul Provincial din Lleida, în dosarul de referință: Hotărârea de executare nr. 38/2020 - privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.03.2021 împotriva persoanei solicitate A. având CI seria x nr. x, eliberată la data de 05.09.2017 de SPC Târgu Neamț.
II. În baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută, pe cale incidentală, Hotărârea nr. 135/19 pronunțată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 și confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secției de Apel a secției civile și penale a Curții Superioare de Justiție din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeași zi prin dispoziția pronunțată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol, faptă incriminată de legea penală română prin infracțiunea de viol prev. de art. 218 C. pen.
S-a dispus executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 99 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada de reținere și arest preventiv de la 27.04.2021 la zi, precum și perioada reținerii în Spania din 12.10.2017 la 13.10.2017.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus traducerea prezentei hotărâri și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, din limba română în limba spaniolă, în regim de urgență.
În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin adresa de înaintare a Lucrării nr. 3278/11/5/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 26.04.2021, sub nr. x/2021, a fost sesizată instanța, în temeiul art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât s-a emis mandatul european de arestare, de către autoritățile judiciare din Spania, la data de 04.03.2021, respectiv de Tribunalul Provincial din Lleida, în dosarul de referință: Hotărârea de executare nr. 38/2020 - în vederea predării persoanei solicitate A., pentru a executa o pedeapsă definitivă, sens în care s-a solicitat și luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate, pe durată legală.
S-a arătat că mandatul european este întemeiat pe Hotărârea nr. 135/19 pronunțată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 și confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secției de Apel a secției civile și penale a Curții Superioare de Justiție din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeași zi prin dispoziția pronunțată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată A., în cadrul unui proces la care acesta a participat, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol.
În conformitate cu dispozițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26.04.2021, ora 10:55, iar ulterior s-a dispus, în temeiul art. 104 alin. (4) - (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen., arestarea sa în vederea predării, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.04.2021, până la 26.05.2021, inclusiv.
La solicitarea instanței, autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, respectiv autoritățile spaniole, au comunicat o copie certificată a hotărârii de condamnare, respectiv Hotărârea de executare nr. 38/2020, întemeiată pe Hotărârea nr. 135/19 pronunțată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 și confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secției de Apel a secției Civile și Penale a Curții Superioare de Justiție din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeași zi prin dispoziția pronunțată de T.S.J.C., și a informațiilor privind perioada executată în baza acestei hotărâri.
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanței și i s-a adus la cunoștință despre existența mandatului european de arestare, conținutul acestuia, posibilitatea de a consimți la predare către statul solicitant și de a renunța la regula specialității. Persoana solicitată, după ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă.
De asemenea, fiind interpelată în această privință, persoana solicitată a declarat că nu este de acord să execute pedeapsa închisorii ce face obiectul mandatului european de arestare în statul membru emitent.
Curtea a pus în dezbatere contradictorie și recunoașterea pe cale incidentală a sentințelor de condamnare în baza cărora au fost emise mandatele europene de arestare ce fac obiectul prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Autoritățile judiciare din Spania, respectiv Tribunalul Provincial din Lleida, la data de 04.03.2021, în dosarul de referință: Hotărârea de executare nr. 38/2020, au emis mandatul european întemeiat pe Hotărârea nr. 135/19 pronunțată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 și confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secției de Apel a secției civile și penale a Curții Superioare de Justiție din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeași zi prin dispoziția pronunțată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată A., în cadrul unui proces la care acesta a participat, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol.
S-a reținut în această sentință că numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 și 179 din C. pen. spaniol, în cadrul unui proces la care acesta a participat, constând în aceea că persoana solicitată, în dimineața zilei de 12.10.2017, a mers la domiciliul victimei cu care era în procedură de separare, a intrat în camera în care victima dormea și a întreținut cu victima un raport sexual împotriva voinței acesteia.
Instanța învestită cu soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și cele din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din data de 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât și cele opționale, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, Curtea, ca instanță de executare a mandatului european de arestare, nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității emiterii unui mandat european de arestare și nici să examineze legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis un astfel de mandat.
S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată A. prin sentința sus-menționată au corespondent în legea penală română, întrunind condițiile de tipicitate ale infracțiunii de viol prev. de art. 218 C. pen., că pedeapsa prevăzută de legiuitorul român pentru această infracțiune este închisoarea, cu limite cuprinse între 3 - 10 ani și, potrivit legii române, nu a intervenit prescripția răspunderii penale ori amnistia sau grațierea.
S-a apreciat, însă, că este incident în cauză motivul opțional de refuz al executării mandatelor europene de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Conform acestei dispoziții legale, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.
Persoana solicitată A. a declarat în fața instanței că nu este de acord cu predarea în Spania și refuză să execute pedeapsa pe teritoriul acestui stat. Ținând seama că persoana solicitată este cetățean român, persoanele cu care se află în relații de rudenie apropiată aflându-se în România, are familie și mai mulți copii minori în întreținere, s-a apreciat că reeducarea și reinserția socială a acesteia s-ar putea realiza mult mai eficient dacă ar executa pedeapsa pe teritoriul României și nu pe teritoriul statului emitent.
În consecință, constatând incident acest motiv de refuz al executării mandatelor europene de arestare cu care a fost sesizată, curtea de apel, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) și art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, a respins cererea formulată de autoritățile judiciare din Spania privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.03.2021 împotriva persoanei solicitate A..
În afara motivului de refuz menționat anterior, s-a apreciat că nu este incident niciun alt motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării, dintre cele prevăzute de art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce privește motivul de refuz prevăzut la alin. (2) lit. i), din cuprinsul sentinței de condamnare și din informațiile transmise de autoritatea judiciară emitentă a rezultat că persoana solicitată a fost citată la domiciliul procesual ales, participând la proces și fiind asistată de un apărător ales în cursul judecății, astfel că acest motiv de refuz nu este incident în cauză.
Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.
Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 162 și 167 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea, pe cale incidentală, a Hotărârii nr. 135/19 pronunțată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 și confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secției de Apel a secției Civile și Penale a Curții Superioare de Justiție din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeași zi prin dispoziția pronunțată de T.S.J.C. și nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 163 din aceeași lege.
Astfel, hotărârea este definitivă și executorie, faptele pentru care s-au aplicat pedepsele constituie infracțiuni conform legii penale române și autorul răspunde penal, persoana condamnată are cetățenie română și, deși nu este de acord să execute pedeapsa în România, consimțământul nu este necesar întrucât persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României.
Împotriva Sentinței penale nr. 62/MEA din 17.05.2021 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 25.05.2021 prin necontestare, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea în principiu a acesteia, întrucât nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat.
Instanța de fond a constatat că este inadmisibilă contestația în anulare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 427 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora.
Termenul de introducere a contestației în anulare, conform art. 428 alin. (1) C. proc. pen., este de 30 de zile și se calculează de la data comunicării deciziei instanței de apel.
În ipoteza în care se invocă cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă oricând, astfel cum prevăd dispozițiile art. 428 alin. (2) C. proc. pen.
Conform art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor definitive se poate face în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Procedând la verificarea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac promovate de contestatorul A., Curtea de Apel Bacău a constatat că aceasta nu respectă exigențele dispozițiilor legale în materie.
S-a reținut că motivul de drept invocat de contestator, prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, se referă strict la procedura de judecată a apelului.
Or, în cauza de față, contestatorul a formulat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei sentințe penale având ca obiect un mandat european de arestare, și nu apelul.
Astfel, s-a apreciat că nu pot fi extrapolate dispozițiile referitoare la contestația în anulare și în cazul deciziilor penale care privesc alte proceduri decât cele ale apelului, în contextul în care una dintre condițiile de admisibilitate în principiu a contestației în anulare este ca aceasta să privească judecata în apel.
Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat că nu se mai impune a se verifica dacă este incident cazul de contestație în anulare invocat de contestator.
A rezultat, așadar, că motivele invocate de contestatorul A. nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege în care se poate face contestație în anulare, calea de atac exercitată fiind respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva Sentinței penale nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestație, fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Contestația a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 25 octombrie 2021.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața Înaltei Curți, apărătorul desemnat din oficiu contestatorului condamnat a solicitat admiterea contestației și, subsecvent, desființarea soluției instanței de fond, de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare declarate de partea pe care o asistă împotriva Sentinței penale nr. 62/MEA din 17 mai 2021 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, subliniind că infracțiunea reținută în sarcina contestatorului nu a fost săvârșită de acesta.
Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma, eventual.
În conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 426 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.
Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. (text de lege invocat de contestator în susținerea căii extraordinare de atac), împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Din analiza tuturor cazurilor de contestație în anulare reglementate de art. 426 C. proc. pen. rezultă însă că această cale extraordinară de atac se referă la hotărâri penale care dezleagă în mod definitiv fondul unei cauze (respectiv prin care instanța să se fi pronunțat potrivit dispozițiilor art. 396 și/sau art. 397 C. proc. pen., privind rezolvarea acțiunii penale și/sau civile).
Prin urmare, în mod corect instanța de fond, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate de contestatorul A., potrivit dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., a constatat că este inadmisibilă, acesta exercitând calea extraordinară de atac împotriva unei hotărâri având ca obiect punerea în executare a unui mandat european de arestare, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2021.